💬 În acest articol:
- Împuternicirea adolescenților: echilibristica dintre libertate și control
- Psihologia regulilor: de ce interdicțiile au nevoie de explicații clare
- De la predică la practică: cum îmbunătățesc sinceritatea și autenticitatea relațiile din familie
Ce urăsc adolescenții la părinții lor
De fapt, aș putea profita din plin de ocazia asta, să bat cu putere în taste și să scriu exact ce le stă pe inimă unor adolescenți. Dar cred că pe voi, părinții, nu vă ajută prea mult doar niște plângeri. La urma urmei, recunosc: uneori tinerii chiar nu sunt ușor de înțeles. Dar nici părinții.
De câțiva ani îi însoțesc pe părinții mei la conferințele lor și, în workshopurile despre adolescenți, îi las pe părinții disperați sau chiar înguști la minte să mă descoasă. De multe ori sunt aceleași întrebări, iar printre ele e și aceasta: „Ce urăsc tinerii la părinți? Ce își doresc?” De aceea am întrebat în stânga și-n dreapta printre adolescenții din biserica mea și din școala mea: „Lecții de morală la cel mai mic pretext!”, „Să intre în cameră fără să bată la ușă!”, „Controlul asupra timpului meu liber și a banilor mei de buzunar!”, „Că pur și simplu nu acceptă că mă fac mare!”, „Că mereu au ceva de reproșat!”
Aș putea continua lista asta cât de mult vreau. Oricum, în cele mai multe afirmații adolescenții erau de acord. Aici aș vrea să dezvolt câteva puncte pe care eu personal le consider cele mai importante.
1. „Am mult prea puține libertăți!”
Mereu aceeași temă controversată, „libertățile”: fie că e vorba de cum își împart timpul liber, de școală sau de ora până la care au voie să stea în oraș.
Spre groaza părinților, la pubertate tinerii devin mai maturi și vor să fie tratați ca atare. Asta înseamnă și să-și testeze singuri limitele, în doze sănătoase, și să nu mai primească totul de-a gata. Cred că celor mai mulți părinți le e greu să recunoască faptul că „copilul” lor devine încet un „adult”. Bine, adolescenții se simt uneori mai mari decât sunt de fapt și vor să se descurce singuri în viață. Sigur, câteodată treaba poate să iasă de-a dreptul prost. Limitele sunt depășite, iar școala trece tot mai mult pe planul al doilea.
Dar, dragi părinți, se poate face și din țânțar armăsar! Uneori tinerii trebuie, oricât de mult ar durea, să treacă peste limite ca să-și dea seama că a fost greșit. Se poate întâmpla ca o seară (sau chiar mai multe) să se lungească prea mult, ca banii să se termine cu mult înainte de sfârșitul lunii sau ca camera să ajungă o adevărată cocină.
Ca să ajungi la independență, trebuie să-ți poți explora singur limitele.
Așadar, nu-i îngrădiți în niciun caz pe tinerii voștri doar pentru că vă e teamă că unele lucruri nu le fac bine. Lăsați-i să-și dea seama singuri, dar fără să-i lăsați fără sprijin. Și nu tot ce nu cunoașteți sau vi se pare nou trebuie să fie neapărat rău. Arătați mai degrabă că aveți încredere în adolescentul vostru și că îl credeți în stare să-și împartă singur timpul. Mai târziu, veți culege pentru asta recunoștință și respect adevărat. Pentru că nimic nu urăsc mai mult adolescenții care cresc decât să fie controlați. Asta înseamnă, de exemplu, și să arătați respect și să intrați în camera lui doar după ce bateți la ușă.
Totul devine problematic doar atunci când adolescentul pur și simplu pare să nu învețe din greșelile lui, se supraestimează enorm și ajunge astfel cu adevărat în pericol, ba poate chiar profită de încredere sau o trădează.
În cazul ăsta, vă rog, nu-l lăsați de izbeliște! Fără să vă impuneți (pentru că și asta urăsc tinerii), oferiți-i ajutorul vostru.
2. „Interdicții fără explicații”
Fraza „Cât timp stai sub acoperișul meu …” ar trebui ștearsă imediat din vocabular. Oricum, de cele mai multe ori o folosesc doar părinții care nu au un răspuns sau o explicație mai bună.
Există, desigur, anumite reguli care ar trebui respectate. Dar când stabiliți reguli, faceți-o doar cu o explicație care poate fi înțeleasă! Mai ales adolescenții au o mare tendință să pună lucrurile sub semnul întrebării. Luați asta ca pe un test, ca să vedeți cât de utilă și de importantă e interdicția, fie că e vorba de interdicția de a ieși din casă, de interzicerea televizorului sau a calculatorului etc.
Nimic nu e mai dezgustător decât un răspuns sec, de genul „Pentru că așa zic eu!”, „Așa e și gata!” sau „Pentru că da, și basta!”
Nu vă supărați pe mine, dar un adolescent care caută o explicație sinceră nu-și mai poate lua în serios părinții după așa ceva!
3. „Trebuie mereu să știe totul mai bine!”
Nimic nu e mai prostesc decât o lecție de morală lungă pentru niște fleacuri! Nu doar tinerii greșesc, și părinții pot greși. Vă rog, nu lăsați să pară că toate greșelile sunt de partea tinerilor.
Vă dezvălui aici ceva ce prinde cu adevărat la adolescenți: când simt că părinții lor trăiesc sincer și real, autentic. Asta începe cu lucrurile mărunte. De exemplu, părinții respectă și ei regula că nu se mănâncă în fața televizorului. Își trăiesc credința deschis și sunt un exemplu.
Cum poate cineva să aștepte de la adolescentul lui ceva ce nici el însuși nu respectă? Când un tânăr vede cum tatăl sau mama lui duce o viață curată, sinceră și coerentă și e totodată plin de bucurie, va păstra asta mereu în amintire.
4. „Trebuie mereu să te sâcâie tocmai când vrei să ai liniște!”
La pubertate, adolescenții trec printr-un carusel de emoții. Și asta adesea pe spinarea părinților și a fraților. Acum vesel, în clipa următoare supărat: cine nu știe cum e? În perioada asta, adolescentul e extrem de sensibil la observații care, poate, cu o zi înainte nu-l interesau câtuși de puțin. Nici eu n-am fost altfel. Abia mă hârjonisem cu frații mei, iar imediat după aceea am fugit plângând în camera mea și voiam doar să fiu lăsată în pace.
Recunosc, asta e o adevărată provocare pentru voi, părinții, ca s-o spun delicat. Aici e nevoie de mult tact. În perioada asta, intimitatea e deosebit de importantă pentru adolescent și nu vrea să fie deranjat. Nu trebuie neapărat să vă faceți griji când se retrage în camera lui. Nu e întotdeauna o problemă serioasă. Uneori îi e chiar lui rușine de izbucnirea lui. Mai târziu, întrebați-l cu multă grijă și oferiți-i ocazia să vorbească cu voi. Dar acceptați și dacă nu vrea să vorbească despre asta.
Există și fenomenul ciudat că tânărul nici nu-și dă seama cu adevărat că își descarcă emoțiile schimbătoare pe cei din jur. Eu, de exemplu, am fost una dintre ei. Abia când părinții mei mi-au amintit de asta, ani mai târziu (adică atunci când a ajuns și sora mea mai mică la vârsta asta), mi-am dat seama că fusesem la fel de „extrem de pubertară”. Acum le sunt cu atât mai recunoscătoare că m-au lăsat atunci în pace și n-au făcut „tam-tam” din cauza izbucnirilor mele. Dimpotrivă, îmi amintesc bine că puteam oricând să vorbesc cu ei, dacă voiam. Și îmi spuneau mereu că emoțiile astea schimbătoare sunt normale la vârsta asta. Asta m-a ajutat foarte mult.
Sfaturile lui Eberhard și ale Claudiei Mühlan despre educația copiilor, de la naștere până la adolescență, sunt adunate în cartea lor Das grosse Familienhandbuch (în germană).
Versiunea în limba română: octombrie 2026
Găsești traininguri live actuale și sesiuni de întrebări și răspunsuri la Pulse Live.
