Îmi amintesc și azi de prima mea inimă frântă.
La 15 ani am încheiat o convorbire lungă și plină de lacrimi cu un băiat cu care eram de opt luni (ceea ce atunci mi se părea o veșnicie). Simțeam că lumea mea se prăbușește. Era un alt fel de tristețe, pe care n-o mai trăisem niciodată. Îmi dădea senzația intensă că mă frâng pe dinăuntru. Îmi era greu să respir și totul mi se învârtea în cap, în timp ce încercam să înțeleg ce se întâmplase. Tot ce puteam simți în clipa aceea era șocul.
În zilele care au urmat, am simțit că din viața mea dispăruse culoarea, iar întunericul acesta îmi influența prieteniile, relațiile din familie și viața de la școală. Mă urmărea în vise și m-a făcut să mă retrag tot mai mult din viața socială. Atunci aveam impresia că nimeni nu înțelege și nu-i pasă de situația mea. Purtam pe umeri o povară uriașă de tristețe de care nu scăpam; de ce păreau toți să trateze starea asta ca pe o prostie peste care o să trec în câteva zile?
Azi sunt lideră de tineret, iar prima despărțire pare acum la kilometri distanță. Cu încă câteva inimi frânte în bagaj, m-am întrebat în ultimii ani de ce nu aducem mai des tema aceasta în discuție cu tinerii. Pare că durerea aceasta, pe care o trăiesc cei mai mulți oameni în adolescență, e de neevitat.
În etapa aceasta pare să cuprindă totul și totuși oferim foarte puțin sprijin sau pregătire, ori deloc.
Poate că ține în parte de ușurința pe care o căpătăm ca adulți când privim cum vin și pleacă repede relațiile tinerilor noștri și ne e greu să le luăm în serios. Dar poate e timpul să regândim asta și să ne întrebăm cum le putem da tinerilor spațiul și sprijinul de care au nevoie ca să facă față sentimentelor de după o despărțire.
Și, mai mult, cum îi putem sprijini pe tinerii care ajung la sfârșitul unei relații despre care cred că Dumnezeu i-a călăuzit în ea? S-au rugat pentru ea și au simțit că e decizia corectă să continue relația. Cum le putem oferi sfat și sprijin când poate sunt furioși sau se simt părăsiți de Dumnezeu, pe lângă toate celelalte sentimente cu care se luptă?

Cum treci peste o inimă frântă: psihologia despărțirii
Hai să vorbim mai întâi puțin despre psihologie. Iubesc psihologia. Nu doar pentru că o studiez și lucrez în domeniul acesta, deși evident că și asta contează. La început am îndrăgit psihologia pentru că m-a ajutat să descopăr lucruri despre mine care mă nedumeriseră dintotdeauna. Acolo unde Dumnezeu mi-a vindecat rănile din trecut, psihologia m-a ajutat să le înțeleg mai bine. A aruncat lumină asupra unor comportamente care atunci n-aveau sens, dar care mi-au arătat ce se petrecea în mine și de ce mă simțeam așa.
Psihologia mă ajută și să-i înțeleg mai bine pe tinerii cu care lucrez. Sprijinindu-i pe drumul vieții și însoțindu-i în rugăciune, îi ajut să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă și să le facă față. Să explorăm emoțiile și felul în care funcționează creierul nostru ajută enorm. Când începi să te uiți în culise, e ca și cum ai da la o parte o cortină și dintr-odată totul are ceva mai mult sens decât înainte. Cred că la fel e și cu etapele unei inimi frânte.
Cocktailul de hormoni din creier
Deși mai târziu în articol vom vorbi mai mult despre cum poți sprijini emoțional un tânăr după o despărțire, să înțelegem mai întâi de ce ne simțim fizic și sufletește așa cum ne simțim după o despărțire.
Ne ajută să ne uităm la reacțiile chimice care au loc în corpul și în creierul nostru când ne îndrăgostim. Îți prezint acum hormonii fericirii, serotonina, dopamina și oxitocina, care joacă aici un rol important.
Când cineva ni se pare atrăgător, corpul nostru eliberează o substanță chimică numită dopamină și o substanță înrudită numită noradrenalină. Amândouă sunt hormoni ai stării de bine, strâns legați de sistemul de recompensă din creier. Eliberarea acestor hormoni ne poate face euforici. De aceea, etapa aceasta a unei relații ne amețește ca o beție. Noradrenalina poate da corpului nostru și un val de energie. Simțim cum ne bate inima tare, ne transpiră palmele și ni se înroșesc obrajii. Mai poate însemna că ne e greu să ne gândim la altceva decât la persoana de care ne simțim atrași.

Dopamina este un neurotransmițător legat direct de sistemul de recompensă al creierului. Creează legături în creier care ne fac să vrem mai mult din ce ne-a făcut să ne simțim atât de bine. De aceea tânjim să petrecem mai mult timp cu persoana de care ne simțim atrași; ne consumă gândurile și suntem parcă obsedați de obiectul iubirii noastre. Studiile au arătat însă că dopamina este și substanța chimică asociată cu problemele de dependență. Fie că ne simțim atrași de o altă persoană, fie că luăm regulat substanțe care dau dependență, aceeași parte a creierului se aprinde.
În prima etapă a iubirii și a atracției, creierul seamănă puțin cu creierul unui om dependent, care vrea mereu mai mult din ce îl face să se simtă bine.
În același timp, se crede în general că nivelul de serotonină scade la începutul unei relații, ceea ce poate duce la sentimentul de îndrăgostire și la gânduri care ne distrag. Cu alte cuvinte: dragostea abia aprinsă ne poate ocupa mintea atât de mult încât ne e greu să ne concentrăm pe alte lucruri.
Urmează hormonii atașamentului, oxitocina și vasopresina. Oxitocina, cunoscută și ca hormonul îmbrățișărilor, ne ajută să ne legăm de alții, ceea ce ne face să ne simțim ocrotiți și în siguranță. Contactul piele pe piele întărește și mai mult efectul acesta. În esență, ea produce sentimentele noastre strânse de apropiere față de alții. Prin eliberarea de oxitocină ne simțim liniștiți, în siguranță și mulțumiți. De aceea ne simțim adesea ocrotiți în brațele cuiva. În același timp, vasopresina poate stârni un fel de instinct de protecție față de partener. Asta duce la un sentiment mai profund de legătură.

Interesant este că se presupune și că o combinație extremă a hormonilor de mai sus poate dezactiva căile nervoase spre cortexul prefrontal (partea creierului care se ocupă de cântărirea lucrurilor și de judecată). Asta înseamnă că, la începutul unei relații, de multe ori nu suntem în stare să vedem defectele partenerului!
De ce doare atât de tare când dragostea nu merge?
Să revenim la legătura dintre atracție și dependență. Creierul nostru se poartă asemănător în ambele cazuri.
Așadar, trăim fizic un sevraj când o relație se termină brusc.
Din punct de vedere chimic, trăim mai întâi o scădere a nivelului de dopamină. Senzația de euforie se oprește brusc. Obiectul iubirii a dispărut, iar creierul nostru tânjește după compania unei persoane la care nu mai putem ajunge. Sevrajul aduce cu el multe simptome fizice. Creierul încearcă să-i transmită corpului să pornească în căutarea sursei inițiale a stării de bine. În timp ce creierul încearcă să înțeleagă situația și să-și regăsească echilibrul, apare unul dintre cele mai importante simptome de sevraj: anxietatea. Ca urmare a despărțirii, oamenii încearcă să se vadă din nou cu fostul partener, doar ca să-și aline durerea. În etapa aceasta visăm des și persoana de care ne-am despărțit, pentru că mintea noastră încearcă disperat să folosească vechile drumuri care i-au dat plăcere: creierul creează situații care să-i dea din nou senzația mult dorită.

Uneori stima de sine e făcută țăndări, pentru că identitatea noastră era atât de strâns legată de partener și dependentă de el. Atât stima de sine, cât și încrederea în noi înșine pot scădea, pentru că acum trebuie să ne descurcăm fără confirmarea și siguranța pe care le aveam odată. Cercurile de prieteni se pot destrăma, așa că ne simțim izolați și lăsați singuri. Oamenii care ne erau apropiați încearcă să aleagă o tabără după despărțire.
Părăsit de Dumnezeu? Ce spune Biblia despre inima frântă?
Pe lângă cele de mai sus, pentru tinerii credincioși una dintre cele mai dureroase experiențe e probabil că, prin sfârșitul relației, se simt părăsiți de Dumnezeu. Poate au interpretat greșit semnele și au crezut că relația aceasta e voia lui Dumnezeu, mai ales după ce s-au rugat pentru ea.
Cum îi putem ajuta să se desprindă de confirmarea și siguranța relației lor destrămate și să depindă din nou de Dumnezeu, ca să-și găsească în El identitatea și valoarea?
Nu vrem doar să-i ajutăm să se gândească la sentimentele lor. Vrem să le arătăm și cum să se deschidă din nou față de Dumnezeu și să aibă încredere în El. De aceea e important să înțelegem cum trec tinerii prin doliu.
Etapele despărțirii: cum înțelegem doliul
Pierderile dor și lasă urme adânci. Fie că e vorba de pierderea unui animal de companie, de sfârșitul unei relații sau de despărțirea de un loc familiar, experiențele acestea pot fi la fel de dureroase ca moartea unui om drag. Dar cum ne poate ajuta înțelegerea doliului să-i sprijinim mai bine pe tinerii de care avem grijă?
Există mai multe etape prin care poate trece cineva după pierderea unei relații. Etapele acestea nu sunt la fel pentru toată lumea. Dar, dacă le cunoaștem, putem oferi un sprijin țintit. Putem crea un spațiu sigur în care cei afectați să-și poată prelucra și înțelege trăirile.
Etapa 1: Negarea
Refuzul de a accepta că relația s-a terminat și agățarea de speranța nerealistă că legătura ruptă poate fi refăcută.

Cum poți ajuta: Ca să-l ajuți pe tânăr să accepte situația, oferă-i un loc sigur pentru discuții deschise. Încurajează-l să vorbească despre sentimentele și gândurile lui și ajută-l să accepte situația de acum.
- Discuțiile despre „control” pot ajuta în etapa aceasta. Ajută-l pe tânăr să se gândească la domeniile din viața lui în care simte că nu are control (de exemplu, asupra sentimentelor altor oameni). Arată-i că sunt domenii asupra cărora are control (de exemplu, cum are grijă de el însuși în această perioadă).
- Amintește-i că dragostea lui Dumnezeu e necondiționată și că în ochii lui Dumnezeu nu-și pierde niciodată valoarea, chiar dacă acum se simte fără valoare. Arată-i cât de iubit este și oferă-te să te rogi pentru el, mai ales dacă îi e greu să se roage singur pentru situația lui.
Etapa 2: Negocierea
Deși e limpede că nu mai e nicio speranță, persoana încearcă prin toate mijloacele să salveze relația. Merge până la limitele ei ca să-l recâștige pe omul iubit.
Cum poți ajuta: Poate fi util să-l încurajezi pe tânăr să se uite sincer la relație și astfel să-și dezvolte gândirea critică. Adesea vedem lucrurile prin ochelari roz, dar ideea lui e cu adevărat o soluție sau doar o variantă nerealistă? În timp ce tânărul se gândește la relație, încurajează-l să se gândească sincer cum i-a fost influențată relația cu Dumnezeu de această relație.
- I-a sprijinit relația creșterea spirituală sau l-a ținut departe de timpul cu Dumnezeu?
- Cum i-a influențat relația drumul credinței?
- A fost relația un loc sănătos pentru el, în care să-și poată trăi credința?
Etapa 3: Furia
Persoana e plină de furie pe cel care a rănit-o. Cum a îndrăznit să se poarte așa cu ea și să-i facă să treacă prin asemenea sentimente?
Cum poți ajuta: Ajută-l pe tânăr să găsească moduri de a-și scoate furia afară, în loc s-o înăbușe. Spune-i că e în regulă să simtă furia aceasta.
- În același timp, e important să canalizezi furia în direcții sănătoase, ca tânărului să-i fie mai bine pe termen lung și să învețe să-și înțeleagă sentimentele: desen, jurnal, sport, muzică dată tare, orice îl ajută să-și exprime sentimentele într-un fel care nu-i face rău nici lui, nici altora.
- Încurajează-l pe tânăr să vorbească sincer cu Dumnezeu și să-I spună cum se simte, chiar dacă acum e furios pe El. Dumnezeu poate duce asta! E important și să continue discuția sinceră în rugăciune și să nu se ascundă de Dumnezeu.
Etapa 4: Depresia
Persoana afectată simte dor după partenerul pierdut și după relația care a trecut. Poate trăi o mulțime de alte sentimente, cum ar fi rușinea și vinovăția, și poate suferi de simptome fizice, ca tulburări de somn sau lipsa poftei de mâncare. Etapa depresivă e adesea percepută ca o etapă de doliu tăcut, pentru că mulți oameni se retrag de îndată ce își dau seama că relația s-a terminat definitiv.

Cum poți ajuta: Arată-i tânărului că e important să lase tristețea să existe și s-o simtă, în loc s-o împingă deoparte.
- Să facă ce are nevoie ca să-și exprime tristețea, fie că plânge, scrie sau pur și simplu se retrage din grupurile mari. În același timp, îl poți încuraja că e o ocazie bună să se regăsească pe sine.
- Se poate dedica activităților și intereselor care îl definesc. Poate își poate reînvia hobby-urile și pasiunile pe care le-a neglijat în timpul relației.
- Poate e și timpul să se apropie din nou de credința lui sau de alți prieteni creștini, dacă s-a îndepărtat de ei.
Etapa 5: Acceptarea
În cele din urmă vine etapa acceptării. Încet-încet se așază înțelegerea că relația s-a terminat definitiv. Poate mai simți tristețe, dar accepți că viața trebuie să meargă mai departe.
Cum poți ajuta: Deși e o etapă eliberatoare pentru tânăr, e bine să-l încurajezi să nu se arunce imediat într-o relație nouă. Poate ar trebui să se gândească la o pauză, ca să petreacă timp cu prietenii sau singur. O pauză îl poate ajuta pe tânăr să se gândească la lucrurile care contează pentru el. Amintește-i tânărului că se poate încrede în Dumnezeu, oricum ar arăta relațiile lui viitoare. Pentru că Dumnezeu are un plan plin de dragoste pentru viitorul lui și îi va îmbogăți în continuare viața cu aventuri și întâlniri noi.
„Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta!” (Proverbele 3:5)
Acest articol a fost scris de Laura Haddow și publicat pentru prima dată de Youthscape. Versiunea în germană: Mia Oehmig. Versiunea în limba română: Pulse.
