De mult timp sunt pe drum împreună cu tineri musulmani. Odată, o fată musulmană era foarte disperată, pentru că fratele ei ajunsese la închisoare. Fratele care era speranța familiei. Familia a făcut un ritual și a adus un fel de jertfă, ca să-l scoată pe frate din închisoare. Și-au făcut tăieturi unii altora pe spate și au strâns sângele într-un vas. Și-au jertfit sângele. Setul pentru asta îl găsești în magazinele orientale. Mi s-a părut destul de dur. Stă acolo, pur și simplu, între menta proaspătă și năut. Și asta arată cât de multe se petrec în lumea spirituală nevăzută. Fata era complet la capăt, la fel ca mama ei. Așa că i-am oferit pur și simplu să ne rugăm. Construisem ani de zile o relație cu frații și cu mama. Fata a vrut să ne rugăm, iar luni mai târziu mi-a spus: „N-am avut niciodată pace, dar din momentul în care ne-am rugat am simțit o pace uriașă.” Asta a fost mai bun decât jertfa ei de sânge, cred că a înțeles asta. Isus Și-a jertfit deja sângele pentru pacea aceasta.

A fost una dintre cele mai dure experiențe. Cele mai multe întâlniri au loc într-un context mai puțin dramatic. Și acolo e valabil: fiecare om e unic și diferit. Și musulmanii. Pentru că musulmanii sunt adesea la fel de dezbinați între ei în privința Coranului cum suntem noi, creștinii, în privința Bibliei. Și de aceea nu poți porni de la ideea unui singur fel de musulman. Ce au în comun: identitatea lor stă în familie. Iar familia e cultură. Și cultura nu se poate despărți de credința lor. Mulți musulmani, când se hotărăsc pentru Isus, sunt alungați de familie (dacă merge bine, altfel adesea li se întâmplă lucruri mai rele). Asta înseamnă: declarați morți. Atunci nu mai sunt nimeni, pentru că în contextul musulman un om fără familie e un om fără identitate. Nu există libertatea de a deveni pur și simplu creștin, pentru că decizia aceasta liberă, personală, pentru o religie nu o cunosc din tradiția lor. Un tânăr cu tată musulman s-a botezat la noi. Tatăl lui, evident, n-avea voie să afle. Erau de față și alți băieți musulmani. Unul m-a întrebat: „Ce e asta, ce se întâmplă aici?!” Eu: „A hotărât să meargă cu Isus.” Băiatul: „Poftim!? Cum adică a hotărât?” Nu putea înțelege că există așa ceva: că există libertatea de a hotărî. Ca musulman, nașterea în familie îți stabilește credința, cultura și, prin asta, identitatea.

O tânără cu basma albastră citește dintr-o carte la o masă de lemn, cu un aparat foto lângă ea
*Rugăciunea o poți oferi oricând, și foarte des ea e cheia. (Imagine simbolică)* Foto: Muhammad Haikal Sjukri, Unsplash.

În relațiile mele cu acești adolescenți am învățat câteva lucruri importante ca să-i apropii de Isus. Iată o mică selecție:

Familia are deci o importanță uriașă. Pentru că sunt marcați de o cultură a rușinii, respectul joacă un rol important. Dacă nu ai respect, oricine ai fi, ai ieșit din joc. În familie se poate întâmpla orice, dar în afară trebuie să păstrezi respectul și onoarea familiei în fața altora. De aceea aproape nimic nu ajunge la oamenii din afara familiei. Oricât de grav ar fi. Dacă vrei să vezi cu adevărat cum e o familie, trebuie s-o respecți. Doar atunci poate că, la un moment dat, vor avea încredere în tine.

Rugăciunea o poți oferi oricând, și foarte des ea e cheia.

Important: respectă-le cultura, nu încerca să devii unul de-al lor, ci acceptă distanța. Încearcă să-i înțelegi, fără să le dai senzația că îi înțelegi complet pentru că ai mâncat un kebab, ai spus de trei ori „Wallah” într-o propoziție sau ai fost o dată în vacanță în Turcia … 😅

Dacă vrei să lucrezi cu musulmani, ascultă-i mai mult decât vorbești tu, gustă-le mâncarea (e super bună și există mai mult decât kebab) sau sărbătorește Ramadanul cu ei. Întreabă-i de ce se roagă, cum se roagă. Rugăciunea e un pod excelent. Rugăciunea o poți oferi oricând, și foarte des ea e cheia. Îndrăznește, când simți că e momentul. Niciodată nu mi s-a refuzat rugăciunea, dimpotrivă, de multe ori dorința nespusă era imediat palpabilă. De obicei au avut deja, pe ascuns, multe contacte cu lumea spirituală. Din păcate, cele mai multe nu au fost pozitive: de exemplu, aruncă blesteme asupra oamenilor, o metodă încercată când au conflicte între ei. Slavă Domnului, Isus, cu sângele Lui, e întotdeauna cel mai tare, și pe El ar trebui să-L cunoască. Iar aici rugăciunea e decisivă.

Musulmanii nu înțeleg cuvântul „har”. Cel mai greu pentru ei e că, pentru noi, Isus e om și Dumnezeu adevărat. Pentru ei e un profet foarte mare. Ei cred că a coborât de pe cruce. Dar în niciun caz Dumnezeu nu e om și nici nu a înviat din morți.

Ca musulman poți câștiga multe, poți merge pe „calea cea dreaptă”. Dar dacă, de exemplu, în Ramadan nu postești o zi, trebuie, dacă îmi amintesc bine, să repeți trei zile pentru o zi. Am avut tineri care aproape au leșinat pentru că n-au băut și n-au mâncat nimic în plină vară. Dar niciunul n-ar fi renunțat, pentru că e vorba de performanță.

Musulmanii sunt adesea șocați de felul în care ne purtăm cu Bibliile noastre. Ei trebuie să se spele pe mâini înainte să atingă Coranul. Musulmanilor le e frică de Dumnezeu. Asta îi împinge înainte. Vor să devină oameni mai buni, mai „drepți”. Că Dumnezeu e și dragoste, că e milostiv și nu cere fapte proprii sau jertfe, e greu de suportat pentru ei. Mulți se sacrifică pentru familia lor. Dar e de neînchipuit pentru ei ca Dumnezeu să Se jertfească pentru noi.

Am văzut că e foarte bine să vorbești deschis despre Isus și chiar să discuți în contradictoriu. Te iau mai în serios dacă ai o credință puternică în Isus și în Dumnezeu decât dacă nu îndrăznești să iei poziție. Asta respectă, iar la început am spus deja cât de important e RESPECTUL pentru ei.

Am văzut că în grup e mereu mai greu să vorbești cu ei despre Isus decât între patru ochi. Pentru că atunci când îmi arată în cafeneaua cu narghilea ce le place cel mai mult să mănânce, vorbim despre dragoste, despre Isus și despre ce înseamnă să nu trebuiască să fii un om bun. Asta ajută.

Trăiește-o în fața lor. Interesează-te cu adevărat de ei. Cu unii copii și tineri am fost împreună într-un parc de distracții sau la surf. Experiențe care ne-au sudat și în care pur și simplu am sărbătorit viața împreună, în lucrurile mici. Mi s-a întâmplat mereu să vrea să mă convertească și nu m-a enervat. Dimpotrivă, și ei cred că sunt pierdut, iar din perspectiva mea e o dovadă de prețuire și îmi arată că vor să mă vadă cu ei în rai 😅.

Și muzica poate fi un prilej de discuție. Mi-au arătat cântece care îi mișcă și le-am ascultat împreună. La fel sportul, pentru că în sport suntem toți una, indiferent de unde venim. Căutați-vă o pasiune comună. Poți vorbi și despre teme politice. Le place mult când ai o părere clară. Cel mai mult te apropii însă de ei când mâncați, beți și gătiți împreună mâncarea și băuturile lor preferate. Între timp cunosc fiecare fel de pizza cu ton.

Când îi inviți la o acțiune sau la un eveniment, ai grijă la lucrurile mici, ca să se simtă respectați și văzuți. Asigură carne halal sau măcar alternative la carnea de porc. Facem asta și pentru vegani. Ai grijă să nu oferi dulciuri (de exemplu jeleuri) cu gelatină de porc. Asta înseamnă enorm de mult pentru ei, pentru că se simt văzuți. Când mușcă pentru prima dată cu poftă dintr-o bucată de carne pe care ai făcut-o tu la grătar, fără să ceară să vadă eticheta, știi că au încredere în tine.

Discuțiile despre faptele credinței sunt adesea grele, pentru că, așa cum am spus la început, adesea nu sunt de acord nici între ei. Dar dacă devii prietenul sau prietena lor, cu adevărat, nu jucat, atunci totul e posibil. Atunci vor cunoaște o lume nouă, o cultură nouă și vor primi o pregustare a unei identități noi. O identitate în care sunt eliberați și mântuiți, și asta nu prin vreun ritual sau prin ținerea Ramadanului, ci prin Isus.

Nu doar tu poți da ceva și să le faci daruri. Primești mult înapoi: umor, loialitate, ospitalitate și respect. Dar cea mai mare dragoste, care pătrunde orice cultură, e Isus însuși. Când El e de față la kebab, cu sau fără sos iute, se poate întâmpla ce e mai tare. 😅
</content>
</invoke>