Am recitit în liniște cartea lui Antón Barba-Kay A Web of Our Own Making (în engleză), una dintre cele mai profunde cărți din ultimii ani despre influența erei digitale asupra civilizației noastre. Una dintre ideile ei centrale este că legăturile dintre oameni fac inevitabile efectele revoluției digitale. Chiar și cei care li se împotrivesc sau se retrag din viața online trăiesc într-o realitate modelată în mod fundamental de lumea digitală.

O altă idee este tentația de a ne modela mediul fizic, inclusiv trupul nostru și relațiile dintre oameni, după tiparul digital. Viitorul nu va fi un metavers în care toată lumea petrece nenumărate ore într-o realitate virtuală populată de inteligență artificială. În schimb, se așteaptă ca trupurile și locurile să fie modelate de imaginile digitale. Lumea online stabilește acum standardul pentru întreaga viață.

Poate te gândești: „Asta nu mă privește. Oricând pot să mă retrag. Nu trebuie să fiu prezent pe rețelele sociale sau în realități virtuale, pot pur și simplu să mă deconectez.” Dar cultura umană nu funcționează așa. Televiziunea a schimbat discursul public chiar și atunci când unii nici nu aveau televizor. Rețelele sociale reduc dezbaterile politice la clipuri și sloganuri. Chiar dacă nu te uiți niciodată la transmisiunea live a bisericii tale, simpla prezență a unei camere care transmite serviciul de închinare schimbă experiența tuturor: a pastorului, care se adresează unui public nevăzut, a liderului de închinare, care se adaptează cerințelor transmisiunii, și a celor prezenți, care își dau seama că un moment de închinare ar putea fi surprins de cameră.

Nimeni nu e o insulă

Nimeni nu rămâne neatins când se răspândește o tehnologie nouă. Brad Littlejohn dă un exemplu grăitor în articolul său Narcissus in Public (în engleză). În vacanța de Crăciun și-a dus familia la patinoarul din Grădina de Sculpturi a National Gallery. Acolo le-a atras atenția un grup de tinere care foloseau patinoarul doar ca decor pentru fotografii glamuroase pe Instagram. Ceilalți patinatori trebuiau să se ferească, ca să nu fie puși în pericol, să-și întoarcă privirea de la pozele exagerat de provocatoare sau să-și adapteze propria experiență, ca să nu se piardă în spectacolul pe care și-l regizau ele. Littlejohn scrie:

„Tinerele din Grădina de Sculpturi nu vedeau patinoarul ca pe un loc fizic, ci ca pe pânza perfectă pentru autoprezentarea lor digitală. Și-au adaptat la acest mediu tot ce era deosebit la ele.”

Ceea ce la prima vedere poate părea o decizie personală, de pildă să-ți faci selfie-uri sau să-ți construiești cu grijă o anumită imagine, schimbă în același timp experiența celorlalți. Ne considerăm obiceiurile legate de telefon ca fiind pur individuale. Dar când milioane de oameni își pun ecranele înaintea lumii din jur, consecințele trec cu mult dincolo de propria viață.

Când zi de zi îți împarți atenția între telefon și lumea reală, nu îți schimbi doar așteptările tale, ci și țesătura socială din jurul tău.

Littlejohn o spune foarte limpede:

„Nu doar că toți a trebuit să ne schimbăm traseul pe gheață ca să le ocolim, ceea ce creștea riscul de ciocniri, ci, mai profund, ele au schimbat atmosfera întregului spațiu. Nu aveai senzația că faci parte dintr-un spațiu cu adevărat public, ci te simțeai în fiecare clipă ca un intrus în ceva privat sau în ceva care ar fi trebuit să fie privat.”

Citește și: Primul telefon, o poartă spre pornografie

Regulile atenției s-au schimbat

Cu siguranță cunoști fenomenul acesta și din alte domenii ale vieții. Când ești cu prietenii într-o drumeție și te bucuri de conversație și de frumusețea din jur, dinamica se schimbă de îndată ce cineva își scoate telefonul ca să surprindă momentul pentru rețelele sociale. Peisajul nu mai e perceput doar ca peisaj; orice poate deveni conținut sau fundal pentru un selfie. Drumeția nu mai e doar o experiență pentru tine și prietenii tăi. Devine un eveniment care e transmis, evaluat și discutat online.

Când ești la o ședință de lucru și una sau două persoane își scot telefonul sau își deschid laptopul, se schimbă „structura de permisiuni” (în engleză: permission structure) a încăperii. Așteptarea ca toți să fie pe deplin prezenți, adică să fie cu adevărat acolo și implicați, dispare. Distragerea devine inevitabilă. Chiar și cel care e hotărât să-și lase telefonul în buzunar și să rămână atent va fi atins de această schimbare.

Și cum stau lucrurile la biserică? Când observi pe cineva în bănci care derulează pe Instagram în mijlocul predicii, atmosfera se schimbă. Atenția deplină pentru Cuvântul lui Dumnezeu nu mai e de la sine înțeleasă. Te afli într-o comunitate de închinare în care mulți nu sunt pe deplin prezenți. Ascultarea cu jumătate de inimă și participarea distrasă ajung să fie considerate acceptabile pentru toți.

Littlejohn atrage atenția asupra efectului cumulativ:

„Partea cea mai rea a problemelor de acțiune colectivă este că până și cei care se opun hotărât tendinței nu au, de fapt, de ales: ori te alături, ori nu scapi de efectele ei. Dacă sunt singurul din încăpere care insistă cu încăpățânare să nu-și folosească telefonul, nu-mi rămâne decât să privesc creștetele tuturor celorlalți.”

Citește și: Telefon abia la 14 ani?!?

Să recâștigăm prezența

Faptele noastre sunt mai legate între ele decât credem adesea. Când îl ajut pe fiul meu la teme sau stau de vorbă cu fiica mea și mă las distras o clipă de telefon, transmit un mesaj: Momentul acesta nu cere toată prezența mea. Sau, mai rău: Nu mă interesezi destul. Când ne uităm la un film împreună cu copiii, iar eu îmi verific între timp e-mailurile, nu se schimbă doar felul în care trăiesc eu momentul, ci și felul în care îl trăiesc copiii.

Un principiu din prima scrisoare a lui Pavel către corinteni se potrivește aici: „«Toate lucrurile sunt permise», dar nu toate lucrurile sunt de folos. «Toate lucrurile sunt permise», dar nu toate lucrurile zidesc” (1 Corinteni 10:23-24). Pavel îndeamnă: „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” Ca creștini, avem datoria să fim conștienți de felul în care deciziile noastre personale influențează viața celor din jur.

Nu ești o insulă. Obiceiurile tale cu telefonul nu te privesc doar pe tine. Alegerile noastre digitale ne reflectă prioritățile și au consecințe de mare anvergură. Dacă nu suntem dispuși să ne privim sincer în oglindă și să creăm spații și momente în care stabilim, împreună, că distragerea prin dispozitivele noastre e interzisă, urmăm pe nesimțite curentul unui regres cultural adesea discret, dar însemnat.

Alegerea pe care o avem în față nu este doar dacă ne folosim telefonul mai mult sau mai puțin decât alții. E vorba dacă suntem gata să fim pe deplin prezenți și să recunoaștem efectele colective ale deciziilor noastre individuale.

Citatele biblice sunt preluate din Noua Traducere Românească (NTR), Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.

Acest articol (în engleză) a fost scris de Trevin Wax și publicat pentru prima dată de The Gospel Coalition (TGC). Versiunea germană: Andy Fronius. Versiunea în limba română: Pulse.