Următoarele puncte m-au preocupat și m-au frustrat iar și iar în cei peste douăzeci de ani de lucrare cu tinerii:

1. De ce e participarea atât de neregulată?
Grupurile de tineret variază enorm ca mărime de la o săptămână la alta. Uneori, ca lider, ai impresia că tinerii vin doar pentru activitățile tari, cum e laser tag-ul, și nu au deloc interes să învețe ceva despre Dumnezeu. Se poate oricând ca într-o săptămână să apară cincizeci de tineri, iar în săptămâna următoare doar zece, în funcție de ce e în program.

2. Ce facem cu vizitatorii pentru care programul nu se potrivește?
Uneori pare că tinerii vin mereu exact atunci când programul nu e gândit pentru ei. Deodată apare un tânăr din cartier, care nu are nicio legătură cu biserica, tocmai în seara în care e vorba despre zeciuială sau despre evanghelizare. Iar echipa de lideri stă toată seara și se roagă în gând ca acest vizitator să nu fie îndepărtat pentru totdeauna de creștinism.

Adesea, prin programul nostru, mai degrabă punem piedici: tinerii care nu au legătură cu biserica trebuie să suporte o învățătură gândită, de fapt, pentru creștini mai maturi sau ascultă un predicator „cu foc și pucioasă”, care vorbește despre judecată înainte ca ei să fi întâlnit măcar pe cineva care Îl iubește cu adevărat pe Isus.

3. Mergem noi la tineri sau așteptăm să vină ei la noi?
Înseamnă lucrarea cu tinerii să mergem acolo unde sunt tinerii, ca să li-L prezentăm pe Isus? Sau înseamnă să așteptăm până vin ei la noi, ca să-L poată cunoaște acolo pe Isus?

Cele mai multe grupuri de tineret mizează pe a doua variantă. Dar ce facem cu tinerii care n-ar veni niciodată la noi? Cum ajungem la ei? Să închidem grupul de tineret și să mergem în schimb din ușă în ușă?

Isus a vorbit despre amândouă: oamenii erau invitați să vină la El ca să găsească odihnă (Matei 11), iar urmașii Lui au primit misiunea să meargă și să facă ucenici (Matei 28). Cum îmbinăm aceste două aspecte în lucrarea noastră cu tinerii?

4. Ce facem cu „ușa din spate”?
Când am făcut odată o listă cu toți tinerii care au apărut în grupul nostru pe parcursul anului, ne-am dat seama că, de fapt, grupul nostru ar fi trebuit să fie de două sau de trei ori mai mare. De ce nu e așa? Unde au ajuns toți acești oameni noi? Un grup de tineret poate crește în două feluri:

  1. aducând oameni noi pe ușa din față și
  2. împiedicându-i să iasă din nou pe ușa din spate.

Cum îi putem ajuta pe tinerii care vin în vizită să devină cu adevărat parte din grup?

5. De ce pierdem atât de mulți la trecerea dintre grupe?
Când ne uităm în ce moment pleacă mulți tineri din grup sau chiar din biserică, observăm că de cele mai multe ori se întâmplă la trecerea de la o etapă a vieții la următoarea. Mulți nu reușesc să treacă de la grupa de copii la grupul de adolescenți, mai târziu de la grupul de adolescenți la grupul de tineret și, și mai târziu, de la grupul de tineret la grupul de tineri adulți. Ce putem face ca să ușurăm aceste treceri?

6. Cum coordonăm diferitele grupe de vârstă?
Diferitele grupe de vârstă (copii, adolescenți, tineri, tineri adulți) par adesea să funcționeze complet independent unele de altele. N-ar trebui ca lucrarea cu adolescenții să construiască pe ceea ce s-a pus ca temelie în lucrarea cu copiii?
Dar cum să știm ce se întâmplă în celelalte grupe, când avem deja destul de lucru cu a o conduce pe a noastră? Trebuie să existe totuși o posibilitate de a armoniza mai bine aceste grupe de vârstă între ele.

7. Cum păstrăm imaginea de ansamblu asupra tuturor domeniilor?
Sunt atât de multe aspecte în lucrarea cu tinerii care ne cer atenția: relațiile, ucenicia, evanghelizarea, urmărirea celor noi, formarea liderilor, închinarea, rugăciunea, distracția, biserica…
Cum să mai păstrezi imaginea de ansamblu? Trebuie să existe totuși o cale de a integra toate aceste domenii într-o strategie clară.

8. Cum gestionăm tensiunea dintre relații și program?
Auzim mereu cât de importante sunt relațiile și uneori ai impresia că ar trebui să renunți la toate programele și pur și simplu să „stai la povești” cu tinerii.
Dar ar trebui, de aceea, să ne simțim prost când investim mult timp în programe bune? Ce rol ar trebui să joace cu adevărat relațiile în lucrarea noastră cu tinerii?

9. Cum gestionăm reacțiile contradictorii la program?
Ca lideri, auzim mereu păreri opuse:
Unii spun că programul e prea „spiritual”, alții se plâng că nu îi provoacă destul din punct de vedere spiritual.
Unii nu vin când Biblia are un rol, alții vin doar când e studiu biblic și închinare.
Cum să ne raportăm la așteptări atât de diferite?

Și cum rezolvăm toate aceste frustrări?
După mulți ani cu exact aceste întrebări, cred că am descoperit un model care răspunde la o mare parte dintre ele.

Soluția e o strategie pe două planuri:

  1. să dezvolți și să pui în practică o lucrare cu tinerii orientată spre angajament, care ține cont de diferitele niveluri de angajament spiritual; și
  2. să armonizezi aceste niveluri de angajament spiritual în toate grupele de vârstă, de la preșcolari până la tineri adulți.
Acest articol (în engleză) a fost scris și publicat pentru prima dată de Mark Tittley. Versiunea germană: Esther Penner.

Versiunea în limba română: octombrie 2026