Ca pregătire, se formează două echipe aproximativ egale ca forță. Apoi fiecare echipă primește un teren, a cărui mărime o poți varia foarte ușor. Fiecare echipă primește un steag sau ceva asemănător (cine nu are steag poate lua un băț și lega o bucată de pânză de el).
Echipele merg în terenurile lor și caută împreună un loc pentru steag. În funcție de material, pun steagul pe pământ, îl leagă de un copac sau îl înfig în pământ și trasează un cerc cu raza de 3 m în jurul lui.
Cercul se poate face și cu o sfoară sau din bețe ori obiecte asemănătoare, dar de cele mai multe ori e suficient să tragi o linie cu pantoful.
Când ambele echipe sunt gata, începe jocul. În joc există așa-numiții „alergători” și „paznici” (sau „prinzători”).
Sarcina alergătorilor este să pătrundă în terenul echipei adverse, să descopere unde e steagul și, în cel mai bun caz, să-l ia și să-l aducă în terenul propriu. Dacă reușesc, au câștigat jocul.
Alergătorii trebuie însă să fie atenți: dacă sunt atinși de un paznic sau prinzător al echipei adverse, trebuie să se întoarcă în terenul propriu și să aștepte acolo 10 până la 30 de secunde înainte să poată juca mai departe.
Sarcina paznicilor sau prinzătorilor este să-și apere steagul. Ei încearcă să-i atingă pe toți alergătorii și să-i alunge astfel din terenul propriu, ca să protejeze steagul.
E important ca paznicii sau prinzătorii să nu facă „pază de câine”, adică să nu stea prea aproape de steag, pentru că asta încalcă regulile jocului.
Jocul e câștigat când o echipă reușește să aducă steagul advers în terenul propriu.
Alte reguli:
- Steagul trebuie așezat astfel încât să fie vizibil din trei direcții.
- Cine se află în cercul de protecție de trei metri nu poate fi atins și este deci în siguranță față de echipa adversă.
- Steagul nu poate fi aruncat, dar poate fi dat din mână în mână.
- Dacă la furt cade pe jos, trebuie să rămână acolo, iar cercul de protecție nu mai e valabil.
