În lucrarea cu titlul potrivit The Dictionary of Obscure Sorrows, John Koenig își propune să dea glas unor sentimente care nu au nume. Un exemplu este anemoia: dorul după un timp sau un loc pe care nu l-ai trăit niciodată. Cuvântul vine din grecescul anemosis, care descrie un copac biciuit de vânt o viață întreagă și care, din cauza aceasta, a rămas aplecat pentru totdeauna spre spate.

Alte părți din seria „Ghid smartphone pentru părinți”:
#1 Când e momentul potrivit pentru primul smartphone? (Pulse)
#2 Un echilibru între protecție și încredere (Pulse)
#3 Când și cât de des? Perspectivele părinților, ale adolescenților și ale experților (Pulse)
#4 De ce au nevoie copiii de lumea reală (Pulse)
#5 Lupta tăcută a fetelor (Pulse)
#6 De ce visează adolescenții la o copilărie fără smartphone? (Pulse)

De curând, Axis a stat de vorbă cu trei tineri despre experiențele lor cu smartphone-ul. La final le-am pus o întrebare simplă: dacă ai putea da timpul înapoi și ai putea alege o copilărie fără smartphone, ai face-o? Doi din trei au răspuns fără ezitare: da.

Chiar dacă părerile acestea nu reprezintă o generație întreagă, tinerii aceștia nu sunt singuri în dorul lor. O cultură de nișă tot mai mare de pe internet alimentează această anemoia. Clipurile despre viața de liceu din anii '90 au un succes neașteptat pe rețelele sociale. Vinilul revine, datorită unor artiști ca Taylor Swift, cu cele mai mari vânzări din ultimele decenii. Polaroidurile, aparatele foto de unică folosință și aplicații ca „Lapse” preiau aceste tendințe nostalgice. Chiar și telefonul cu clapetă se întoarce, ca o relicvă din anii 2000 care dintr-odată e iar la modă.

Nostalgia aceasta nu e deloc nouă. Acum câțiva ani domina muzica pop care suna de parcă ar fi fost adusă direct din anii '80. Astăzi blugii largi și muzica grunge din anii '90 trăiesc o revenire. Cum spune foarte bine Solomon în cartea Eclesiastul:

Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare! Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!”? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră. (Eclesiastul 1:9-10, NTR)

Pentru părinți poate părea ciudat când tinerii spun că le e dor de vremuri pe care ei înșiși le-au trăit, de exemplu anii '90. Numai că anii aceia au fost orice, numai perfecți nu. Și noi ne-am luptat cu greutăți și ne-am uitat cu nostalgie spre epoci de dinainte.

Gândește-te la muzica de Crăciun care se aude din nou în fiecare an, de la „The Christmas Song” al lui Nat King Cole până la „All I Want for Christmas Is You” al lui Mariah Carey. Toate au ceva în comun: trezesc amintiri despre un timp în care Crăciunul încă însemna farmec și minune. Este încercarea de a readuce la viață o experiență din copilărie.

Și tocmai aici stă ce e deosebit la anemoia tinerilor de azi:

Le e dor de o copilărie pe care nu au trăit-o niciodată, de un timp pe care îl știu doar din povești sau din închipuire. O nostalgie pentru ceva ce pentru ei nu a fost niciodată real.

S-ar putea spune că originea sentimentului acesta e chiar obiectul aflat în centrul întregii teme, probabil cea mai importantă inovație în comunicare de la tiparul încoace: smartphone-ul.

E ușor să uităm că primul iPhone a apărut abia acum 17 ani. Generația Z și Generația Alpha sunt primele care au crescut cu smartphone-ul ca tovarăș nelipsit al întregii lor copilării. O lume fără el nu au cunoscut niciodată; sunt modelați de o tehnologie care le-a schimbat profund vremea în care trăiesc.

Ca să faci gândul acesta mai ușor de înțeles, merită să te uiți la jocul *Subway Surfers*.

Subway Surfers e un joc tipic de telefon din genul „endless runner”. Jucătorul aleargă fără oprire înainte, sare, se ferește de obstacole și alunecă, până când, la un moment dat, pierde. Ca la jocurile arcade din anii '80, dificultatea crește mereu, dar nu poți „câștiga” cu adevărat. Punctele și îmbunătățirile sunt singurul scop.

Când un clip online nu e destul de captivant ca să prindă atenția privitorilor în primele două secunde decisive, unii creatori de conținut recurg la un truc simplu: pun sub clipul „plictisitor” imagini din Subway Surfers. Acțiunea rapidă ar trebui să țină atenția și să-i împiedice pe oameni să dea mai departe.

Combinația dintre fragmente din Subway Surfers și clipuri informative a devenit un meme care ia peste picior, cu umor, capacitatea de atenție tot mai scurtă a Generației Alpha și a „zoomerilor”. Totuși, cu toată critica la adresa unei lumi pline de distrageri, n-ar trebui să uităm că aparatele acestea le-au fost puse adesea în mână copiilor încă de mici, de adulți care nu știau mai bine. Adolescenții nu sunt vinovați că cresc într-o lume care le vede capacitatea de concentrare atât de slăbită, încât a ajuns subiect de meme-uri. Întrebarea decisivă este însă: e vorba aici doar de capacitatea lor de atenție sau poate au pierdut mult mai mult?

Adolescenții nu au trăit niciodată într-o lume fără rețele sociale, care influențează și redefinesc prieteniile prin logica jocului. Aproape niciodată nu au fost cu adevărat liberi să nu poată fi găsiți și nu cunosc o realitate în care să nu riște tot timpul să fie filmați sau să trebuiască să-și împărtășească locația.

Probabil nici nu au cunoscut atracția și misterul iubirii fără influența pornografiei, care e disponibilă peste tot și lasă urme adânci.

E o pierdere pe care nu doar o cunosc, ci o și simt. Meme-urile despre Subway Surfers și atitudinea critică a Generației Z față de „copiii cu iPad” arată o conștiință profundă și autocritică a propriilor obiceiuri. Ca acei copaci aplecați de vânt, ca anemosis, vântul neîncetat al tehnologiei a întors privirea acestor tineri înapoi, spre un trecut idealizat.

Părinții și adulții de încredere pot recunoaște sentimentul acesta ca fiind îndreptățit și îl pot folosi ca prilej de ucenicie. Dați-le adolescenților voștri spațiu să lase telefonul deoparte în mod conștient, să se deconecteze și să trăiască, pentru câteva momente, ca și cum ne-am fi întors cu 30 de ani în urmă. Sigur, toți suntem într-o anumită măsură legați de telefoanele noastre, dar asta nu înseamnă că nu pot fi puse deoparte în fiecare seară, fie la grupul de tineret, fie la cină, fie pur și simplu într-o marți seara obișnuită (salutări de la Tech-Free Tuesday). Pașii aceștia mici pot face diferența.

Depinde de noi să îi arătăm generației următoare, prin propria viață, o relație sănătoasă cu tehnologia, încurajând-o în același timp să își trăiască și ea relațiile cu atenție. E adevărat că atât adolescenții, cât și părinții lor tânjesc uneori după un trecut mai simplu, dar provocarea și șansa noastră sunt aici și acum.

Înapoi la Eclesiastul: Solomon nu oferă o regulă și nici o promisiune, ci un fel limpede de a gândi: Să nu zici: „De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?”, căci nu din înțelepciune întrebi astfel! (Eclesiastul 7:10, NTR)

Nu e nimic nou sub soare, nici măcar dorința de a trăi în alt timp.

Avem de ales: fie stăm degeaba și tânjim după o lume care nu mai există, fie ne ridicăm și facem cât de bună putem lumea în care trăim acum, pentru generația următoare.

Acest articol a fost realizat în colaborare cu Axis și adaptat de echipa Pulse. Autor: CJ Fant, autor, producător video și, uneori, gazdă de podcast la Axis. Își dorește din tot sufletul să construiască punți între generații, ca să încurajeze ucenicia și o dragoste mai adâncă pentru Isus. Versiunea germană a fost revizuită de Esther Penner și Andy Fronius. Versiunea în limba română: Pulse.