„Ajutor, voluntarii mei pleacă”

E telefonul de care se tem toți liderii de tineret: „M-am rugat pentru diferitele mele roluri și responsabilități și cred că a venit vremea să mă retrag din echipa de tineret.”

Uneori discuția aceasta are loc pentru că momentul e exact cel potrivit ca cineva să se oprească din lucrarea cu tinerii. De multe ori însă sunt o mulțime de alți factori care îl pot face pe cineva să renunțe, ca să aibă mai mult timp pentru alte lucruri. Și pe mulți dintre ei îi putem evita.

Asta pare deosebit de important acum, când suntem, sperăm, în ultimele etape ale unei pandemii obositoare. Voluntarii noștri sunt obosiți, îngrijorați de un viitor nesigur, se descurcă sigur cu situații complicate acasă și trebuie să facă față propriei vulnerabilități. Nu e de mirare că mulți se întreabă dacă implicarea în lucrarea cu tinerii nu e pur și simplu prea mult.

Nu vreau deloc să spun că ar trebui să-i obligăm pe oameni să rămână în echipele noastre împotriva voinței lor sau a judecății lor sănătoase, dar cred că sunt câteva lucruri pe care le putem face și care i-ar putea ajuta să se mai gândească o dată.

1. Ai grijă ca toți să susțină viziunea

Anul trecut am scris despre cum putem crește echipe pe termen lung, ajutându-i pe voluntari să nu mai vadă lucrarea cu tinerii ca pe o obligație, ci s-o trăiască drept bucurie și, în cele din urmă, să-și înțeleagă și să-și asume rolul important într-o misiune. Viziunea lucrării tale cu tinerii trebuie să fie împărtășită și purtată și de voluntarii tăi, altfel ei devin doar mână de lucru neplătită pentru proiectul tău grandios, iar sub stres acesta devine un lucru de care îți iei ușor rămas-bun. Fă-ți timp să investești în echipa ta și folosiți timpul împreună ca să vă rugați, să planificați și să ascultați ideile celorlalți. Vorbește despre viziunea ta pentru lucrarea cu tinerii (pentru că echipele au nevoie de un punct fix), dar arată-le clar că pot ajuta la modelarea și remodelarea acestei viziuni, în timp ce Îl slujiți împreună pe Dumnezeu.

Citește și: Dezvoltarea voluntarilor: cum îi pregătesc pe tineri pentru roluri de conducere?

2. Ai grijă ca voluntarii tăi chiar să aibă ceva de făcut (!)

În funcție de personalitate, poate ești genul de lider care știe de la sine să delege sarcini și responsabilități… sau poate nu. Mai ales în situații de stres, ni se poate întâmpla ușor să dezvoltăm un mic „complex de Mesia” (chiar fără să vrem), în care facem ca totul să depindă de noi, sau să ne temem să nu-i suprasolicităm pe ajutoarele noastre deja obosite. Rezultatul e oricum același: o echipă de oameni care stau pe margine și asigură supravegherea, dar se întreabă dacă timpul lor n-ar putea fi folosit mai bine. Ca să eviți asta, dă-le voluntarilor tăi, intenționat, sarcini și roluri. De cele mai multe ori se vor bucura să simtă că aduc o contribuție reală.

3. Oferă-le voluntarilor o pauză

Nu trebuie să fie mereu un „adio”; poți spune și doar „pe curând”. Când un voluntar vine la tine pentru „discuția aceea”, i-ai putea oferi în schimb o pauză. O mică pauză nu-i dă doar un răgaz, ci și ocazia să se gândească dacă vrea cu adevărat să plece din lucrarea cu tinerii. E o idee bună ca înțelegerea aceasta să fie limitată în timp, nu pe termen nedefinit: de exemplu, pentru un semestru. După aceea vă puteți așeza din nou împreună și vedea dacă absența i-a întărit inima pentru tineri sau dacă chiar a venit vremea să se oprească.

O variantă mai proactivă este ca, dacă vă permite numărul de oameni, să construiești ritmul acesta de la început în felul în care lucrezi cu voluntarii. Când oamenii se angajează să ajute, poți spune clar, de exemplu, că în fiecare al șaptelea „mandat” (de exemplu un semestru școlar) își iau o pauză; un pas care poate preveni din start epuizarea voluntarilor.

4. Ascultă și caută un compromis

Și, în sfârșit, când cineva din echipă îți spune că e vremea să plece, asigură-te că înțelegi cu adevărat de ce pleacă. Fă-ți timp să vă vedeți personal, dacă se poate, și ascultă cu adevărat ce spune (și poate ce nu spune), fără ca discuția să-i devină neplăcută. Încearcă să afli, fără să faci presiune, dacă există posibilitatea unui compromis care să țină cont de amândouă: de nevoile lui și de posibilitatea de a sluji mai departe în lucrarea cu tinerii. Asta ar putea însemna să-și ajusteze cât de des face voluntariat (de exemplu, din două în două săptămâni în loc de săptămânal) sau să-l rogi să preia alt rol în lucrarea cu tinerii: în loc să conducă un grup, i-ai putea propune să se roage pentru tineri sau să fie mentor. Când cineva a înțeles și și-a însușit cu adevărat viziunea pentru lucrarea cu tinerii din biserica ta, e întotdeauna bine să găsești o cale să-l păstrezi implicat, chiar dacă altfel.

Citește și: Leadership după Star Trek: să conduci ca Jean-Luc Picard

În fond, voluntariatul în lucrarea cu tinerii e foarte rar pentru totdeauna. Trebuie să respectăm faptul că voluntarii noștri au o viață plină și își sacrifică timpul pentru ceva pentru care mulți alții (poate chiar noi) primesc un salariu. N-ar trebui niciodată să-i implorăm pe voluntari sau să-i facem să se simtă vinovați ca să rămână, când de fapt s-au hotărât să plece. La fel ca în relații sau în viața profesională, asta se termină rareori bine.

Oricum ar fi… cunosc mulți, foarte mulți lideri voluntari extraordinari care au dăruit mai mult de un deceniu din viața și din timpul lor liber slujirii printre tineri. Dacă ne asigurăm că păstrăm o cultură sănătoasă și că avem o abordare flexibilă a felului în care și a momentului în care se implică voluntarii, nu există niciun motiv să nu sperăm să vedem același fel de statornicie și în echipele pe care le conducem.

Acest articol a fost scris de Martin Saunders și publicat pentru prima dată de Youthscape. Versiunea în germană: Olivia Felber. Versiunea în limba română: Pulse.