Stai în fața unei case care arde. Ai în mână o găleată cu apă, iar în spatele tău dorm zece pompieri. În ce parte arunci apa?

Recunosc, exemplul e cam simplist. Dar descrie totuși foarte bine o provocare din evanghelizarea tinerilor:

Cercetăm și întrebăm ce îi interesează pe adolescenți, cum gândesc și cum putem ajunge la ei pentru Isus. Dar cei mai mari specialiști și experți stau deja în bisericile și grupurile noastre de tineri. Sunt adolescenții care trăiesc deja cu Isus. Ei nu au doar perspectiva din afară, ci fac ei înșiși parte din această generație.

Și nu doar atât. Valorile centrale ale generației Z sunt autenticitatea, relevanța personală, experiența proprie și personalitățile care inspiră. Și asta arată că evanghelizarea reușită nu are loc neapărat prin vorbitori talentați, postări frumoase pe Instagram sau evenimente impresionante. Ci prin oameni obișnuiți, care pot povesti credibil și autentic, dar și pe înțeles și apropiat, despre credința lor vie.

Dar cum îi putem pregăti pe adolescenți să folosească acest potențial și să-și transmită credința? O posibilitate bună de a face asta intens este „testify”, un curs care îi pregătește pe tineri să vorbească despre Isus în viața de zi cu zi. De aceea cursul acesta face parte și din pregătirea pentru truestory.

Dar chiar dacă un astfel de curs e potrivit ca să instruiești, să provoci și să aprofundezi, evanghelizarea personală e mai mult decât o acțiune pe care o faci sau un program pe care îl parcurgi. Dacă evanghelizarea trebuie să devină un stil de viață, un ADN, atunci cultura trăită într-o lucrare cu tinerii e decisivă. Ea formează adesea mult mai mult și mai durabil decât cuvintele spuse și conținutul transmis.

Iată cinci idei practice care te pot ajuta să formezi o astfel de cultură în lucrarea ta cu tinerii.

#1 Nu pune presiune (de performanță) pe ei

Nimic nu încurcă mai mult entuziasmul sincer și deschis pentru Isus decât sentimentul că trebuie s-o faci. Și e și mai rău pentru tine când simți că trebuie să faci ceva, dar nu poți. Tensiunea aceasta nu poate fi rezolvată mereu complet și de aceea trebuie suportată până la un punct. Dar e important să stabilești totuși de la început un principiu:

Evanghelizarea e întotdeauna Missio Dei, misiunea lui Dumnezeu.

Nu noi trebuie să facem ceva pentru Dumnezeu, ci El o face împreună cu noi. Nu suntem vânzători plătiți după vânzări, care trebuie să atingă o normă. Suntem martori care vorbesc deschis și sincer despre Isus și despre Evanghelie, arată spre El și invită la El. Vrem să facem asta bine, gândit și cu reflecție, dar ce se întâmplă până la urmă în inimile oamenilor e treaba lui Dumnezeu. Așa că mai întâi mă pot relaxa.

Un adolescent în hanorac stă pe o canapea de piele și vorbește zâmbind la telefon
Pur și simplu povestesc ce trăiesc și ce am recunoscut ca adevărat. (Imagine simbolică) Foto: Karolina Grabowska.

Nu trebuie și nici nu pot să-i vând sau să-i impun cuiva ceva. Nici nu trebuie să înfrumusețez ceva sau să inventez în plus. Pur și simplu povestesc ce trăiesc și ce am recunoscut ca adevărat. În loc să cădem în presiunea performanței, ne putem lăsa în voia lui Dumnezeu și a misiunii Lui și să privim curioși ce are de gând cu noi. Asta ușurează și eliberează.

Nu trebuie să încep imediat să predic, ci pot mai întâi să ascult și să pun întrebări, iar în momentul decisiv să vorbesc curajos și sigur pe mine despre Isus și Evanghelia Lui. Chiar dacă nu fiecare cuvânt e încă teologic perfect.

Să le transmiți adolescenților această atitudine și s-o trăiești în fața lor e mult mai eficient decât să pui presiune cu un „N-ar trebui de fapt cu toții să …” spus printre rânduri.

#2 Fă loc ca oamenii să povestească deschis ce trăiesc

De exemplu, să începi întâlnirea de grup cu o rundă „Ce ai trăit săptămâna asta cu Isus?” poate fi la început foarte neobișnuit. Eu a trebuit adesea să mă străduiesc serios ca măcar eu să am ceva de povestit. Dar cu timpul au venit tot mai multe povești. Întrebările „Ce am trăit de fapt cu Isus?” sau „De ce nu trăiesc nimic cu El?” au devenit tot mai prezente în viața de zi cu zi și astfel și o provocare. „În autobuz cineva părea stresat, așa că m-am rugat spontan în gând pentru ea.”, „Cineva m-a întrebat ce fac diseară. Am putut să-i spun pe scurt că eu cred în Dumnezeu și merg aici la un grup de tineri.”, „Ieri au râs de mine pentru că cred în Dumnezeu și pur și simplu n-am știut ce să spun.” Asta creează deschidere, loc pentru întrebări sincere și dărâmă imediat primul obstacol: vorbitul în sine.

Dacă între noi nu vorbim deschis și sincer despre credința noastră, de ce am face-o în viața de zi cu zi?

Nicio poveste nu e prea mică sau prea neimportantă.

Iar să-ți pregătești cuvintele într-un loc sigur, unde nu râde nimeni de tine și nu te face nimeni bucăți, îți dă siguranță și încredere.

#3 Formează un limbaj pe înțeles

„Te rog să pui la loc brazdele de gazon și să le calci, să netezești bunkerul și, dacă e nevoie, să repari urmele mingii pe green.” Pentru cineva care se pricepe la golf, propoziția aceasta e sigur ușor de înțeles și se explică singură. Pentru cei din afară e doar o păsărească încâlcită sau pur și simplu se înțelege greșit, pentru că termenii au mai multe sensuri și pot fi umpluți diferit. Și între creștini există foarte multe astfel de cuvinte. Chiar dacă poate nu observăm imediat. Foarte mulți oameni pur și simplu nu știu ce înseamnă „laudă, păcat, har, rugăciune” sau „grup de tineri”, ca să numim doar vârful aisbergului. Chiar și termeni care par limpezi, ca „biserică”, „Isus” sau „Dumnezeu”, sunt adesea umpluți de cei din afară cu cu totul alt sens decât se presupune de obicei în contextul creștin. În cazul acesta, comunicarea noastră cu cei din afară eșuează chiar de la început. Atunci nu suntem respinși pentru ce spunem, ci pur și simplu suntem înțeleși greșit.

Un principiu de bază în orice formă de evanghelizare este deci să găsești și să formezi un limbaj pe înțeles. Poți ține cont de asta deja când pregătești gânduri și devoționale, când moderezi și când te rogi.

Pune-ți mereu întrebarea: înțeleg asta doar adolescenții mei, între noi, sau ar putea s-o povestească exact așa și prietenilor lor?
Patru băieți merg râzând pe un trotuar din oraș
În cazul acesta, comunicarea noastră cu cei din afară eșuează chiar de la început. Atunci nu suntem respinși pentru ce spunem, ci pur și simplu suntem înțeleși greșit. (Imagine simbolică) Foto: Brett Sayles.

„Pentru că Isus a luat pur și simplu tot ce stătea între mine și Dumnezeu și așa a făcut posibilă o relație netulburată între noi doi, pot să vorbesc liber cu El.” sună cu totul altfel decât „Pentru că Isus mi-a iertat păcatul și m-a mântuit, pot să vin oricând la El în rugăciune.”

E foarte util și interesant să faceți împreună cu grupul de tineri un fel de caiet de vocabular, în care strângeți explicații sau cuvinte de înlocuire pentru termenii religioși. Asta ajută mult și în grup, ca să întâmpinați prejudecăți, să lămuriți neînțelegeri și mai ales să învățați de la adolescenții înșiși.

Cuvintele goale te lasă fără glas, iar ce ai înțeles cu adevărat te face în stare să vorbești.

#4 Găsește moduri simple de a explica Evanghelia

„Ajut aici de doi ani, dar încă nu mi-a explicat nimeni de ce atârnă crucea aceea acolo, în față.” Întâlnirea aceasta a fost poate un caz extrem, dar nu unul singular. Multora nu le e ușor să explice ce e de fapt Evanghelia, mesajul central al credinței creștine. Sigur, există păreri teologice diferite și subtilități. Dar dacă ar trebui s-o spun într-o propoziție, aș spune așa: prin Isus putem trăi din nou în comuniune cu Dumnezeu.

Pe vremea Noului Testament, „Evanghelie” era un cuvânt cunoscut și folosit. Azi e un cuvânt străin, al cărui sens nu e de la sine înțeles sau poate fi legat de alte sensuri. Cu atât mai important e să umplem mereu acest cuvânt cu conținut. Pericolul ca adolescenții doar să repete fraze goale e aici deosebit de mare.

Dacă n-au înțeles ei înșiși conținutul cuvintelor, nici nu le pot traduce în viața lor și în cuvintele lor.

Atunci e de înțeles și că mulți adolescenți se întreabă „Ce credem noi de fapt aici? De ce ne întâlnim?” Ca să răspunzi acestor întrebări, e foarte util să repeți mereu și să explici pe înțeles chiar și lucrurile de bază care par evidente.

Un grup de adolescenți se uită împreună într-o revistă, seara, pe stradă
(Imagine simbolică) Foto: cottonbro studio

Pentru asta sunt foarte potrivite povești, ilustrații și exemple practice. Sigur, orice comparație șchiopătează, iar să găsești exemple care nu doar sună frumos, ci sunt și fundamentate teologic e o provocare. Dar e mai bine să fie înțelese cu adevărat câteva aspecte decât să rămână la final doar un mare semn de întrebare în capul adolescenților. Și cum să dai mai departe ceva ce n-ai înțeles tu însuți?

Un exemplu simplu, dar pe înțeles, pentru Evanghelie ar putea arăta cam așa:

Cu viața noastră și cu Isus e un pic ca și cu o lampă care are ștecăr. Lampa e foarte bine făcută și bine gândită. Dar a fost gândită și ca să fie legată la curent. Abia atunci își împlinește rostul.

Știm că electricitatea, adică electronii, se află peste tot în lume, în orice obiect. Dar problema e că nu putem turna pur și simplu o sticlă de curent peste lampă ca să lumineze iar.

În schimb avem nevoie de o legătură reală, ca să conectăm lampa la curent. Iar legătura aceasta e o priză. Când bag lampa în priză, primește curent și poate lumina. Așa e și cu Dumnezeu și oamenii.

Noi, oamenii, am fost făcuți de Dumnezeu. Dar am fost făcuți ca să fim legați de El și să trăim într-o relație cu El. Pentru asta existăm. Știu că Dumnezeu e peste tot. E în natură și poate uneori Îl simt, dar am totuși nevoie de o legătură prin care să fiu pe deplin legat de Dumnezeu și să trăiesc împreună cu El. Iar legătura aceasta e Isus. În Isus, Dumnezeu a venit la noi, oamenii, în lumea noastră și la nivelul nostru. Și a mers de neînchipuit de departe: a fost exclus, torturat și chiar a murit. Dar n-a rămas mort, ci a învins moartea. Așa a pus, ca să zic așa, o legătură spre Dumnezeu, prin care, dacă ne prindem de El, putem trăi din nou împreună cu Dumnezeu. De aceea Isus e pentru noi ca o priză. Și când mă leg cu totul de Isus și spun: „Cu Tine vreau să trăiesc!”, sunt umplut de Dumnezeu și trăiesc din nou în comuniune cu El. Atunci trăiesc din nou pentru ce am fost făcut. La fel cum lampa poate lumina acum din nou. Asta nu e doar teorie moartă, ci are efecte foarte reale în viața mea. Pot arăta foarte diferit. De exemplu, putem învăța să ne acceptăm, pentru că Dumnezeu ne acceptă așa cum suntem. Pentru că Dumnezeu ne spune „Da”, putem suporta mai bine când alții ne resping și putem chiar iubi oameni care nu ne plac. Trăim faptul că în viața de zi cu zi nu suntem singuri, ci Dumnezeu ne pune la dispoziție puterea Lui. Așa putem trece și prin situații grele și chiar să iertăm oameni care ne-au rănit. Dumnezeu ne dă o chemare, ne schimbă, ne dăruiește vindecare și eliberare de lucrurile care ne apasă.

Pe scurt: prin Isus ajung din nou în legătură cu Dumnezeu. Și asta nu doar îmi luminează iar viața, ci mă face și pe mine o lumină în lumea aceasta.

#5 Folosește acțiuni concrete

Teoria e bună și frumoasă, dar ce formează cu adevărat e până la urmă practica. Poate fi distractiv și poate aduce un elan cu totul nou în lucrarea cu tinerii când acțiunile nu sunt îndreptate doar spre interior, ci toți pornesc foarte concret ca să fie martori pentru Isus. Când astfel de acțiuni sunt o parte regulată și normală a lucrării tale cu tinerii, devin și parte din cultură și din ADN.

Fie că e un serviciu pregătit la cel mai apropiat cămin de bătrâni, împărțirea de pachete pentru oamenii fără adăpost sau, pentru cei mai curajoși, o acțiune de rugăciune în centrul orașului, unde vă rugați în liniște pentru oameni sau unii chiar îi abordează. Dar săritura în apa rece ca gheața nu ajută mereu. Ce se potrivește grupului tău? Ce îi provoacă, dar nu îi copleșește? Unde pot adolescenții tăi să aibă sigur experiențe bune? Poate au ei înșiși o idee. Și apoi ieșiți pur și simplu din clădirea bisericii!

Singurul lucru care nu aduce nimic e să nu faci nimic.

</content>
</invoke>