Vizavi de casa noastră e un teren gol. Când plouă tare, copiii din vecini își pun hainele de ploaie, sar în cizmele de cauciuc și pornesc spre terenul gol, unde tropăie, se rostogolesc și alunecă prin bălțile de noroi. Chiar și prin ropotul ploii le auzi strigătele de bucurie când se mai acoperă cu un strat de noroi.

Trei copii aleargă râzând printr-o baltă mare de pe un drum de țară, sub un cer înnorat; apa stropește în jurul lor
Când ești copil, e distractiv să te murdărești. E distractiv să te mânjești din cap până în picioare! [ORHAN KAYA](https://unsplash.com/@orhankaya)

Când ești copil, e distractiv să te murdărești. E distractiv să te mânjești din cap până în picioare! Uneori mă uit la ei pe fereastră și chiar arată a distracție.

Dar eu sunt adult. Și am o slujbă serioasă. Trebuie să mă gândesc la lucruri care au o perspectivă veșnică. Trebuie să scriu predici și studii biblice, să cercetez rădăcinile cuvintelor grecești și să port discuții importante.

Ca creștini adulți, poate că ne luăm prea mult în serios. Poate că avem nevoie de o săritură zdravănă în noroi.

Și ucenicii lui Isus erau serioși.

Aveau de făcut vindecări, de organizat mese pentru mulțimi, de ținut piept fariseilor și saducheilor și de ținut sub control mulțimea tot mai mare. Era vorba și de bani. Era vorba de mâncare și de cazare pentru un grup de ucenici și urmăritori care creștea repede.

Când au apărut copiii, ucenicii i-au ținut deoparte. Niște paraziți imaturi și enervanți. „Hei, cărați-vă de aici!”, a strigat probabil unul dintre ei.

Și pentru că este Isus, cel pe care credem că Îl cunoaștem, dar care ne strică mereu socotelile, Își mustră ucenicii, îi ignoră pe adulți și îi invită pe copii să se zbenguie cu El. Ba chiar le-a dat și o lecție:

„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei!” (Luca 18:16)

Am impresia că mi se reproșează des: „Ești doar un copil mare.” Poate e unul dintre cele mai mari complimente din cariera mea. Da! Chiar asta sunt! Și cât timp eu și ceilalți copii mari avem un cuvânt de spus aici, vom încheia în continuare unele servicii divine cu o grămadă de confetti și vom ține ședințe cu echipa în care ne bucurăm de ce stârnește asta în biserica noastră.

O tânără cu maiou negru râde larg și întinde brațele, în timp ce în jurul ei cad confetti colorate pe un fundal negru
„Ești doar un copil mare.” Poate e unul dintre cele mai mari complimente din cariera mea. [Thomas Schütze](https://unsplash.com/@ts_icf)

Vom folosi în continuare citate din „Stăpânul inelelor” în predicile noastre, vom împărți bilețele amuzante în biroul bisericii, vom lipi afișe motivaționale pe pereții clădirii bisericii și vom juca airsoft în sala mare.

Vom folosi în continuare posibilitățile copilărești care vin odată cu cuvântul „poate”, când ne gândim la lucrurile Împărăției lui Dumnezeu.

Poate că trebuie să lucrăm mai puțin la subtilitățile teologiei și mai mult la imaginația noastră.

Poate că ar trebui să ținem mai puține ședințe și să petrecem mai mult timp unii cu alții. Poate că ar trebui să credem că fiecare dintre noi poate deveni ce visează și poate că ar trebui să ne încurajăm unii pe alții și să credem în visurile celorlalți. Poate că ar trebui să începem prin a-i încuraja pe adulții din jurul nostru să viseze.

Poate că noi, cei care credem că știm multe, ar trebui să ne purtăm ca niște copii curioși, care recunosc deschis că știu puțin, dar abia așteaptă să învețe mai mult. Asta ar da o perspectivă cu totul nouă multora dintre dezbaterile teologice delicate pe care noi, adulții, le purtăm cu atâta plăcere.

Poate că ar trebui să recunoaștem că suntem ca niște copii care umblă în pantofi de adulți și poartă haine din dulapul părinților. Mai ales când e vorba să fim ca Isus.

Poate că, într-o duminică dimineața, ar trebui să împărțim gumă de mestecat și să-i spunem bisericii noastre că nimeni nu pleacă acasă până nu face un balon și nu-l sparge.

Poate că ar trebui să stabilim ca echipa noastră de conducere să petreacă împreună un concediu de odihnă plătit de biserică (fără discuții despre treburile bisericii). Pun pariu că s-ar întoarce cu mai mult chef de lucru.

Poate că mai mulți oameni ar găsi părtășia creștină mai interesantă dacă ne-am distra din plin, în loc să tresărim doar la gândul acesta.

Poate că inimile noastre ar fi mai vii, mai dornice de aventură și mai zburdalnice dacă am fi ucenici ai lui Isus simpli, plini de încredere și relaxați.

Poate că, atunci când nu suntem de acord cu cineva, am putea să mergem pe calea unui copil, care e gata să facă din fiecare zi o zi nouă și fie uită conflictul, fie îl iartă, ca să nu se întrerupă joaca. O astfel de atitudine ar ajuta căsniciile și toate celelalte relații dintre oameni.

Poate că ar avea loc o mulțime de schimbări cu adevărat interesante dacă am începe să preluăm lucrurile esențiale ale unui copil.

Probabil că mi-ar mai veni multe idei și aș putea lărgi și adânci aceste gânduri. Dar plouă. Copiii sunt deja în cizmele de cauciuc, pe drum spre teren, și cred că o să-mi dau jos hainele bune și o să mă murdăresc împreună cu ei.

Cinci copii în pelerine de ploaie colorate și cizme de cauciuc aleargă râzând pe un drum de pământ, pe lângă un câmp cu iarbă înaltă
Poate că ar avea loc o mulțime de schimbări cu adevărat interesante dacă am începe să preluăm lucrurile esențiale ale unui copil. [Vitolda Klein](https://unsplash.com/@little_klein)

Citatele biblice sunt preluate din Noua Traducere Românească (NTR), Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.

Acest articol a fost scris de Rick Bundschuh și a apărut prima dată în cartea sa „Don’t Rock the Boat, Capsize It: Loving the Church Too Much to Leave It the Way It Is” (capitolul 12, „A Church Full of Children: Taking Ourselves Less Seriously”). Versiunea în limba română: Pulse.