Acest articol a fost scris de Heiko Metz și a apărut pentru prima dată în ediția germană a newsletterului Pulse, care îi sprijină pe liderii de tineret și pe părinți pe drumul spre relații mai bune cu tinerii.

O țară plină de antrenori de fotbal

Te-ai întrebat vreodată cum se face că mereu cei care știu cel mai bine sunt tocmai cei care n-au nicio legătură cu subiectul?

  • Cele mai bune sfaturi despre educația copiilor le primești de la cei care nu au copii. Ei știu cum se face.
  • Toți cei care discută politică la o bere știu exact ce ar trebui să facă „politicienii” altfel și, bineînțeles, mai bine. „Dar pe noi nu ne întreabă nimeni.”
  • Cei mai buni selecționeri ai echipei naționale de fotbal stau pe canapeaua de acasă și strigă la televizor atât de tare, încât poate îi aud chiar și jucătorii.
  • Firește, omul de rând e și cel mai bun virusolog. Acest lucru se vede acum deosebit de clar.
  • În jurul teoriilor conspirației care fac acum ravagii pare să funcționeze același fenomen: printre alții, un bucătar vegan și un muzician din Germania au devenit dintr-odată experți în politică, economie, medicină etc.

De ce se întâmplă asta? De ce se consideră oamenii, aparent, nespus de competenți în domenii în care, de fapt, n-au cum să fie? De ce au oamenii impresia că se pricep mai bine decât alții care au studiat și au făcut cercetare în domeniul respectiv sau care fac de mult și bine meseria aceasta și au acumulat experiență?

Măcelul incompetenței

Mai ales cine stă pe rețelele sociale găsește aproape peste tot postări sau comentarii care sunt pur și simplu greșite, adică n-ar rezista la nicio verificare a faptelor. Cu toate acestea, ele sunt rostite pe tonul convingerii absolute, care nu admite nicio contrazicere, și, odată cu ele, e proclamată și propria infailibilitate (cel puțin la subiectul respectiv). Oricine are altă părere, aduce fapte sau doar are întrebări e copleșit de tirade de injurii, insinuări și jigniri, de sar scântei. Iar când se întâlnesc doi oameni care au păreri opuse, dar sunt amândoi foarte, foarte, foarte convinși că numai ei pot fi experți în domeniul respectiv, izbucnește un război virtual. Și nu de puține ori se termină într-un măcel, cu multe daune colaterale.

Acum poți obiecta, firește, că libertatea de exprimare e un bun cu adevărat prețios. De aceea, fiecare are dreptul la propria părere, oricât de ciudată și de greșită ar fi. Și are dreptul să-și facă această părere cunoscută tuturor. Sunt total de acord. Consider absolut de neînlocuit faptul că ne putem exprima liber, că putem pune lucrurile sub semnul întrebării, că putem face auzite perspective diferite etc. Acesta e unul dintre fundamentele democrației noastre.

Totuși, după părerea mea, avem aici de-a face cu o problemă, când iar și iar (și, după cum mi se pare, tot mai mulți) oameni se mint singuri și se poartă ca și cum ar fi experții absoluți într-un subiect, deși, de fapt, cunosc despre el doar trei cuvinte-cheie și câteva lozinci.

Efectul Dunning-Kruger

În popularizarea științei, această combinație de incompetență și ignoranță se numește efectul Dunning-Kruger. Descrierea aceasta a pornit de la un studiu despre relația dintre autoevaluare și abilități/competențe.

Participanții au primit niște sarcini de rezolvat. După aceea, trebuiau să estimeze și cât de bine credeau că le-au rezolvat.

  • Cei mai slabi 25% și-au evaluat rezultatele ca fiind peste medie.
  • Cei mai buni 25% și-au evaluat rezultatele tot ca fiind peste medie, dar mai slabe decât erau în realitate.

O nouă rundă, o nouă șansă: în pasul următor, participanții au putut vedea rezultatele celorlalți și apoi și-au putut schimba autoevaluarea în funcție de ele.

  • Cei mai buni 25% și-au corectat evaluarea în sus: complet realist și corect.
  • Cei mai slabi 25% au continuat totuși să se considere peste medie.

Mie mi se pare cumva șocant.

„Dacă cineva e incompetent, nu poate ști că e incompetent. […] Abilitățile de care ai nevoie ca să găsești o soluție corectă [sunt] exact abilitățile de care ai nevoie ca să recunoști că o soluție e corectă. Faptul că omul funcționează așa stă la baza multor strategii de manipulare, folosite astăzi tot mai mult.” (David Dunning)

Pentru acest efect sunt tipice comportamente precum:

  • O supraestimare destul de clară a propriilor abilități și cunoștințe;
  • Prin urmare: ignorarea propriei incompetențe
  • Și, în același timp, nerecunoașterea sau subestimarea abilităților superioare/cunoștințelor superioare ale altora.

Așadar, efectul Dunning-Kruger e „vinovat” pentru destul de multe păreri ciudate ale semenilor noștri, de care îți vine să te rușinezi în locul lor. Discuțiile se împotmolesc apoi în mod regulat, pentru că cel puțin unul dintre interlocutori nu poate/nu vrea să vadă argumentele ca argumente, ci le trăiește ca pe un atac la propria persoană și la statutul de expert pe care și l-a meșterit singur. Și de aceea nu e dispus să intre într-o discuție adevărată. Urmarea e că celelalte păreri sunt luate în râs, se reacționează doar ironic/sarcastic, iar ceilalți sunt etichetați drept incompetenți, fără ca omul să-și permită nici cea mai mică umbră de îndoială cu privire la propria competență.

Mi se pare deosebit de amar faptul că oamenii care cad pradă acestui efect nu se vor dezvolta, pentru că nu pot vedea că e nevoie de asta. Faptul că, la prima vedere, asta lasă adesea impresia de mare siguranță de sine și, astfel, inspiră încredere nu face lucrurile mai puțin problematice.

Dar eu chiar conduc mai bine decât alții

Fiul meu învață acum să meargă cu rolele. La început îi era destul de frică de ele și ar fi vrut ca, pe lângă genunchiere și apărători pentru mâini, să fie învelit cu totul în vată și să-l țin MEREU de mână. După câteva ore de exercițiu, reușește să stea destul de bine în picioare pe ele și, agățându-se de perete, să înainteze chiar și un metru fără să cadă. Până aici, toate bune și normale.

Dacă l-ai întreba acum pe fiul meu cât de bine merge cu rolele, ți-ar povesti cu entuziasm cât de grozav se descurcă, că știe deja chiar și niște „trucuri” și că cel târziu mâine va ține pasul cu ceilalți copii afară (poate chiar va fi puțin mai rapid decât ei).

Bineînțeles că sunt prostii și mai degrabă un motiv să zâmbesc în sinea mea, dar pe el acum îl ajută. Așa e motivat. Nu renunță și, mai devreme sau mai târziu, chiar o să învețe! Efectul va fi că, pe de o parte, va merge tot mai bine cu rolele și, în același timp, pe de altă parte, va putea judeca mult mai bine cât mai are de învățat și cât de buni sunt cu adevărat ceilalți copii.

Pe un drum normal de dezvoltare a cunoștințelor sau a abilităților, efectul Dunning-Kruger poate fi, așadar, chiar util la început, dacă ne împinge să nu renunțăm, să continuăm și să devenim mai buni. Dar dacă ne dă senzația că deja ne pricepem, că suntem deja experți, ne paralizează și ne ține blocați la nivelul nostru de incompetență, iar noi ne credem totuși grozavi.

La fel e și la condus. O parte destul de mare dintre șoferi e convinsă: „Conduc mai bine decât media.” La întrebarea „Faceți parte din jumătatea mai bună a șoferilor?”, aproape toți au răspuns „Da”. Bate la ochi faptul că, de exemplu, tinerii șoferi bărbați sunt cei mai convinși de abilitățile lor la volan. De aceea, le place să-și bată joc de femei, care „oricum nu știu să parcheze”, și să-i bârfească pe ceilalți șoferi: „Ăsta unde și-a luat permisul? L-a câștigat la tombolă?” În același timp, tot ei sunt în fruntea statisticilor de accidente.

„Când vine vorba de tendința de a ne supraestima, primele succese în învățare par să fie un lucru periculos. Deși la început începătorii sunt modești în felul în care se percep, e de ajuns puțină experiență ca autoevaluarea lor să le depășească propria performanță.” (Carmen Sanchez, David Dunning)

Competența se dezvoltă în etape

Modelul Dreyfus descrie cinci:

  • Începător
  • Avansat
  • Competent
  • Priceput
  • Expert

Drumul spre statutul de expert, atât de râvnit, e lung. Poate că îmi gâdilă orgoliul să mă consider expert când abia am depășit nivelul de începător. Dar, până la urmă, asta nu ajută cu adevărat nicăieri și pe nimeni. Dimpotrivă.

Dacă vreau să urmez pe cineva, să-l aclam, să-l cred și să-l apăr, ar trebui să verific mai întâi cu atenție dacă e doar un expert autoproclamat sau un expert adevărat.

Să devii competent

La prima vedere, efectul Dunning-Kruger pare să explice de ce în lumea noastră atâta incompetență e curtată. La a doua privire, e dezamăgitor să vezi cât de greu e adesea să intri în discuții reale cu oamenii și chiar să-i convingi de ceva, când ei sunt destul de ignoranți în privința propriei incompetențe. Cine nu poate vedea problema, bineînțeles că nici nu vrea s-o rezolve.

„Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească, dar în privința universului nu sunt încă absolut sigur.” (Albert Einstein)

Pe deasupra, poți să cazi și tu pradă acestui efect și să-i consideri pe ceilalți mai puțin competenți, deși poate chiar tu ești așa. Până la urmă, ar fi nevoie de o competență destul de mare ca să-i poți „judeca” cu adevărat pe alții, dar tocmai această competență deosebit de mare și-o atribuie cu plăcere mai ales cei care nu o au deloc… chestiune complicată!

Nu ne rămâne tuturor decât să ne creștem neîncetat propriile competențe și, astfel, să devenim în același timp mai buni la a ne evalua pe noi înșine și pe alții.

Pe mine mă ajută:

  • Să mă pun mereu sub semnul întrebării
  • Să le cer regulat altora critică constructivă
  • Și să fiu și să rămân cu adevărat, toată viața, un om care învață activ.

Educația și feedbackul sunt cuvintele-cheie pentru noi înșine, la fel ca pentru copiii și tinerii noștri.

Să-i ajutăm pe participanții noștri

  • să se bucure să învețe lucruri noi, oferindu-le în activitatea noastră experiențe de învățare variate,
  • să pătrundă mai adânc în subiecte și să devină cu adevărat experți în anumite domenii,
  • să-și formeze criterii cu care să se poată evalua pe ei înșiși și abilitățile lor, precum și criterii cu care să-i poată evalua pe alții în această privință. Și să aplice regulat aceste criterii.
  • să introducă o cultură a feedbackului,
  • și să-și dezvolte încrederea în sine și dincolo de competențe. Să-i învățăm pe copii și pe tineri și să le arătăm că sunt valoroși pentru ceea ce sunt și că, de aceea, se pot privi pe ei înșiși și propriile competențe realist și fără teamă.

„Democrația trebuie să renască în fiecare generație, iar educația este moașa ei.” (John Dewey)

Un exemplu pozitiv în acest sens este regele Solomon, în Israelul antic. Ajunge rege destul de tânăr și are mulți rivali/invidioși care râvnesc la tron. Într-o noapte, Dumnezeu i Se arată în vis și îi dă voie să-și pună o dorință. Un rege cu efect Dunning-Kruger s-ar fi gândit poate: „Sunt cel mai bun rege din toate timpurile. Nimeni nu e mai bun pentru țară decât mine. Așa că îmi doresc viață veșnică.” Dar Solomon nu face asta. Nu își dorește nici sănătate, nici bogăție. În schimb, spune: „Mi-ai încredințat un popor mare și o sarcină și mai mare, Dumnezeule. Am nevoie de foarte, foarte multă înțelepciune ca să pot fi un rege bun pentru țara aceasta. Și tocmai această înțelepciune Ți-o cer!”

Prima dorință i-ar fi adus țării un rege incompetent care trăiește veșnic; dorința lui reală dă naștere unui rege expert, care aduce prosperitate și pace întregii țări. Avem nevoie de mai mulți Solomoni în lumea noastră!

O lume de vis

„Este o altă lume, în care nu poți face diferența între «libertate» și «timp liber», spui «societate» și te gândești la «grup-țintă», vorbești despre un «concept» și nu ai nici măcar o «idee», vorbești despre o «idee» și nu ai nici măcar un «gând».” (Roger Willemsen)

O lume cu mai puțin efect Dunning-Kruger ar avea mai puține certuri fără rost. Mai puțini experți autoproclamați și, în schimb, mai multă influență pentru experții adevărați. Mai puțini adepți ai teoriilor conspirației și și mai puțini fani ai acestora. Dar, mai ales, mai mulți oameni cu o încredere în sine pozitivă și cu capacitatea de a reflecta. Mai mulți oameni pe drumul spre a fi cu adevărat experți.

Mi se pare o lume în care mi-ar plăcea să trăiesc. O lume pentru care merită să muncești.

Așadar, hai să ne apucăm de treabă!

Versiunea în limba română: octombrie 2026