„Poți porni de la ideea că adolescentul tău lucrează tot timpul la răspunsul la trei întrebări importante ale vieții: Cine sunt eu? Cui aparțin? Încotro merg?” Kara Powell, profesoară de lucrare creștină cu tinerii și cu familiile la Fuller Youth Institute (FYI) din California, a descoperit că, având în minte aceste trei întrebări, ajungi mult mai departe decât cu cunoștințele obișnuite despre cum să te porți cu adolescenții. Kara a vorbit de curând cu Carey Nieuwhof, în podcastul de leadership care îi poartă numele, despre motivele pentru care generația Z își deconstruiește credința și pleacă din biserică, despre cum lupți împotriva otrăvii rețelelor sociale și despre ce și-ar dori generația următoare ca biserica să înceteze, respectiv să înceapă să facă. Înainte de toate, ea critică faptul că bisericile de azi se grăbesc mereu să dea răspunsuri, numai că la întrebări pe care tinerii nici nu le au.
Iată concluziile mele pentru tine:
Fii curios, nu atotștiutor
Primul pas, spune Kara Powell, este să adopți o atitudine deschisă și curioasă față de adolescenți. În loc să reacționezi imediat cu răspunsuri, e important să cauți răspunsuri împreună cu copilul și să încurajezi procesul de reflecție personală. Adulții ar trebui să-și arate interesul pentru întrebările și îndoielile copilului și să-l încurajeze să-și exprime gândurile și sentimentele. Kara arată că Isus, de fapt, nu răspundea la prea multe întrebări, ci mai ales punea, la rândul Lui, întrebări. În discuțiile personale, Isus făcea puține afirmații. În sensul acesta, încă din vremurile biblice, El era deja la nivelul unui psihoterapeut modern! Pe lângă meseria Lui de terapeut, Isus a fost și un revoluționar de prima mână: răspunsurile atotștiutoare ale elitei religioase de atunci Îl călcau rău pe nervi, și a încercat să demonteze tot ce se putea din tradițiile și convingerile de prisos și greșite. Isus, inventatorul deconstrucției?!?
Rămâi în dialog
Comunicarea e cheia. Părinții care își fac regulat timp pentru discuții deschise, în care stau de vorbă cu copiii lor, construiesc cu ei o relație de sprijin și de încredere. Când părinții țin discuția vie și sunt gata să stea de vorbă cu adolescenții lor și la ore nepotrivite, copilul se va simți în siguranță să-și împărtășească gândurile și întrebările. Întreabă-i pe alți părinți cum au creat momente de apropiere cu adolescenții lor și învață de la ei.
Ajutor în căutarea apartenenței
Potrivit Karei Powell, folosirea excesivă a smartphone-ului poate fi un semn că propriul copil caută apartenență. Numai că, din păcate, e o idee destul de proastă să vrei să capeți un sentiment de apartenență prin rețelele sociale, când îți compari eul cel mai pasiv și mai slab (singur, fără să faci nimic, stând pe canapea) cu cel mai bun eu pe care ceilalți îl proiectează despre ei înșiși pe rețelele sociale. Asta poate fi foarte nesănătos. Nu întâmplător, creșterea ratei depresiei și a sinuciderilor e corelată cu folosirea tot mai intensă a smartphone-ului și cu contactul tot mai redus al tinerilor în viața reală. Deci: limitează! Ei, la interzis ne pricepem, noi, părinții cei răi. Dar cum îți poți ajuta copilul nu doar să-și limiteze folosirea smartphone-ului, ci și să-și împlinească altundeva nevoia de apartenență? Altfel spus, cum pot fi orchestrate alternativele? Mulți adolescenți au nevoie de cineva care să-i ajute să-și cultive prieteniile, să devină activi și să facă pasul spre un club sportiv, o tabără sau un festival. Poate poți să dai tu scânteia de pornire?
Căutarea răspunsurilor împreună
Când apar întrebări mari care pun credința la încercare, de exemplu despre inconsecvențele din Biblie, e important să nu reacționezi imediat cu cunoștințe (improvizate), ci să căutați împreună răspunsuri. În era YouTube și Google nu trebuie să-i explici niciunui adolescent că uneori ai nevoie de ajutor ca să-L înțelegi mai bine pe Dumnezeu.
Dimpotrivă, părinții pot face din cercetarea împreună un obicei și se pot vedea ca parteneri de învățare.
Și la temele de la matematică, noi, părinții, trebuie mai întâi să ne băgăm din nou în materie ca să ne putem ajuta copiii (ăăăă, cel puțin eu). Oferă-i, în plus, copilului tău posibilitatea să vorbească cu persoane pricepute în teologie sau să cercetați împreună, ca să explorați perspective diferite.
Importanța relațiilor
O comunitate care te sprijină are aici o importanță decisivă. Chiar e nevoie de „un sat întreg”. Pentru că, oricât de bine am ști ce ne face bine, cum ar fi cel mai bine să ne purtăm și așa mai departe: dacă nu avem prieteni și cunoscuți care să se poarte cu har cu noi, care să ne fie binevoitori, să ne încurajeze și să ne atragă atenția, să ne confrunte și să ne ierte, atunci ne prăbușim pe dinăuntru. Chiar e nevoie de familia credinței. Încearcă să te asiguri că copilul tău e înconjurat de oameni iubitori și înțelegători, care să-i poată sta alături în călătoria lui spirituală. Tu însuți n-ai avut în tinerețe tați sau mame spirituale, dar ți-ai fi dorit? Poate poți identifica și „recruta” pe cineva pentru adolescentul tău, pe cineva căruia nu i-ar trece singur prin minte să-și asume rolul acesta pentru tânăra generație? Asta îl poate ajuta pe copilul tău să se simtă acceptat și sprijinit în timp ce își explorează și își dezvoltă credința.
Nu pierde din vedere prioritățile
Multă comunicare de acasă ține de gestionarea timpului și constă în discuții de urgență: sacul de sport, căutat de zor; mâncarea care nu e gata la timp ca să potolească foamea de lup; temele care tot nu sunt făcute; testul de care îți amintești abia cu o seară înainte; patul în care ar fi trebuit să fii de o jumătate de oră; serviciul de închinare la care ești deja în întârziere. Isus, de fapt, n-a fost niciodată stresat de timp. Cumva Își dăduse seama cum să învie pe cineva din morți atunci când întârzia la minunea obișnuită. Cum reușim, ca familie, să nu fim dominați de timp (și de bani), ci să trecem lin în Împărăția lui Dumnezeu, cu prioritățile ei cu totul aparte?
Într-o lume marcată de lipsa de timp și de stres, e important să nu pierzi din vedere prioritățile.
Fă loc pentru activități împreună, pentru hrană spirituală și pentru timp de odihnă, ca să găsești echilibrul între gestionarea timpului și creșterea sufletească.
Învățarea împreună
Privește călătoria spirituală ca pe o ocazie de a învăța împreună. Dezvoltă împreună cu copilul tău o cultură a cercetării și a descoperirii, în care învățarea împreună face parte din viața de zi cu zi.
Punând în practică aceste sfaturi, îți poți sprijini copilul să navigheze prin provocările (de)construcției credinței și să-și dezvolte o credință autentică, care să-l împlinească.
Versiunea în limba română: octombrie 2026
