Era ca și cum ai privi un accident cu încetinitorul. N-o să uit niciodată cum tovarășul meu de călătorie a încercat să-i vestească Evanghelia chelneriței noastre. Eram în America, aveam jet lag și eram în mijlocul unei conferințe. Poate toate acestea se socotesc circumstanțe atenuante, dar cred că voia și să mă impresioneze cu zelul lui spiritual. Abia ce auziserăm recomandările casei, că ne-a și prezentat ca pe doi străini misterioși, aflați în oraș doar pentru un eveniment creștin. Apoi a întrebat-o pe chelneriță dacă se roagă uneori. Îmi închipui că doar speranța ei greșită că oamenii temători de Dumnezeu lasă bacșișuri mai mari a făcut-o să răspundă politicos la întrebări. Absolut sigur era că nu avea niciun interes real să poarte conversația aceasta cu noi.

Prietenul meu însă nu a citit semnele. Chelnerița a refuzat politicos întrebarea despre rugăciune. La fel și întrebarea lui următoare, cam insistentă: unde crede ea că ar ajunge dacă ar muri în noaptea aceea. Când a plecat cu comanda noastră, prietenul meu a decis că „șansele sunt bune” și își plănuia deja următorul atac. Eu mă întrebam dacă n-ar fi cazul să mă fac nevăzut. Când a venit mâncarea, a fost adusă, deloc surprinzător, de manager.

Oamenii nu aleg să-L urmeze pe Isus pentru că au fost învinși de o logică mai strălucită, ci pentru că au auzit și au înțeles chemarea Duhului Sfânt de a se alătura familiei. — Martin Saunders

Evanghelizarea nu trebuie să fie așa. Nu trebuie să trecem prin viață gata de salt, ca să ne aruncăm asupra următoarei victime care nu bănuiește nimic. Nu trebuie, la figurat vorbind, să le răsucim oamenilor brațele la spate și să încercăm să-i forțăm să-și mărturisească păcatul. Nu trebuie să-i păcălim pe oameni cu vorbe istețe sau cu broșuri strălucite: nu vindem aici geamuri termopan după vreun scenariu de vânzări. Dar doar pentru că nu ar trebui să le dăm oamenilor cu Evanghelia în cap nu înseamnă că evanghelizarea nu e importantă. Este, cu siguranță.

Evanghelizarea e jignitoare?

Termenul și cuvântul însuși au devenit în ultima vreme cam neplăcute pentru mulți oameni. E inevitabil legat de termenul „evanghelicalism”, care și-a pătat imaginea. Poate și mai important, într-o cultură pluralistă poate părea chiar puțin jignitor. Gândul că vrem să convingem oamenii să adopte un anumit sistem de valori, poate chiar unul restrictiv, nu prea se potrivește cu „fii pur și simplu tu însuți”.

În plus, există o separare greșită între vestirea explicită și împărtășirea credinței, pe de o parte, și prioritatea biblică pentru dreptatea socială, pe de altă parte. Generalizând: cei mai mulți creștini par să încline destul de puternic spre una sau spre cealaltă, ca și cum a-L urma pe Isus cum trebuie ar cere să alegi între ele. Dar Biblia nu pare să facă o asemenea deosebire sau ierarhie. Isus spune: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii pentru alții”. Dreptatea și evanghelizarea sunt legate una de alta, nu pot fi despărțite.

Să-i facem pe oameni ucenici, adică să-i ajutăm la propriu pe alții să învețe să-L urmeze pe Isus, e atât de important încât e printre ultimele porunci pe care le dă Domnul înainte să părăsească pământul în trup omenesc (Matei 28, Marcu 16). La fel ca lupta pentru dreptate, e una dintre cele mai importante activități din Împărăția lui Dumnezeu; un element esențial al propriei noastre ucenicii și o parte importantă a aventurii la care Isus ne invită pe noi și pe tinerii noștri.

„Dacă evanghelizarea nu face parte din viața noastră obișnuită, dacă nu le putem povesti niciodată tinerilor sincer despre propriile încercări și eșecuri, de ce ar crede ei vreodată că ar trebui să fie o parte importantă din viața lor?”

Dar… e greu. Ni se pare neplăcut; ne e frică să nu dăm greș sau să nu ne facem de râs; nu știm cum sau de unde să începem. Cu toate acestea în minte, iată câteva gânduri despre cum îi putem ajuta pe tineri să vorbească cu prietenii lor despre credință:

1. Nu complica lucrurile

Evanghelizarea nu trebuie să însemne să te iei la trântă cu atei pe scena unei dezbateri (jos pălăria pentru cei care o fac). Contează și lucrurile mici, de exemplu felul în care folosim rețelele sociale sau faptul că nu ne ascundem intenționat credința de prietenii noștri. Uneori evanghelizarea e doar o mică remarcă într-o discuție cu prietenii, care în timp crește și devine ceva important. Nu trebuie să oferim doar modele de evanghelizare construite pe confruntare.

2. Fă-o parte din cultura voastră

La fel ca dreptatea, nici împărtășirea credinței n-ar trebui să fie ceva despre care vorbim doar o dată pe an, la o predică specială pe tema aceasta. Mai degrabă ar trebui să încercăm să facem din grupurile și bisericile noastre locuri unde e firesc și sigur să-ți inviți prietenii. Dacă facem locuri cu adevărat prietenoase, unde oamenii se simt bineveniți și nu judecați, tinerii își vor aduce de la sine prietenii, și nu doar la evenimentele speciale pentru „cei care caută”.

3. Fă-o ceva ce trăiești tu însuți

Cel mai greu lucru la ucenicia cu tinerii e că nu prea are sens dacă nu trăiești tu însuți viața de ucenic al lui Isus. Tinerii sunt ucenici care învață să-L urmeze pe Isus când ne privesc pe noi făcând același lucru (vezi ce spune Pavel în 1 Corinteni 11:1). Așa că, dacă evanghelizarea nu face parte din viața noastră obișnuită, dacă nu le putem povesti niciodată sincer despre propriile încercări și eșecuri, de ce ar crede ei vreodată că ar trebui să fie o parte importantă din viața lor?

4. Cel mai important: fă din ea o invitație în familie

La final: un om înțelept a spus odată că nimeni nu s-a convertit vreodată la creștinism pentru că a pierdut o dezbatere. Oamenii nu aleg să-L urmeze pe Isus pentru că au fost învinși de o logică mai strălucită, ci pentru că au auzit și au înțeles chemarea Duhului Sfânt de a se alătura familiei. Așa ar trebui să vorbim cu tinerii despre evanghelizare: pur și simplu ca despre o invitație pentru prietenii și vecinii noștri să trăiască aceeași dragoste, iertare și apartenență pe care le-am trăit noi. Și asta e mult mai convingător, și pentru cel care vestește, și pentru cel căruia i se vestește, decât o confruntare nepotrivită.

Foto: Malcolm Lightbody, Unsplash

Citatele biblice sunt preluate din Noua Traducere Românească (NTR), Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.

Acest articol a fost scris de Martin Saunders și publicat pentru prima dată de prietenii noștri de la youthscape.co.uk, care sprijină lucrarea creștină cu tinerii din Marea Britanie. Versiunea în germană: Esther Penner. Versiunea în limba română: Pulse.