Comunicare bună în ciuda haosului hormonal și a șantierului din creier

Multe articole despre adolescenți zugrăvesc tablouri sumbre ale unor vremuri furtunoase în familie și scot în evidență lucrurile rele pe care le fac tinerii. Asta nu e încurajator nici pentru părinți, nici pentru adolescenții care pun mâna, poate din întâmplare, pe ce citesc părinții lor despre educație.

Claudia și cu mine am avut o experiență care ne-a marcat, chiar înainte ca cei mai mari copii ai noștri să intre în pubertate. Cei din jurul nostru nu prea ne spuneau cuvinte încurajatoare. Cea mai dură vorbă pe care o auzeam când alții ne vedeau ceata de copii era: „Lăsați, că o să vedeți voi. Copii mici, griji mici; copii mari, griji mari!”

Și cum pe cei mai mari îi aveam trei deodată (doi gemeni și o fată puțin mai mare), chiar ne era frică de viitor. „Mântuirea” a venit sub forma unui pastor american care, când a văzut familia noastră mare, m-a luat pe după umeri și mi-a spus:

„Eberhard, așteaptă cu bucurie vremea când copiii tăi vor fi adolescenți. Să ai copii mari poate fi ceva cu adevărat grozav!”

Nimeni nu ne mai spusese așa ceva. Vorbele lui au spart fortăreața gândurilor noastre negative și ne-au dat curaj pentru viitor. Mai ales când lucrurile se mai încingeau de-a binelea, ne aminteam de vorbele acestea. Încurajarea aceasta ne-a purtat prin cei 25 de ani de până acum în care am crescut adolescenți! Și vrem să ți-o transmitem și ție! Iar adolescenților care citesc întâmplător și ei vrem să le spunem: Sunteți grozavi! Adevărate comori! Bucurați-vă că o să deveniți adulți!

Hormonii o iau razna

Sper că și adolescenții pot lua cu umor expresiile „haos hormonal” și „șantier în creier”. Părinții și adolescenții ar trebui să știe bine ce înseamnă aceste două procese din corp, pentru ca comunicarea să meargă bine în continuare și scăpările verbale să nu fie luate prea personal.

După cum se știe, pubertatea e declanșată de hormoni. Așa-numitele gonadotropine pun în mișcare procesele din corp. Estrogenul și testosteronul se formează în glanda hipofiză și fac să crească glandele sexuale. În timpul pubertății, la fete predomină estrogenii, iar la băieți testosteronul. Asta e teoria. Dar ce se întâmplă în practică? Schimbările fizice, cum ar fi puseurile de creștere, apariția părului pe corp și dezvoltarea organelor sexuale, sunt cunoscute de toată lumea și se văd. Ce știu mai rar părinții, dar și adolescenții, e că acești hormoni influențează și viața emoțională: schimbări bruște de dispoziție, de la euforie la deznădejde, nesiguranță, îndoieli, anxietăți, ba chiar depresie, iar la unii, o dorință de neînfrânat de libertate.

Faci aceeași glumă ca acum câteva zile, iar copilul fuge plângând din cameră, deși data trecută a râs. Sau stă complet deprimat la cină, se încuie în cameră ori își varsă toanele cu glas tare. Recunosc, toate acestea sunt greu de dus pentru niște părinți obișnuiți.

Dar să nu crezi că asta i se pare grozav copilului tău: e la fel de speriat de ce se petrece în el și uneori e nefericit de-a binelea.

Să poți înțelege acum că, de fapt, hormonii au luat-o razna le poate aduce ușurare ambelor părți. Mamele ar trebui să poată înțelege haosul hormonal chiar mai bine decât tații, pentru că aceiași hormoni acționează și în timpul ciclului lunar, iar femeile se luptă adesea și ele, în perioada aceea, cu schimbări de dispoziție.

Cu asta trebuie să înveți să te descurci! La unele izbucniri emoționale ale copiilor mei aflați la pubertate, mi-am spus mereu:

„Nu cumva să iei asta personal. Sunt doar hormonii!”

M-a ajutat să rămân mai calm și să nu mă simt imediat jignit. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că un adolescent are voie „să-și facă de cap” tot timpul. Nu, un comportament respectuos rămâne în continuare important. Dar, știind aceste lucruri, și adolescenții, și părinții se pot înțelege mai bine unii pe alții și poate ajung mai repede la un „Îmi pare rău” sau la un „Te înțeleg și te iubesc oricum”.

Șantier în creier

Dar haosul hormonal nu e singurul lucru care poate afecta comunicarea dintre părinți și adolescenți. Mai e și șantierul din creier. La pubertate începe și o restructurare a creierului, prin reorganizarea conexiunilor nervoase. Până nu demult, oamenii de știință credeau că la 12 ani creierul e un produs finit. Astăzi însă, cu ajutorul rezonanței magnetice (RMN), schimbările structurale din creier pot fi făcute vizibile. Iar imaginile arată că tocmai la pubertate se mișcă încă o mulțime de lucruri și au loc schimbări structurale mari.

Părinții sunt uneori uimiți de criticile mușcătoare, de o poftă de dispute care pare irațională sau de un mod de a gândi care, în ochii lor, e lipsit de logică. Și rezultatele de la școală urcă și coboară. Dacă știi că toate acestea țin de șantierul din creier, asta poate duce, din nou, la o mai bună înțelegere reciprocă și la mai multă toleranță.

Să rămâneți în dialog

Cu adevărat de plâns sunt părinții și adolescenții care nu știu nimic despre schimbările hormonale și despre restructurarea creierului la pubertate. Nu e de mirare că atunci își pierd cumpătul, țipă unii la alții, stau zile întregi tăcuți, rumegându-și gândurile, și se simt complet neînțeleși și singuri.

Dar dacă părinții, și adolescenții la fel, cunosc aceste legături și țin cont de ele cu bunăvoință când cineva mai scapă câte ceva, atunci chiar există speranța că vor putea rămâne în dialog.

Încearcă să privești următoarele plângeri ale tinerilor din perspectiva lor. Plângerile provin dintr-un sondaj realizat în rândul a peste 800 de adolescenți. După spusele lor, părinții:

  • dau prea repede răspunsuri gata făcute.
  • se enervează când copiii nu sunt imediat de acord cu dorințele lor.
  • le taie vorba.
  • lasă impresia că sunt prea ocupați sau prea îngrijorați.
  • vorbesc prea mult, fără să-i dea copilului ocazia să spună ce are de spus.
  • sunt prea preocupați de propriile gânduri și sentimente.
  • nu pun întrebări.
  • nu vor să știe ce gândesc cu adevărat adolescenții.
  • și nu le înțeleg sentimentele.

Peste 70 la sută dintre adolescenți s-au plâns în sondaj că părinții țipă la ei. În aceste condiții, e de înțeles că adolescenții simt așa.

Stabilește-ți obiective clare

Ce îți propui acum, după ce ai privit în culisele dramei comunicării? Poate câteva dintre hotărârile de mai jos?

  • Vreau să nu mai iau atât de personal izbucnirile emoționale ale copilului meu. Știu că, în esență, sunt hormonii și nu un atac la autoritatea mea.
  • Asta nu înseamnă că las să treacă orice. Dar când trebuie să-mi mustru copilul, îl voi lua totuși în brațe și îi voi spune: „Te iubesc”.
  • Vreau să învăț să-mi țin emoțiile sub control și să nu țip necontrolat la copilul meu. La fiecare discuție care degenerează îmi amintesc de șantierul din creier. Asta înseamnă:
  • Vreau să ascult fără să întrerup (chiar dacă ce aud sună imposibil).
  • Vreau să vorbesc calm, fără să ridic tonul.
  • Vreau să respect părerea copilului meu și s-o las așa cum e (atenție la răspunsurile gata făcute).
  • Aș vrea să știu cu adevărat ce gândește și ce simte copilul meu.
  • Aș vrea să nu las impresia că n-am timp.

Să-ți ții emoțiile sub control

M-a alarmat faptul că peste două treimi dintre adolescenții chestionați, întrebați care cred ei că e cea mai mare greșeală a părinților lor, au răspuns: „Înainte să asculte și să încerce să mă înțeleagă, încep să țipe, și totul se înrăutățește”.

Oricărui părinte îi „cedează nervii” uneori și începe să țipe. Câtă vreme se întâmplă doar din când în când și îți poți cere iertare, nu e o catastrofă.

Ca să păstrezi o relație firească și caldă și să rămâi în dialog cu copilul tău, trebuie să te stăpânești mereu, pe cât se poate, și să-ți controlezi izbucnirile de furie. Spun asta atât de apăsat pentru că reacțiile exagerate și dese fac rău unei relații în mai multe privințe:

  • Îți înstrăinezi copilul și îi îngreunezi drumul spre tine când are nevoie să-și reîncarce „bateria sufletului”.
  • Pierzi din respect, o reacție foarte firească față de cineva care nu se poate stăpâni.
  • Copilul tău s-ar putea să se îndrepte mai degrabă spre alții, iar tu nu mai ești atât de important.

Cu siguranță nu vrei așa ceva!

Gândește-te la ultimele săptămâni și răspunde-ți la următoarea întrebare: „În ce situații îmi pierd stăpânirea de sine? Care sunt factorii declanșatori care mă fac să explodez?”

Dacă îți dai seama când reacționezi necontrolat, îți poți schimba mai ușor tiparul distructiv de comportament:

  • Dacă simți că nu te mai stăpânești, amână discuția care urmează.
  • Presupune întotdeauna ce e mai bun, câtă vreme nu cunoști exact situația. Și înainte să te pornești, dă-i copilului ocazia să spună ce are de spus.
  • Rămâi calm! Dacă te ajută, spune: „Uite, toate astea mă enervează îngrozitor, dar vreau să rămân calm și să aud ce ai avut în minte”.
  • Dacă totul te depășește, ține-ți neapărat gura și lasă-l, dacă se poate, pe partenerul tău să rezolve lucrurile.

Versiunea în limba română: octombrie 2026