Ca consilieră pentru adolescenți, văd și aud multe. Dar pun pariu că n-ai ghici cum arată cele mai memorabile și mai bune ședințe ale mele. În primul rând, trebuie să spun că îmi iubesc cu adevărat toți clienții și că e o onoare și un privilegiu să lucrez cu fiecare dintre ei.

Dar sunt câteva ședințe care îmi plac în mod deosebit și toate încep la fel: fără adolescent.

De obicei, părinții vin singuri în cabinet, pentru că nu și-au putut scoate adolescentul din mașină. Și mie îmi place asta. De ce? Pentru că atunci pot să-i întâlnesc pe adolescenți exact acolo unde sunt și când se așteaptă cel mai puțin.

Merg la mașină, vorbesc prin geam dacă mașina e încuiată sau, dacă am noroc, stau cu ei în mașină și le spun: *„Te înțeleg. Nici eu n-aș vrea să fiu aici.”* Asta înseamnă că am ocazia să empatizez cu ei înainte să fac orice altceva. Și acesta e deja un început bun pentru a crea o legătură.

Așa reușesc să-i scot din mașină și să-i conduc în cabinet în decursul primei ore.

N-a fost mereu așa. Iar reacția aceasta empatică nu a fost mereu punctul meu forte. Pe vremea când eram adolescentă și făceam babysitting, eram groaznică, pentru că, atunci când copiii își exprimau sentimente pe care nu le înțelegeam, primele mele reacții erau fraze nu prea utile, ca „Calmează-te”, „Nu lua lucrurile atât de în serios” sau „Nu e chiar așa de grav”.

Dar chiar dacă, în principiu, aveam dreptate (ar fi trebuit să se calmeze, să treacă peste și să nu ia lucrurile atât de în serios), răspunsurile acestea, oricât de logice, nu ajutau.

Un bărbat în cămașă roz stă lângă un adolescent care plânge
Problema e că un răspuns logic nu e de ce are nevoie creierul nostru în mijlocul unei căderi emoționale. (imagine simbolică) Foto: Kindel Media, Pexels.

Problema e că un răspuns logic nu e de ce are nevoie creierul nostru în mijlocul unei căderi emoționale. Asta e valabil mai ales pentru adolescenții de gimnaziu și de liceu. În aceste etape, creierul tinerilor funcționează cu totul altfel decât creierul adulților.

Știm că creierului îi trebuie în jur de 25 de ani ca să se dezvolte complet. Asta înseamnă că un creier de 12 ani și unul de 25 de ani se deosebesc clar și funcționează foarte diferit. Iar asta înseamnă:

Dezvoltarea creierului și gestionarea emoțiilor trebuie învățate și nu sunt evenimente care se petrec o singură dată. Sunt un proces continuu.

În acești ani de creștere, partea emoțională a creierului nostru, amigdala, este ULTRA sensibilă. Cu alte cuvinte: e superreactivă. Pentru tine, ca mamă sau tată, probabil că asta nu e o surpriză. Ai trăit-o în timp real cu propriii tăi adolescenți! Tocmai de aceea adolescenții interpretează și trăiesc evenimentele mult mai intens.

Pe lângă asta, partea creierului care se ocupă de gândirea logică, așa-numitul cortex prefrontal, încă lucrează la conexiunile neuronale cu amigdala, ca să funcționeze eficient. Așadar, cortexul prefrontal lucrează într-un ritm mai lent.

Toate acestea înseamnă că, în acest punct al dezvoltării lor, adolescenții noștri sunt predispuși să reacționeze într-o situație mai emoțional și mai puțin logic. Nu e doar normal, ci și cât se poate de firesc.

Ce putem face, deci, între timp? Cum ne creștem copiii în această etapă?

#1 Așteaptă-te la intensitate

În situații intense, creierul reacționează automat prin „fight” (luptă), „flight” (fugă) sau „freeze” (blocare). Probabil ai văzut asta și în familia ta.

  • Fight: În reacția de luptă, oamenii aleargă spre conflict, ca să câștige.
  • Flight: În reacția de fugă, oamenii fug de conflicte, ca să le evite cu totul.
  • Freeze: În reacția de blocare, oamenii devin rigizi și pasivi. Poate părea că o ascultă pe cealaltă persoană, dar nu își spun propria părere.

În funcție de personalitatea și de mediul copilului tău, aceste reacții pot fi foarte puternice. Fie că un adolescent se închide complet, se înfurie sau se izolează, reacția va ieși la iveală cu forță, pe măsura felului în care funcționează creierul lui în acel moment.

#2 Ca să se poată „liniști”, creierul trebuie să se simtă în siguranță

Când se simte în siguranță, se liniștește și amigdala (centrul emoțiilor). Cum îl poți ajuta, deci, pe adolescentul tău să se simtă în siguranță? Arătând empatie. Acceptă și validează cu înțelegere locul în care se află copilul tău. (Și amintește-ți că a înțelege nu înseamnă neapărat a fi de acord.

Înțelegerea îi dă celuilalt sentimentul că este auzit și, fie că suntem de acord cu el sau nu, măcar îl putem asculta.) Reacționează în așa fel încât copilul tău să se bucure că s-a deschis față de tine.

Pe viitor își va aminti de răspunsul acesta și va ști că ești o persoană sigură cu care poate vorbi, iar asta va face discuțiile de la ore târzii mult mai plăcute, pentru că deschizi un spațiu pentru teme viitoare și mai profunde.

#3 Nu rezolva problema

De ce? Pentru că încă nu vor să audă asta. Când e vorba de gestionarea emoțiilor, se aplică vorba: „Pe-o ureche intră, pe alta iese.” Când răspundem logic la emoții puternice, e ca și cum am vorbi limbi diferite.

Când creierul este abordat și îngrijit emoțional, se simte destul de în siguranță ca să încetinească și să gândească rațional.

Abia atunci adolescentul tău ar putea fi deschis la o „soluție”. Dar numai după ce simte că sentimentele lui au fost validate.

Dacă încercăm să găsim o soluție prea devreme, pur și simplu nu vom fi auziți, la propriu.

#4 Lucrează mai inteligent, nu mai mult

Fiecare om vrea să fie consolat altfel și unele căi funcționează mai bine decât altele. Află ce contează cel mai mult pentru adolescentul tău: descoperă care sunt primele lui două limbaje ale iubirii și începe de acolo.

Reacționează la

  • Cuvinte de încurajare?
  • O îmbrățișare sau o mângâiere pe spate?
  • Un cadou de vreun fel?
  • Ceva ce faci tu pentru ei?

Asta le arată și că te gândești intenționat la nevoile lor, ceea ce te va ajuta să le câștigi încrederea și, mai târziu, să le dai sfaturi.

O femeie în bluză roșie îmbrățișează un tânăr
Reacționează la cuvinte de încurajare? La o îmbrățișare sau o mângâiere pe spate? La un cadou de vreun fel? La ceva ce faci tu pentru ei? (imagine simbolică) Foto: Anastasia Shuraeva, Pexels.

Inima ta și instinctul tău de a ajuta sunt necesare și fac din tine o mamă bună sau un tată bun, care chiar ajută. Dar când înveți cum să îți iubești copiii cel mai bine, în felul care se potrivește nevoilor și dezvoltării lor, vei face asta și mai bine.

Sfaturile de mai sus sunt importante ca să îți înțelegi adolescentul și să îi câștigi încrederea, ca să fie dispus să-ți asculte sfatul atunci când i-l dai.

Un ultim lucru. Unul dintre cele mai importante aspecte când folosești aceste tehnici este să le aplici și ție. Trebuie să îți arăți ție însuți empatie și înțelegere înainte să încerci să le oferi altcuiva. De ce? Pentru că suntem oameni și nimic din toate acestea nu vine de la sine.

Fii la fel de blând cu tine cum ești cu adolescentul tău.

Faci o treabă grozavă, iar faptul că ești dispus să crești și să înveți abilități noi în relația cu adolescentul tău este dovada.

Acest articol a fost scris de Kayla Lin și publicat pentru prima dată de Parent Cue (în engleză). Versiunea germană: Esther Penner. Versiunea în limba română: Pulse.