„În viitor, totul va fi mai bine. Mai relaxat. Mașinile ne vor prelua munca. Vom avea mai mult timp (și mai multă plictiseală!) decât am avut vreodată.”
Așa sună, cam de la industrializare încoace, prognozele despre viitor ale unui număr destul de mare de oameni deștepți (sociologi, istorici, filozofi, teoreticieni ai societății). Pe bune.
Realitatea: mai degrabă o pandemie emoțională
- În Germania, la fiecare 48 de minute un om își ia viața.
- Numărul diagnosticelor de burnout aproape s-a dublat în ultimul deceniu.
- Unul din patru germani trece o dată pe an prin stări de depresie sau de anxietate.
- În Germania mor în fiecare an mai mulți oameni prin sinucidere decât din cauza accidentelor rutiere, a drogurilor și a HIV la un loc.
Întrebarea de un milion este, firește: DE CE!? De ce s-au înșelat oamenii de știință atât de tare cu prognoza lor? De ce suntem, de fapt, atât de stresați 24/7, de ce ni se pare tot timpul că totul e prea mult și de ce e „sănătatea mintală” un subiect atât de fierbinte?
Cum funcționează societatea noastră?
E la îndemână, desigur, să dăm vina pe societatea noastră. Dar… e adevărat? E societatea noastră de vină? Ne îmbolnăvește societatea noastră?
Ca să răspundem, trebuie să înțelegem ADN-ul și mentalitatea societății noastre. Ele se pot rezuma în cinci convingeri, pe care sigur le-ai auzit deja și pe care poate chiar le împărtășești (conștient sau inconștient). Ce devine clar: societatea noastră ne pune pe TOȚI în fața unor provocări, iar asta ne poate afecta sănătatea mintală.
1. „Adevărul tău nu e neapărat și adevărul meu”
… Unul dintre clasicii noștri! Trăim în epoca științei și ne chinuim cu efectele ei secundare. Azi știm despre atomi sau despre univers mai mult ca oricând. Dar un filozof deștept pe nume Habermas ne-a învățat: știința îți poate spune cum faci ceva. Dar nu și dacă ar trebui să-l faci. Cu toată încrederea în „cum”, am pierdut „de ce”-ul. De ce suntem aici. De ce tânjim după iubire.
Dezamăgiți de știință, ca societate ne-am reorientat și ne-am catapultat într-un relativism postmodern. Asta se vede în valoarea la modă, toleranța (adevărul meu nu mai trebuie să fie adevărul tău), și într-un scepticism general: există oare un adevăr absolut? A devenit cool și la modă să pui totul la îndoială: presa (mincinoasă), datele despre Covid, competența profesorilor noștri.
→ Diagnostic: dezorientare
Ce sună a libertate absolută e, de fapt, haos. Scepticismul modern („nu vreau să mă fixez pe o poziție”) și toleranța („nu am voie să mă fixez pe o poziție”) transformă viața într-un joc uriaș de Twister. Ne îndoim și ne răsucim ca nu cumva să jignim pe cineva. Nu mai luăm apărarea unor poziții și încetăm să ne formăm propriile poziții. Urmarea: o dezorientare incredibilă a unei societăți fără valori și adevăruri absolute.
2. „Poți realiza orice”
„Viața nu e un basm” era pe vremuri. După război. Azi, în Occident, viața noastră e un basm, cu sclipici. Și cu unicorni. Cel puțin la prima vedere. Narațiunea noastră: de la spălător de vase la milionar. „The sky has no limit.” Sună bine la început, nu? Dar visul american devine tot mai mult un coșmar.
→ Diagnostic: presiunea performanței
Pentru că, din frumosul „Poți realiza orice”, societatea noastră a performanței face repede un „Trebuie să realizezi ceva”. Dacă totul e posibil, atunci, dacă nu ajungi departe, înseamnă că n-ai fost destul de ambițios, de inteligent sau de talentat. Dacă nu înființezi un startup, dacă nu salvezi lumea. Dacă nu ai o viață de vitrină pe Insta. Firește că asta duce la presiunea performanței.
3. „Rămâi cum ești”
„Cine sunt eu?” e probabil întrebarea centrală a vremii noastre. Răspunsul societății noastre e scris caligrafic pe aproape fiecare felicitare de ziua de naștere: fii cum ești, rămâi cum ești, ești bun așa cum ești, rămâi fidel ție însuți. Uneori, cu adaosul (pseudo)social „atâta timp cât nu faci rău nimănui”.
De la Rousseau încoace, ne stabilim singuri identitatea. Asta se vede în prezent în dezbaterea despre identitatea de gen și în destrămarea modelului binar al sexelor. Sau în noile tendințe de justificare: totul e în regulă, greșeli nu mai există. Ce era odinioară păcat și avea nevoie de pocăință ține azi de psihic și are nevoie de terapie. Exemplul cel mai clar: personajele negative din filmele cu James Bond erau pe vremuri „rele”. Azi sunt psihopați.
→ Diagnostic: criză de identitate
Problema: o identitate pe care trebuie să ne-o atribuim singuri e întotdeauna extrem de instabilă. Crizele de identitate sunt inevitabile. De ce? În primul rând, nu funcționează. Nimeni nu se ridică la înălțimea propriilor pretenții. Și dacă nu ne descurcăm cu studiile, rămânem de râs. Sau dacă nu ne simțim la fel de amuzanți, de demni de iubire și de frumoși ca ceilalți, și poate chiar nu suntem. Ce facem atunci? În al doilea rând, nu ajunge. Noi, oamenii, avem nevoie de confirmare din exterior. Așa suntem făcuți. De aceea are atâta succes, de exemplu, fragila noastră cultură a like-urilor și a gratificării instantanee de pe rețelele sociale.
4. „Lumea devine tot mai rea”
Pandemie globală. Black Lives Matter. Haosul Brexitului, haosul Trump, haosul climatic. Mergem la vale. Cel puțin așa se simte. Și, cum se întâmplă când cobori la vale: merge tot mai repede. Tot mai necontrolat. Societatea noastră a pierdut ceea ce se numește optimismul secular față de progres. De la 11 septembrie 2001 (cel târziu de la prăbușirea pieței imobiliare americane din 2007), pentru prima dată de la industrializare încoace nu mai credem că copiii noștri vor avea o viață mai bună decât noi. Starea noastră de bază: un scepticism general față de viitor. Bănuim că următorul crah, următoarea pandemie, criza climatică vor veni. Poate chiar mâine.
→ Diagnostic: frica de viitor
Pe deasupra, consumăm deja știrile în timp real. Stăm 5-9 ore pe zi pe telefon. Vedem pe TikTok cum trec apele inundației prin Ahrweiler (în Germania) și tremurăm alături de vecinii de pe acoperiș. John Eldredge, guru al podcasturilor, vorbește despre „empathy overload” și „compassion fatigue”: copleșire emoțională și un rezervor de compasiune golit. Sufletele noastre au capacitatea unui sat medieval, dar purtăm povara lumii întregi. Și ea pare tot mai grea cu fiecare oră. Firește că ne luptăm cu frica de viitor.
5. „Totul trebuie să fie mereu disponibil”
Căpșuni iarna. LTE pe vârful muntelui. În lumea noastră, imposibilul a devenit imposibil. Totul trebuie să fie mereu disponibil. Chiar și noi. Pe vremuri, capacitatea noastră de a munci era limitată. Azi, le-am pus limite acestor limite: de când Edison a inventat becul electric (1879), nu mai există nicio limită de timp, putem munci chiar și noaptea. Iar de la inventarea iPhone-ului (2007), a dispărut limita de spațiu: muncim de oriunde.
→ Diagnostic: stres continuu
Suntem disponibili mereu și peste tot. Asta înseamnă presiune, solicitare continuă, stres continuu. Nu ne mai oprim dispozitivele și uităm tot mai mult cum să ne deconectăm noi înșine.
Deci, ne îmbolnăvește societatea?
Nu. Dar ne împovărează. Ne pune în fața unor provocări. Așa cum fiecare societate îi pune la încercare pe oamenii vremii ei. Acum 100 de ani era vorba despre lipsa alternativelor, lipsa de perspectivă și întrebări ideologice. Provocările noastre de azi: dezorientarea, presiunea performanței, crizele de identitate, frica de viitor și stresul continuu.
Ce putem face?
Există câteva instrumente practice. Putem dezinstala aplicațiile inutile de pe telefon și dezactiva notificările push. Să dormim suficient. Să urmărim știrile mai selectiv. Să împărțim subiectele de rugăciune pentru prieteni, politică, societate, familie etc. pe diferite zile ale săptămânii. Să învățăm să spunem nu unor lucruri bune. Să redăm sabatului locul de zi de odihnă. Să învățăm să facem „social detox”. Și putem învăța să gândim altfel. Ca creștini, avem răspunsuri bune (alternative reale!) la provocările societății noastre. Vestea bună e și azi atât de bună și de actuală, pentru că la Dumnezeu găsim orientare, perspectivă, identitate, siguranță și odihnă. De ce? Pentru că suntem în lume, dar facem parte din Împărăția lui Dumnezeu, care funcționează cu totul altfel.
Perspectiva noastră ca creștini
Cum își imaginează Dumnezeu lucrurile, ne arată Isus, de exemplu, în Predica de pe Munte. Acolo, El întoarce cu susul în jos principiile societății noastre. Și asta schimbă totul. Nu pentru că societatea noastră ar fi atât de rea sau de amenințătoare cum ne place adesea nouă, creștinilor, să credem, ci pentru că vedem cât de incredibil de frumos și de eliberator este, în comparație, proiectul lui Dumnezeu pentru societate:
| ADN-UL SOCIETĂȚII NOASTRE | DIAGNOSTIC | PROIECTUL LUI DUMNEZEU PENTRU SOCIETATE | URMAREA |
|---|---|---|---|
| „Adevărul tău nu e neapărat și adevărul meu” | Dezorientare | „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14) | Orientare, pretenția de adevăr (care nu exclude, ci invită) |
| „Poți realiza orice” | Presiunea performanței | „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Matei 6:33) | Perspectivă, prioritate, „viața ta abia urmează” |
| „Rămâi cum ești” | Criză de identitate | „Dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l” (Matei 5:29) | Identitate, corectare, „poți veni așa cum ești, dar nu trebuie să rămâi așa cum ești” |
| „Lumea devine tot mai rea” | Frica de viitor | „Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine” (Matei 6:34) | Siguranță, ocrotire |
| „Totul trebuie să fie mereu disponibil” | Stres continuu | „… intră în cămăruța ta, încuie ușa după tine” (Matei 6:6) | Liniște, pauză, retragere |
Fac totuși și creștinii burnout? Da! A fi creștin nu înseamnă să treci hurducându-te, fără nicio pană, pe drumul plin de gropi al societății noastre. Criza sănătății mintale e o realitate. Dar la fel e și Împărăția lui Dumnezeu. De aceea există speranță. Și de aceea credința noastră e și azi (poate tocmai azi!) răspunsul la provocările vremii noastre.
Versiunea în limba română: octombrie 2026
