De ce umplem adesea lucrarea cu tinerii cu activități și conținut agitat, în loc să fim pur și simplu acolo pentru tineri și să-i slujim?

Pe la 20 și ceva de ani credeam că am un gust rafinat în muzică. Ascultam albume de jazz trăsnite. Între timp am recunoscut un adevăr fundamental despre mine: când e vorba de muzică, sunt un moșulică sentimental. Îmi place puțin kitsch. Și, pentru că am locuit cândva la Viena, „Vienna” de Billy Joel face parte, desigur, din playlistul meu de bază.

În cântecul lui, Joel îi cântă unei persoane mai tinere încurajare și mustrare; poate o cântă pentru cineva special sau pentru o versiune mai tânără a lui însuși.

Încetinește, copil nebun
Slow down you crazy child

Ești atât de ambițios pentru un puști
You're so ambitious for a juvenile

Dar, dacă ești așa deștept, spune-mi
But then if you're so smart tell me

De ce încă ți-e atât de frică?
Why are you still so afraid?

Ce te mână înainte? Ce te face să muncești până cazi? „Încetinește... Când o să înțelegi odată că Viena (în cântec, un nume pentru o viață liniștită) te așteaptă?”

Încetinește, copil nebun
Slow down you crazy child

Lasă receptorul jos și dispari o vreme
Take the phone off the hook and disappear for a while

E în regulă, îți poți permite să pierzi o zi sau două
It's alright, you can afford to lose a day or two (oooh)

Când o să înțelegi odată că Viena te așteaptă?
When will you realize, Vienna waits for you?

Ce te mână înainte?

E o întrebare interesantă pentru lucrarea din biserică în general și pentru lucrarea cu tinerii în special. De curând am pus întrebarea aceasta într-un tweet:

„De ce umplem adesea lucrarea cu tinerii din biserică cu activitate și conținut agitat, în loc să fim pur și simplu și să slujim?”

Numărul de răspunsuri, retweeturi și aprecieri arată că am atins un punct sensibil.

Tineri în fața unei scene luminate în albastru, la un eveniment de tineret într-o biserică
O mare parte din lucrarea cu tinerii din biserici e încă orientată spre a investi multă energie în programe și în jocuri și distracție pentru tineri. Foto: [S. H. Gue](https://unsplash.com/@sosogue).

O mare parte din lucrarea cu tinerii din biserici e încă orientată spre a investi multă energie în programe și în jocuri și distracție pentru tineri. Liderii de tineret trebuie să facă grupul atrăgător și distractiv, altfel oamenii nu vin. Teologul Andrew Root numește această atitudine „ministrul distracției”. Și e obositor.

Mulți lideri de tineret nu trăiesc responsabilitatea pentru ucenicia tinerilor ca pe o chemare sfântă, ci ca pe o povară strivitoare. Li se pare că tot viitorul acestor tineri apasă pe umerii lor. Iar povara asta adesea nu vine doar de la liderii înșiși. Biserica le-o transmite des, prin cuvinte și fără cuvinte (mai ales dacă sunt angajați: pentru ce ești plătit, dacă nu pentru rezultate?).

O tânără cu părul negru își sprijină capul în mână și privește gânditoare în gol
Li se pare că tot viitorul acestor tineri apasă pe umerii lor. Iar povara asta adesea nu vine doar de la liderii înșiși. Foto: [Kyle Broad](https://unsplash.com/@kylebroad).

Povara lucrării cu tinerii

Peste tot în jurul meu văd biserici și organizații care, după „seceta” pandemiei, încearcă să refacă „normalitatea” pornind proiecte noi. Energia e sus, sus, sus. Acum e momentul să acționăm! Și totuși am prieteni în aceleași biserici și organizații care merg pe rezervă, dacă nu sunt deja goi. Pe bord se aprind luminile de avertizare: voluntarii se retrag, conflictele fierb nerezolvate, energia emoțională e la un nivel scăzut.

Poate citești rândurile acestea și simți efectele acestei vieți agitate. Lipsa bucuriei când încerci să mai pregătești o seară distractivă. Încordarea și anxietatea din umeri, din stomac sau din mintea care o ia la goană. Amorțeala emoțională când încă o voluntară se îndreaptă spre alte lucruri.

Ce ne mână înainte?

Păcat, dar asta e viața pe care o duci
Too bad, but it's the life you lead

Ai alergat atât de mult înaintea ta, că ai uitat de ce ai nevoie
You're so ahead of yourself that you forgot what you need

De ce ne e atât de greu, ca biserică, să trăim o teologie și o practică a lui „a fi”, în loc de „a face”?

Mă întreb dacă nu e din cauza fricii care ne zvâcnește înăuntru, că Dumnezeu cumva n-o să apară. De aceea trebuie să facem ceva (până la urmă e vorba de următoarea generație a bisericii, nu?) și ne numim singuri înlocuitorii lui Dumnezeu, care apar garantat, în timp ce nu suntem siguri că Dumnezeu o va face.

Sigur că nu ne spunem asta nouă înșine. Sigur că noi credem că Dumnezeu o să apară. În teologia noastră asta e clar. Dar e adevărat și în viața ta?

Dacă ești așa deștept, de ce ți-e totuși atât de frică?
But then if you're so smart tell me – Why are you still so afraid?

Au.

Compensezi la un anumit nivel frica asta? O compensez eu?

  • Încercând să fii super distractiv.
  • Purtând pe umerii tăi toată responsabilitatea pentru ucenicia unui tânăr.
  • Fugind dintr-o pandemie globală cu idei noi și proiecte noi, înainte să fi avut timp să te odihnești, să jelești și să respiri.

Să învățăm să ascultăm

De aceea am propus ca, în locul întâlnirii obișnuite a grupului, să facem o seară de liniște și Lectio Divina. Lectio Divina înseamnă să citești Biblia încet și să asculți vocea lui Dumnezeu. Colidera mea a fost la început sceptică, dar am reușit s-o conving și a fost de acord.

Sincer, îmi era o frică groaznică. În ciuda hotărârii mele, m-a cuprins teama că totul ar putea merge prost. Poate tinerii n-ar fi avut niciun folos sau m-ar fi văzut ca pe un lider plictisitor și s-ar fi dus în altă parte. Totuși n-am îndrăznit să anulez, pentru că promisesem public. Și apoi simțeam că trebuie să ascult.

O Biblie deschisă în mâinile cuiva care stă pe jos, în penumbră
Foto: [Hannah Busing](https://unsplash.com/@hannahbusing).

Dumnezeu chiar a apărut. Am fost surprins de felul în care adolescenții s-au raportat la Cuvântul lui Dumnezeu, binecuvântat de unele lucruri pe care le-au spus după aceea și încurajat că unii dintre ei au continuat încă multe săptămâni.

Dar ca să ajung în punctul în care Dumnezeu ne-a binecuvântat, a trebuit mai întâi să-mi privesc în față frica cronică.

A trebuit să mă întorc de la propria mea nevoie de „a face ceva” și să iau o atitudine de „a fi prezent”, ca să fiu acolo, împreună cu tinerii, în acel moment sfânt.

Încetinește, copil nebun
Slow down you crazy child

Lasă receptorul jos și dispari o vreme
Take the phone off the hook and disappear for a while

E în regulă, îți poți permite să pierzi o zi sau două
It's alright, you can afford to lose a day or two (oooh)

Când o să înțelegi odată că Viena te așteaptă?
When will you realize, Vienna waits for you?

De ce umplem adesea lucrarea cu tinerii din biserică cu activități și conținut agitat, în loc să fim pur și simplu și să slujim? Ce ne mână înainte? Cum ar arăta dacă ne-am recunoaște frica cronică, am privi în față golul și am fi prezenți aici și acum pentru tineri, cu încredere că Dumnezeu chiar o să apară?

Acest articol a fost scris de David Bunce și publicat pentru prima dată de prietenii noștri de la youthscape.co.uk, care sprijină lucrarea creștină cu tinerii din Marea Britanie. Versiunea în germană: Esther Penner. Versiunea în limba română: Pulse.

David este un pastor britanic care slujește într-o biserică din Bad Ischl, Austria. Conduce și lucrarea cu copiii și tinerii a Uniunii Baptiste din Austria, unde misiunea lui este să-i ajute pe voluntari și biserici să facă o lucrare grozavă cu copiii și tinerii. Trăiește în mijlocul Alpilor, cu familia lui și cu o colecție tot mai mare de plante pe balcon.