Cum trezim curiozitatea?
În articolele anterioare am subliniat că avem nevoie de un nou punct de plecare ca să ajungem cu Evanghelia la oameni: unul care ține cont de obstacolul relevanței. Acest punct de plecare trebuie să răspundă la întrebările care se pun cu adevărat astăzi. Totodată, trebuie să țină cont de realitatea că, în vremea noastră, adevărul se descoperă mai puțin prin argumente logice și se verifică mai mult prin experiențe personale. În acest context, am prezentat ideea că cheia curiozității stă în trezirea dorurilor spirituale ascunse ale fiecărui om.
Credința nu prea joacă vreun rol în viața celor mai mulți tineri. Dar avem o teorie: credința nu e moartă, ci doar îngropată… sub un strat gros de praf cultural. (Chris Curtis, CEO, Youthscape)
Am avut odată o profesoară care ne amintea des de o zicală cunoscută: „Poți duce calul la apă, dar nu-l poți obliga să bea.” Și adăuga: „Așa e, dar îi poți da sare.” Bineînțeles, nu voia să ne dea sfaturi despre îngrijirea cailor. Voia să ne facă să înțelegem, pe noi, viitorii profesori de la școala biblică, că trebuie să le dăm elevilor un motiv să asculte, în loc să presupunem că sunt curioși de la sine. Principiul acesta mă însoțește până azi, mai ales când e vorba de a transmite Evanghelia. Pentru că cei mai mulți oameni par să nu aibă aproape deloc interes să vorbească despre Dumnezeu sau despre credință. Așadar, întrebarea decisivă este: există o cale de a trezi un interes adevărat?
Cum trezim setea spirituală?
Ajută-i pe tineri să-și dezgroape credința
Lucrarea noastră cu tineri postcreștini din ultimii douăzeci de ani ne-a arătat că una dintre cele mai eficiente căi de a trece de „obstacolul relevanței” Evangheliei este să-i ajutăm pe oameni să-și dea seama că au un suflet. În loc să susținem cu dovezi logice existența unui Dumnezeu „undeva acolo”, putem avea încredere că Dumnezeu a pus deja ceva înăuntrul fiecărui om: o urmă care trezește curiozitatea și arată spre doruri care nu pot fi împlinite nici de propriul eu, nici în limitele acestei vieți.
Folosește această nouă conștientizare a sufletului ca să pui lucrurile în mișcare
Când oamenii descoperă că natura lor spirituală e reală și când experiența aceasta devine pentru ei adevăr, apare o motivație nouă. În loc să rămână pasivi și indiferenți, simt o dorință tot mai mare de a explora credința și de a-L căuta pe Dumnezeu.
Atrage atenția asupra dorului sufletului după Dumnezeu
Odată ce un suflet s-a trezit, ce stătea pe loc se poate pune în mișcare. Îi putem încuraja pe oameni să se gândească la dorurile lor spirituale, îi putem apropia de Dumnezeu și de Isus și îi putem invita să ia decizii de credință. Unii vor răspunde și vor alege să-L urmeze pe Isus, chiar dacă la început terenul spiritual pare neroditor.
Această abordare o numim simplu: a trezi curiozitatea spirituală (în engleză, „stirring souls”).
Să învățăm să trezim curiozitatea spirituală
Trezirea sufletelor face parte integrantă din etapele de „cultivare” și de „semănare” ale unui seceriș spiritual. Dar trebuie spus: trezirea sufletelor cere timp, e o muncă grea și cere multă credință. Și totuși, suntem convinși că atmosfera spirituală ar deveni simțitor mai roditoare dacă creștinii și-ar asuma împreună această sarcină. Atunci Dumnezeu ar putea deveni din nou vizibil în cultura noastră.
Video pe Instagram: instagram.com/reel/DJ1SvGKM-04
Nu suntem nici primii, nici singurii care pornesc de aici. Mulți teologi, misionari, autori și practicieni au încercat să depășească indiferența larg răspândită în societatea occidentală. Vocile lor ne-au ajutat să descoperim noi puncte de plecare.
Acum câțiva ani, Michael Frost și Alan Hirsch îi încurajau pe creștini să le „șoptească ceva” sufletelor oamenilor. Rick Richardson a introdus termenul „trezirea sufletului” ca să descrie o metodă care îi ajută pe oameni să-și conștientizeze nevoile și dorurile spirituale. Sfatul lui pentru creștini era:
Începe cu faptul că fiecare om are un suflet și mergi mai departe de acolo.*
Unele dintre aceste imagini utile au fost deja transpuse în abordări și materiale practice. Dar când ne uităm mai atent la metodele noastre de evanghelizare de azi, vedem că aici s-ar putea face mult mai mult.
* Frost, Michael și Hirsch, Alan, The Shaping of Things to Come: Innovation and Mission for the 21st Century Church, Peabody: Hendrickson Publishers, 2003.
Richardson, Rick, Evangelism Outside the Box: New Ways to Help People Experience the Good News, Downers Grove: Inter-Varsity Press, 2000.
E „spiritualitatea” un lucru bun, de fapt?
Înainte să mergem mai departe, ar trebui să recunoaștem că unii creștini au motive bune să privească critic o abordare care pune atât de mult accent pe „spiritual”. Ce înțelegem, de fapt, prin asta? La urma urmei, azi există un interes tot mai mare pentru „spiritualitate”, care adesea nu are nimic de-a face cu Dumnezeul Bibliei sau cu Isus și nici nu-i duce pe oameni la El.
Întrebările acestea merită atenție. Deocamdată însă procedăm, în mod deliberat, pragmatic. Când vorbim despre „spiritual”, vrem să spunem pur și simplu că fiecare om are un suflet sau, mai exact, că suntem suflete.
Cum funcționează trezirea curiozității spirituale?
Întrebarea decisivă este: cum îi putem ajuta pe oameni să descopere că sunt ființe spirituale?
• Observă: Fii atent la emoțiile, întrebările și dorurile de zi cu zi care arată spre natura spirituală a omului.
• Identifică-te: Caută ce aveți în comun și spune sincer că toți avem întrebări și doruri asemănătoare.
• Interpretează: Arată clar că aceste doruri sunt mai mult decât niște sentimente întâmplătoare: ele trimit la ceea ce e spiritual.
• Invită: Invită-i pe oameni să exploreze legătura cu Dumnezeu.
Cine trezește curiozitatea spirituală trebuie să înțeleagă de la început că cei mai mulți oameni descoperă azi adevărul mai degrabă prin experiențe decât prin simpla transmitere de informații. De aceea, sarcina noastră principală e, mai întâi, să-i însoțim ca să trăiască ei înșiși această realitate, nu să-i convingem cu argumente.
Ți se pare încă abstract? Nu-ți face griji: imediat devine practic.
Observă
Primul mod de a „trezi” este să fii atent: să-i însoțești pe oameni, să ciulești urechile și să observi emoțiile, întrebările și dorurile de zi cu zi. Pentru că ele dezvăluie adesea adevărata natură spirituală a omului.
Am învățat să fim atenți mai ales la anumite „puncte de trezire”, pentru că ele aduc mereu la suprafață realități spirituale:
Originea
Auzim mereu oameni care se întreabă cum am ajuns, de fapt, pe acest pământ. Există multe teorii, și nu puține Îl exclud complet pe Dumnezeu. Scopul aici nu e să demonstrezi care perspectivă e cea corectă. Ce contează e să observi că oamenii își pun aceste întrebări.
Legătura
Mulți oameni presupun că suntem aici din întâmplare. Dar aproape nimeni nu poate accepta că și viața noastră se desfășoară complet la întâmplare. Tânjim după cineva, poate un Dumnezeu, sau după ceva care leagă totul. La fel, ne dorim o realitate în care să trăim relații profunde: cu alți oameni, uneori și cu animalele sau chiar cu pământul însuși. Este acest dor de legătură doar o întrebare existențială sau arată spre ceva mai mult?
Superstiția
Mulți oameni nu vor să lase viața în voia întâmplării. Își fac obiceiuri care, chipurile, ar trebui să le asigure rezultate bune, sau evită lucruri care le-ar putea aduce ghinion. Dar de ce ne deranjează întâmplările, dacă, după cum se spune, trăim într-un univers al întâmplării?
Rugăciunea
Cei mai mulți oameni au încercat cândva să se roage, adesea la necaz, când ei înșiși sau cineva pe care îl iubeau avea nevoie de ajutor. Poate nu știau cui sau la ce se rugau și poate răspunsul nu a fost cel pe care îl așteptau. Dar s-au rugat. Întrebarea decisivă este: ce căutau de fapt în acel moment?
Suferința și nedreptatea
Tocmai aici se vede un punct de trezire deosebit de puternic. Când are loc o suferință sau o nedreptate, în viața personală sau oriunde în lume, oamenii reacționează imediat și emoțional. Simțim instinctiv: nu așa ar trebui să fie. Și asta, deși mulți sunt convinși că specia noastră a apărut întâmplător și e guvernată de „legea celui mai tare”. De ce așteptăm atunci, totuși, o lume „bună”?
Închinarea
Cultura noastră ne încurajează să ne iubim pe noi înșine. Fiecare e considerat unic, iar scopul suprem pare să fie fericirea personală. Dar atunci de ce ne îndreptăm atât de des atenția spre vedete sau sportivi pe care nici nu-i cunoaștem, dar care par mai mari și mai importanți decât noi? Ce ne face să ne dăruim afecțiunea cuiva care e mai presus de noi?
Golul
De ce e atât de greu azi să fii fericit? Niciodată oamenii n-au avut atâta libertate, atâtea resurse financiare și atât timp liber ca în vremea noastră. Și totuși, ultima cumpărătură sau ultima vacanță nu e niciodată de ajuns. Se poate oare ca nevoile noastre să fie mai adânci, dincolo de ce e fizic și emoțional, și să nu poată fi împlinite atât de ușor?
Uimirea și venerația
Cei mai mulți dintre noi știm cum e când ceva ne atinge profund: când privim o floare sau cerul înstelat, sau când un miros cunoscut ne trezește o amintire vagă și un dor inexplicabil. Ce e sentimentul acesta? Pentru simpla supraviețuire nu pare să fie necesar. Să fie oare spiritual?
Toate aceste experiențe de zi cu zi pot deveni „puncte de trezire”.
„Prin harul lui Dumnezeu, creația arată spre Creatorul ei. Prin generozitatea lui Dumnezeu, ne-a rămas o amintire vagă a Lui, care ne poate îndemna să ne amintim de El mai deplin.” (Alister McGrath, Intellectuals Don’t Need God, p. 16)
Și alți autori au făcut observații asemănătoare și au numit și alte domenii la care putem fi atenți. Alister McGrath vorbește despre „puncte de contact”, puncte de pornire date de Dumnezeu prin care El Se descoperă pe Sine. N. T. Wright descrie „ecourile unei voci” și numește patru experiențe umane fundamentale care pot da indicii despre o căutare spirituală. Daniel Strange, la rândul lui, identifică cinci „puncte magnetice” după care tânjesc toți oamenii.*
Când trezești curiozitatea spirituală, nu e vorba să găsești o singură temă care să convingă pe cineva ca prin farmec. Important e să înveți să fii atent la spiritul omului și la Duhul lui Dumnezeu. Așa, cu timpul, pot ieși la suprafață gânduri și emoții diferite.
* McGrath, Alister, Intellectuals Don't Need God and Other Modern Myths, Grand Rapids, Zondervan, 1993.
* Wright, Tom, Simply Christian, London, SPCK, 2006. Semnele de drum sunt: căutarea spiritualității, dorul după dreptate, foamea de relații, bucuria în fața frumuseții.
* Strange, Daniel, Making Faith Magnetic, The Good Book Company, 2021.
Identifică-te
Ce se întâmplă când asemenea emoții, reacții sau doruri ies la suprafață, sau când învățăm să le ajutăm să iasă?
Tocmai în această etapă de început e important să nu pierzi din vedere scopul adevărat. Nu e vorba de o întâlnire unică cu adevărul. Nu vrem să câștigăm dispute sau să dovedim că avem dreptate. Scopul nostru e să trezim curiozitatea spirituală. Discuțiile și relațiile trebuie să continue. Când oamenii își descoperă singuri propria spiritualitate, nu mai trebuie să-i convingem: ne putem aștepta să fie deschiși să continuăm împreună călătoria de descoperire.
Una dintre cele mai eficiente căi de a crea o atmosferă sigură și de încredere în care să „trezești” curiozitatea este să te identifici cu emoțiile care ies la suprafață. La fel ca Pavel în Atena (Faptele Apostolilor 17), putem căuta ce avem în comun. Pentru că avem aceleași întrebări, îndoieli, temeri și doruri.
Poate suna foarte simplu:
- „Și eu îmi doresc același lucru: ca lumea să fie bună și ca oamenii să nu le facă rău altora fără să fie pedepsiți.”
- „M-am întrebat și eu: cum am ajuns, de fapt, aici, când încă nu exista nimic?”
- „Și eu simt la fel. Sper că viața mea are însemnătate și că ceva va rămâne după ce nu voi mai fi pe acest pământ.”
Interpretează
Un pas decisiv, când indiciile spirituale devin vizibile, este să le „numim în mod conștient”, cum spune Alister McGrath. Putem întreba dacă aceste doruri se pot explica pur fizic sau neurologic, sau dacă e ceva mai mult în spatele lor. Și putem arăta că multe dintre ele nu pot fi împlinite nici prin noi înșine, nici prin mijloace materiale, nici în limitele acestei vieți.
Cu alte cuvinte: putem face vizibile aceste mișcări interioare și le putem numi spirituale. Așa, oamenii devin mai conștienți de sufletul lor. E ca și cum niște fibre spirituale ascunse ar începe să tresară și și-ar face simțită existența, ca după prima zi la sala de fitness, când a doua zi dimineață constați surprins: „Nici nu știam că am mușchi acolo!”
În astfel de momente, când ceva se mișcă în adâncul ființei, putem spune, de exemplu:
- „Știi, cred că asta arată că ești o ființă spirituală sau că ai un suflet!”
- „Nu vrei să accepți pur și simplu că totul e întâmplător și te întrebi dacă există cineva sau ceva care leagă totul.”
- „Văd că vrei ca lumea să fie bună și dreaptă și ca noi să-i ocrotim pe cei mai slabi. De unde crezi că vine dorința asta? Eu cred că e o dorință spirituală.”
- „Ai spus că te-ai rugat. Chiar dacă n-ai primit răspunsul pe care îl sperai, ai avut senzația că vorbești cu ceva sau cu cineva mai mare? Rugăciunea ta a fost un act spiritual. Arată o dorință de legătură, chiar dacă nu știi încă cu cine.”
- „Te întrebi cu adevărat dacă împrejurările vieții tale (familia ta, locul de unde vii, talentele tale) sunt întâmplătoare sau au un sens. Chiar faptul că îți pui întrebarea asta arată că se mișcă ceva spiritual.”
Această formă de interpretare, adică atragerea conștientă a atenției și punerea în cuvinte, este un pas decisiv. Ne ajută să înțelegem mai bine realitatea prezentă și, totodată, să dobândim resursele necesare ca să trăim noi realități spirituale.
Să observi și să „numești durerea”, cum o descrie Mark Scandrette, înseamnă să recunoști atât nevoile universale, cât și pe cele concrete ale tinerilor, și apoi să-i inviți să trăiască personal felul în care Împărăția lui Dumnezeu răspunde exact acestei dureri. (We Do God: The Role of Practice in Missional Youth Ministry, The Youthscape Centre for Research, 2020, p. 67)
Invită
Cum duce, până la urmă, trezirea curiozității la Evanghelie? Cum ajungem de la un „sentiment general de spiritualitate” la Biblie și la Isus Însuși? Trezirea curiozității e doar începutul. Ca oamenii să poată descoperi viața deplină din Împărăția lui Dumnezeu, e nevoie de ocazii în care să spunem sincer și cu dragoste adevărul incomod despre starea noastră înaintea lui Dumnezeu și, totodată, să transmitem vestea bună a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Dar tocmai în această etapă de început, când aproape că nu există dor după Dumnezeu, mesajul Evangheliei e perceput adesea mai degrabă ca simplă informație, nu ca mântuire.
Așa că nu renunța.
Am făcut abia primii pași ca să străpungem bariera relevanței. Următorul pas este să-L prezentăm pe Cel după care sufletul tânjește, adesea fără să-și dea seama. Putem arăta că viața adevărată începe acolo unde Îl urmezi pe Isus, planul Lui și bătăile inimii Lui. Și putem pune întrebarea decisivă: „Vrei să-L cunoști pe Dumnezeu în felul acesta?” Dacă răspunsul e da, e limpede: acolo îi așteaptă Cineva care le poate aduce cu adevărat sufletul la viață.
Trezirea intenționată a curiozității
Trezirea curiozității spirituale nu trebuie să fie doar reactivă. Nu trebuie, deci, doar să așteptăm până se mișcă ceva spiritual, ca apoi să atragem atenția asupra lui. Poate fi și proactivă.
Pentru asta dezvoltăm metode care îi ajută pe oameni, în mod intenționat, să-și pună în funcțiune mușchii spirituali, adesea adormiți. Stârnim în mod conștient emoții, întrebări și doruri legate de suflet și îi invităm pe oameni la experiențe în care pornesc într-o călătorie de descoperire. Însoțim acest proces prin reflecție și interpretare. Așa se creează spații în care ce e spiritual poate ieși la suprafață și în care putem spune: „Credem că e spiritul tău care lucrează aici. Ești o ființă spirituală.”
Provocarea noastră este să le oferim tinerilor căi practice prin care să exploreze și să încerce credința. Poate că asta începe exact acolo unde le atingem cele mai adânci doruri și nevoi. (No Questions Asked: The Findings From a Qualitative Study of 16-19 Year-Olds in Luton, The Youthscape Centre for Research, 2016, p. 30)
Una dintre aceste metode noi este „Cursul Stir” (în engleză), pe care îl numim un fel de curs de pre-evanghelizare. E alcătuit din mai multe sesiuni pe care le poți folosi singur sau împreună cu biserica ta, ca să-i inviți pe oameni să se gândească serios la credință, mai ales pe cei care la prima vedere par complet dezinteresați: prieteni, vecini, colegi de muncă sau colegi de clasă.
Cursul poate fi folosit în contexte foarte diferite: la o cafea în doi, într-o clasă de elevi, într-un grup de casă, într-un centru de tineret sau într-o activitate a bisericii.
Cursul Stir poate fi deosebit de util dacă…
- lucrezi cu oameni care par să nu fie interesați de credință.
- ai de-a face cu persoane care până acum nu pun întrebări despre Dumnezeu sau despre creștinism.
- vrei să însoțești oameni care se întreabă dacă și cum credința le-ar putea îmbogăți viața.
- conduci o activitate deschisă tuturor (la o cafenea, la un festival, într-un grup sau într-un proiect de ajutorare) și îți e greu să treci de la relație la o discuție spirituală.
Te-ar putea ajuta și
- De ce e atât de greu să vorbim despre credință?
- Cum îi ajuți pe tineri să-și dezgroape credința
- Să vorbim despre Isus: de ce curajul singur nu e de ajuns
În colaborare cu Start to Stir. Originalul, de Darin Stevens: „How Do We Stir Curiosity?”. Traducerea în germană: Esther Penner și Andy Fronius (echipa Pulse).
Versiunea în limba română: octombrie 2026
