🧭
Pentru context: Ce numim aici „pastor de tineret” este, în multe biserici din România, liderul de tineret sau responsabilul cu tinerii, uneori angajat, de cele mai multe ori voluntar. Cifrele vin din SUA, dar întrebările din spatele lor sunt și ale noastre: oameni dispuși să ducă lucrarea cu tinerii pe termen lung se găsesc greu, iar o mare parte din ea stă pe umerii voluntarilor. Citește rețetele din acest text cu ochii contextului tău: formatele mici, lucrul real cu părinții și perseverența pe termen lung funcționează și la noi.

Kyle Hoffsmith a crescut într-un grup de tineret pe care îl poți număra fără ezitare printre cele mai roditoare din lume: când el și cei doi frați ai lui au ajuns la facultate, toți trei voiau să devină pastori sau misionari, deși niciunul dintre părinții lor nu slujea cu normă întreagă în biserică.

Dar niciunul dintre ei nu voia să devină pastor de tineret.

„La facultate l-am auzit pe Tim Keller recomandând să mergi într-o biserică mică și să însoțești acolo oamenii vreme îndelungată, așa cum a făcut și el”, povestește Hoffsmith. „A spus: «Predică un munte de predici, fă de toate și apoi vezi ce îți spune Dumnezeu, dacă să rămâi sau să pleci.» Pe drumul acesta voiam să merg.”

E un motiv destul de bun. Altul: a fi pastor de tineret a devenit mai greu. Generația Z este, după cum se știe, tristă, anxioasă social și cu agenda complet plină. Lucrarea cu tinerii din anii ’90, cu multe jocuri, pizza și nopți petrecute împreună, de multe ori nu mai atrage ca atunci. Să te bazezi azi doar pe asta pare aproape puțin caraghios.

Asta e valabil mai ales în mișcarea reformată, care pune mare preț pe studiul serios al Bibliei și în care unii susțin (în engleză) că lucrarea cu tinerii e cel mai bine lăsată în seama părinților.

Nu e surprinzător că aceste schimbări au dus la o lipsă de pastori de tineret. Din cele 230 de posturi libere de pe bursa de locuri de muncă a The Gospel Coalition (în engleză), 46 privesc lucrarea cu adolescenții, mai multe decât în orice altă categorie, în afară de cea de pastor asociat.

„Primesc cel puțin o dată pe săptămână un mesaj de la o biserică ce caută un pastor de tineret”, spune Zach Cochran, vicepreședinte pentru operațiuni la The Gospel Coalition, care a lucrat cea mai mare parte din ultimii 26 de ani cu tineri și cu pastori de tineret. „Pur și simplu nu se oprește.”

„Cererea de pastori de tineret e mult mai mare decât numărul celor care vor să facă asta”, confirmă Sam Bierig, decanul Spurgeon College de la Midwestern Baptist Theological Seminary. „Primesc multe telefoane și mesaje de la biserici care caută. Dar studenții mei nu dau buzna pe ușa mea ca să obțină un post în lucrarea cu tinerii.”

Cei mai mulți seamănă mai degrabă cu Hoffsmith, care a precizat explicit că nu îl interesează lucrarea cu tinerii atunci când și-a rugat prietenii să se roage cu el pentru uși profesionale.

„Bineînțeles că Dumnezeu mi-a deschis apoi ușa spre un stagiu în lucrarea cu tinerii într-o biserică”, spune el. „Din asta s-a născut un post cu normă întreagă de pastor de tineret.”

Între timp, Hoffsmith lucrează de 13 ani cu tinerii, sub diverse titluri. Mulți dintre prietenii lui au avansat în acest timp de la pastor de tineret la pastor principal, pastor executiv sau plantator de biserici. În timpul pandemiei de COVID a vrut și el să renunțe.

„Și atunci am luat o decizie conștientă”, spune el. „Am hotărât să dau totul în slujba aceasta, ca și cum aș fi pastor principal.”

Azi, Hoffsmith investește serios timp în studiul Bibliei și în pregătirea întâlnirilor din timpul săptămânii. A construit relații bune cu părinții. Tot mai mulți tineri vin la întâlnirile lui și în numărul tot mai mare de grupuri de studiu biblic. Iar când i-a întrebat pe liceeni, acum câțiva ani, dacă vor să parcurgă împreună „Concise Theology” de J. I. Packer, s-au înscris 42.

„Au fost cei mai buni șase ani din viața mea”, spune el. „Vedem roade cu adevărat bune.”

Înapoi în trecut

Cronologia lucrării cu tinerii: de la grupurile mici și adunările mari din anii 1940, prin sălile pline dintre 1990 și 2010, până azi: profunzime în loc de mulțime

„Lucrarea modernă cu tinerii a început ca unealtă de evanghelizare, nu de ucenicie”, spune Cochran.

El amintește de Young Life, fondată de Jim Rayburn, și de Youth for Christ, mișcarea lui Billy Graham. Amândouă au pornit în anii 1940 și, deși mijloacele erau diferite (grupuri mici în sufragerii într-o parte, evenimente de masă pe stadioane în cealaltă, ambele în engleză), scopul era același: salvarea oamenilor. Ambele mișcări au fost extrem de populare, au atras mii de oameni și s-au răspândit rapid pe tot globul.

În anii ’70, bisericile au observat acest succes (în engleză) și au început să-și angajeze proprii lucrători de tineret, adesea foști lideri din Youth for Christ sau Young Life, ca să preia aceste strategii. Cu timpul s-au adăugat metodele distractive, bazate pe evenimente, ale mișcării orientate spre vizitatori.

Momentul a fost perfect.

„Între 1990 și 2010 pocneai din degete și aveai 100 de elevi adunați”, spune Cochran. Adolescenții aceștia din era de dinaintea smartphone-ului mergeau adesea la aceeași școală, puteau conduce mașina și aveau în buzunar bani din slujba de vară. Voiau să iasă din casă și să fie împreună. Sportul pentru tineri nu înghițise încă toate serile și weekendurile. Iar părinții dintr-o Americă în mare parte creștină erau încântați că copiii lor umblau cu prieteni creștini.

„Grupul de tineret era versiunea cool și distractivă a bisericii”, spune Adam Griffin, care a fost pastor de tineret, profesor la un liceu de stat și lider Young Life înainte să devină pastor principal al Eastside Community Church din Dallas. „Și exact așa au vândut-o bisericile: «Grupul de tineret e momentul cel mai bun al săptămânii tale! Tabăra e cea mai bună săptămână din viața ta!»”

Lucrarea cu tinerii din anii ’90, cu multe jocuri, pizza și nopți petrecute împreună, de multe ori nu mai atrage ca atunci.

Firesc, slujba de pastor de tineret arăta ca cea mai bună slujbă din lume. Erai plătit să faci toate lucrurile frumoase: să mănânci junk food, să joci jocuri absurde, să-ți petreci timpul cu copiii cool.

Dar era o problemă: „Nu i-am pregătit pe copii să înoate împotriva curentului, într-o cultură care avea să-i urască pentru că Îl urmează pe Isus”, spune Griffin. În ultimii 25 de ani, în timp ce creștinismul a devenit mai puțin cool și mai puțin de la sine înțeles, 40 de milioane de americani (în engleză) au întors spatele bisericii. Mulți copii crescuți în biserică au plecat odată cu ei.

Ucenicie

Alarmați, liderii reformați au renunțat la multe dintre strategiile orientate spre vizitatori. Au pus lucrarea cu elevii sub autoritatea bisericii locale (în engleză), au subliniat responsabilitatea părinților pentru formarea spirituală a copiilor lor și au mizat pe predicarea expozitivă (în engleză). I-au încurajat pe pastorii de tineret să rămână pe termen lung în posturile lor (în engleză) și au produs resurse (în engleză) și materiale care ajută în acest sens.

Grafic: curba sălilor pline coboară, curba profunzimii urcă, iar cele două se încrucișează în jurul anului 2010: schimbarea

Și în multe privințe lucrarea cu tinerii a devenit astfel mai bună.

„Cei mai mulți pe care îi știu cu o lucrare puternică printre elevi sunt centrați pe Cuvânt și pe Evanghelie”, spune Bierig.

Unul dintre ei este Hayden Holmes, pastor pentru familii și elevi la Sojourn Church J-Town din Louisville, Kentucky.

„Am crescut într-o biserică tipică din Convenția Baptiștilor de Sud, în Oklahoma, unde se predica Biblia și se credea Evanghelia”, povestește el. „Erau multe evenimente mari, pline de energie, ca să aducem cât mai mulți oameni înăuntru și să le spunem Evanghelia. Ucenicia însemna, în esență: «Invită-ți prietenii la biserică și spune-le altora despre Isus.» Mi-a plăcut mult, dar ucenicia care formează și parcurgerea cărților Bibliei au rămas pe dinafară.”

În timpul unui stagiu la Henderson Hills Baptist Church a dat peste teologia reformată.

„Prima conferință la care am fost trimis a fost un workshop Simeon Trust”, spune el. „M-a dat pe spate. Am ieșit de acolo și m-am gândit: De ce n-aș merge pur și simplu prin cărțile Bibliei și să predau ce scrie acolo?”

Exact asta face până azi: toamna prin cărți ale Bibliei, primăvara prin doctrină și teologie, de exemplu Rugăciunea Domnului sau Crezul apostolic. Nu atrage sute de tineri. Dar într-o seară obișnuită de miercuri, în fața lui stau între 60 și 70 de tineri.

„Răspund la asta, își doresc asta”, spune el. „Tocmai ne-am întors din tabără. Dr. Hershael York, unul dintre profesorii mei de la Southern Seminary, a fost pastorul taberei. Are în jur de 65 de ani, și eram puțin emoționat cum vor reacționa copiii noștri la el.”

Toată săptămâna, York a ținut predici care „ar fi putut fi ținute la fel de bine în orice serviciu de duminică”, spune Holmes. „Pur și simplu stătea acolo, preda Biblia și era el însuși.”

La sfârșitul săptămânii, adolescenții au completat formulare de feedback.

„Rezultatul a fost sută la sută: Dr. York e minunat. Îl iubim”, spune Holmes.

Doar că slujba lui nu e mai ușoară decât înainte din cauza asta. Și nici a altui pastor de tineret.

Mai puțini și mai greu: adolescenții

Un grup de adolescenți în fața unui gard de sârmă
Foto: Eliott Reyna, Unsplash

„Am avut odată un podcast, peste 100 de discuții despre cum îi înveți pe elevi Biblia”, spune Hoffsmith, care azi are un alt podcast (în engleză) despre lucrarea cu tinerii și a scris o carte pe tema aceasta. „Iar cea mai bună frază din toate orele acelea a venit de la un pastor de tineret adevărat: Motivul pentru care e greu să-i înveți Biblia pe elevii de gimnaziu este că e greu să-i înveți Biblia pe elevii de gimnaziu.”

Așa a fost dintotdeauna. Dar în ultimii 25 de ani a devenit vizibil mai greu.

„Pentru că astăzi contextul unui adolescent este mai dur”, spune Hoffsmith.

Nu se referă la mai dur în sensul de război sau de supraviețuire singur în pădure, cu un topor. Generația Z este de departe cea mai bogată, cea mai educată, cea mai sigură fizic și cea mai avansată tehnologic generație din istorie.

Ironia: tocmai această bunăstare le face viața de zi cu zi mai grea. Se luptă cu dependența de pornografie, cu o dependență exagerată de inteligența artificială și cu o hipersensibilitate față de tot ce ține de sănătatea mintală.

O altă problemă: „Copiii nu mai pot vorbi unii cu alții”, spune Hoffsmith. „Când se joacă pe calculator pot vorbi și pot scrie mesaje, dar nu în viața reală.”

Chiar și relațiile de cuplu le trăiesc așa, spune el. Abia mai recunoaște perechile, pentru că nu vorbesc unul cu altul față în față.

Elevii anxioși social sunt o problemă de fond pentru grupurile de tineret, pentru că aceste întâlniri adună copii care nu merg la aceeași școală. Mai ales de la pandemie încoace, mulți părinți au ales școli private, inițiative educaționale sau educația acasă.

„Astăzi toți vin la grupul de tineret ca străini, în afară de cei care au crescut în aceeași biserică”, spune Cochran. „Cheia cea mai importantă a lucrării cu tinerii acum este densitatea relațiilor dintre copii. Trebuie s-o încurajezi activ.”

Cea mai bună cale pentru asta este cea lungă: copii care se văd în fiecare săptămână la biserică de când erau mici.

„Cheia cea mai importantă a lucrării cu tinerii acum este densitatea relațiilor dintre copii.”

Dar Hoffsmith lucrează la o a doua cale.

„În școli intri greu din cauza birocrației”, spune el. „Așa că caut cafenele în apropierea liceelor și fac acolo grupuri de studiu biblic, înainte sau după ore.”

O Biblie deschisă lângă o cană de cafea pe o masă de lemn
Foto: Priscilla Du Preez, Unsplash

Sunt formate modeste: până își iau toți cafeaua și se așază, rămân cam șase minute pentru o scurtă explicație a unui psalm și o rugăciune pentru școală. Dar roadele îl încurajează să meargă mai departe. Uneori vine spontan un prieten, alteori un adult de la masa vecină ascultă și le spune o vorbă de încurajare. Alteori sunt discuțiile bune din cele trei minute în microbuzul bisericii, când îi duce pe elevi la școală după aceea.

„Am văzut cum Dumnezeu ascultă rugăciuni”, spune Hoffsmith. „Un băiat pentru care ne-am rugat a venit la credință în grupul de tineret.”

Anul acesta au funcționat două grupuri de studiu biblic lângă școli de stat, unul lângă o școală profesională și unul la un liceu, prin Fellowship of Christian Athletes. La școala creștină, elevii înșiși conduc acum un grup, iar altul, pentru copiii educați acasă, e în plan.

Între timp, la grupurile de studiu biblic vin mai mulți copii decât la întâlnirea săptămânală. Anul viitor vrea să pună toate grupurile în aceeași zi, ca să-i catapulteze pe elevi de acolo în grupul de tineret săptămânal.

„Deja se vede: cine vine la grupul biblic de la școală vine cu ceva mai mare probabilitate și la întâlnirea săptămânală”, spune el.

Mai puțini și mai greu: părinții

Un grup de adulți stând de vorbă la o masă
Foto: volant, Unsplash

„Felul de a fi părinte s-a schimbat”, spune Griffin. „Nu e doar ce trăiește generația aceasta și nu e doar tehnologia. Sunt mișcările acestea de pendul între generații, reacții la ideile propriilor noștri părinți.”

Spre deosebire de generațiile de dinainte, părinții de azi își duc mai ușor copiii la consiliere, trăiesc mai des în familii reconstituite și pun mai mult preț pe o relație emoțională apropiată cu copiii lor.

„Cei mai mulți părinți ar recunoaște că își idolatrizează copiii, sau cel puțin părți din viața lor”, spune Hoffsmith.

„Partea întunecată sunt copiii nedisciplinați sau neformați, pentru că părinților le e frică să le spună lucruri grele sau să-i lase să treacă prin lucruri dificile”, spune Griffin. „Partea bună: există o relație mai sigură între părinți și copii, în care se poate vorbi despre lucruri grele.”

O altă parte bună: părinții vorbesc azi bucuroși cu pastorii de tineret despre copiii lor.

„Părinții întreabă mereu: «Ce facem greșit?»”, povestește Holmes. „Iar eu le spun: «Sunteți cam al șaselea părinte cu care vorbesc despre asta azi. Copiii voștri intră în adolescență, hormonii o iau razna, vă certați. Și sunteți foarte normali.»”

Acum câțiva ani, Hoffsmith a hotărât să facă tocmai din asta ceva.

„Am început discuțiile «Conectare cu părinții» (în engleză)”, spune el. „Ca întâlnirile individuale dintre părinți și profesori, doar că sunt cu echipa de tineret.”

Hoffsmith începe aceste discuții cu întrebarea cum se poate ruga pentru copil.

„Isus spune că gura vorbește din ce este plină inima”, spune el. „Din cererea de rugăciune îmi dau seama unde sunt părinții și copilul și încotro trebuie să meargă discuția.”

Ca la cabinetul medicului, echipa lui ia notițe, ca să poată continua de acolo la următoarea întâlnire. O dată pe an se face o întâlnire de verificare, iar dacă apare ceva, o întâlnire intermediară se stabilește repede.

„Ți-aș putea povesti zeci de întâmplări în care din discuțiile acestea s-a născut o slujire reală pentru copii”, spune el. „Când părinții îmi spun toamna «cred că al nostru se luptă acum cu ceva», sunt cu ochii pe el. Când se dovedește mai târziu că un copil minte sau se frământă cu sexualitatea lui, îl am deja în atenție. Am deja o relație cu părinții. Au încredere în mine și acum putem acționa împreună.”

La fel ca grupurile biblice mici, discuțiile individuale cer timp, mult mai mult timp decât o ședință mare cu părinții toamna, în care explici programul anului și destinația excursiei misionare.

Dar au fost atât de utile pentru părinții liceenilor, încât Hoffsmith le-a introdus mai întâi la gimnaziu și apoi la toate grupele de vârstă din lucrarea cu copiii și tinerii.

„Părinții au nevoie de ajutor”, spune el. „În cele din urmă, părinții poartă responsabilitatea pentru copiii lor. Trebuie să știe ce vede un pastor de tineret la copilul lor, iar un pastor de tineret trebuie să știe ce văd părinții.”

Uneori discuțiile acestea sunt grele. Dar sunt mereu bogate.

„Când mă întreb uneori de ce fac de fapt slujba asta, îmi programez pur și simplu câteva discuții «Conectare cu părinții»”, spune Hoffsmith. „Am voie să vorbesc cu părinții despre lucruri despre care altfel nu vorbesc cu nimeni. Am senzația că ajungem la familii întregi, și asta îmi dă putere pentru tot restul. A durat ani de zile să construim asta, dar e cel mai bun lucru.”

📋
Conectare cu părinții, pe scurt: ideea, gata de preluat în lucrarea ta:

Format: discuție individuală cu părinții, ca întâlnirile individuale dintre părinți și profesori, doar că sunt cu echipa de tineret. O dată pe an pentru fiecare familie, mai des dacă e nevoie.
Început: „Cum mă pot ruga pentru copilul vostru?” Cererea îți arată unde sunt cu adevărat familia și copilul.
Notițe: notează pe scurt, ca la cabinetul medicului, și continuă de acolo la următoarea discuție.
Efect: sistem de avertizare timpurie pentru crize, bază de încredere pentru momentele grele și, pe deasupra, grijă pastorală pentru părinți.
Extindere: întâi liceul, apoi gimnaziul, apoi toate grupele de vârstă din lucrarea cu copiii și tinerii.

Legătura cu biserica

Primul obiectiv al lui Hoffsmith în lucrarea cu tinerii este să-i învețe pe elevi Biblia. Al doilea: să-i lege de biserică. Îi încurajează pe copii să meargă la serviciul divin cu părinții lor, să cânte alături de cei mai în vârstă și să găsească moduri de a se implica.

Și constată: cu cât le dă mai multă încredere, cu atât mai bine.

„Cred că plictiseala față de biserică e o mare problemă”, spune el. „Dacă le dăm copiilor răspunsuri-șablon, nu trebuie să ne mirăm când pleacă. Dar când am ridicat ștacheta, am văzut opusul.”

„Dacă le dăm copiilor răspunsuri-șablon, nu trebuie să ne mirăm când pleacă.”

În 2020, Hoffsmith a început să citească pe Zoom cărți de teologie cu tinerii lui.

„I-am invitat pe copiii care chiar ar fi citit o carte”, spune el. Aceasta a fost sămânța unei alte culturi, care a tot crescut. În fiecare an s-au înscris mai mulți. După pandemie s-a întâlnit cu ei față în față. Apoi a început să-i pună în legătură cu oameni mai în vârstă din biserică.

„În fiecare săptămână citesc singuri, apoi se întâlnesc cu un adult din biserică, între școala duminicală și serviciul divin”, spune el. „Întâlnirile durează intenționat doar 12 până la 20 de minute, nu e o discuție de o oră la cafenea. Destul timp ca să vorbească despre ce au citit și ca să le dea copiilor timp cu adulți care nu sunt părinții lor.”

Acum doi ani a parcurs „Concise Theology” de Packer. Anul trecut, grupele au parcurs „Hope for All the Earth” de Mitchell Chase, profesor la Southern Seminary, iar anul acesta urmează „The End in Mind” de Ian Carmichael și Marty Sweeney.

Formatul acesta nu e potrivit pentru orice adolescent și nici pentru orice adult. Dar la cei care se înscriu are un efect dublu: construiește substanță teologică și relații între generații.

„A trebuit să pregătesc terenul ani la rând”, spune Hoffsmith. „Dar din asta au ieșit zeci și zeci de copii.”

Pastorii de tineret azi

Reputația pastorului de tineret suferă și azi din cauza anilor ’90, cu concursurile lor de înghițit peștișori aurii, jocurile de-a biserica din subteran și nopțile nedormite. Când o rudă a aflat că Holmes lucrează cu tinerii, l-a întrebat: „Asta înseamnă că mergi cu copiii la antrenament de baseball, la mașina care aruncă mingi?”

Dar profilul slujbei s-a și lărgit, în mod firesc, spre lucrarea cu familiile. În ultimii opt ani, Hoffsmith a fost promovat de la pastor pentru liceeni la pastor pentru întreaga lucrare cu elevii și, în final, la pastor pentru lucrarea cu familiile. Pe bursa de locuri de muncă a TGC, aproape un sfert din posturile din lucrarea cu tinerii fac parte din profiluri mai largi de familie, NextGen sau ucenicie.

Schimbarea aceasta permite mai multă responsabilitate, o plată mai bună și rămânerea mai îndelungată pe post.

„Roade adevărate am văzut din al cincilea an”, spune Hoffsmith. „Dacă Dumnezeu mă cheamă în altă parte, ascult. Dar între timp sunt atât de împletit cu viața bisericii, cu viața adolescenților și a părinților lor, încât avansez mai repede.”

Eficiența lui este un argument pentru perseverența pe termen lung, chiar dacă el însuși nu e dogmatic în privința asta.

„N-aș spune că e greșit să vezi lucrarea cu tinerii ca pe o trambulină, pentru că înveți enorm de mult lucrând cu tinerii”, spune el.

Holmes este de acord.

„Făcută bine, lucrarea cu tinerii este cel mai bun teren de antrenament care există”, spune el. „În atâtea situații, adulții revin la eul lor de la gimnaziu. Poate cu ceva mai multă fațadă, dar când îi vezi reacționând emoțional, te gândești: «A, exact aceeași problemă am avut-o anul trecut în tabără cu doi elevi de clasa a șaptea.»”

Avantajul îl au aici elevii de gimnaziu, care sunt mai ușor de modelat decât părinții lor.

„Vreau să lucrez cimentul cât timp e ud”, spune Hoffsmith. „Scopul meu este ca elevii mei să învețe acum să-L urmeze pe Isus și să-și formeze obiceiuri care să-i poarte prin următoarele șapte decenii. Sincer, țintesc ca într-o zi ei să-și învețe nepoții să-L urmeze pe Isus.”

„Vreau să lucrez cimentul cât timp e ud.”

Sfaturi pentru biserici

Când bisericile îl sună pe Bierig și caută un pastor de tineret, el le avertizează: postul acesta e greu de ocupat. Le propune să-l contureze ca responsabilitate de pastor asociat. Și le sfătuiește să caute în propria biserică pe cineva pe care să-l poată forma.

Dacă toate acestea eșuează, să țină programul în funcțiune, la nevoie, cu părinți voluntari.

„Un corp aflat în mișcare rămâne în mișcare”, spune el.

În ansamblu, lucrarea cu tinerii e azi mai sănătoasă decât în epoca de aur a anilor ’90, spune el. „Nici pastorul, nici copilul nu sunt confuzi în privința motivului pentru care sunt acolo. Când elevii ridică ochii de pe telefon suficient cât să spună «viața mea e groaznică», îi poți ajuta. Pentru asta ai răspunsuri.”

Tocmai de aceea Bierig e optimist în privința lucrării cu elevii.

„Sunt incredibil de încrezător”, spune el. „Domnul Își zidește mai departe Împărăția. Sunt foarte curios încotro merge viitorul lucrării cu elevii.”

Te-ar putea ajuta și

În colaborare cu The Gospel Coalition. Originalul, „The Case of the Missing Youth Pastors”, scris de Sarah Eekhoff Zylstra, a apărut pe thegospelcoalition.org (în engleză). Versiunea germană: echipa Pulse. Versiunea în limba română: Pulse.