E Dumnezeu mânios pe mine?

Dumnezeu scoate sacul de box

Uneori Dumnezeu e de-a binelea supărat! Nu mă crezi? Citește singur în Osea 11:1-11. Nu doar că în aceste versete Își varsă năduful, ci o face încă din capitolul 4 al cărții lui Osea: cea mai lungă tiradă de reproșuri a lui Dumnezeu la adresa lui Israel.

Dacă te uiți mai atent la lista de reproșuri a lui Dumnezeu, vezi că are toate motivele să fie de-a binelea supărat:

„Nu există credincioșie, nu există bunătate, nu există cunoștință de Dumnezeu în țară. Fiecare jură strâmb, înșală, ucide, fură și comite adulter. Ei folosesc violența, iar vărsările de sânge se țin lanț.” (Osea 4:1-2)

Nici preoții nu fac excepție. Dimpotrivă, ei sunt cei mai răi dintre toți:

„Ei mănâncă păcatele poporului Meu și le savurează sufletul după nelegiuirea lui.” (Osea 4:8)

Iar Dumnezeu îl pune pe profet să meargă și mai departe:

„Vor merge cu turmele și cu cirezile lor ca să-L caute pe DOMNUL, dar nu-L vor găsi, căci S-a îndepărtat de ei.” (Osea 5:6)
„La distrugere cu ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea!” (Osea 7:13)

Israel se îndepărtează de Dumnezeu, deși El a avut grijă de el cu atâta dragoste. Se îndepărtează, deși Dumnezeu l-a chemat din Egipt și l-a călăuzit prin pustie. Se îndepărtează, deși Dumnezeu a fost iar și iar îndurător, în ciuda tuturor greșelilor lui.

A ajuns Dumnezeu la capăt?!

Nu-i așa că e aproape de necrezut felul în care ne este descris Dumnezeu aici? Dumnezeu pare să fi ajuns la capăt. La capătul speranței că Israel se va întoarce spre El, că Îl va iubi? La capătul iubirii Sale? Așa cum poate unii părinți își pierd răbdarea cu copiii lor, când dezamăgirea, supărarea și mânia sunt mai puternice decât orice altceva? Sau ca un soț înșelat după un adulter…

Avem oare voie să vorbim și să gândim așa despre Dumnezeu? Atât de omenește? Nu sunt mânia, furia și dorința de răzbunare cel puțin imorale, dacă nu chiar necreștinești?

Dumnezeu nu pare să fie, slavă Domnului, un moralist. Potrivit textului biblic, la El există aceste sentimente de dezamăgire, de mânie… Interesant e acum să vedem ce face Dumnezeu cu sentimentele Sale:

„Cum să te dau, Efraim? Cum să te predau, Israel?” (Osea 11:8), Se întreabă Dumnezeu pe Sine și Își pune astfel sentimentele la încercare. „Mi se zbate inima în Mine și toată ființa-Mi freamătă de compasiune” (Osea 11:8).

„Inima Mea, compasiunea Mea se întoarce împotriva furiei și dezamăgirii Mele”, spune Dumnezeu. De aceea Își pune frâu propriei mânii. Căci, iată motivul, „Eu sunt Dumnezeu, nu om, sunt Cel Sfânt din mijlocul tău și nu voi veni cu mânie” (Osea 11:9). Își aduce aminte de sfințenia Sa. Și de faptul că iubirea, credincioșia și iertarea fac parte din ființa Sa, nu însă violența, pedeapsa și distrugerea. La Dumnezeu, iubirea și îndurarea au ultimul cuvânt.

Restul e istorie

Osea îi vestește lui Israel judecata lui Dumnezeu. La numai aproximativ 20 de ani după ce Osea începe să profețească, în 722 î.Hr., Israel este cucerit de Asiria, sub Salmanasar al V-lea, și dus în parte în exil. Dar acesta nu este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu: în 538 î.Hr., sub Cirus al II-lea, începe întoarcerea israeliților în țara lor.

Îmi place Dumnezeul furios care totuși iubește

Nu e incredibil de încurajator că Dumnezeu e pur și simplu supărat din când în când? Că Dumnezeu nu face pe moralistul și că nu trebuie să ne simțim vinovați pentru toate sentimentele noastre de mânie? Că putem fi sinceri cu noi înșine? Că Dumnezeu nu așteaptă de la noi să fim mai „dumnezeiești” decât El Însuși?

Așadar, am voie să fiu furios când copii sau femei sunt abuzați. Am voie să fiu dezamăgit din cauza sărăciei copiilor din țara noastră și din toată lumea. Am voie să-mi vină să strig în gura mare și să lovesc, când se vorbește despre războaie, poluare, sărăcie, singurătate și schimbările climatice.

Dacă Dumnezeu este „Cel Sfânt din mijlocul tău”, chiar în mijlocul nostru și în noi, atunci e firesc și pentru noi să observăm mânia și gândurile de răzbunare din noi. Și mai bine e să nu ne lăsăm conduși de ele, ci să facem din iubirea lui Dumnezeu măsura noastră.

Cum să reușim asta, când până și Dumnezeu trebuie să lupte cu Sine? Năzuința iubirii lui Dumnezeu e atât de puternică, încât în Isus Dumnezeu Însuși Se face om. El vine ca Unul care are tot dreptul, toată puterea și mânia necesară ca să ne condamne. Dar, în același timp, nu-Și dorește nimic mai mult decât să ne ierte și să ne primească din nou în familia Sa. În Isus, inima lui Dumnezeu se întoarce definitiv împotriva mâniei Sale. Asta, și numai asta, ne face și pe noi în stare să simțim mânie, furie și dezamăgire, dar totuși, sau tocmai de aceea, să ne lăsăm călăuziți de iubirea lui Dumnezeu.

Cred că putem porni de la ideea că Dumnezeu poate fi și astăzi furios și dezamăgit, ca atunci. Furios când vede copii abuzați și femei violate. Dezamăgit din cauza sărăciei copiilor. Pe punctul de a lovi din cauza războaielor, a poluării, a sărăciei, a singurătății, a schimbărilor climatice și din cauza mea, care nu fac nimic împotriva lor.

Ce înseamnă să nu mă las condus de mânie, furie și dezamăgire, ci de iubirea lui Dumnezeu?

  • M-aș ridica atunci, ca creștin, și m-aș arăta solidar cu copiii și femeile care au fost abuzați?
  • M-aș implica atunci activ împotriva sărăciei copiilor?
  • Aș lua atunci atitudine pentru dreptate, ca să împiedic războaiele?
  • Aș începe atunci cu mine însumi să împiedic poluarea și aș sprijini firmele care se străduiesc să protejeze mediul?
  • Aș lupta atunci împotriva singurătății și mi-aș împărți cu adevărat viața cu alți oameni?
  • S-ar încetini atunci schimbările climatice datorită mie?

Cum ar arăta viața mea dacă mânia, furia și dezamăgirea n-ar pune stăpânire pe mine și nu m-ar paraliza?

Cum ar arăta viața mea dacă la mine iubirea, credincioșia și iertarea lui Dumnezeu ar avea ultimul cuvânt?

PS: „Anger Management” (2003; în România: „Al naibii tratament!”) e un film excelent pe această temă, potrivit ca să ilustrezi subiectul, fie în întregime, fie în fragmente.

Versiunea în limba română: octombrie 2026