Acest articol a apărut pe 30 martie 2024 în săptămânalul britanic independent THE SPECTATOR, cu titlul „A Christian revival is under way in Britain”.
Tom Holland m-a invitat recent să particip împreună cu el la un serviciu de închinare de seară în cea mai veche biserică din Londra, St. Bartholomew the Great.
Holland, unul dintre moderatorii celui mai popular podcast de istorie din lume, „The Rest is History”, merge de câțiva ani în mod regulat la biserică. A început să meargă la biserică atunci când se documenta pentru bestsellerul său „Dominion” (în engleză, cu subtitlul „How the Christian Revolution Remade the World”), în care arată cum revoluția creștină din secolul I a modelat ireversibil imaginația morală a Occidentului din secolul XXI. Cartea povestește și cum Holland, un occidental secular și liberal, care își pierduse orice credință în adolescență, a ajuns să-și dea seama că, în privința convingerilor sale despre drepturile omului, egalitate și libertate, era încă, în esență, creștin.
Holland nu e singurul agnostic care redescoperă biserica. Spre deosebire de îmbătrânirea obișnuită a multor biserici anglicane, comunitatea de la St. Bart's pare să fie formată mai ales din tineri profesioniști, atât bărbați, cât și femei. Am observat printre credincioșii adunați un politician celebru și mi s-a spus că în ultima vreme vine la biserică și un cunoscut star rock melancolic.
Deși tămâia și liturgia nu fac parte din tradiția mea bisericească, amestecul de muzică corală sacră, lumină de lumânări și tămâie a fost pentru mine o experiență îmbătătoare. Îmi pot imagina că mulți dintre oamenii din bănci caută o întâlnire mistică la fel de mult ca predicile și rugăciunile.
Cred, de asemenea, că drumul lui Holland reflectă o întoarcere mai largă de la curentul secular din Occident, un fenomen pe care îl documentez în cartea mea The Surprising Rebirth of Belief in God.
Noii atei de la începutul anilor 2000, în frunte cu Richard Dawkins, Sam Harris, Christopher Hitchens și Daniel Dennett, au prezis un paradis viitor, întemeiat pe știință și rațiune, de îndată ce vom fi renunțat la religie. Dar cărțile lor bestseller s-au dovedit a fi promisiuni goale. Tot ce a produs până acum societatea noastră postcreștină sunt confuzia, o criză a sănătății mintale a tinerilor și războaiele culturale. Nu e de mirare, așadar, că a apărut o mișcare a noilor teiști.
Influenceri cu mare greutate, precum Joe Rogan și Douglas Murray, vorbesc tot mai mult despre valoarea credinței creștine și despre pericolele de a o da la o parte. Fosta adeptă a noului ateism Ayaan Hirsi Ali laudă beneficiile moștenirii noastre iudeo-creștine, după ce a ajuns la convingerea că umanismul secular nu poate salva Occidentul. Activista pentru drepturile femeilor Louise Perry pledează pentru o întoarcere la morala creștină tradițională de când și-a scris cartea „The Case Against the Sexual Revolution”. Biologul evoluționist Bret Weinstein numește adesea religia „adevărată în sens metaforic”. Psihologi seculari precum Jonathan Haidt și John Vervaeke au scris pe larg despre valoarea credinței în mijlocul unei „crize a sensului” în Occident.
O altă voce importantă care vorbește despre valoarea creștinismului este psihologul Jordan Peterson. În noiembrie am fost la o prelegere a lui la O2 Arena din Londra. Ca de atâtea ori, și-a îndreptat publicul uriaș, format mai ales din tineri bărbați, spre Biblie, ca sursă de înțelepciune profundă despre condiția umană.
S-a văzut însă clar că Peterson consideră creștinismul util, dar nu vrea să creadă că e adevărat. Privește Biblia cu ochi jungieni și descoperă în ea „tipare profunde de simbolism și sens”. Dar, ca și la Weinstein, Haidt și Vervaeke, o asemenea evaluare a credinței se reduce tot la a privi religia ca pe o „ficțiune utilă”, care dă sens vieții.
Creștinismul nu e doar o barcă de salvare utilă pentru intelectualii naufragiați. Dacă nu e adevărat la propriu, nu are valoare.
Dar creștinismul nu e doar o barcă de salvare utilă pentru intelectualii naufragiați. Dacă nu e adevărat la propriu, nu are valoare. Contează dacă Isus Cristos a înviat cu adevărat din morți. Pentru Sfântul Pavel a contat: „Dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credința voastră este inutilă, iar voi sunteți încă în păcatele voastre.” Și ar trebui să conteze și pentru noi.
C. S. Lewis scria: „Dacă citiți cărți de istorie, veți descoperi că acei creștini care au făcut cel mai mult pentru lumea aceasta au fost tocmai cei care s-au gândit cel mai mult la lumea care vine.” Influența creștinismului asupra Occidentului este legată inseparabil de credința vie a celor care i-au creat instituțiile și valorile. Dacă oamenii n-ar fi crezut cu adevărat în promisiunea creștină a mântuirii și n-ar fi fost în stare să spere în fața morții, n-ar fi avut curajul să schimbe lumea în numele lui Isus.
Dacă intelectualii cu vederi conservatoare doar „mimează” creștinismul (expresia lui Tom Holland), fără să creadă cu adevărat în el, atunci această mișcare a „noilor teiști” va dispărea inevitabil. Când creștinismul e acaparat pentru o agendă anti-woke sau pentru a respinge islamul radical, devine o unealtă politică utilă, dar își pierde puterea dătătoare de viață. Un naționalism creștin de dreapta va deveni la fel de palid și lipsit de sens ca acel creștinism al stângii progresiste care repetă papagalicește cele mai noi argumente corecte politic.
Se spune însă că Dumnezeu lucrează în moduri tainice. Ca creștin credincios, văd semne că El lucrează în mințile și inimile intelectualilor seculari. Mulți dintre ei recunosc că umanismul secular a eșuat și par, împotriva tuturor așteptărilor, aproape gata să se întoarcă în schimb spre credință.
Unii chiar au devenit creștini. Scriitorul și poetul Paul Kingsnorth și-a surprins cititorii când și-a anunțat convertirea, în 2021. Russell Brand se numește acum creștin și spune că vrea să se boteze. Ayaan Hirsi Ali spune că s-a întors spre creștinism după ce și-a dat seama că era „în faliment spiritual”. Pionierul tehnologic Jordan Hall și-a făcut publică de curând trecerea la creștinism. E semnificativ că atât Ayaan Hirsi Ali, cât și Jordan Hall au amintit influența tezei lui Tom Holland, potrivit căreia creștinismul este fundamentul pe care se sprijină etica Occidentului.
Și apoi mai e Holland însuși. La câteva săptămâni după vizita noastră la biserică, am avut o discuție publică, în care Holland a dat cel mai personal indiciu de până acum despre drumul său spiritual actual. A povestit cum, în timpul filmărilor pentru un documentar în nordul Irakului, a văzut îngrozit masacrul pe care Statul Islamic îl provocase într-un oraș în care bărbați fuseseră răstigniți la propriu. Să vadă răstignirea folosită pentru scopul ei inițial a deschis pentru el o „prăpastie existențială”. A urmat un moment profund într-o biserică părăsită, pe care Statul Islamic o profanase sistematic. Holland spune că a trăit o experiență între cer și pământ când a descoperit printre dărâmături o imagine sfărâmată a Bunei Vestiri, cu Maria și îngerul Gabriel.
Istoricul a fost tentat să pună asta pe seama deshidratării și a greței, dar n-a putut s-o respingă atât de ușor. „A fost un fel de beție dulce”, mi-a spus Holland. „Poate că totul a fost ciudat și straniu. Iar în momentul în care accepți că există îngeri, lumea pare dintr-odată mai bogată și mai interesantă.”
Holland a vorbit deschis, pentru prima dată, și despre un diagnostic de cancer pe care l-a primit în decembrie 2021 și care ar fi necesitat îndepărtarea unei părți din sistemul său digestiv. Vestea a venit într-o perioadă în care spitalele erau copleșite de un val de Covid și era greu să obții o imagine clară a diagnosticului. Sub impresia acestei vești, Holland a mers la liturghia de la miezul nopții de la St. Bartholomew the Great, unde a rostit o rugăciune disperată.
În doar câteva săptămâni, rugăciunea lui părea să fi primit răspuns. O serie de împrejurări neobișnuite au făcut ca diagnosticul să se schimbe complet. Operația nu mai era necesară.
Holland recunoaște deschis că niciunul dintre aceste exemple nu-l poate face pe un sceptic înrăit să se răzgândească. Dar pe el l-au atins. Recunoaște și că povestea rugăciunii ascultate nu se potrivește nici măcar în orice tipar creștin.
Capela Fecioarei Maria de la St. Bart's amintește de singurul loc din Londra unde se spune că ar fi avut loc o arătare a Mariei. Holland spune că rugăciunea lui disperată a fost adresată Fecioarei Maria. Spune că a fost la fel de surprins ca oricine altcineva că tocmai aceasta a fost împrejurarea care l-a convins că creștinismul ar putea fi adevărat. „Dumnezeu trebuie să aibă simțul umorului”, a spus el râzând.
În momentul în care accepți că există îngeri, lumea pare dintr-odată mai bogată și mai interesantă.
Rămâne de văzut încotro va duce această mișcare. Statisticile arată, în ansamblu, un declin continuu al religiozității. Numărul celor care merg la biserică e în cădere liberă de decenii în unele confesiuni. Un studiu recent m-a pus totuși pe gânduri. În Finlanda, numărul bărbaților între 18 și 29 de ani care merg la biserică s-a mai mult decât dublat între 2011 și 2019. Aceeași creștere se vede și în obiceiurile lor de rugăciune și în credința lor în Dumnezeu. Poate că cifrele sunt doar o anomalie ciudată (în alte țări nordice nu s-a observat așa ceva), dar poate că sunt și un semn timpuriu al unei evoluții mai mari.
Ca creștin, cred că lucrurile moarte pot reveni la viață. Până la urmă, asta e esența creștinismului. Cum scria G. K. Chesterton: „Creștinismul a murit de multe ori și a înviat din nou; căci avea un Dumnezeu care știa drumul de ieșire din mormânt.”
„The Surprising Rebirth of Belief in God”, de Justin Brierley, există și ca podcast.
Versiunea în limba română: octombrie 2026
