Narațiunile culturii ne sunt servite ușor, în mii de mesaje distractive, bucățică cu bucățică. Multele ore pe care adolescenții le petrec acolo și mesajele, sloganurile și părerile pe care le consumă au astfel o putere uriașă de a-i forma și le schimbă felul în care se văd pe ei înșiși și lumea.

Asta nu e ceva nou. Dar, după un studiu Barna, bisericile par să nu fi înțeles încă pe deplin cât de puternic acționează această putere de formare a lumii online asupra gândurilor și sentimentelor adolescenților și ce înseamnă asta, de exemplu, pentru viața bisericii, pentru evanghelizare și pentru rolul liderilor de tineret. În comentariul care însoțește studiul se spune, puțin exagerat: tinerii trăiesc în Babilonul digital.¹ În spațiul digital sunt înconjurați de o cultură care privește critic propria lor viziune despre lume, în care convingerile lor ajung sub presiune și în care e greu să-și trăiască credința consecvent. Societatea nu ne mai vede tot mai mult pe noi, creștinii, ca pe cei puțin nebuni, care nu fac sex înainte de căsătorie și donează o parte din venit, ci ca pe niște oameni periculoși, pentru că stăm împotriva ideii seculare despre cum arată o viață reușită. În ochii societății suntem înapoiați și represivi, și deci dăunători.

Sigur, pe social media există și mult conținut secular bun și util. Totuși, cred că această exagerare, să vedem spațiul digital ca pe un „Babilon digital”, ne ajută să înțelegem mai bine provocările generației Z și să ajungem mai țintit la ea.

Provocarea centrală este cum reușim să contracarăm această putere enormă de formare a social media. Adolescenții petrec online în total cam 70 de ore pe săptămână.² E o cifră serioasă. Și, scuze, dar e pur și simplu naiv și utopic să crezi că cele două-trei ore pe care adolescenții le petrec la grupul de tineri și la biserică ajung ca să înlocuiască narațiunile seculare. La calitate și cantitate, cele mai multe biserici pur și simplu nu pot ține pasul. Și astfel nu e de mirare că adolescenții nu sunt transformați după chipul lui Isus, ci după idealul pe care îl desenează social media. În funcție de bula în care se mișcă adolescenții, idealul acesta poate fi foarte progresist și liberal de stânga sau înfricoșător de restrictiv și conservator.

Un element pentru o trezire misionară în generația Z sunt ucenicii rezistenți: adolescenți care, într-o societate complexă, au o relație intimă cu Isus și pot vorbi profetic în cultură, pentru că recunosc ce e bun în ea, ce e rău, ce lipsește și ce e sucit.

Ca să-i sprijinim pe adolescenți să devină rezistenți, să crească spiritual și să trăiască misionar, poate ajuta să regândim două domenii ale lucrării cu tinerii: rolul liderilor de tineret și rolul grupului de tineri în evanghelizare.

Liderul de tineret, un selector de conținut

Liderii de tineret devin selectori de conținut. Spre deosebire de modelul clasic, în care liderul transmite mai ales cunoștințe și motivație prin devoționalul sau predica lui, în grup, acum le recomandă adolescenților conținut care există deja pe YouTube, Instagram, TikTok sau alte platforme. Pot fi, de exemplu, fragmente de predici de pe YouTube, clipuri TikTok, postări pe Instagram sau o melodie pe Spotify. Le trimite pe parcursul săptămânii grupului sau, la nevoie, unor persoane anume, le comentează și le explică. Există între timp destul conținut creștin și creatori de conținut creștini la care poți apela. Poți face, de exemplu, liste de redare pe YouTube pe tema „Cum înțelegi corect Biblia?”. Sau o listă pe Spotify cu cântări de laudă alese, care vorbesc despre suferință și greutăți și îi încurajează pe adolescenți în vremuri grele.

Ca selector de conținut creezi astfel o experiență de învățare continuă, care îi ajută pe adolescenți să țină sus adevărurile lui Isus în viața de zi cu zi și să se lase formați de adevărurile Lui, nu de narațiunile seculare.

Recunoști și ce se întâmplă oricum la cei mai mulți adolescenți: în sfera digitală își personalizează credința. Acolo sunt desprinși de cei patru pereți ai bisericii și deci de gustul, dar și de identitatea bisericii. Pot asculta lauda pe care o vor. Pot asculta predicile pe care le vor, de la oamenii pe care îi vor. O credință pe măsura lor.

Liderul de tineret ca selector de conținut înțelege acest proces și, pe de o parte, îi ajută la personalizare, oferind un bufet larg de conținut din care adolescenții să se servească.

Pe de altă parte, arată și limitele și dezavantajele hiperindividualismului din spatele lui. Acesta e rolul criticului de cultură.

Liderul de tineret, un critic al culturii

Prin critic al culturii nu înțeleg aici pe cineva care vorbește tot timpul despre „lumea asta atât de rea” de afară și vede imediat în spatele fiecărui trend de pe TikTok un semn al vremurilor de pe urmă. Critic înseamnă aici poziția pe care o are, de exemplu, un critic literar. Apreciază pasajele frumoase și bune, dar arată și slăbiciunile și greșelile. Arătăm ce a înțeles corect cultura, de exemplu dorința puternică de a trăi în pace unii cu alții prin toleranță, dar arătăm și de ce toleranța ajunge până la urmă la limitele ei și nu poate aduce această conviețuire, iar Isus, cu porunca iubirii de vrăjmași, merge chiar dincolo de ea.

Ca la o biopsie, criticul culturii disecă „mesajele de mântuire” seculare, ca „Fii pur și simplu tu însuți!”, și explică de unde vin afirmațiile acestea, ce e bun la ele, ce e problematic și poate chiar ce premise sau implicații filozofice conțin.

Sigur, nu trebuie să ții cursuri de sociologie la grupul de tineri, ci poți aduce totul la situația concretă și să-l strecori în devoționalul sau predica ta. Sau îl poți integra în rolul de selector de conținut, distribuind conținut din cultura pop care poate răspunde la întrebări ca „Cum arată o viață bună, reușită?” sau „Ce face omul să fie om, în esența lui?” altfel decât răspunde Isus. Apoi puteți comenta și pune sub semnul întrebării conținutul împreună. Adolescenții învață în același timp cum să consume critic conținutul.

Avem nevoie de adolescenți care știu de ce cred și de ce Evanghelia e povestea mai frumoasă, mai bună și mai adevărată. Să comentezi critic cultura poate contribui ca adolescenții să crească în propria credință, pentru că prind rădăcini solide în Isus, și să ajungă astfel la o credință în care pot trage clar linia față de jumătățile de adevăr și promisiunile pline de găuri ale secularismului și pot avea o încredere profundă în adevărurile lui Isus.

Pastorul și autorul Tim Keller spune de aceea că avem nevoie de o nouă formă de catehism.³ Există un motiv pentru care catehismele protestante, apărute odată cu Luther și după el, au mai puțin loc pentru tema Trinității și mult mai mult pentru teme legate de învățătura despre îndreptățire. Pentru că nu au fost scrise doar ca să fixeze crezuri de bază, interne, ci și ca delimitare de Biserica Catolică de atunci. Și deci ca delimitare de singura viziune alternativă reală despre lume de atunci.

Azi, alternativa dominantă la credința creștină este viziunea seculară despre lume. De aceea, Keller observă că avem nevoie de catehisme noi, care să facă ceva asemănător cu primele catehisme protestante. Catehisme care să nu răspundă dogmaticii catolice, ci celei seculare.

Dogme ca:
„Ești liber să trăiești cum vrei, atâta timp cât nu faci rău nimănui.” Sau:
„Fă ce te face fericit și nu-ți sacrifica fericirea pentru alții.” Sau:
„Fiecare are dreptul să hotărască singur ce e bine și corect pentru el.”

Dogme pe care adolescenții le întâlnesc de mai multe ori pe zi: în muzică, în seriale, în reclame, în postări, în filme și așa mai departe. Și chiar dacă multe dintre ele conțin adevăruri și își au adesea originea chiar în creștinism, până la urmă stau împotriva învățăturii lui Isus și deci a unei vieți împlinite.

Toți avem, conștient sau nu, o ipoteză de lucru despre cum ajungem la schimbarea inimii. În multe biserici și grupuri de tineri, ipoteza este: „Predică Biblia într-un fel inspirat și antrenant, iar apoi ei să iasă și s-o pună în practică.” În Babilonul digital și pentru generația Z, asta nu mai e de ajuns.

Dacă lăsăm deoparte legătura cu viziunea seculară despre lume, critica culturii, adolescenții pur și simplu integrează mesajele în viziunea lor despre lume și nu înțeleg deloc cât de radical diferită e de fapt calea lui Isus.

Sau resping mesajul, conștient sau nu, pentru că nu-l pot așeza în narațiunile pe care le cunosc. Generația Z vrea să știe: de ce e adevărat ce spui? De ce face asta o diferență? Cum îmi schimbă viața adevărul acesta? Iar pentru asta, critica culturii e pur și simplu indispensabilă.

Celebrul cântăreț și compozitor Leonard Cohen, ale cărui opere sunt pline de referințe creștine, scrie în cântecul „Anthem” următoarele versuri:

*Ring the bells that still can ring
Forget your perfect offering
There is a crack,
a crack in everything
That's how the light gets in*

„Există o fisură în toate lucrurile, așa intră lumina.” Într-o vreme complexă și în fața multelor crize în care se văd adolescenții, fisurile unei viziuni despre lume seculare, hiperindividualiste și naturaliste devin tot mai clare. Adolescenții văd și simt asta. Prin aceste fisuri putem lăsa lumina Evangheliei să intre în lumea adolescenților. Ca lumina să pătrundă, trebuie, într-un prim pas, să le arătăm adolescenților noștri creștini care sunt aceste fisuri și de ce Evanghelia e o alternativă mai bună. Asta îi face ucenici rezistenți într-o lume complexă și apoi, într-un al doilea pas, martori care știu să vorbească despre credința lor.

Pentru că, ca să le poată arăta prietenilor lor care nu sunt creștini că au o problemă care strigă după mântuire, trebuie mai întâi să arate că răspunsurile lor de până acum nu țin.

Și asta nu în stilul „lumea rea, rea”, ci calm, liniștit, empatic, cinstit intelectual și recunoscând tot binele care există. Atunci intră lumina prin fisuri.

Grupul de tineri, o minoritate creativă

Sociologul Peter Berger a dezvoltat ideea structurilor de plauzibilitate. Asta înseamnă că plauzibilitatea viziunii noastre despre lume vine mai ales din mediul nostru social. Pentru că noi, creștinii, suntem între timp o minoritate cognitivă, plauzibilitatea credinței noastre nu se mai poate deduce pur și simplu din valorile societății.⁴ Astfel, comunitatea creștină și deci și grupul de tineri capătă o însemnătate misionară. Pentru că acolo devine credința plauzibilă. Walter Brueggemann scrie:

„Nimeni nu poate intra într-o altă lume (viziune despre lume) atâta timp cât lumea alternativă nu îi e zugrăvită în fața ochilor strălucit, cu mare măiestrie, grijă și curaj. Imaginea unui scenariu alternativ pentru viața lui îl invită pe ascultător să iasă din contextul lui de până acum. … Acesta e punctul în care îmi dau seama că felul în care trăiesc nu e singurul fel în care pot trăi.”⁵ (Walter Brueggemann)

Dacă critica culturii e partea de conținut, teoretică, în care credința devine plauzibilă, atunci minoritatea creativă e partea practică. Amândouă împreună zugrăvesc viziunea unei vieți cu Isus și îi invită pe adolescenți să-și pună întrebarea: cum ar fi dacă aș trăi așa? „Minoritatea creativă” e, ca să zic așa, catehismul devenit viu. Ea întrupează învățătura lui Isus și deci frumusețea Evangheliei. Și prin asta e o contracultură creativă. Creativă în sensul de alternativă, inspirantă și creatoare, pentru că arată un fel de a trăi care dă viață și vindecă.

Profesorul de religie James Hunter deosebește trei strategii pe care creștinii occidentali le-au folosit în ultimele decenii:⁶

  1. Să se opună culturii seculare și să încerce s-o domine (războiul culturii)
  2. Să caute puritatea și să se retragă complet din societate
  3. Să facă compromisuri cu cultura și să se asemene cu ea

Minoritatea creativă reușește să aducă împreună două lucruri pe care celelalte strategii nu le-au putut aduce.

În primul rând: reușește să se conecteze cu societatea, pentru că nu se retrage din lume, ci trăiește conștient și activ în ea și ia parte la ea.

În al doilea rând: reușește să provoace societatea, pentru că trăiește o viziune alternativă despre lume. Când ne conectăm cu societatea și, în același timp, o provocăm, creăm posibilitatea ca cei care nu sunt creștini să ajungă în punctul în care se întreabă: „Nu e acesta, de fapt, felul mai bun de a trăi și de a înțelege lumea?”

Pastorul australian Mark Sayers spune că creștinii „pot fi, ca minoritate creativă, o prezență vindecătoare în societate, pentru că nu sunt deformați de idolii societății”.⁷ Societatea seculară nu poate rezolva singură problemele pe care le-a creat prin felul ei de a trăi, pentru că problemele își au rădăcina chiar în sistem.

Minoritatea creativă arată alternativa:

E o comunitate plină de relații iubitoare și apropiate, într-o societate plină de individualism și tribalism.

E o comunitate plină de liniște și pace, într-o societate plină de epuizare.

E o comunitate plină de sfințenie, într-o societate plină de relativism moral.

E o comunitate plină de speranță, într-o societate plină de nesiguranță.

„Creștinii pot fi, ca minoritate creativă, o prezență vindecătoare în societate, pentru că nu sunt deformați de idolii societății.” (Mark Sayers)

Chiar dacă nu s-ar spune niciodată așa direct sau cu voce tare, pare totuși să fie o paradigmă în multe cercuri: de îndată ce biserica are mașină de fum și lumini care clipesc, cu un spectacol perfect pe scenă, vine trezirea. De curând am vorbit cu un pastor care conduce o biserică mare, la modă, și a urmat exact această paradigmă. Biserica a avut și succes ca număr.

Dar și-a dat seama că nu de asta are nevoie generația Z și, mai ales, că asta nu-i leagă pe termen lung de Isus. Au început să facă seri de laudă doar cu o chitară și cu timp pentru liniște și rugăciune. Și a văzut cât de tare au absorbit adolescenții asta. Cât de mult tânjeau după această întâlnire simplă cu Cel Sfânt, cu sacrul. Trăim într-o lume în care există o supradoză de „la modă”, iar ca biserici încercăm să fim la fel de la modă și sperăm cumva să câștigăm relevanță din asta. Dar tocmai sacrul, sfințenia, faptul că ești altfel creează relevanță reală. Iar minoritatea creativă e un exemplu viu al acestui altfel.

Fericiți în exilul digital

Adolescenții rezistenți trăiesc liberi în exil, pentru că nu au nevoie nici de aprobarea culturii, nici nu trebuie s-o demonizeze ca să se simtă mai bine. Trăiesc încrezători, iubitori și plini de speranță, pentru că înțeleg unde sunt fisurile din narațiunea seculară și pentru că, emoțional și social, prin conținutul digital și ca parte dintr-o minoritate creativă, au structurile de plauzibilitate de care au nevoie pentru credința lor. Asta îi face, fiecare în parte și ca grup, martori puternici într-o lume complexă.

Note

¹ Vezi David Kinnaman și Mark Matlock, Faith for Exiles, Baker Books, Grand Rapids, 2019.

² Vezi comunicatul Postbank din august 2021 (în germană), despre tinerii din Germania.

³ Vezi Tim Keller, How to Reach the West Again, Redeemer City to City, New York, 2020, p. 38 și urm.

⁴ Vezi Peter Berger și Thomas Luckmann, The Social Construction of Reality (în original în engleză), p. 157 și urm. în ediția germană (Fischer, Frankfurt, 2012).

⁵ Walter Brueggemann, The Word Militant: Preaching a Decentering Word, Fortress Press, 2010, p. 33.

⁶ Keller, același, p. 46.

⁷ Mike Gore, Church Conversations: The Culturally Relevant Church, Instagram, 19 august 2021.
</content>
</invoke>