Am recitit de curând o predică a lui John Piper (în engleză) despre ce înseamnă „supunerea” biblică și ce nu înseamnă. Contextul general: Piper li se adresează femeilor ai căror soți nu-L urmează pe Domnul sau nu își asumă conducerea biblică. Textul lui a fost 1 Petru 3:1-7.
În predică, Piper numește mai întâi șase lucruri pe care supunerea nu le înseamnă:
1. Supunerea nu înseamnă să fii de acord cu tot ce spune soțul. Asta se vede deja din versetul 1: ea este creștină, el nu este. El are o anumită imagine despre realitatea ultimă, ea are alta. Petru o cheamă la supunere și, în același timp, pornește de la ideea că ea nu se alătură tocmai felului în care vede el lucrul cel mai important dintre toate: pe Dumnezeu. Așadar, supunerea nu poate să însemne că ea e de acord cu tot ce gândește soțul.
2. Supunerea nu înseamnă să-ți lași mintea sau voința la altar în ziua nunții. Nu este incapacitatea sau lipsa de dorință de a gândi singură. Iată o femeie care a auzit Evanghelia lui Isus Cristos. S-a gândit la ea, a cercetat ce afirmă Isus că e adevărat, a prins în inima ei frumusețea și valoarea lui Cristos și a lucrării Lui și s-a hotărât pentru El. Soțul ei a auzit-o și el; altfel, Petru cu greu ar spune despre el că „nu ascultă de Cuvânt”. A auzit-o, s-a gândit la ea și nu s-a hotărât pentru Cristos. Ea a gândit singură și a acționat singură. Iar Petru nu-i cere să se întoarcă de la această hotărâre.
3. Supunerea nu înseamnă să renunți la orice încercare de a-ți schimba soțul. Tot rostul acestui text este să-i arate unei femei cum își poate „câștiga” soțul. Versetul 1 spune: „Soțiilor, fiți supuse soților voștri, pentru ca, chiar dacă unii nu ascultă de Cuvânt, să fie câștigați.” Fără contextul biblic, ai putea crede că supunerea înseamnă să-ți iei soțul așa cum este și să nu vrei să-l schimbi. Dar, citită în context, supunerea este, paradoxal, tocmai o strategie de a-l schimba. Ținta acestui text este cea mai adâncă schimbare care se poate închipui: de la necredinciosul mort spiritual la credinciosul viu spiritual.
4. Supunerea nu înseamnă să pui voia soțului mai presus de voia lui Cristos. Textul învață clar: femeia este ucenica lui Isus înainte de a-și urma soțul și mai presus de orice. El merge pe drumul necredinței; pe drumul acesta ea nu-l urmează, pentru că e chemată să fie ucenica lui Isus. Supunerea față de Isus relativizează supunerea față de soți și, la fel, față de autorități, angajatori și părinți. Când Sara îl numește pe Avraam „domn” în versetul 6, este „domn” cu d mic, cam ca „stăpânul meu”. Ascultarea ei este o ascultare derivată: este sub ascultarea de DOMNUL, scris cu majuscule, de dragul acestei ascultări și filtrată prin ea.
5. Supunerea nu înseamnă că o femeie își trage puterea spirituală din soțul ei. Un soț bun chiar trebuie să-și întărească soția, să o zidească și să o sprijine; el trebuie să fie o sursă de putere. În anumite privințe, femeia este, cum spune versetul 7, „vasul mai slab”. Dar textul arată: acolo unde lipsesc grija spirituală și conducerea soțului, o femeie creștină nu rămâne fără putere. Ea nu depinde de el ca să primească tărie în credință, virtute și caracter. Textul presupune contrariul: ea e chemată să-și dezvolte profunzimea, tăria și caracterul, nu din soțul ei, ci pentru soțul ei. Versetul 5 spune: nădejdea ei este în Dumnezeu, nu în soț.
6. Supunerea nu înseamnă să acționezi din frică. Versetul 6b spune: „Voi ați devenit copiii ei, dacă faceți binele și nu vă lăsați înspăimântate de nicio teamă.” Cu alte cuvinte: supunerea este liberă, nu e smulsă prin frică. Femeia creștină este o femeie liberă. Când i se supune soțului ei, fie că el e credincios, fie că nu, o face în libertate, nu din frică.
Apoi Piper pune întrebarea pozitivă: atunci ce este supunerea? Răspunsul lui:
Este disponibilitatea de a urma autoritatea unui soț și înclinația de a te încrede în conducerea lui. Este o atitudine care spune: „Mă bucur când tu iei inițiativa în familia noastră. Mă bucur când îți asumi responsabilitatea și conduci cu dragoste. Nu înfloresc când tu ești pasiv și eu trebuie să am grijă ca familia să funcționeze.”
Dar atitudinea supunerii creștine spune și: „Mă doare când intri în păcat și vrei să mă iei și pe mine cu tine. Știi că nu pot face asta. Nu doresc să mă împotrivesc ție. Dimpotrivă: înfloresc cel mai mult când pot răspunde conducerii tale cu creativitate și cu bucurie. Dar nu te pot urma în păcat, oricât de mult aș vrea să-ți onorez conducerea în căsnicia noastră. Cristos este Regele meu.”
Citatele biblice sunt preluate din Noua Traducere Românească (NTR), Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
În colaborare cu The Gospel Coalition. Originalul, scris de Justin Taylor, a apărut pe thegospelcoalition.org (în engleză), după o predică a lui John Piper despre 1 Petru 3:1-7. Versiunea germană și adaptarea: Ruth Delahaie (echipa Pulse). Versiunea în limba română: Pulse.
