În unele situații e simplu să găsești oameni care să lucreze cu tine. De exemplu, când cineva îți promite un salariu anual de o sută de mii de euro dacă ești gata să lucrezi ca pastor de tineret în biserica lor. În Hawaii. Sau imaginează-ți că ai deodată câteva bilete în plus la Beyoncé și întrebi cine vrea să meargă cu tine la concert: te poți aștepta ca ocazia să fie înhățată destul de repede și poate chiar să se ajungă la concurență între prietenii care vor să fie acolo. Exemplele acestea extreme de recrutare stau la un capăt al spectrului.

La celălalt capăt (cel puțin așa vedem noi, liderii de tineret) se află apelul ca oamenii să se ofere voluntari pentru lucrarea cu tinerii. Stai în fața bisericii la serviciul de închinare de duminică dimineață, în timp ce bebelușii și copiii plini de energie încearcă să te acopere; între anunțuri despre cursul Alpha și apeluri la donații... Cei mai mulți dintre noi țin pledoaria aceasta cu convingerea fermă că strigătul nostru de ajutor, oricât de pasionat și vizionar, nu va avea niciun rezultat. Pe deasupra, știm că la cafeaua de după serviciu toată lumea o să ne evite privirea.

Știm cu toții că sarcina aceasta a fost dintotdeauna grea, dar pandemia de coronavirus a ridicat nivelul de dificultate de la „mediu” la o performanță de clasă mondială. Nu doar că în multe grupuri de tineret voluntarii renunță la slujire (adesea din motive bune), ci pare să existe și o reținere tot mai mare de a-ți asuma o astfel de slujire. După ce experiența lockdown-urilor i-a învățat pe mulți să ia lucrurile mai încet și, în general, să facă mai puțin, pare că la unii voluntariatul și implicarea socială au alunecat tot mai jos pe lista priorităților. Spus simplu, a te ridica în fața oamenilor ca să ceri ajutor pare acum exact opusul întrebării: „Cine vrea hotdogi gratis?”

După două decenii în lucrarea cu tinerii, am pus „întrebarea” de multe ori. Uneori a ieșit groaznic: îmi amintesc că, într-o biserică în care am fost înainte, un pastor mi-a tăiat vorba și mi-a transformat apelul într-o campanie de recrutare pentru cu totul altceva. Iar uneori întrebarea mea a fost urmată de o săptămână de liniște apăsătoare, în care m-am întrebat dacă nu cumva fusesem exclus pe ascuns din biserică. Cu toate acestea, am văzut și cum rugămintea de ajutor a adus oameni noi minunați, care au devenit de atunci unii dintre cei mai implicați și mai de încredere voluntari ai noștri. În cele șapte puncte de mai jos (pentru că, sincer, cui nu-i plac listele? Și, la urma urmei, șapte e numărul desăvârșirii) am adunat ce am învățat din dățile în care recrutarea a funcționat. Punctele acestea nu sunt infailibile și nici nu presupun să mituiești voluntarii potențiali cu bilete la Beyoncé. Dar sper să te inspire și să te încurajeze să mai încerci o dată temutul apel…

1. Momentul potrivit e totul

Încearcă să stabilești un moment potrivit pentru prezentarea din biserică. Duminica dedicată donațiilor sau alte acțiuni asemănătoare sunt un moment foarte prost, pentru că toată lumea a dat deja tot ce putea. La fel stau lucrurile cu serviciile de închinare care au deja un alt accent principal sau care au deja multe alte anunțuri importante. Gândește-te la contextul cererii tale și încearcă să găsești un moment în care să ai cea mai bună atenție a celui mai mare grup de ascultători. Chiar dacă poate părea pe dos, momentul acesta ar putea fi după ce copiii și tinerii au plecat deja în grupele lor (dacă aveți așa ceva).

2. Condu cu viziune, nu cu disperare

Cine vrea să urce la bordul unei corăbii care se scufundă?

Noi, oamenii, răspundem mult mai ușor la o chemare la acțiune plină de viziune decât la un strigăt de ajutor. Se poate ca pandemia să-ți fi micșorat echipa până acolo încât nu mai poți ține activitățile, dar cine vrea să urce la bordul unei corăbii care se scufundă? Spune-le oamenilor despre speranțele tale: ce crezi că poate face biserica sau grupul tău când e vorba să le aducă tinerilor mai aproape dragostea mare a lui Dumnezeu, care le schimbă viața. Pictează-le ascultătorilor o imagine a ceea ce e posibil cu ajutorul lor, nu o imagine îngrijorătoare a unui vis care se stinge.

3. Fă-l memorabil

Ce e ciudat rămâne în minte.

Încearcă să găsești o cale prin care ce spui să iasă în evidență în serviciul de închinare. Asta ar putea însemna să folosești diverse mijloace media, un obiect interesant, un pic de „call and response” („Eu zic tineret, voi ziceți lucrare!”) sau poate ceva mai consistent, cum ar fi un interviu cu un tânăr. Treaba ta e să-i ajuți pe oameni să-și amintească ce ai spus, după ce graba de a ieși din biserică le-a șters memoria. Să le dai ceva cu ei acasă, de exemplu un semn de carte cu motive de rugăciune pentru lucrarea cu tinerii, e o cale de a-i face să se gândească la asta și după serviciu.

4. Fără scuze ieftine!

Unul dintre motivele principale pentru care unii oameni nu se implică ca voluntari este că presupun greșit că oferta nu e pentru ei. Când aud cuvinte ca „lucrarea cu tinerii” sau „slujirea printre tineri”, poate că își imaginează direct un fel de Peter Pan cool, care își petrece timpul liber filmând TikTok-uri și folosind cuvinte ca „cringe”, „slay” și „bro”*. În plus, au adesea în minte o mulțime de limite legate de vârstă, de etapa vieții și de cât cunosc și înțeleg cultura tinerilor. Treaba ta e să dezamorsezi astfel de obiecții, iar cel mai sigur funcționează dacă spui lucrurilor pe nume. Oricine poate fi voluntar pentru tineret (atâta timp cât nu reprezintă un pericol), iar de fapt uneori cei mai puțin potriviți sunt tocmai cei care încearcă să pară „cool în fața puștilor”. Spune clar că fiecare poate și trebuie să fie el însuși, atâta timp cât are inimă și o ureche deschisă pentru tineri.

*Așa fac și foarte puțini tineri.

Un bărbat în costum vorbește în fața bisericii, iar oamenii din bănci și de la balcon îl ascultă
Foto: [Diana Polekhina](https://unsplash.com/@diana_pole), [Unsplash](https://unsplash.com/photos/53m8pcXQQE4).

5. Oferă opțiuni

E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, dar nu fiecare om din sat trebuie să petreacă timp cu copilul.

Nu orice fel de slujire e la fel, iar dacă oferi câteva variante, s-ar putea să-i atingi și pe cei care altfel nu s-ar fi simțit vizați. Dacă conduci mai multe grupuri în zile diferite ale săptămânii, spune asta clar, pentru că le dă oamenilor mai multă libertate de timp. La fel e și dacă ai nevoie de ajutor la pregătirea mâncării, la transport, la montat, la strâns și la rugăciune. Ai grijă să faci cunoscute și aceste sarcini. Cunosc destui oameni (adesea profesori) care nu simt nevoia să petreacă și mai mult timp cu tinerii, dar care se bucură să ajute în alte feluri. De aceea, transmite un mesaj clar: e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, dar nu fiecare om din sat trebuie să petreacă timp cu copilul.

6. Voluntariat de probă

E întotdeauna înțelept să stabilești de la început o limită de timp pentru slujirea voluntară într-o echipă, iar asta funcționează în două feluri. Din perspectiva voluntarului, înseamnă că nu se angajează direct pentru toate serile de vineri într-un rol care poate nici nu-i place. Din perspectiva ta, ca lider, ai șansa să vezi dacă voluntarul face față sarcinii. Dacă nu se potrivește, discuția de la final e mult mai ușoară pentru amândoi dacă v-ați înțeles dinainte să aveți discuția asta. Am descoperit că oamenii acceptă mult mai ușor un voluntariat de probă și, dacă se regăsesc în noua lor sarcină, sunt aproape întotdeauna gata să se angajeze și pe termen lung.

7. Fii concret în cererea ta

Și, în sfârșit, orice ai face, nu fi timid. Ai grijă ca fiecare om din sală să aibă o idee limpede despre ce aștepți de la el și cum poate răspunde. O chemare să vină chiar acum în față, la altar, probabil nu va funcționa, dar o persoană care s-a prezentat cu numele și la care pot merge după serviciu, da. Ai grijă și să le dai oamenilor un termen până la care își pot arăta interesul. Și aici poate părea că așa ceva îi sperie pe oameni, dar rugămințile vagi de a ajuta cândva în viitor nu par nici urgente, nici destul de importante ca să răspunzi la ele.

Sigur, mai sunt multe alte feluri de a face un apel pentru voluntari, printre care e-mailurile și discuțiile personale. Totuși, nu există un loc mai bun decât un serviciu de închinare, unde ai în fața ta un public atent, plin exact de felul de oameni care ar putea întări echipa ta de voluntari pe care o construiești din nou.

Chiar dacă e o sarcină grea, te încurajăm să urmezi pașii de mai sus și pur și simplu să încerci (încă o dată). Ne bucurăm, desigur, să auzim poveștile tale de succes, comentariile și întrebările tale. Scrie-ne la andy@thepulse.org.

Acest articol a fost scris de Martin Saunders și publicat pentru prima dată de Youthscape. Versiunea în germană: Mia Oehmig. Versiunea în limba română: Pulse.