De ce facem asta

Spune-mi naiv, spune-mi neștiutor, spune-mi idealist, dar chiar i-am crezut pe cei din conducerea bisericii când mi-au spus că unul dintre scopurile noului post de lider de tineret era ca tinerii să-L cunoască pe Isus. Poate că nu ne-am înțeles și ne gândeam la lucruri diferite atunci când m-au angajat pe primul meu post în afara bisericii în care crescusem. Poate că își imaginau un șuvoi mic și constant de tineri bine îmbrăcați și îngrijiți, care, prin eforturile acestui nou post, aveau să-și găsească drumul în Împărăția lui Dumnezeu și în primele bănci ale bisericii.

Ce au primit a fost cu totul altceva.

Au primit adolescenți care înjurau, se băteau și se gândeau doar la ei, din familii destrămate, din partea dubioasă a orașului. Au primit mici zurbagii care îi amenințau pe unii dintre ceilalți tineri și le arătau degetul mijlociu doamnelor care îi certau pentru că treceau în viteză pe lângă ele pe skateboard. Pe scurt, au primit tineri sălbatici.

Credeam că oamenii din consiliul bisericii se vor bucura. Dacă avea cineva nevoie să audă vestea bună despre Isus, atunci tinerii ăștia aveau. Cei mai mulți nu ținuseră niciodată o Biblie în mână până să apară la grupul de tineret. Puțini folosiseră vreodată numele lui Isus altfel decât ca înjurătură. Aproape niciunul nu fusese vreodată la școala duminicală și nu auzise povești din Vechiul Testament. Din punct de vedere spiritual, erau foi albe.

Credeam că părinții din biserică se vor bucura de atâtea fețe noi. Unii chiar s-au bucurat, dar alții au fost mai puțin entuziasmați. Când numărul celor noi l-a depășit pe al „veteranilor”, părinții au fost și mai puțin entuziasmați de ce se întâmpla.

„O să aibă o influență rea asupra copilului meu”, a spus unul.

„Exact de tinerii ăștia încerc să-mi feresc fiul când îl trimit la grupul de tineret, ca să n-aibă de-a face cu ei”, a spus altul.

Sigur pastorul și ceilalți colaboratori vor fi de partea mea, mă gândeam. Pastorul m-a chemat în biroul lui și m-a încurajat să-i aduc pe tineri în contact cu muzica clasică și cu alte lucruri culturale, în timp ce vorbeam despre Evanghelie. Eu consideram deja un succes că reușisem să adaug câteva cântece rock creștine la colecția de piese deloc potrivite pentru vârsta lor pe care le ascultau deja. Pastorul era mai în vârstă, aproape de pensie, și nu mai era chiar la curent cu ce se întâmpla în lucrarea cu tinerii.

Îngrijitorul era supărat pe decorațiunile din hârtie igienică care apăreau pe tavanul toaletelor. Cei care se ocupau de finanțe au început să se plângă de cheltuielile pentru suc, materiale de joc, accesorii, benzină și alte lucruri obișnuite care apar regulat într-o lucrare cu tinerii care crește. O serie de oameni se plângeau în surdină că adolescenții ăștia veneau doar ca să fie distrați și că, evident, Evanghelia nu era predicată.

Între timp, veneau tot mai mulți tineri. Îi terorizau pe vecini, fumau în spatele tomberoanelor, iar unii purtau haine care semănau mai degrabă cu niște zdrențe. Ținutele lor creau contraste interesante. Țin minte clar un puști care purta un tricou cu o frunză uriașă de cânepă și citea din Biblie. Ar fi trebuit să-i fac o poză.

Tinerii se hotărau unul după altul să trăiască cu Isus. Viețile lor tinere au început încet să se schimbe prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar eu îi aveam doar câteva ore pe săptămână, în timp ce lumea le avea atenția în restul timpului, așa că lucrurile mergeau încet și au fost mulți pași înapoi. Au fost momente glorioase și momente de groază în lucrarea cu tinerii, ca atunci când un băiat masiv a vrut să se bată cu mine în mijlocul grupului de tineret, pentru că îl rugasem frumos să stea liniștit și să participe.

Biserica a primit ce își doriseră membrii ei. Aveau tineri nemântuiți cât să le iasă pe urechi și, în fiecare săptămână, cetățeni noi în Împărăția lui Dumnezeu.

Dar nu le-a plăcut ce au primit.

Unii membri ai consiliului au cerut să fiu concediat. Eram șocat, confuz, rănit. Cum era posibil? Plecasem să-i caut pe acești puști din afara bisericii și investisem mult timp în adolescenții ăștia! Cum putea cineva să creadă că asta era altceva decât glorios?

Ah, dar cât de tare mă înșelam.

N-a trecut mult până când consiliul bisericii a ajuns să se lupte pentru postul meu, iar votul pentru „îl păstrăm pe tânăr” se câștiga la limită la fiecare ședință lunară. Mergeam pe gheață subțire, în timp ce biserica se împărțea în două tabere: „Să ajungem la cei din afară” și „Să-i protejăm pe ai noștri”.

Am învățat lecția că, deși oamenii spun că vor ceva, s-ar putea să nu le placă atunci când chiar primesc acel lucru.

În cele din urmă, am plecat de bunăvoie din biserică. Motivul? Puteau să spună că vor evanghelizare, dar, când venea vorba de fapte, nu erau în stare s-o facă sau nu o tolerau când o făcea altcineva.

Din practică: Când e vorba de evanghelizare, unii din biserică poate spun că își doresc o lucrare misionară cu tinerii, dar nu le place când chiar o trăiesc.

Orice ar fi nevoie

Cartea aceasta este pentru oamenii care chiar vor să ajungă la tinerii care își petrec timpul în skatepark sau în mall. Este pentru cei care au inimă pentru cei care se pierd în pornografie și pentru cei care tânjesc după recunoaștere și, în căutarea asta, iau decizii greșite în relații.

Este pentru cei care au o toleranță mare față de adolescenții încă nemântuiți care înjură, pentru că înjurăturile sunt limba lumii în care trăiesc și respiră. Cartea aceasta este pentru cei care sunt gata să fie mentori, mătuși de rezervă sau frați mai mari pentru tineri care mai au doar jumătate de familie. Sau pentru cei care nu știu cum e să adormi cu perna pe urechi ca să nu mai auzi certurile și țipetele, dar care sunt totuși gata să fie acolo pentru acești tineri, la fel ca Isus.

Cartea aceasta este pentru cei care sunt gata să facă orice ca să ajungă la cei mulți care suferă în felul acesta.

Cartea aceasta poate fi și periculoasă. Dacă reușești să atragi un grup de tineri de la margine, s-ar putea să descoperi cât de mult își dorește cu adevărat biserica ta evanghelizarea din toată inima. Poate vei vedea cum grupul tău de tineret se revoltă pentru că se schimbă ierarhia, cum părinții se agită din cauza invaziei acestor tineri sălbatici.

Pot izbucni conflicte neașteptate. S-ar putea să vezi cum ți se schimbă metodele de predare. Poate ți se schimbă așteptările. S-ar putea să-ți vezi inima frântă. Și se poate să ai bucuria de a fi parte din cea mai mare minune dintre toate: o viață schimbată, acum și pentru veșnicie.

Bineînțeles, acesta e motivul pentru care facem asta.

Ne suflecăm mânecile și ne afundăm în cultura murdară a tinerilor, care se răspândește în afara zidurilor bisericii. Nu facem asta doar pentru că Învățătorul nostru ne cere s-o facem, ci pentru bucuria care vine atunci când o oaie pierdută e găsită, un suflet zdrobit e eliberat și o inimă frântă e vindecată.

Pentru mine, toate aceste gânduri sunt foarte personale. Am fost și eu odată unul dintre tipii ăștia nespălați de la margine, pentru care jargonul creștin era o enigmă și care punea semn de egalitate între mersul la biserică și tortură. Dar un lider de tineret inovator, cu un sprijin puternic din partea bisericii lui, m-a tras de pe plajă la o activitate care pe atunci părea orice altceva decât evanghelizare: o excursie la surf în Mexic. Călătoria aceea mi-a întărit prietenia cu liderul de tineret, mi-a dat primul gust al Evangheliei pe care l-am putut înțelege și, în cele din urmă, m-a adus acolo unde, un an și jumătate mai târziu, mi-am pus încrederea în Isus.

Când am hotărât să fac pentru alții ce s-a făcut pentru mine și să investesc cu normă întreagă în tineri, pur și simplu am copiat metodele eficiente care funcționaseră atât de bine la mine.

Au trecut mulți ani de când eram băiatul curios, deșirat și bronzat, atras de mesajul lui Cristos. Dar de-a lungul deceniilor am căutat mereu căi de a intra în legătură cu oamenii din afara bisericii, de a mă împrieteni cu ei și, dacă Dumnezeu îngăduie, de a le vorbi despre speranța care este în mine.

Să-i iubești pe alții… pur și simplu pentru că

Oamenii fac misiune din motive diferite. Iată câteva scenarii:

  • Unii sunt într-un fel de jihad evanghelic, mânați de un simț puternic al misiunii. Oamenii pe care îi întâlnesc sunt ținte, suflete care trebuie salvate.
  • Unii fac lucrare de misiune din simțul datoriei. Știu că un creștin trebuie să-și împărtășească credința, așa că se apucă ascultători de treabă, deși li se pare mai degrabă o corvoadă.
  • Unii vorbesc despre Isus plini de entuziasm, pentru că L-au cunoscut de curând, dar descoperă adesea că eforturile lor se răcesc pe măsură ce se obișnuiesc cu ritmul și rutina vieții creștine.

Dumnezeu poate folosi și va folosi aproape orice metodă sau motivație pe care și-o imaginează oamenii ca să-Și răspândească mesajul (Filipeni 1:15-18 este un text minunat care arată asta). Dar asta nu înseamnă că aceste metode sau motivații sunt cele mai bune pentru noi sau pentru oamenii la care vrem să ajungem.

Chiar dacă această carte conține multe idei practice, metodele acestea pornesc de la premisa că liderul de tineret e cu adevărat gata să-i iubească pe tineri, fie că răspund la mesajul lui Isus, fie că nu. Metodele acestea nu sunt gândite ca trucuri pentru a crește numărul participanților, ci ca idei despre cum să-ți legi inima ta și inimile colaboratorilor tăi de inimile oamenilor din afara familiei lui Dumnezeu. Aceste idei, ajutoare și sfaturi îți pot câștiga dreptul de a vorbi în viața unui tânăr și de a-i deveni prieten. Trebuie folosite cu această viziune în minte.

Din practică: Ca să ajungi la cei din afara bisericii, ai nevoie de o inimă gata să-i iubească pe tineri, fie că răspund la mesajul lui Isus, fie că nu. Nu e vorba să folosești trucuri ca să crești numărul participanților, ci să ajungi la inimile celor care sunt în afara familiei lui Dumnezeu.

Nevoia

Teologilor le place să spună că trăim într-o cultură postcreștină. Prin asta vor să spună că tot mai mulți oameni crescuți în cultura occidentală nu se mai consideră explicit creștini și nu-și mai privesc morala și etica printr-un filtru creștin sau biblic.

În deceniile trecute era corect politic să mărturisești o credință și să mergi din când în când la locașul de cult din zonă, chiar dacă, practic, nu erai un credincios adevărat. Cel puțin, într-o astfel de societate exista un strat subțire de religiozitate, iar cei mai mulți spuneau că „creștin” e aroma lor preferată. Indiferent cum se purtau, oamenii măcar declarau din vârful buzelor că țin la o gamă largă de valori morale și etice creștine, cu câteva excepții notabile, cum ar fi ipocrizia.

Astăzi avem mai mulți părinți care nu consideră necesar să se țină de etica, standardele și valorile biblice. Își fac propriul sistem de valori sau aleg varianta „bufet suedez”, care le permite să-și aleagă dintre valorile creștine pe cele care le plac și să le ignore pe cele care nu le convin.

Puțini dintre acești părinți simt nevoia să le dea copiilor o bază spirituală, trimițându-i la școala duminicală. De fapt, mulți sunt indiferenți față de moștenirea spirituală a copiilor lor și declară că „copiii pot decide singuri mai târziu, când vor fi mai mari, dacă vor să creadă în Dumnezeu sau să-și aleagă o religie”. Copiii acestor părinți sunt copii în derivă, fără ancoră spirituală, fără limite clare și fără o direcție care să-i ajute să ia decizii bune în viață.

Și alături de acești părinți sunt foarte, foarte mulți părinți care vor ce e mai bun pentru copiii lor, dar nu știu cum sau nu au încrederea necesară ca să-i conducă bine.

În această lume suntem chemați să vorbim.

Din practică: Astăzi avem mai mulți părinți care nu consideră necesar să se țină de etica, standardele și valorile biblice.

Momentul și vârsta ideale pentru evanghelizare

Anii adolescenței, și mai ales primii ani ai adolescenței, sunt decisivi pentru a-L prezenta pe Isus cuiva care încă nu crede în El. În această etapă a vieții e mult mai ușor să găsești urechi și inimi deschise decât în oricare alt moment, dar comunitățile creștine ratează sau ignoră adesea această ocazie.

Imaginează-ți că ești un pescar pasionat. Nu mă refer la faptul că îți place pur și simplu să mergi în sălbăticie, să te bucuri de peisaj și să savurezi singurătatea, în timp ce încerci să prinzi un păstrăv sau doi. Mă refer la faptul că îți place cu adevărat să pescuiești, cu scopul de a te întoarce acasă cu cât mai mulți pești. Să zicem că ai de ales între mai multe locuri de pescuit. În unele locuri, șansele să prinzi un pește sunt destul de mici, dar la un anumit iaz șansele sunt destul de mari. Unde mergi la pescuit? Pentru un pescar înrăit, răspunsul e evident. Mergi în locurile verificate, unde prinzi mereu mai mulți pești.

Din practică: E mult mai ușor să găsești urechi și inimi deschise la adolescenți, mai ales la cei mai mici, dar comunitățile creștine ratează sau ignoră adesea această ocazie.

De ani de zile, sondajele arată că majoritatea oamenilor care devin creștini iau această decizie înainte de 20 de ani (estimările merg până la 85 la sută), iar o mare parte dintre aceste decizii au loc înainte de clasa a noua. Aceleași sondaje arată că, odată cu vârsta, scade tot mai mult probabilitatea ca cineva să se hotărască pentru Isus. Anii adolescenței sunt deci o „apă de pescuit” de primă clasă, în care ar trebui să lucreze mulți dintre cei chemați să fie pescari de oameni, mai ales dacă vor cu adevărat „să prindă pești” și nu doar să fie pescari de weekend.

Cu puțin bun-simț, orice biserică ce vrea cu adevărat să conducă suflete la mântuire în Isus ar trebui să investească mult timp, energie și resurse în această grupă de vârstă, unde potențialul unei decizii este atât de mare. Deși mulți lideri de biserică știu aceste lucruri, se investește foarte puțină energie ca să se profite la maximum de această ocazie. Pentru grupa de vârstă de 11 până la 14 ani se folosesc foarte puțini oameni pregătiți, puțină gândire, puțini bani și puține resurse.

În comunitatea de credință în care slujesc ca pastor învățător, confruntarea cu realitatea a schimbat ritmul lucrării noastre. Persoana noastră cea mai importantă pentru evanghelizare este liderul de tineret pentru cei de 11 până la 14 ani. Biserica noastră investește multe resurse ca să se asigure că există uneltele și oamenii necesari pentru a-L prezenta pe Isus acestei grupe de vârstă. Dacă ar veni o criză financiară și ar fi nevoie de tăieri, liderul nostru de tineret pentru cei de 11 până la 14 ani ar avea un post la fel de sigur sau mai sigur decât oricare alt angajat. El ar fi ultimul care ar trebui să plece, iar lucrarea lui ar fi ultima la care s-ar tăia. Atât de importantă este această „apă de pescuit”, încât are prioritate față de aproape orice alt efort misionar pe care biserica îl consideră important.

Lideri de tineret, poate trebuie să ne îndreptăm mai hotărât atenția și energia spre tinerii de 11 până la 14 ani care hoinăresc prin cartiere, skateparkuri și mall-uri. E evident că cei care Îl cunosc pe Isus la vârsta asta au mai multe șanse să aleagă o viață cu Isus.

Reflecție

❓
Unde ai văzut că evanghelizarea era dorită în vorbe, dar nu era pusă în practică? Ce te-ar putea ajuta să ai tot mai multă inimă pentru oamenii la care Evanghelia n-a ajuns încă?

Acest articol a fost scris de Rick Bundschuh și a apărut prima dată în cartea sa „Reaching Unchurched Teens (Youth Ministry in the Trenches)” (capitolul 1, „Thinking Through Why We Do This”). Versiunea în limba română: Pulse.