Lumina lumânărilor. O piesă de Ed Sheeran pe fundal. Crush-ul meu (persoana de care mi-a căzut cu tronc) stă în fața mea. Ochii îi strălucesc, plini de așteptare. Momentul e perfect. Sentimentele sunt gata să iasă la lumină. Dar ce spun acum? „Te iubesc”? „Îți poți imagina o relație cu mine?” „M-aș bucura să fim împreună”? În clipa asta, totul sună nepotrivit. Și dacă sunt respins și se râde de mine? E din cauza părului sau a tricoului meu? Nu pierdem prietenia grozavă pe care o avem?

Articolul a apărut în revista Weißes Kreuz (Crucea Albă), numărul 93, „Einander finden” (Să ne găsim unul pe altul): weisses-kreuz.de (în germană).

Acestea pot fi doar câteva dintre gândurile care îți trec prin cap într-o asemenea situație. Mai înainte de toate întrebările despre sex înainte de căsătorie, homosexualitate sau poziții în timpul actului sexual, în grupurile de tineri dau mai degrabă de întrebări ca acestea:

  • Trebuie ca partenerul meu să fie creștin?
  • Când sunt pregătit pentru o relație?
  • Au voie părinții să interzică o relație?
  • De unde știu că și crush-ul meu e îndrăgostit de mine?
  • Cât de devreme îți poți găsi dragostea adevărată?
  • Data trecută, la biserică, mi-a făcut cu mâna în mod vizibil și se poartă ciudat când sunt de față. La plecare mă îmbrățișează mereu. Înseamnă ceva?

Comparat cu un zbor lung, interesul tinerilor pentru tot ce ține de relații pare să stea mai puțin în destinație sau în confortul din timpul zborului și mai mult în alegerea atentă a companiei aeriene, în cuvintele de salut către echipaj la îmbarcare și în cel mai sigur comportament la decolare. Mai interesante decât felul în care construiești o relație sau decât căsătoria spre care țintești sunt:

  • alegerea „persoanei potrivite”,
  • descifrarea sigură a semnalelor celui care îți place și
  • depășirea barierelor interioare de la începutul unei relații.

Pentru că cele mai multe relații ale tinerilor încep la 16 ani¹, întrebările acestea sunt de înțeles. Dar întrebarea pusă de departe cel mai des este:

De ce e atât de complicat?

O tânără și un tânăr își fac un selfie într-o sală plină de oameni

Chiar și autorul din Proverbele 30:18-19 spune: trei lucruri mă uimesc (zborul vulturului, felul în care înaintează un șarpe, drumul unei corăbii pe largul mării), dar dragostea dintre un bărbat și o femeie îmi e de neînțeles. Probabil că, de-a lungul mileniilor, în dragoste rămâne mai mult ascuns decât putem ști.

În inima noastră simțim o forță care ne trage ca un magnet spre alți oameni și care devine tot mai puternică pe măsură ce cineva se apropie de noi. Noi, oamenii, suntem creați cu nevoie de relații, de EL, a cărui ființă însăși este relație. Sufletul nostru e făcut după chipul LUI. EL, care tânjește după o relație strânsă cu noi, a pus în noi acest magnet al dorului, așa că îl căutăm pe celălalt ca să ne completeze. După ce tânjesc cel mai mult nu-mi pot da singur. Când își caută un partener, tinerii simt acest dor probabil pentru prima dată în viață atât de concret și sunt în același timp în stare să-și cântărească interiorul și exteriorul.

De ce poate fi trăită această forță a dorului după relație, care aduce atâta bucurie, și ca ceva dureros? Respingerea, sentimentele neîmpărtășite, nesiguranța, rușinea în fața celor de-o vârstă, împăcarea și despărțirea, suferința din dragoste, gelozia și așa mai departe sunt doar câteva exemple. De ce nu-mi arată Dumnezeu cu toată claritatea marea mea dragoste și, invers, nu-i arată marii mele iubiri că sunt eu? N-ar simplifica asta atâtea lucruri? Oricât de tentantă ar suna ideea, ratează două puncte decisive:

#1 Fără tensiune, nu-ți găsești partenerul

Doi adolescenți într-o cameră: o fată citește pe canapea, cealaltă stă pe jos cu telefonul

Tensiunea e pusă în creație: zi și noapte, vară și iarnă, viață și moarte, chiar și în cel mai mic atom (plus și minus). Fără pierdere nu există câștig: trebuie să renunț la unele opțiuni ca să le am pe altele. Așa, trebuie să spui „nu” tuturor femeilor din lume ca să trăiești o relație de cuplu adevărată, fidelă și profundă cu o singură femeie.

„Dacă vrei, poți avea totul” e minciuna unui sistem economic capitalist fixat pe consum, care se lovește, cel târziu, de realitatea relațiilor.

Fără riscul de a fi rănit de un refuz, nu există nicio șansă să înceapă o relație. Fără vulnerabilitate, nu există dragoste. Cine dizolvă această tensiune îi răpește găsirii unui partener chiar esența ei.

#2 Căutarea unui partener e un accelerator al dezvoltării

Căutarea unui partener poate fi o piesă importantă în dezvoltarea propriei identități. Doar faptul că pubertatea trezește adesea și interesul pentru relații de dragoste arată în direcția asta: corpul pare să ducă intenționat mintea în locuri unde riscă să fie rănită, pentru că așteaptă de acolo cele mai mari șanse de creștere.

Găsirea unui partener servește dezvoltării identității. Grija și responsabilitatea pentru cineva în afară de mine însumi te maturizează.

Psihologul dezvoltării Klaus Hurrelmann o descrie așa: identitatea este procesul prin care aduci în armonie „interiorul” și „exteriorul”. Ne dezvoltăm așa cum ne permite interiorul nostru. În același timp, vrem să ne potrivim în mediul nostru exterior și să facem parte din el. Aproape niciun alt proces nu cere atâta încredere în sine (interior) și atâta pricepere în comunicare (exterior) ca găsirea unui partener. Fiecare încercare de „a-i spune crush-ului tău” e deja un succes, pentru că a pus deja în mișcare procesul de dezvoltare a identității. Reușita sau eșecul încercării hotărăsc apoi doar cât de motivat vei fi să intri din nou în ring, nu dacă te-ai dezvoltat sau nu. În același timp, respingerile din exterior („Nu vreau să fiu partenerul tău.”) pot fi interpretate ca respingeri ale interiorului („Nu ești o persoană care merită iubită.”). În spatele unor atitudini de respingere față de relații sau căsătorie se poate bănui aici un țesut cicatricial emoțional.

O tânără cu pălărie, pe bicicletă prin oraș, se întoarce zâmbind spre cameră
Fiecare încercare de „a-i spune crush-ului tău” e deja un succes, pentru că a pus deja în mișcare procesul de dezvoltare a identității. Foto: Unsplash+

Cum îi pot sprijini adulții pe tineri în toate aceste întrebări? Ce condiții de climat, de care nici nu suntem conștienți, favorizează în familie sau în biserică decizii curajoase, mature și asumate în căutarea unui partener?

Climat favorabil și climat nefavorabil

Climat favorabilClimat nefavorabil
La relațiile noi se răspunde cu mare bucurie și cu diferite oferte potrivite de însoțire sau coaching. Cuplurile se simt văzute, încurajate și însoțite pe drumul lor.Ca ilustrații pentru păcat se folosesc des exemple din sfera relațiilor și a sexualității. Așa se ridică în interior semne de avertizare care arată mai mult pericolul căderii decât trezesc bucuria pentru priveliștea de pe vârf. O cultură care pune tacit cuplurile tinere sub suspiciunea generală că ar fi „desfrânate” sexual face rău.
Persoanele singure sunt avute în vedere atât în spațiu (oferte, locuri de întâlnire, …), cât și în conținut (teme de predică, mărturii). Cele două lumi (persoanele singure și cuplurile) nu sunt sprijinite din cauza nevoilor lor, ci implicate datorită punctelor lor tari. Ce poate oferi doar o persoană singură cuplurilor și familiilor? Ce pot oferi doar cuplurile și familiile persoanelor singure?Seminare de (pregătire pentru) căsătorie, lucrare cu familiile, programe pentru copii, tabere de familie, … Tot accentul ofertelor și al planificării cade pe cuplurile căsătorite, pe familii și pe copii. Persoanele singure se simt mereu incomplete, pentru că lumea lor pur și simplu nu apare, iar alte cupluri le pun mereu sub ochi, fără să-și dea seama, ce nu sunt sau nu au (încă). Viața de persoană singură ca mod de viață biblic nu apare și e ignorată.
Pe lângă programele separate pe sexe, ca spațiu protejat pentru discuții, sunt integrate și interese clasice ale celuilalt sex, care pot fi trăite fără judecată.Stereotipurile de gen sunt subliniate și hrănite prin „seri de grătar pentru bărbați” și „degustări de bere pentru bărbați” sau „după-amiezi creative pentru femei” și „seri de wellness pentru femei”. Oamenii care nu încap în aceste sertare de interese nu-și găsesc locul și nu se simt femei adevărate sau bărbați adevărați în ochii celor din jur.
Fără excepție, se are grijă la o comunicare corectă din punct de vedere etic. Semnele mărunte de bârfă sunt atinse cu dragoste și se întărește o cultură a sincerității și a onestității cu sine. La slăbiciune se răspunde cu rugăciune, încurajare și sprijin, iar informațiile sensibile sunt tratate cu și mai multă delicatețe.Biserica și familia sunt un spațiu de bârfă, în care se discută pe larg despre relațiile de cuplu, despre predici, dar și despre deciziile conducerii, uneori sub haina evlavioasă a lui „doar ca să ne rugăm”. Zvonurile, îndoielile și lucrurile suspecte circulă repede, fără ca cei vizați să fie de față sau ca cei care decid să se poată explica. Se vorbește mai mult „despre” decât „cu”. Într-o asemenea cultură se vorbește mult, dar mai puțin sincer, pentru că fiecare se teme să nu devină el subiectul discuției. Să arăți slăbiciune e un dezavantaj.
„Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie” (după 2 Corinteni 9:7). Fără amărăciune, ci cu mare bucurie, fiecare aduce ce are și are încredere că și celălalt gândește la fel. Gândirii de tipul „ce primesc trebuie să dau înapoi” i se răspunde prin prețuirea darurilor primite de la Dumnezeu. Din conștiința că am primit în dar ce îmi trebuie se naște o mare libertate în căutarea unui partener.Atitudinea de consumator duce la pretenții și la o constrângere a echilibrului față de responsabili, conducere sau voluntari. Donez, ajut sau investesc timp și aștept de la semenii mei o răsplată pe măsură. Tiparele acestea de gândire se văd și în căutarea unui partener: aștept de la partenerul meu aceeași frumusețe, aceeași investiție de timp, aceeași implicare pe care le aduc eu sau măcar o răsplată echivalentă (de exemplu avantaje financiare în loc de frumusețe).

Și cum îi spun acum crush-ului meu?

O tânără își sprijină capul de umărul unui tânăr care zâmbește, într-un autobuz

Cel mai bine, așa cum i-aș spune-o și partenerului meu peste 50 de ani. Nikolaus Franke a descris-o așa în seminarul lui „Christlich Flirten” (Flirtul creștin): un flirt creștin bun îl lasă pe celălalt mai bogat pentru viață. Asta înseamnă că nu formulez așteptări sau pretenții, ci exprim cum îmi îmbogățește viața persoana care îmi place. „Îmi place să petrec timp cu tine. Mă simt inspirat de tine. Am senzația că pot să schimb cu adevărat ceva după ce ne-am văzut. Îmi place sunetul vocii tale. Căldura și sensibilitatea ta îmi dau un sentiment de acasă.” Chiar dacă din asta nu iese o relație, celălalt e ceva mai bogat, pentru că știe mai bine cine e, cât valorează și că poate schimba ceva. Și asta contează.


¹ Cf. Centrul Federal German pentru Educație în Sănătate (BZgA), setul de date „Jugendsexualität” (Sexualitatea tinerilor), sondajul din 2019