Care e, de fapt, problema?

Fapt sau fake? Teoriile conspirației nu sunt o invenție din vremea coronavirusului. Încă din timpul marilor epidemii de ciumă din secolul al XIV-lea s-a răspândit, de exemplu, zvonul că evreii otrăvesc fântânile ca să declanșeze ciuma și să nimicească astfel creștinătatea. Era la fel de absurd ca a pretinde astăzi că Bill Gates vrea să elimine cea mai mare parte a populației lumii prin vaccinare obligatorie, dar găsește, azi ca și atunci, înspăimântător de mulți adepți.

Nici știrile false care fac ravagii acum nu sunt o invenție nouă, „donaldiană”; ele au fost dintotdeauna un instrument al campaniilor electorale, al bârfelor și al zvonurilor. Ce s-ar face tabloidul german BILD fără… dar să lăsăm asta!

Chiar și populismul e o poveste veche. Dintotdeauna au existat oameni care, cu răspunsuri simple la întrebări complexe, au pretins că există o „elită” și un „popor simplu”, care trebuie să se protejeze de elită, ba chiar să se apere de ea. Oameni care se prefac că fac parte din acest popor simplu și că vor să-l protejeze sau să-l elibereze. Care încearcă astfel să entuziasmeze masele și să le mobilizeze (în cele din urmă, în avantajul populistului).

Deci totul e ca dintotdeauna?

Ce s-a schimbat însă în ultimii ani este posibilitatea de a răspândi știri false și altele asemenea prin rețelele sociale, precum și faptul că societatea acceptă tot mai mult astfel de mijloace.

Președintele Statelor Unite ale Americii răsucește faptele așa cum îi convine, se contrazice întruna, e prins cu minciuna aproape zilnic… și numărul susținătorilor lui crește. Când apoi directoarea lui de campanie, Kellyanne Conway (în engleză), vorbește despre „fapte alternative”, pe de o parte obrăznicia aceasta e greu de întrecut, dar pe de altă parte devine cumva normal… președintele american e, ce să-i faci, un mincinos și un escroc, so what?

Faptul că Trump a ajuns la putere, posibil, și cu ajutorul unor campanii de știri false pe rețelele sociale (pornite din Rusia, condusă și ea de un populist versat) se potrivește, din păcate, mult prea bine în tablou. Pentru alegerile prezidențiale din acest an, asta nu prea lasă loc de speranțe bune.

Sau, de exemplu, reprezentanți ai AfD (partidul Alternativa pentru Germania) răstălmăcesc faptele istorice cu atâta siguranță de sine, încât mi se îngheață regulat sângele în vine de groază. Dar și aici ne obișnuim încet-încet cu încălcarea constantă a tabuurilor și cu deplasarea discursului spre dreapta.

Și toate acestea sunt doar exemple izolate. Mai ales când e vorba de manipularea și formarea opiniei pe internet, termeni precum camera de ecou, bula de filtrare, discursul instigator la ură și shitstorm-ul sunt omniprezenți.

Ce sunt bulele de filtrare și camerele de ecou?

Cum strigi în cameră, așa îți răspunde ecoul: Ce sunt, mai exact, o bulă de filtrare și o cameră de ecou? Termenul „filter bubble”, bula de filtrare, vine de la activistul pentru internet Eli Pariser (The Filter Bubble. What the Internet Is Hiding from You. 2011. Penguin Press). Pe scurt, el vrea să descrie astfel următorul fenomen: pentru că pe internet există pur și simplu prea multe informații, care se prăvălesc complet nefiltrate peste mine, bietul utilizator, motoarele de căutare și rețelele sociale lucrează cu tot mai mulți algoritmi, și tot mai buni. Aceștia trebuie să facă o sortare prealabilă, ca să ne descurcăm mai bine cu informațiile.

După ce criterii se face sortarea? După preferințele mele, interesele de până acum, locul unde mă aflu etc. Adică, dacă eu caut pe Google „înghețată”, la soția mea apare prima în listă gelateria de după colț, iar la mine, rețete de înghețată de casă. Și la mine apărea înainte mereu gelateria preferată pe primul loc (probabil pentru că am căutat destul de des programul ei). Dar în ultima vreme am căutat rețete și, hop, algoritmul a schimbat setările pentru mine, ca să-mi ofere informații cât mai potrivite. Și serviciile de streaming muzical fac asta. Cine a ascultat iar și iar Schlager (muzica ușoară germană de petrecere) primește până la urmă doar Schlager… Știu, tu n-ai face niciodată asta. Dar hai să zicem, ca exemplu 😉 Până aici, totul e comod.

Dar dacă aplic asta la politică, la ideologii, la curentele și opiniile importante din societate, risc ca în bula de filtrare să mi se afișeze doar știri, opinii etc. care nu corespund doar intereselor mele, ci și părerii mele. Google face asta cu mare succes, la fel și fluxul personalizat de știri de pe Facebook. Dacă aș avea acum o părere critică despre islam (chiar dacă ISLAMUL ca atare nici nu există, dar hai să nu complicăm lucrurile mai mult decât sunt), mi s-ar afișa iar și iar, tot mai multe știri care să-mi confirme părerea.

„Universul personal de informații în care trăiești online, unic și construit doar pentru tine de filtrele personalizate care pun acum în mișcare internetul.” (Eli Pariser)

Cu cât mă afund mai mult în această bulă de filtrare și intru în contact cu oameni (sau boți) care au aceeași părere sau orientare politică, cu atât sunt mai puțin „deranjat” de alte opinii, eventual de studii, de fapte concrete etc. Atunci mă aflu în camera de ecou: aud și văd doar ce știam deja, ce îmi plăcea și ce consideram corect. În „camera de ecou a fricii de islam”, pe care mi-am imaginat-o, aș auzi atunci doar lucruri negative despre islam, atât din știri, din postările politicienilor etc., cât și de la numeroasele mele contacte de pe diversele rețele sociale, care mi-ar povesti, distribui etc. tot numai lucruri negative despre islam.

„Medii de comunicare în care oamenii își primesc iar și iar propria părere înapoi, ca un ecou.” (Cass Sunstein)

Așa rămân închis în propriul orizont. Iar dacă orizontul acela era și înainte destul de îngust… la final rămâne cam multă părere la foarte puțină pricepere. În schimb, susținută cu o convingere pe care nimeni n-o mai poate pune la îndoială.

Și mai rău: Dacă sunt suficient de adânc în camera mea de ecou, sentimentul meu critic față de islam nu doar se va confirma, ci se va și dezvolta. De exemplu, într-o frică reală sau în convingerea: dacă islamul e atââât de rău, atunci trebuie să votez un partid care face în sfârșit ceva împotriva lui. Atunci trebuie să ies în stradă, să demonstrez… sau mai rău.

Și apoi, în Germania, sute de oameni ies la demonstrații împotriva „islamizării Occidentului”. Cu o frică reală de această islamizare, în regiuni în care aproape nu există oameni de origine străină sau de „religia respectivă”. Acolo se confirmă minunat unii pe alții cât de mare e pericolul și pleacă acasă mai speriați și mai furioși decât au venit… ceea ce, la rândul lui, le asigură participarea la următoarea demonstrație.

Ar fi amuzant, dacă n-ar fi atât de trist. Dar, de fapt, rămâne valabil următorul lucru:

„The mind is like an umbrella it functions best when open.” (Walter Gropius)

Prea multe „minds” în camera de ecou: asta ar putea fi un pericol. Pentru fiecare în parte, dar și pentru societatea noastră și pentru democrație. Fiindcă, pentru a ne forma o opinie solidă și echilibrată, e esențial să auzim alte argumente și păreri, să ne gândim la ele, să discutăm și să ne confruntăm cu ele. Avem nevoie de „confruntarea cu agenda comună a societății” (Bernhard Pörksen, cercetător german în științele media). Adevărurile pe care doar le „simțim” nu sunt, până la urmă, adevăruri.

Dar ce înseamnă, de fapt, toate acestea și ce legătură au cu copiii și tinerii „mei”?

Camerele de ecou sunt rezervate mai ales tinerilor: Chiar dacă forța acestor efecte la adulți e destul de controversată, la tineri pericolul e deosebit de mare (în engleză). Pentru că tinerii…

  • se informează aproape exclusiv online,
  • își iau, în plus, „știrile” aproape în întregime de pe rețelele sociale,
  • își limitează acolo, de cele mai multe ori, sursele de informare la câteva.

În plus, ca nativi digitali, tinerii își leagă o mare parte din identitate de rețelele sociale etc. Doar cine postează e cineva. Viața e pusă în scenă, cu multe fotografii distribuite în story-uri sau pe Snapchat, unde totul durează doar o zi. Se dă like și se comentează pe rupte…

Posibilitățile sunt nenumărate, iar dorința de a mă dezvolta și de a mă prezenta într-un mod cu totul individual e mare. Presiunea de a face ce e „instagramabil” și de a fi tot mai rapid e însă, în același timp, o provocare serioasă.

Asta le îngreunează tinerilor dezvoltarea identității, pentru că identitatea nu se poate fabrica strălucitor, rapid și cu efecte de show.

Până la urmă, în toate aceste știri false, populisme și teorii ale conspirației, despre asta e vorba: într-o lume tot mai rapidă și mai nesigură, care pare să-mi scape printre degete, să primesc un răspuns clar și sigur, de care să mă pot agăța, care să mă confirme, care să mă facă să aparțin unui grup și care să mă delimiteze astfel clar de „ceilalți”.

De aceea, tinerii sunt deosebit de vulnerabili (în engleză) în fața bulei de filtrare și a camerei de ecou și riscă să-și piardă autonomia, să nu mai poată evalua singuri informațiile (sau să nu învețe niciodată asta), adică să nu știe nici de unde să ia informații de încredere, nici cum să dezbată despre ele într-un mod eficient.

Și acum?

În primul rând, camerele de ecou nu apar din senin: Ele au legătură cu setările mele din motoarele de căutare, de pe rețelele sociale etc., cu felul în care îmi caut informațiile și cu oamenii pe care îi las să facă parte din rețeaua mea.

Adică: Ce pagini primesc un „like” de la mine? Care sunt sursele mele de informare? Cine face parte din „cercul meu de prieteni” digital? Cum interacționez cu postările (și cu care)?

Toate acestea contribuie la umflarea unei bule de filtrare sau îi iau din start terenul de sub picioare. Doar faptul că devin conștient că problema aceasta există și cum funcționează mă ajută să caut în mod conștient alte păreri și argumente, să-mi lărgesc sursele de informare etc.

Mai ales schimbul direct cu alți oameni care nu fac parte din cercul meu cel mai apropiat mă ajută să percep alte opinii și să știu ce să fac cu ele. Asta deschide alte perspective și dezvoltă enorm capacitatea de a dialoga.

În vremuri de nesiguranță, cum sunt cele de acum, aceste decizii conștiente și aceste abilități de dialog și deschidere sunt mai necesare ca oricând. Cred că aici lucrarea cu tinerii poate aduce o contribuție importantă!

În al doilea rând, marea întrebare pentru lucrarea cu copiii și tinerii este:

Cum îi putem ajuta pe copii și pe tineri să-și dezvolte o identitate care să găzduiască o minte deschisă și care să fie la fel de deschisă față de cele mai diverse relații cu lumea. Cu alte persoane, cu natura, cu sine și cu Dumnezeu. O identitate gata să se lase pusă sub semnul întrebării și să discute critic și constructiv. Care știe că e o persoană valoroasă, a cărei viață merită trăită, și care poate să suporte faptul că lumea e uneori contradictorie, rece, de neînțeles sau pur și simplu prea rapidă.

Cum îi însoțim pe copii și pe tineri pe drumul spre o identitate care nu se simte bine în camerele de ecou și nu are nevoie de bule de filtrare ca să facă față diversității și ambiguității lumii? Asta da provocare, una care merită și care ne cere mult nouă, celor care lucrăm cu ei!

În al treilea rând, noi, creștinii, avem de fapt un mare avantaj în privința asta: Identitatea noastră depinde, înainte de toate, și de Dumnezeu. De Dumnezeul care ne-a creat și ne iubește. Care ne consideră valoroși, pur și simplu așa.

Cine are nevoie, ba chiar, cine își dorește o cameră de ecou care vrea să mă țintuiască politic la extrema dreaptă sau stângă, care îmi hrănește și îmi amplifică frica, care îmi folosește nesiguranța ca să-i excludă pe alții… când pot să aud și să trăiesc ceea ce scrie în Psalmul 8 din Biblie:

„DOAMNE, Stăpânul nostru, cât de măreț este Numele Tău pe tot pământul! Fie înălțată gloria Ta mai presus de ceruri! Din gura copilașilor și a sugarilor ai întemeiat o fortăreață împotriva vrăjmașilor Tăi, ca să fie astfel reduși la tăcere dușmanul și răzbunătorul. Când privesc cerurile Tale, lucrările degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul, ca să-Ți amintești de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? Tu l-ai făcut cu puțin inferior lui Dumnezeu și l-ai încoronat cu glorie și cu măreție. L-ai pus să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai supus totul: oi și boi deopotrivă, chiar și animalele sălbatice ale câmpului; păsările cerului și peștii mării, tot ce străbate căile mărilor.” (Psalmii 8:1-8, fragment, după Noua Traducere în Limba Română)

În acest spirit, complet liber de bule de filtrare, îți doresc discuții bune și experiențe frumoase cu tinerii tăi pe tema aceasta!

PS:

Dacă vrei să aprofundezi tema felului în care tinerii folosesc media, poți să o faci cu ajutorul studiului JIM (un studiu anual din Germania despre tineri și media).

Fotografie de Alexandra Mirgheș pe Unsplash

Versiunea în limba română: octombrie 2026