Unul dintre cele mai triste motive

Unul dintre cele mai triste motive de a te ocupa de o temă este moartea unui om. Un om ucis de un polițist, complet absurd și, după toate aparențele, cu bună știință. Un om care zăcea fără apărare la pământ și care s-a sufocat în chinuri. Un om căruia i s-a făcut o nedreptate de neînchipuit și care acum e mort. Mort, pentru că avea pielea neagră. George Floyd.

Nu e doar trist, ci de-a dreptul disperant când președintele Statelor Unite ale Americii, președintele, să nu uităm, al tuturor oamenilor din această țară, s-a remarcat până acum mai degrabă prin replici rasiste (în engleză) decât prin gesturi de împăcare. Când acest președinte amenință cu intervenția armatei dacă protestele împotriva violenței polițienești, a nedreptății și a rasismului nu încetează. Când pune poliția să-i deschidă cu gaze lacrimogene drumul spre o ședință foto cu Biblia în mână, în fața unei biserici…

De fapt, disperarea nu e singurul lucru care se trezește în mine. În timp ce scriu, îmi dau seama cât de respingător mi se pare acest comportament și că trebuie să mă lupt mereu cu lacrimile.

#blacklivesmatter

Pe de altă parte, criticii au apărut imediat: criticii violenței polițienești, ai președintelui rasist și, în general, ai istoriei rasiste a SUA. Dintr-odată, feedul meu de Instagram s-a umplut de „imagini” negre cu hashtagul #blacklivesmatter. E bine, e important, e corect. Și totuși rămân cu un gust amar în gură. De ce?

Pentru că mi se pare nespus de păcat că încă trebuie să spunem răspicat că „viețile negrilor” au valoare. Nu e pur și simplu de la sine înțeles și complet irelevant ce culoare are pielea cuiva?

Dar se pare că nu scăpăm de rasism. Conflictele rasiale vor domina campania electorală din SUA și, din păcate, e foarte probabil ca Trump să poată câștiga alegerile tocmai pentru că se poartă rasist. Întrebarea dacă Germania și cultura germană pot face față venirii a aproximativ 1 milion de refugiați în țara noastră preocupă politica și societatea de bine de cinci ani și a dus nu doar la un singur cămin de refugiați incendiat.

Potrivit unui studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (în engleză), unul din zece oameni de origine africană din UE care au trăit violență rasistă spune că agresorii au fost polițiști.

Face parte, așadar, rasismul din ființa umană? Nu putem altfel? Trebuie să urâm alți oameni, dintr-un motiv sau altul, ca să ne fie nouă bine?

„I have decided to stick with love. Hate is too great a burden to bear.” (Martin Luther King Jr.)

Atunci nu suntem, foarte probabil, cu toții rasiști? Și tu, și eu? Suntem poate și noi vinovați că rasismul există și azi printre noi? Până la urmă, poate că nu „naziștii” sunt cei cu adevărat periculoși, ci tu și eu, care facem rasismul acceptabil în societate?

Video pe Instagram: instagram.com/p/CAqlQYFFT8N

Eu? Nici vorbă!

Rasism înseamnă să nu te apropii de un om fără prejudecăți, ci să-l etichetezi după originea, culoarea pielii, religia lui etc. Înseamnă să crezi că știi dinainte ce gândește și ce face un om străin și că asta nu se poate ridica, de fapt, la nivelul tău.

Tu n-ai problema asta? Atunci iată câteva exemple pentru tine:

  • Ce au trăit oamenii care arată „cumva asiatic” de la izbucnirea coronavirusului în China e rușinos. Au fost evitați, insultați, li s-a strigat în față și, când s-au apropiat prea mult de anumite persoane, au fost dați jos din autobuze. Frica noastră de contaminare e rasistă (funcționează, de altfel, și cu alte boli și naționalități, în engleză).
  • Cât de des auzi în curtea școlii adolescenți care îi insultă pe alții cu „Turcule!”, „Evreule!” sau ceva asemănător? Să folosești o naționalitate ca insultă: rasist.
  • Să-i pui mereu o banană pe bancă colegului venit din Africa sau să scoți sunete de maimuță în spatele lui: rasist.
  • Să „știi” că tinerii sirieni sunt oricum teroriști și violatori: rasist.
  • Să pornești de la ideea că femeia cu hijab pe care o întâlnesc pe holul spitalului e femeia de serviciu, nu medicul secției: rasist.
  • Să te miri că un om cu pielea mai închisă la culoare „vorbește totuși bine limba noastră” și să vrei să spui, ca pe o laudă, că „s-a integrat bine”: rasist.
  • Să-i întrebi pe oamenii care „nu arată ca de-ai locului” de unde sunt „de fapt”: rasist.
  • Să te prefaci că țara ta e atât de deschisă spre lume, încât pur și simplu n-ar putea exista rasism în ea: rasist (și destul de ignorant).
  • Să nu vrei să-ți recunoști privilegiile de alb și să le negi: rasist. De gândit mai departe, cu efect de „aha” (în engleză)!
  • Să ignori că o mulțime de sclavi muncesc pentru stilul tău de viață, adică direct pentru tine: rasist (Câți sclavi trebuie să trudească pentru tine? Fă aici testul, în engleză.)

Lista aceasta ar putea continua la nesfârșit. Dar arată deja clar: societatea noastră are o mare problemă cu rasismul.

Dar eu n-am vrut asta!

Mulți oameni probabil nici nu-și dau seama de comportamentul lor rasist. Pe de o parte, asta poate fi pentru că aproape toți am fost educați, mai mult sau mai puțin, în felul acesta. Eu, de exemplu, am crescut cu „Negerkuss” și „Schokoladenmohr” (dulciuri de ciocolată din Germania, cu nume rasiste), cu „Knecht Ruprecht” cel negru (însoțitorul lui Moș Nicolae în tradiția germană) și cu o pușculiță pentru copilul sprijinit de școala noastră duminicală, pe care un mic „negrișor” (chiar așa i se spunea) se înclina de fiecare dată când aruncam înăuntru cei 10 pfenigi ai mei. Tatăl meu „știa” că sudicii sunt oricum prea leneși ca să muncească și că „ălora din Africa” ar trebui să li se predea odată democrația, ca să nu se mai omoare tot timpul unii pe alții. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Pe de altă parte, poate fi și pentru că rasismul îl observă mai ales cei afectați de el. Dacă eu, ca bărbat alb, nu mă lovesc de rasism, asta nu înseamnă că el nu există.

În plus, poate fi vorba de ignoranță (și de o reflecție care n-a avut loc). Cine n-a auzit niciodată că anumite expresii sau comportamente sunt jignitoare și rasiste poate nici nu se consideră rasist, deși se poartă ca atare.

Nici faptul că cunosc oameni din familii de imigranți nu mă ferește de comportamente și idei rasiste. Doar pentru că stau de vorbă cu femei nu înseamnă automat că nu sunt sexist.

OK… asta e dur

Cine e sincer cu sine își dă repede seama că fiecare are tendințe rasiste. Și, oriunde și-ar avea ele originea, trebuie să lucrăm la asta. Din punct de vedere omenesc, e o „linie roșie” să-i discriminezi pe alții, să-i dezavantajezi sau chiar să folosești violența împotriva lor, pentru că arată altfel, vin din altă parte, se îmbracă altfel, cred altceva etc.

Cine e și mai sincer cu sine trebuie să recunoască: noi, oamenii albi, și mai ales bărbații albi, avem toate privilegiile. Avem cei mai mulți bani, cea mai multă putere, cea mai multă libertate, o voce puternică și cu greutate și trăim cu convingerea, de la sine înțeleasă, că lumea există pentru noi. Asta înseamnă că, până la urmă, noi suntem cei care contribuim la faptul că alții sunt asupriți în lumea aceasta. Că alții au mai puțini bani, mai puțină putere, mai puțină libertate, mai puțină voce și mai puțin drept la lume decât noi.

„If you are neutral in situations of injustice, you have chosen the side of the oppressor.” (Desmond Tutu)

Noi suntem rasiștii. Rasismul e problema noastră. Noi am lăsat să apară problema aceasta. O problemă pe care trebuie s-o rezolvăm!

Trebuie să înțelegem că toți oamenii sunt egali. La fel de importanți, la fel de valoroși, creați la fel. Trebuie să învățăm să iubim diversitatea, să înțelegem că varietatea face viața frumoasă, interesantă și bogată. Că ceea ce ne e străin ne face să descoperim lucruri noi, ne ajută să învățăm și face să se nască o comunitate nouă.

E rândul nostru

Ce poți face? Poți să te ridici tu însuți pentru egalitate, dreptate și solidaritate. Poți încerca să trăiești în așa fel încât viața ta să nu-i asuprească automat pe alții. Poți să te rogi și să-I ceri lui Dumnezeu îndurare. Poți să ridici vocea acolo unde vezi rasism. Poți să cunoști, în mod intenționat, oameni care sunt victime ale rasismului și să-i asculți. Poți să-ți propui chiar azi să declari război tuturor tendințelor rasiste din tine.

Poți porni la drum împreună cu tinerii tăi, ca să descoperiți ce e rasismul și ce rău face. Pe drumul spre întâlnirea cu propriile privilegii și cu victimele rasismului. Pe drumul spre solidaritate, egalitate și un comportament cu adevărat omenesc.

Putem fi începutul sfârșitului acestui flagel dezgustător al omenirii. Haideți să începem ACUM să punem capăt rasismului. Oriunde ne-am afla.

Rusaliile sunt sărbătoarea antirasismului

În weekend am sărbătorit Rusaliile. O sărbătoare complet subapreciată. De Rusalii, Dumnezeu dărâmă toate granițele și face posibil ca oameni din cele mai diferite colțuri ale lumii să se întâlnească de la egal la egal și să se înțeleagă. Face posibil ca străinii să devină prieteni.

Pentru că Dumnezeu Își cunoaște oamenii și știe că, singuri, le e foarte greu să-i iubească pe toți oamenii așa cum a gândit El, Dumnezeu le trimite oamenilor puterea Duhului Său. Iar ea ne face în stare să iubim, chiar și pe cel străin și pe cel diferit de noi. Ea ne face în stare să fim o comunitate, o biserică ce iubește fără margini.

E atât de frumos. Și atât de important. Și atât de necesar.

Haideți să trăim asta!

Pentru aprofundare

Recomandări de carte:

  • Alice Hasters: „Was weiße Menschen nicht über Rassismus hören wollen aber wissen sollten” („Ce nu vor albii să audă despre rasism, dar ar trebui să știe”, în germană)
  • Mohamed Amjahid: „Unter Weissen” („Printre albi”, în germană)

KonterBUNT: o aplicație în germană cu care poți exersa, ca într-un joc, strategii și argumente împotriva remarcilor rasiste (sau sexiste).

Idei pentru întâlniri de grup și proiecte pe această temă au publicat în Germania, de exemplu, tineretul catolic din Dieceza de Aachen, cercetașii evanghelici (VCP), un centru media pentru tineri din Köln (JFC), tineretul evanghelic (101 idei de proiecte împotriva extremismului de dreapta) și ministerul german pentru familie; materialele sunt în germană.

Versiunea în limba română: octombrie 2026