Epuizarea voluntarilor: acesta a fost răspunsul a patru lideri din lucrarea cu copiii din zona noastră, când i-am întrebat care e partea cea mai grea a slujirii lor. Pe atunci adunam informații pentru biserica nou-plantată în care urma să slujesc curând și căutam răspunsuri la întrebări ca acestea: Cum conduci o lucrare cu copiii? Ce o face sănătoasă?

Șapte ani mai târziu, stau de cealaltă parte a mesei și răspund la astfel de întrebări pentru o nouă biserică plantată. Și Îi sunt atât de recunoscătoare Domnului că pot da un alt răspuns.

Eu definesc epuizarea voluntarilor ca „o stare cronică de istovire emoțională sau spirituală, cauzată de cerințele neîncetate ale slujirii”. Nenumărați factori pot duce la această stare. De aceea, în loc să fac o listă a cauzelor, vreau să arăt patru căi prin care liderii își pot proteja echipa de epuizare.

1. O misiune clară, care pătrunde totul

O declarație de misiune clară pentru lucrarea cu copiii este indispensabilă. Voluntarii trebuie să înțeleagă de ce facem ceea ce facem. Totuși, poți proclama fără efort o declarație de misiune și să nu reușești s-o pui în practică.

Un exemplu: dacă declarația noastră de misiune spune că îi îndreptăm pe copii spre Regele Isus, dar procedurile, instruirile și așteptările noastre nu sunt orientate foarte practic spre acest scop, atunci declarația e doar ceva ce spunem, nu ceva ce facem. Misiunea nu a pătruns în tot ce facem.

Vreau ca echipa noastră să înțeleagă: să-i îndrepți pe copii spre Regele Isus înseamnă mult mai mult decât lecția biblică (dar nu mai puțin decât ea). Putem transmite Evanghelia în timp ce consolăm un copil tulburat, în timp ce colaborăm cu părinți al căror copil se luptă să arate respect și în timp ce venim la slujire cu bunul venit al Domnului pe buze și în atitudinea noastră.

Printre momentele de care sunt cea mai mândră ca lider se numără duminicile în care voluntarii mi-au povestit: A fost o dimineață foarte grea, dar Isus a fost vestit. Dacă măsura noastră a succesului este cât de cuminte a fost grupa sau cât de bine a mers lecția, voluntarii se simt repede învinși. Dacă însă slujim cu misiunea comună de a îndrepta copiii spre Isus, putem fi încurajați că misiunea a fost împlinită, chiar dacă lucrul manual nu a fost terminat (sau nici măcar început).

O declarație de misiune clară încurajează primul „da” al unui voluntar. Dar o misiune care pătrunde totul îl încurajează să persevereze când lucrurile devin grele.

2. Grija pentru voluntari

Sala grupei nu e singura provocare cu care ne confruntăm în slujire. Provocările vin și din viața din afara bisericii: vremuri grele, doliu, răni, săptămâni încărcate. Ca lideri, trebuie să ne îngrijim de voluntarii noștri la fel de conștient cum ne îngrijim de copiii pe care îi slujim. Nu vrem să fim o biserică ce doar spune că își prețuiește voluntarii. Vrem să avem grijă activ de ei: fizic, emoțional și spiritual.

De curând, o pierdere grea în familia apropiată a lovit un cuplu devotat care slujește în lucrarea noastră cu copiii. Înmormântarea a fost sâmbătă, iar duminică cei doi erau trecuți în programul de slujire. Un lider grijuliu nu îi întreabă dacă ar vrea să aibă duminica liberă. Le spune că își iau liber și apoi adună echipa ca să poarte împreună povara slujirii.

Există mereu un voluntar care are nevoie de binecuvântarea neașteptată a unei pauze, în timp ce altul ar avea de câștigat dacă i s-ar încredința mai mult. Unii au nevoie de încurajare, alții de o provocare blândă. N-o să reușim niciodată să facem asta perfect. Dar chiar și într-o ocazie ratată se ascunde o a doua ocazie: pentru iertare și smerenie. Și asta e grijă.

Conducem o echipă de oameni, nu de roboți. Da, vrem să slujim în fiecare duminică cât mai multor copii și familii, dar nu cu prețul ofilirii unui membru al echipei.

Vrem să slujim în fiecare duminică cât mai multor copii și familii, dar nu cu prețul ofilirii unui membru al echipei.
📝
Încurajare de la Ruth: Dragă lider de tineret!

Nu uita: și tu ești un lucrător în Împărăția lui Dumnezeu care are nevoie de grijă. Ai grijă să existe în viața ta oameni care se îngrijesc de tine, te încurajează și te însoțesc spiritual.

Pentru că și pentru tine e valabil: să-i înveți, să-i călăuzești și să-i iubești pe voluntari ar trebui să izvorască din preaplinul propriei tale creșteri spirituale.

3. Ucenicia are prioritate

Să-i înveți, să-i călăuzești și să-i iubești pe copii ar trebui să izvorască din preaplinul propriei creșteri spirituale, nu pe seama ei. Din păcate, există nenumărate situații în care voluntarii sunt supraîncărcați și preiau atâtea ture în camera celor mici, încât abia mai ajung ei înșiși la serviciul de închinare sau la un studiu biblic. E nevoie de înțelepciune și de relație ca să-ți dai seama când cineva se simte copleșit. Și e nevoie de o planificare atentă ca să observi când cineva a fost programat din greșeală la patru slujiri la rând.

Folosesc intenționat un proces de planificare mai puțin eficient, ca să știu exact cine slujește, unde și cât. E obositor, dar merită: așa văd dacă cineva a primit din greșeală patru ture una după alta.

Dacă vrem ca voluntarii noștri să fie mai mult decât trupuri care umplu goluri, trebuie să le susținem ucenicia și să-i întrebăm regulat dacă sunt sănătoși ca membri ai bisericii. Când sănătatea spirituală a unui voluntar e în joc, preferăm să închidem o sală de grupă decât să-l împingem să slujească.

4. Un lider atent

Un factor frecvent în epuizarea voluntarilor este sentimentul că ești lăsat singur în sala grupei. Asta ține mai puțin de faptul că slujești prea mult și mai mult de faptul că slujești fără sprijinul pe care îl sperai din partea conducerii.

Voluntarii povestesc atunci că abia mai trec cumva de o dimineață. Sau că dau tot ce au mai bun și totuși pleacă acasă cu sentimentul că au eșuat. Să-ți iei rămas-bun după o astfel de dimineață te poate istovi cu adevărat. Voluntarii se întreabă: „Fac destul? Pur și simplu nu mă pricep? De ce e mereu atât de greu?”

În astfel de situații, o ureche atentă face foarte mult. Apleacă-te ca să auzi cu adevărat îngrijorările, greutățile și întrebările. Fii un lider care primește sincer și cu bucurie feedbackul și sugestiile. Dar atenția înseamnă mai mult decât ascultare. Ea acționează pe baza a ceea ce aude. Asta înseamnă: să discuți serios sugestiile, să lucrezi din greu la soluții și să-i ții pe voluntari la curent în timp ce lucrezi la ele.

Atenția înseamnă mai mult decât ascultare. Ea acționează pe baza a ceea ce aude.

Epuizarea voluntarilor este un pericol real în orice slujire. Din fericire, nu trebuie să devină realitate.

Lanțul grijii: cine are grijă de voluntari are grijă de copiii pe care ei îi slujesc

Nu trebuie să alegem între grija pentru copii și grija pentru voluntari. Când avem grijă de voluntarii noștri, avem grijă de copiii pe care ei îi slujesc. Și când nu pierdem din vedere că lucrarea se face pentru Isus și în puterea Lui, putem construi o echipă de bărbați și femei cu gândire misionară, sănătoși spiritual, care îi îndreaptă pe copii spre Evanghelie.

De reflectat: Care dintre voluntarii tăi are nevoie săptămâna aceasta mai degrabă de o pauză decât de un nou program de slujire? Și după ce ți-ai da seama că cineva doar mai umple goluri, în loc să crească spiritual?

În colaborare cu The Gospel Coalition. Originalul, scris de Amy Hornbuckle, a apărut pe thegospelcoalition.org (în engleză). Versiunea germană: Ruth Delahaie și Andy Fronius (echipa Pulse). Versiunea în limba română: Pulse.