Niciodată familiile nu au petrecut atât de mult timp împreună ca astăzi. Asta crește și probabilitatea conflictelor. Și să reacționezi cu dragoste la un copil furios e greu. E obositor să primești toată furia propriului copil.
Conflictele dintre părinți și copii sunt inevitabile.
Îmi amintesc bine de vremea când aveam doisprezece ani. Pe atunci, părinții mei spuneau des că le e mai greu lor să mă pedepsească decât mie. Eu mă gândeam sarcastic: „Da, sigur.”
Astăzi, zeci de ani mai târziu, ca mamă, simt exact la fel.
Urăsc când băieții mei sunt supărați pe mine.
E greu pentru părinți să-și vadă copiii suportând consecințele faptelor lor.
Dar exact așa învață. Nicio carte despre educația copiilor nu te pregătește pentru sentimentul îngrozitor pe care îl ai când copilul tău e neascultător, răzvrătit și furios.
Dar să gestionezi conflictele în mod constructiv nu se întâmplă pur și simplu: e nevoie de exercițiu și de pricepere.
Ia o pauză.
E greu să rămâi calm când copilul tău explodează de furie. Pentru că furia îi îndepărtează pe ceilalți oameni și declanșează în noi o reacție de stres: luptă, fugă sau încremenire. Când suntem tratați fără respect, instinctiv vrem să ripostăm, dar asta ajută rareori. Autoarea L.R. Knost propune: „Când oamenii mici sunt copleșiți de emoții mari, treaba noastră este să le împărtășim calmul nostru, nu haosul lor.”
Deși e o provocare, e important să rămâi blând chiar și când nu sunteți de acord și când ești frustrat. Pentru asta trebuie să ne liniștim creierul emoțional și să ne activăm creierul logic. Dacă e nevoie, ia-ți câteva minute sau chiar câteva ore ca să te liniștești.
Permite-ți să lași în urmă prima reacție emoțională, ca să poți da un răspuns gândit. Când ne stăpânim propria supărare, le arătăm copiilor noștri cum își pot gestiona supărarea lor.
Ajută-ți copilul să recunoască ce se ascunde în spatele furiei.
Furia este o reacție firească la durere și adesea acoperă răni mai adânci. Poate apărea ca reacție imediată la o amenințare sau se poate acumula în timp. Aproape fără excepție, copiii și adolescenții furioși pe care îi consiliez îmi spun că se simt ignorați, neimportanți sau desconsiderați.
Să-i învățăm pe copiii noștri să gestioneze emoțiile puternice este o abilitate de viață valoroasă. Furia poate veni din straturi adânci, care cer să fie recunoscute și exprimate. Răspunde-i recunoscându-i emoțiile și, *în același timp*, punând limite clare: „E în regulă să fii furios, dar nu e în regulă să fii lipsit de respect, să trântești ușile sau s-o tragi pe sora ta de păr.” Sau: „Înțeleg că ești supărat pentru că vrei să dormi la Lisa. Decizia mea rămâne, dar după ce te liniștești, îți explic cu drag motivele mele.”
Caută compromisuri acolo unde se poate.
Odată am auzit un expert în educația copiilor care sfătuia să nu negociezi cu copiii supărați, pentru că: „Cu teroriștii nu se negociază.” Deși pot înțelege gândul acesta (măcar în parte), mi se pare mai util să construiești legătura oriunde se poate. Dacă copilul sau adolescentul tău își dă silința să-și explice punctul de vedere cu respect și cu argumente gândite, primește asta cu bucurie! Și mulțumește-i apoi pentru asta. Deși fără îndoială ai multe argumente bune, sub presiune copilul tău va respinge mai degrabă informațiile noi (și utile), în loc să le primească.
Când copilul tău e liniștit, poți începe o discuție cu: „Mai întâi, vreau să știi că te iubesc.” Nu e vorba să renunți la părerile tale, ci să le arăți copiilor tăi prin exemplul tău cum se poartă deschis discuțiile grele. La urma urmei, fierul ascute fierul.
Încurajează exprimarea sănătoasă a emoțiilor.
Când copiii cred că au fost tratați nedrept, le e greu să-și controleze ostilitatea. Copiii de vârstă școlară își pot regla emoțiile mai bine decât cei mici sau preșcolarii. Totuși, toate vârstele au de câștigat dacă învață să se autoregleze. Cercetările arată chiar că abilitatea de a-ți regla emoțiile este un indicator mai bun al reușitei școlare decât IQ-ul.
Copiii mai mici folosesc jocul de rol ca să se autoregleze. În joacă, ei „repetă” probleme cu cei de vârsta lor și își dezvoltă astfel competențe sociale, emoționale și de rezolvare a conflictelor.
Părinții adolescenților furioși știu cât de greu e să comunici cu ei când îți arată dispreț. Încurajează-i să se autoregleze, dar evită, oricât de tentant ar fi, să strigi: „Du-te în camera ta și liniștește-te mai întâi!” E vorba să-ți ajuți adolescentul să-și exprime supărarea într-un mod productiv. Adolescenții pe care îi consiliez învață să ceară cu stăpânire de sine ce le trebuie. Formulări utile ar fi de exemplu: „Mamă, putem schimba subiectul? Mă enervez.” Sau: „Tată, trebuie să ies puțin afară să-mi pun ordine în sentimente.”
Renunță la control și rămâi în legătură.
În conflicte, educația copiilor pare adesea un joc fără sfârșit în care pui limite și le impui, ceea ce nu-i face plăcere nimănui. Poate fi tentant să le înfrângem copiilor împotrivirea prin control sau dominare. Pe termen scurt, controlul poate să pară bun, dar de obicei crește tensiunile. Concentrează-te în schimb pe construirea relației. Potrivit expertei în comunicare Melodie Stanford Martin, în orice conflict există două scopuri principale: (1) să protejezi relația și (2) să crești șansele de înțelegere reciprocă. Afirmații ca „Aici ai dreptate” sau „Nu m-am gândit așa până acum…” sunt moduri puternice de a crea legătura cu copilul tău.
Înțeleg că această abordare se îndepărtează mult de felul în care am fost crescuți mulți dintre noi. Dar trecerea e mai ușoară când punem mai puțin accent pe control și mai mult pe legătură. Esențial este ca copilul tău să *simtă*: în ciuda tuturor conflictelor, relația rămâne sigură și neatinsă.
Acest articol a fost scris de Dr. Chinwé Williams și publicat pentru prima dată de Parent Cue (în engleză). Dr. Chinwé Williams este psihoterapeută, profesoară universitară și expertă în reziliența și depășirea traumelor la adolescenți; sfaturile ei practice îi ajută pe părinți să-și călăuzească copiii cu siguranță și empatie chiar și în momentele grele. Versiunea germană: Andy Fronius. Versiunea în limba română: Pulse.
