Cultura mănâncă tot: cum construiești o lucrare cu tinerii care aduce rod, nu umbră

În luna mai am avut ocazia să vorbesc în fața câtorva sute de lideri tineri, la o întâlnire de tineret de Rusalii din Germania (Pfingstjugendtreffen, Aidlingen). Acesta este întregul mesaj, ca articol: de citit, de dat mai departe și de parcurs împreună cu echipa ta. Dacă preferi să te uiți: videoul (în germană) e chiar aici.

În România, unde locuiesc cu familia mea ca misionar, vița de vie crește aproape în fiecare curte. Dar arată altfel decât în Germania. Acolo, vița e ținută mică și tăiată pentru rod. La noi o lăsăm să se întindă sus, peste toată curtea, pentru că vrem înainte de toate un singur lucru: umbră.

Tăiem pentru confort, nu pentru rod. Exact asta se întâmplă și în biserici. Mai devreme sau mai târziu, tot programul ajunge structurat așa încât să producă tot mai mult confort pentru membri și tot mai puțin rod pentru ceea ce avea Dumnezeu în gând, de fapt.

Peter F. Drucker a spus: „Cultura mănâncă strategia la micul dejun.” Eu o spun și mai tăios: cultura mănâncă tot. Poți face cele mai mari planuri, poți ridica cea mai bună biserică; dacă nu e în regulă cultura, proiectul se duce de râpă.

Așa că întrebarea nu e dacă lucrarea ta cu tinerii are o cultură. Are una. Întrebarea e cine o modelează. Și pentru asta merită să ne uităm la Cel care a construit cea mai puternică cultură din istoria lumii: Isus, în primul an și jumătate al lucrării Sale.

Dacă Isus ar fi un AI

Știu, sună aproape a blasfemie. Dar imaginează-ți o clipă că Isus ar fi o inteligență artificială și tu ar trebui să-I scrii promptul de sistem: o singură propoziție după care funcționează. Ce ai scrie?

„Răspunde la toate întrebările cu dragoste”? „Ancorează totul în Cuvântul lui Dumnezeu”? Ambele sunt răspunsuri bune. Dar când mă uit la Isus, văd altceva. De fiecare dată când îi învață pe alții, Se întoarce la un singur punct: Eu fac voia Tatălui. Iar când îi învață pe ucenici să se roage, iese complet la suprafață: „Tatăl nostru Care ești în Ceruri, sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta” (Matei 6:9-10).

Acesta e master-promptul. Isus e optimizat pentru sfințenia lui Dumnezeu: tot ce face arată spre ea, împlinește voia Tatălui și zidește Împărăția Lui.

Lucrezi împreună cu Dumnezeu sau doar pentru El?

Și acum întrebarea incomodă pentru noi: ești un împreună-lucrător cu Dumnezeu, cum spune Pavel (1 Corinteni 3:9), sau doar cineva care lucrează pentru Dumnezeu?

Cărturarii și fariseii, cu care Isus S-a ciocnit mereu, făceau lucruri pentru Dumnezeu, dar în interes propriu. Programarea lor era alta: erau motivați de ce cred alții despre ei, preocupați de imaginea lor în fața oamenilor. E o diferență mică de programare, dar cu urmări uriașe. Pentru că cine lucrează doar pentru Dumnezeu și primește critici se adaptează, așa cum s-a înmuiat Petru mai târziu, când a venit presiunea. Cine lucrează împreună cu Dumnezeu întreabă un singur lucru: care e voia Tatălui și cum o împlinesc așa încât Tatăl să fie onorat?

Master-promptul nostru are doar două porunci

Să presupunem că Isus ne-ar da nouă un prompt. Care ar fi propoziția Lui pentru noi? O putem căuta:

„Toată autoritatea Mi-a fost dată în Cer și pe pământ. Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!” (Matei 28:18-20)

În română sună ca o listă întreagă de sarcini. Dar în textul original sunt doar două imperative adevărate: Faceți ucenici. Și: Iată, uitați-vă la Mine, fiți atenți la Mine. Botezul și învățătura sunt forme de exprimare, sunt „cum”-ul. Poruncile propriu-zise sunt: fă ucenici care, la rândul lor, fac ucenici. Și studiază-L pe Isus atât de atent, încât să-I absorbi cultura.

Cea mai mare parte din viața noastră ar trebui să meargă spre a-L observa atent pe Isus: cum tratează situațiile? Care sunt obiceiurile Lui, prioritățile Lui?

Exact asta facem acum. Ce urmează sunt cinci priorități din primele 18 luni ale lucrării lui Isus. Se construiesc una pe alta și sunt fundamentul cărții Ministry Foundations („Bazele lucrării”) de Dave Patty, cu care am format deja peste 8.000 de lideri în Europa (mai multe la final).

Prioritatea 1: Rugăciunea

Startul lucrării publice a lui Isus e la botezul Lui. Dumnezeu Îl confirmă: „Acesta este Fiul Meu preaiubit” (Matei 3:17). Și care e primul lucru pe care îl face Isus după aceea? Se duce în pustie, patruzeci de zile, post și rugăciune (Matei 4:1-2).

Oprește-te o clipă: care ar fi primul lucru pe care l-ai face tu dacă ai porni oficial o lucrare menită să schimbe lumea? Te-ai ruga și ai posti patruzeci de zile? E atât de contracultural. Dar pentru Isus, prioritatea cea mai mare e o relație puternică de rugăciune cu Tatăl.

Teologul P.T. Forsyth a formulat un gând care e printre cele mai provocatoare pe care le-am citit vreodată despre rugăciune: noi considerăm crima, adulterul sau furtul cele mai grave păcate. Dar rădăcina oricărui păcat este autosuficiența, independența față de Dumnezeu. Cine nu așteaptă în rugăciune călăuzirea lui Dumnezeu spune prin faptele lui, dacă nu prin buze: nu am nevoie de El.

Se poate discuta. Eu doar las gândul aici.

Provocarea 21:21

Ce schimbă rugăciunea în practică am văzut cu ochii mei la niște grupuri de tineret din Viena. I-am provocat: 21 de zile, în fiecare seară la ora 21:21, rugați-vă pe nume pentru tinerii voștri. În prima seară au terminat după cinci minute. În a doua la fel. Apoi le-a picat fisa: De fapt, le știu doar numele. Habar n-am unde sunt acești tineri, ce îi frământă, care sunt provocările lor. Așa că liderii au început să întrebe: „Hei, tu cum ești, de fapt?”

Din rugăciune s-a construit relație. Asta e ordinea corectă. Așa a făcut Isus: mai întâi cu totul în relația cu Tatăl, apoi în relațiile cu oamenii. Grupurile din Viena, apropo, se roagă și azi, în fiecare seară, la 21:21.

Dacă iei un singur lucru din acest articol, ia provocarea asta.

Prioritatea 2: Relațiile

Uită-te ce face Isus după pustie. Ioan 1 se citește ca un jurnal al primelor Lui paisprezece zile: Ioan Botezătorul mărturisește despre El, doi dintre ucenicii lui Ioan se iau după Isus și Îl întreabă: „Unde stai?” Și Isus? Le spune: „Veniți și veți vedea!” (Ioan 1:39). Îi ia cu El acasă, petrece ziua cu ei, împarte viața cu ei.

Nu caută scena. Le cunoaște frații, prietenii, merge cu ei în Galileea, la o nuntă. Fiul lui Dumnezeu Își petrece cea mai mare parte a timpului nu în Templu și nu la birou, ci în părtășie.

Și uită-te la Natanael: la vestea despre Mesia reacționează cu ironie: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Isus îi răspunde cu dragoste și îl câștigă, pentru că relația e mai importantă pentru El decât să aibă dreptate.

Relațiile se construiesc pe trei niveluri

Când eram consilier spiritual într-o școală din Germania, am învățat să construiesc relații sistematic. Sună neromantic, dar așa apar cele mai multe prietenii, fără să ne dăm seama. Trei niveluri, ideal toate în același timp:

1. A vedea și a fi văzut. Mergeam în fiecare zi la cantina școlii, ca elevii să mă vadă. Cine e prezent cu regularitate devine parte din peisaj. Se aplică vechiul principiu: ochii care nu se văd se uită. Te lași văzut cu regularitate de oamenii care contează pentru tine?
2. A pune întrebări bune. Cuvântul latin interesse înseamnă literal „a fi între”: în mijlocul vieții celorlalți. Opusul grecesc e idiotes: unul care nu vrea să știe nimic din viața din jurul lui. Ori ai interes, ori ești, în sensul grecesc, un idiot. Așa că: nu fi idiot, pune întrebări bune.
3. A trăi aventuri împreună. Umăr la umăr. Lasertag, excursii, locurile în care mergi oricum. De acolo vin poveștile cu „mai ții minte când…”, din care relațiile se hrănesc ani de zile.

Ritm, reguli, ritualuri

Dacă vrei să construiești nu doar relații individuale, ci o comunitate adevărată, ai nevoie de trei R:

Ritm: Săptămânal e ideal. La două săptămâni devine greu, lunar e aproape imposibil. Cele mai multe lucrări cu tinerii nu eșuează din lipsă de idei, ci pentru că nu au ținut un ritm bun destul de mult timp. Reguli: Nu mă refer la legalism, ci la claritate. Ca la o petrecere acasă la cineva, unde nu știi dacă trebuie să te descalți: fără așteptări cunoscute, nimeni nu se simte în largul lui. Comunică felul în care faceți voi lucrurile: aici ne spunem pe nume, aici vrem ce e mai bun unii pentru alții. Ritualuri: Când ne adunăm, cântăm, ne rugăm, deschidem Cuvântul lui Dumnezeu și ne întărim unii pe alții în ucenicie.

Și încă ceva, pe care vreau să-l strig mai ales generației noastre: Dumnezeu ți-a dăruit un trup. Folosește-l în ucenicie. Trăim totul în cap și pe ecrane. Dar când Isus Se roagă, îngenunchează, ridică mâinile. Roagă-te cu voce tare. Construiește relații umăr la umăr, nu prin apeluri pe Zoom.

Prioritatea 3: Cuvântul lui Dumnezeu

Isus citează mereu Scriptura. Încă din prima Lui săptămână, ucenicii Îl recunosc ca fiind Acela „despre Care a scris Moise în Lege” (Ioan 1:45). De ce e atât de important pentru noi? Pentru că Biblia conține o viziune despre lume complet opusă celei din cultura noastră.

Un exemplu: Biblia descrie trei dușmani, cărora trebuie să le facem față cu tactici complet diferite. Lumea, sistemul ostil lui Dumnezeu, făcut din dorința de a impresiona și din hedonism: pe ea nu trebuie s-o iubești (1 Ioan 2:15). Firea pământească, vechile tipare de comportament: pe ea trebuie s-o faci să moară, prin Duhul (Romani 8:13). Și diavolul: lui trebuie să i te împotrivești, și atunci fuge (Iacov 4:7). Nu poți să-l omori pe diavol și nu poți pune lumea pe fugă. Cine nu cunoaște Biblia încurcă tacticile.

Și când predai Biblia: nu predica pur și simplu adevăr în gol. Răspunde la întrebările pe care tinerii chiar le au. Pentru asta ai nevoie mai întâi de relație, pentru că abia în relație afli întrebările adevărate. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu devine cel mai bun răspuns care există.

Prioritatea 4: Viziunea

Diana Nyad stătea, copil fiind, pe plajă cu tatăl ei, iar el i-a spus că numele ei înseamnă „naiadă”, nimfă a apelor: înotul e chemarea ei. Viziunea asta nu i-a mai dat pace. A încercat iar și iar să înoate din Cuba în Florida și a eșuat, până când a reușit la 64 de ani: peste cincizeci de ore fără oprire, prin bancuri de meduze, pe jumătate moartă, dar ajunsă. Totul pentru că cineva i-a spus odată ce e în ea.

Exact asta face Isus. Îl întâlnește pe Simon, un pescar cu probleme financiare, care vorbește adesea înainte să gândească, și îi spune de la prima întâlnire: tu ești Petru, stânca pe care Îmi voi zidi Biserica (Ioan 1:42; Matei 16:18). Din clipa aceea, nu imediat, dar pas cu pas, viața lui merge pe alt drum: departe de vechiul Simon, cel care altfel ar fi rămas, și spre stâncă.

Așa le comunici viziune tinerilor: spune mai întâi „Cred că pentru tine e posibilă o altă viață.” Fă-o imaginabilă. „Îmi pot imagina că ajungi într-o zi un lider de închinare foarte bun.” Și apoi formuleaz-o ca pe un pantof: „Am aici un pantof pentru tine. Probează-l. Ți se potrivește?” Așa scoți presiunea profetică și dai totuși direcție.

Și roagă-te ca Dumnezeu să-ți arate o viziune pentru fiecare din grupul tău. Apropo: nu cred că Dumnezeu te țintuiește într-un anumit job și că ți-ai ratat chemarea dacă l-ai ratat pe el. Pentru El contează mult mai mult să fii aproape de inima Lui. Acolo ai multă libertate.

Prioritatea 5: Dragostea

Un prieten de-al meu a pornit un club de muzică underground în biserica lui. În fiecare vineri veneau 70-80 de tineri din localitate care n-aveau nicio treabă cu biserica: aranjați la patru ace, cu pauze de țigară, tot pachetul. Mergea excelent. Apoi i-a adus și pe tinerii din biserică. Aceștia au venit o singură dată, au împărțit legalism („Aici nu aveți voie să fumați!”), iar cei 70-80 n-au mai venit niciodată. Se simțiseră respinși, pentru că nu simțiseră dragostea.

Asta e prioritatea de care atârnă totul. Și se vede în măsura în care le dăm tinerilor cele mai bune trei răspunsuri din lume, la cele mai mari trei întrebări ale omenirii:

Cine sunt eu? Sunt de ajuns, datorită a ceea ce a făcut Isus pentru mine. Cuvântul puternic e de ajuns: nu trebuie să dovedesc nimic, nici să realizez ceva. Unde e locul meu? În poporul lui Dumnezeu, printre oamenii care, ca și mine, sunt chemați la Isus. Ce pot schimba? Sunt invitat să iau parte la povestea mai mare a lui Dumnezeu.

Toate cele trei răspunsuri au ceva în comun: eu sunt scos din centrul universului meu, iar Dumnezeu e pus acolo. Nu trebuie să mă împlinesc singur. Și sincer: asta îmi dă o pace uriașă.

Întrebările voastre din sesiunea de Q&A

Cum mai ajung azi la tineri?

Construirea relațiilor rămâne mereu aceeași: a vedea și a fi văzut, a intra în lumea lor. Cuvântul pentru asta e incarnațional: Isus S-a făcut om și Și-a întins cortul printre noi (Ioan 1:14). Dar drumul s-a schimbat: tinerii de azi sunt neobișnuit de singuri, timpul petrecut pe ecrane crește, comportamentele clasice de risc scad. Cei mai mulți dintre cei care ajung azi la credință au primul contact cu un creator de conținut creștin, ajung apoi la un eveniment și abia după aceea într-o biserică. Traseul s-a schimbat. Pentru tine asta înseamnă: rămâi lângă oamenii din jurul tău, construiește relații unu la unu și roagă-te ca Dumnezeu să deschidă uși. Bazează-te pe faptul că Duhul Sfânt pregătește oameni pentru tine.

Cum le transmit valori copiilor (7-13 ani)?

Aceleași adevăruri, formulate pe înțelesul copiilor, și iar și iar. Cei patru copii ai noștri sunt adoptați, sunt romi, iar cel mai greu pentru ei a fost culoarea pielii și stigmatele din cultura noastră. Ce le spunem mereu: sunteți de ajuns, datorită a ceea ce a făcut Isus pentru voi. Nu buletinul vostru, nu culoarea pielii, nu performanța vă dă valoare, ci Isus, iar El ne dă tuturor aceeași valoare.

Ce fac cu tinerii pe care nu mă pot baza?

Mai întâi adevărul dur: e o chestiune de cultură, iar cultura nu se schimbă într-o zi. Poți comunica așteptări mai mari („a fi în echipă e un privilegiu”), dar cine strânge prea tare șurubul crește o biserică snoabă. Eu cred în cealaltă cale: relația trebuie să fie puternică mai întâi. Cine știe că ai un interes real față de el te urmează cu drag și te anunță și când nu poate veni. Și de multe ori problema reală nu e că nu te poți baza pe oameni, ci că programele noastre au crescut sălbatic: dau umbră și țin motorul pornit, dar nu mai aduc rod. Cunoaștem efectul costurilor deja investite (sunk cost): am băgat deja atât de mult, acum trebuie să continue. Uneori cea mai curajoasă decizie e să tai din programe și să investești timpul eliberat în relații. Știu cât de greu e. Dar exact acolo începe cultura să se schimbe.

Cartea din spatele acestei prelegeri

• Ministry Foundations („Bazele lucrării”) de Dave Patty analizează primele 18 luni ale lucrării lui Isus și cele șase obiceiuri care I-au modelat cultura, inclusiv o autoevaluare pentru echipa ta. Am format cu ea peste 8.000 de lideri în Europa; e folosită în școli biblice și seminarii, din Germania până la Liov. Scrie-ne prin formularul de contact și îți spunem cum o poți primi.

S-ar putea să te ajute și

• Cele mai bune 50 de jocuri pentru tineret
• Dicționarul limbajului tinerilor
• Trainingurile noastre live pentru echipa ta