Voluntariatul e în criză. Deși tocmai a fost onorat din nou la Berlin, la Palatul Bellevue, reședința președintelui Germaniei, voluntariatul a regresat peste tot. Fie că întrebi la protecția civilă, la clubul de handbal sau la pompierii voluntari, peste tot se caută cu disperare oameni implicați, colaboratori care lucrează de bunăvoie, oameni care se implică de dragul onoarei, pe scurt: voluntari.

Nu e altfel nici în lucrarea cu tinerii, nici în biserică. Când îi asculți pe responsabilii din lucrarea cu tinerii și din biserică, care caută structuri și idei noi pentru implicarea lor, aproape întotdeauna lipsa voluntarilor e invocată drept cauză, adesea și mascată sub forma: angajamentul tot mai slab al celor care, de fapt, există ca voluntari.

Desigur, există motive bune pentru care implicarea multor voluntari a scăzut. Motivele sunt variate și, cu siguranță, și individuale. Dar unele dintre cauzele pentru care trebuie neapărat să reușim să (re)câștigăm voluntari pentru lucrarea cu tinerii sunt valabile peste tot în aceeași măsură. Mai jos schițez șase dintre aceste motive:

  1. Școala le cere tinerilor mult mai mult timp (argumentul timpului). Pentru că societatea are nevoie de asta și (de aceea) politicul o vrea, școala nu mai este azi în Germania doar locul pentru ore, ci și locul (tot obligatoriu) în care copiii și tinerii își petrec a doua jumătate a zilei.
  2. Școala ocupă adesea primul loc între prioritățile tinerilor (argumentul psihologic): ca și cum școala ar fi slujba cu normă întreagă a tinerilor, așa cum sunt locurile de muncă pentru adulți. În jur de 38,5 ore pe săptămână se ocupă elevii cu „lucruri de școală”, după cum a arătat un sondaj realizat de UNICEF și de Deutsches Kinderhilfswerk, o organizație germană pentru drepturile copiilor. „Școala”, cu temele, pregătirea pentru teze și referatele, dar și cu meditațiile, grupurile de studiu și grijile (care vin din presiunea de a avea rezultate), s-a transformat pentru mulți tineri într-o forță psihică ce le determină toată sau aproape toată viața.
  3. Schimbarea demografică își face efectul. Generația „baby boomers” iese la pensie în acest deceniu. Ceea ce în Germania, încă din anii ’70, a făcut ca clasele de școală, care uneori aveau peste 40 de copii, să devină treptat tot mai mici, face azi să scadă numărul celor activi în societatea noastră și, astfel, și în voluntariat: cei din generația „baby boomers” încep să iasă la pensie.
  4. Viața de familie a câștigat în importanță, atât pentru generația de azi de tați și mame, care vor să se implice mai mult acasă, ca părinți (și care, astfel, sunt și ei mai puțin disponibili pentru voluntariat), cât și pentru copiii și tinerii care vor să-și petreacă mai mult timp liber acasă, în loc să depindă de lucrarea creștină cu tinerii ca de un „al doilea cămin”, prin care ar deveni în mod automat voluntari foarte serioși.
  5. Societatea digitală a opțiunilor nelimitate, în care totul e posibil oricând, produce oameni epuizați. Nevoia de odihnă, mai ales a oamenilor tineri, e mare. Aproape niciun reprezentant al generațiilor mai în vârstă nu poate înțelege asta; la urma urmei, „noi am muncit pe vremuri mult mai mult decât voi azi”. Fluxul nesfârșit de informații pe care trebuie să-l proceseze cineva într-o societate online cu nenumărate opțiuni și, da, și ispitele unui stil de viață în care „orice merge” epuizează însă, de fapt, mai apăsător decât eforturile din viața generațiilor anterioare.
  6. Marea misiune de a „salva oamenii (din iad)” nu mai există. Cu siguranță nu e un motiv în clubul de handbal, dar în multe grupuri creștine de tineret, în biserici locale și în Biserică în ansamblu, acest motiv a eliberat ani la rând forțe suplimentare și i-a mobilizat pe cei implicați să se angajeze ca voluntari „pentru salvarea oamenilor”, învingându-și lenea, oricât de mare ar fi fost. Teologia a evoluat și a ajuns să considere iadul, cel puțin din punct de vedere teologic, ca nemaifiind relevant, așa că oamenii de azi nu mai simt un imbold spiritual să se implice pentru salvarea altor oameni.

Șase motive importante, relevante practic pentru orice context din Germania, pentru care voluntariatul a scăzut puternic. Dar pentru că investiția în lucrarea cu tinerii nu poate funcționa deloc fără voluntari și, cu atât mai mult când scad posturile plătite, ar avea nevoie tocmai de tendința inversă, e urgent să ne gândim cum îi putem (re)câștiga pe voluntarii pe care i-am pierdut cu atât mai mult din cauza măsurilor din pandemia de COVID.

Un voluntar în tricou verde ține în brațe o cutie de carton
Foto: Alexander Simonsen, Unsplash.

Mai întâi însă, un exemplu despre cum cu siguranță nu funcționează. Acum câțiva ani, urechile mele uimite au auzit o persoană angajată undeva în lumea largă a bisericii strigând furioasă următoarele: „Acum vor de la mine să mă ocup de proiectul ăsta și nici măcar nu-mi pun la dispoziție o echipă de voluntari. Acum trebuie să mi-i caut singur. De parcă aș avea răbdare pentru așa ceva. Ăștia nu sunt în toate mințile!”

Mă tem că persoana aceasta bate și azi furioasă din picior, pentru că ce nu funcționează aici? Exact: să găsești niște executanți oarecare pentru niște sarcini deja stabilite, pentru care răspunde altcineva. Ca și cum ai căuta la întâmplare figuranți pentru o scenă mare dintr-un film, în care, până la urmă, nu contează dacă tocmai eu sau Ion Popescu stăm în stânga, respectiv în dreapta, la marginea ecranului, în timp ce în mijloc strălucește personajul principal.

Dar eu văd cinci oportunități prin care, în schimb, putem (totuși) să câștigăm și să păstrăm voluntari pentru lucrarea cu tinerii din biserică (și în altă parte). Cinci principii pe care eu însumi le-am aplicat cu succes, cât timp am avut responsabilitate directă pentru lucrarea cu copiii și tinerii, și pe care, de aceea, vreau să le transmit ca fiind verificate:

  1. Nu căuta voluntari pentru o lucrare, caută lucrare pentru voluntari. Principiul acesta nu e întotdeauna ușor de pus în practică, pentru că, firește, în lucrarea cu tinerii din biserică apar goluri care trebuie umplute cu oameni implicați. Și, desigur, ai voie să te urci pe o ladă și să strigi tare: „Mai am nevoie de trei voluntari pentru…!”. Dar cine poartă responsabilitate în lucrarea cu tinerii ar trebui, pe cât posibil, să se îndepărteze de principiul de a umple goluri și, în schimb, să ajungă la principiul de a-i vedea pe oameni, ca să-i ajute să crească în personalitatea lor și să le folosească caracterul în beneficiul grupului de tineret. Principiul acesta mută privirea de la lipsă („Nu am voluntari”) spre misiunea grupului de tineret sau a organizației („Cum te pot ajuta să crești?”).
  2. Prezintă voluntariatul ca pe ceva atractiv pentru dezvoltarea personală. Implicarea ca voluntar în lucrarea cu tinerii transmite, ca din întâmplare, multe lucruri pe care grădinița, școala, familia și orele de catehism nu le transmit. Dacă îi am în vedere pe oameni ca potențiali voluntari de dragul lor (vezi 1.), le pot prezenta voluntariatul ca pe ceva „de pe urma căruia vei avea câștig toată viața”. Încredere în sine, capacitatea de a gestiona conflicte, managementul proiectelor, să poți sta în fața unui grup, leadership, organizare, valoare de sine din faptul că ești de folos, seriozitate și angajament… Imaginează-ți, într-un atelier sau într-o firmă, un candidat care poate prezenta toată această listă de calități personale. Probabil că între timp firmele ar fi cele care s-ar bate pentru acest potențial angajat. Voluntariatul în grupurile creștine de tineret (și în altă parte) încurajează toate acestea și mult mai mult. Instruirile care vor să dezvolte abilități suplimentare ar trebui să însoțească voluntariatul.
  3. Nu pune ștacheta cerințelor pentru voluntariat prea jos. O vreme am recrutat intens și în mod repetat adolescenți ca voluntari pentru grupa de copii. Cu fiecare am avut discuții individuale intense, și asta înainte să le confirm implicarea. Aveam o listă de cerințe: „Ești prezent, fără să lipsești, când devii voluntar? Îți duci treaba la capăt când devii voluntară? Participi la toate ședințele? Ești dispus să dai și să primești feedback?” etc. Lista era lungă și nu toți au putut să se implice apoi ca voluntari. În același timp însă, echipele erau mai mult decât pline și nu exista nicio problemă de seriozitate. Toți știau că au de făcut o treabă exigentă, la care spuseseră de bunăvoie „da”, cu tot ce presupunea. În cele din urmă, existau liste de așteptare pentru un loc în echipă; pur și simplu aveam prea puține tabere și evenimente pentru copii (în cadrul unei asociații regionale), pentru că voluntarii voiau să-și dovedească valoarea și să se ridice la nivelul unei cerințe despre care simțeau imediat că le era pusă de dragul copiilor și al proiectului. Iar unei asemenea misiuni mai înalte voiau cu plăcere să i se dedice și să-și reordoneze prioritățile.
  4. Fă din viziunea bisericii sau a organizației viziunea voluntarului. Viziunea fiecărei sarcini din lucrarea ta ar trebui să corespundă întregii viziuni a bisericii sau a organizației tale. Iar fiecare voluntar ar trebui să se poată conecta, prin sarcina lui din lucrare, la întreaga viziune a organizației tale. Aceasta trebuie să fie cunoscută, iar tu trebuie să poți vorbi despre ea. Cu voluntarul trebuie purtat un dialog despre ea, ca să verifici dacă el poate și vrea să se conecteze la viziunea organizației tale. O viziune te poartă mai departe decât un voluntariat oarecare. Iar participarea la o viziune a organizației tale, care devine și viziunea voluntarului, motivează mai mult din interior decât orice îndemn adresat celui implicat să fie serios. Ce frumos mi-a spus odată un voluntar dintr-o biserică ICF: „Nu mut cutii de colo-colo: fac parte din echipa care pregătește sala, pentru că pasiunea mea e ca oamenii să devină mai asemănători cu Isus Cristos, să trăiască fără frică și să-și schimbe în bine mediul în care trăiesc.”
  5. Condu-i pe voluntari. Și chiar așa vreau să spun: condu-i pe voluntari. Păstrează legătura personală cu voluntarii tăi. Laudă-i. Dă-le feedback constructiv, plin de apreciere. Invită-i la o cafea, la o bere, la masă. Mergi la plimbare cu ei. Interesează-te cum le merge. Sună-i. Oferă-le și tu ceva personal din viața ta. Fă-le cadouri, roagă-te pentru ei, fii atent la ei, fă-ți prieteni din ei, instruiește-i, fă-le coaching, ia-le apărarea… Condu-i.

Lucrarea cu tinerii are nevoie de voluntari. Dacă luăm asta în serios, responsabilii din lucrarea noastră cu tinerii își îndreaptă atenția spre (potențialii) voluntari ca spre un grup-țintă al lucrării. Nu doar ca spre niște executanți. Să (re)câștigi voluntari a devenit, mai ales după pandemia de COVID, o treabă grea. Fiecare voluntar câștigat e un motiv de sărbătoare, nu un lucru de la sine înțeles. Așa putem și să ne rugăm pentru asta, să privim lucrurile spiritual și să le așezăm în perspectiva potrivită.

Versiunea în limba română: octombrie 2026