În prima săptămână din ianuarie avem câteva zile libere. Soțul meu vrea la munte. Cea mai mică dintre fete vrea fie să citească, fie să petreacă timp cu o prietenă și cu câinele ei. Mijlocia, acum că a terminat lucrarea de bacalaureat, simte nevoia să nu facă absolut nimic și să mănânce mâncare gătită de mine, iar cea mare e în plină sesiune, învățând pentru următoarele examene. Mie îmi plac și zăpada, și muntele, dar acum aș vrea cel mai mult puțin timp pentru mine și să stau cu picioarele întinse.

Există un fel bun de a trăi cu nevoile, care să reziste testului realității, chiar dacă la noi plouă cu nevoi ca niște confetti la carnaval?

Dacă asta e cea mai mare problemă, s-ar putea gândi unii acum. Și au perfectă dreptate. Situația de mai sus se rezolvă ușor. Mai greu e când soluția nu se scoate din mânecă sau înseamnă o renunțare mai mare. Mi se par grele și perioadele în care am senzația că plouă cu nevoi peste mine. Atunci încerc din instinct și aproape în fugă continuă să răspund tuturor nevoilor și sunt, de la început, sortită eșecului. Îmi dau seama că, de-a lungul anilor, m-am păcălit singură. Fără să-mi dau seama, pornesc de la ideea că, dacă găsești trucul potrivit, într-o familie poți fie să împlinești toate nevoile, fie măcar să le faci cumva compatibile pe ale fiecăruia. Amândouă sunt greșite. Sunt ușurată și, în același timp, mă întreb: există un fel bun de a trăi cu nevoile, care să reziste testului realității, chiar dacă la noi plouă cu nevoi ca niște confetti la carnaval?

Confetti e cuvântul-cheie. Există în culori și forme diferite. Sunt triunghiuri, cercuri, dreptunghiuri, hexagoane și așa mai departe. Dacă le punem unele peste altele, vedem că nu se suprapun. Dacă vrem ca toate confetti să se potrivească perfect, trebuie să luăm foarfeca și să le dăm tuturor aceeași formă. Așa tăiem din fiecare bucățică, și nu puțin. Să zicem că fiecare formă de confetti reprezintă nevoile unei persoane din familie. În viața de zi cu zi încercăm iar și iar să punem nevoile fiecăruia unele peste altele. Și avem apoi problema că ele, exact ca acele confetti, nu se suprapun. Să luăm foarfeca nu are sens. Am tăia doar din toate nevoile până când se potrivesc unele peste altele și am găsit cel mai mic numitor comun. Aproape sigur, din nevoia de la început nu mai rămâne mare lucru, iar pe termen lung toți ar fi nefericiți.

Mai promițător e să facem loc în familie, pe rând, câte unei persoane sau chiar câte două. Ceilalți trec atunci pe planul al doilea pentru o perioadă (stabilită). Pot fi părinți sau copii. E nevoie de înțelepciune când cântărim și decidem cine trece pe planul al doilea și pentru cât timp. Și, bineînțeles, nu are voie să fie mereu aceeași persoană.

Pentru zilele noastre libere negociem deci cine merge cu cine la munte și când, când petrece cea mică timp cu prietena ei sau când vine prietena cu noi într-o excursie și cine renunță la ce (de exemplu la mâncarea gătită de mine). Și, pentru următoarele două săptămâni, până la examen, punem foarte clar pe primul loc nevoile celei mari. O scutim de treburile de zi cu zi, îi dăm și cu aspiratorul prin cameră din când în când și îi ducem din când în când o cană de ceai și puțină ciocolată.

A face loc pe rând nu e o promisiune de soluții rapide sau simple. Dar e o abordare care rezistă testului realității. Toți membrii familiei sunt văzuți și fiecare ajunge să-i vină rândul.

Provocare: Cum trăiești cu multele nevoi din familia ta?
Un copil care are nevoie mult timp să fie însoțit la adormire, un hobby care costă mult sau cere mult timp, un pas în carieră, o boală, bani puțini, nevoia de timp pentru tine, un copil care se sfiește de străini sau nu vrea să meargă la grădiniță ori cu totul altceva: lista aceasta de nevoi poate continua la nesfârșit. Unde vrei să faci loc pe rând în săptămânile următoare sau să-ți iei tu locul?

👩
Alexandra Kämpf răspunde de departamentul pentru părinți la FAMILYLIFE, o ramură a organizației Campus für Christus din Elveția.
Aici găsești blogul ei pentru părinți, „Montagmorgen um 8” („Luni dimineața la 8”, în germană).