Louise Perry, jurnalistă și activistă pentru drepturile femeilor, apare, poate surprinzător, ca susținătoare a valorii istorice a moralei sexuale creștine. Crescută într-o familie agnostică, a împărtășit multă vreme concepțiile progresiste despre sex și relații ale celor de vârsta ei.
Munca ei într-un centru de criză pentru victimele violului a determinat-o însă să-și regândească perspectiva. În 2021 a publicat bestsellerul neașteptat „The Case Against the Sexual Revolution” („Argumente împotriva revoluției sexuale”), o critică pătrunzătoare a culturii întâlnirilor din vremea noastră, îmbibată de pornografie și hipersexualizată.
„Problema cu deziluzionarea sexuală este că oamenii nu se comportă ca și cum ar fi adevărată, pentru că oamenii nu simt deziluzionarea sexuală ca fiind adevărată.” (Louise Perry)
Perry nu a scris însă cartea dintr-o perspectivă creștină. Argumentele din cartea ei despre motivele pentru care revoluția sexuală a fost rea pentru femei sunt aduse toate dintr-o perspectivă pur socio-evoluționistă. Aproape spre propria surprindere, a constatat însă că tezele ei sunt uimitor de apropiate de concepția creștină istorică despre căsătoria monogamă și castitate.
De ce sexul e ceva special
De când i-a apărut cartea, Perry apare tot mai des în public. M-am bucurat mult să aud povestea despre motivele pentru care și-a schimbat părerea despre revoluția sexuală într-un episod recent al podcastului The Surprising Rebirth of Belief in God (nota redacției: în engleză).
Perry spune: „Avem un sentiment profund, intuitiv, că sexul e cumva ceva special. Se poate ca asta să se fi dezvoltat în noi dintr-un motiv oarecare. Oricum ar fi, așa simțim noi, oamenii. Iar dacă încerci să te prefaci că e altfel, te faci nefericit pe tine și pe alții.
Există unele femei care chiar se pot bucura pur și simplu de sexul ocazional, care pot «face sex ca un bărbat» (o expresie folosită în Sex and the City). Dar marea majoritate a femeilor nu simt așa. Ce simt de obicei sunt sentimente profunde, instinctive, de disconfort și de disperare, care sunt foarte greu de pus în cuvinte.”
Perry mi-a explicat de ce concentrarea, atât a bărbaților, cât și a femeilor, pe libertate și consimțământ în relațiile sexuale și desprinderea acestora de angajamentul creștin față de monogamia pe viață le dăunează femeilor, în ansamblu.
„«Bucuria unuia e durerea altuia.» Când creezi mai multă libertate, unii oameni vor avea de câștigat. Dar cei care au de câștigat sunt de obicei cei care se află de la bun început în cea mai puternică poziție și sunt în stare să folosească noile posibilități pe care le aduce libertatea.
Cred că adevărații perdanți ai revoluției sexuale sunt mai ales femeile sărace. Există câteva lucruri care le fac pe femei, în toate timpurile și în toate locurile, prin natura lor mai vulnerabile decât bărbații. Suntem fizic mai mici decât bărbații; mai expuse violenței; rămânem însărcinate, ceea ce e o bucurie și o minune, dar aduce cu sine și tot felul de dureri și de vulnerabilități.
Deosebit de vulnerabile sunt femeile sărace, pentru că industria sexului a atârnat dintotdeauna deasupra capului lor ca o amenințare permanentă. În revoluția sexuală nu vedem încercarea de a le feri pe femei de această soartă, ci reambalarea ei («munca sexuală îți dă putere») și toate înfrumusețările liberale a ceea ce este, de fapt, o formă străveche de exploatare și asuprire.”
Revoluția sexuală creștină
Louise Perry a ajuns la concluzia că, în realitate, au existat două revoluții sexuale. Revoluția secolului XX a venit odată cu tehnologii precum pilula, care au rupt legătura dintre sex și nașterea de copii, și, în același timp, prin schimbarea moravurilor sociale, a pus capăt obligației monogamiei și a căsătoriei.
În ciuda tuturor avantajelor aduse de reducerea stigmatului și a rușinii legate de sexualitatea feminină, Perry spune că creșterea fulminantă a industriei pornografice care a urmat, comercializarea și depersonalizarea sexului și apariția ulterioară a pieței maternității surogat vin cu un preț mare pentru femei, bărbați și copii.
Împreună cu alte feministe, precum Mary Harrington, susține tot mai mult că avem nevoie de o întoarcere la prima revoluție sexuală: atunci când creștinii au transformat cultura greco-romană, insistând că sexul nu servea doar relaxării sau exploatării celor slabi de către cei puternici. Ci că era ceva sfânt, care cerea consimțământ reciproc, iubire și fidelitate și avea ca scop creșterea copiilor într-o unitate familială.
Perry spune: „Ideea că abuzul sexual asupra unei sclave e ceva abominabil vine din creștinism și nu era deloc acceptată în general în Antichitate și în multe alte culturi.”
„Chiar cred că feminismul vine din creștinism și se sprijină în întregime pe principiile morale creștine.” (Louise Perry)
Creștinismul e cumva atractiv
După ce a ajuns la convingerea că modelul creștin al castității și al căsătoriei monogame, deși nu e perfect, e în ansamblu cel mai bun mod de a ne raporta la sex și la relații pe care l-am găsit până acum... cum se raportează atunci Perry însăși la întrebarea credinței?
Am discutat această întrebare spre finalul conversației noastre, când am fost invitat în podcastul lui Perry, „Maiden, Mother, Matriarch”. Perry a spus:
„Găsesc creștinismul foarte, foarte captivant, intelectual și emoțional, dar metafizica mi se pare grea. Cred că asta se datorează faptului că am avut un fel de armistițiu. Cred că, dacă m-aș fi născut acum câteva secole, aș fi crezut pur și simplu. Nu cred că sunt atee din fire. M-aș fi lăsat pur și simplu purtată de credința vremii. Dar, pentru că n-am avut asta, azi îmi e greu să mă hotărăsc pentru toate acestea. Nu doar din cauza învierii. Există atât de multe afirmații supranaturale în creștinism cu care creierul meu deziluzionat nu se poate împăca.”
Am întrebat-o pe Perry cum ar putea încerca să arunce o punte peste prăpastia pe care o simte între „creierul ei deziluzionat” și credința în afirmațiile supranaturale ale creștinismului. Ascultă conversația noastră spre finalul episodului (nota redacției: în engleză), ca să afli ce am avut eu de spus despre asta.
Perry a ascultat recunoscătoare și mi-a povestit despre un sfat pe care i-l dăduse de curând un prieten creștin:
„Partea bună la creștinism e că e cuprinzător și coerent în sine, și nu e ca și cum ar exista cu adevărat o alternativă. Scientismul lui Dawkins nu oferă o alternativă reală. Nu ne poate spune de ce suntem aici sau ceva de felul acesta. Nici nu are pretenția asta. Așa că te arunci cu capul înainte și spui: «Pur și simplu o să accept asta și n-o să-mi mai fac griji», cum ne sfătuiește afișul [unei campanii ateiste de pe autobuze]! De ce nu crezi pur și simplu în Dumnezeu și nu-ți mai faci griji... și te bucuri de viață!”
Deocamdată sunt recunoscător pentru vocea lui Louise Perry într-o vreme deziluzionată și aștept cu drag să văd încotro o va duce mai departe călătoria ei intelectuală și emoțională cu credința.
Versiunea în limba română: octombrie 2026
