„Fii pur și simplu tu însăți.” Lilly se simte stresată de sfatul acesta bine intenționat. De aceea, pe Instagram e pur și simplu „Lilly”. Alte detalii despre ea le cauți degeaba în descrierea profilului. E în ultimul an de școală și simte tensiuni între roluri foarte diferite, pe care le poate scoate oricând la iveală, în locuri și situații diferite. „Cine sunt eu la școală, acasă și la biserică?”, se întreabă.

Pentru Lilly, nicio descriere e mai bună decât una care o bagă într-un sertar. Sau, și mai rău: una care ar putea speria un grup de prieteni, o soartă pe care Lilly încearcă s-o evite cu orice preț. Lilly recunoaște: „Nu știu cum să adun toate aceste personalități într-un singur cont de social media. Nu știu ce sau când să postez.”

Grafică: trei bule de dialog cu întrebările „Cine sunt eu?”, „Unde îmi e locul?” și „Ce pot schimba?”, alături un semn de întrebare galben
N-o să punem niciodată în mișcare această generație dacă nu înțelegem întrebările ei cele mai apăsătoare și nu le răspundem împreună cu ea.

Lupta de a fi „pur și simplu tu însăți” ridică pentru eleva din clasa a XII-a multe întrebări. Și asta e doar vârful aisbergului. Ca orice adolescent, și Lilly e un semn de întrebare ambulant.

Dr. Kara Powell este cercetătoare și autoare. Împreună cu echipa ei de la Fuller Youth Institute a făcut 2.200 de interviuri cu adolescenți din SUA și le-a publicat într-un raport de cercetare (în engleză). Lilly e una dintre ei.

O mână ține un telefon pe al cărui ecran se vede un dosar cu aplicații de social media
N-o să punem niciodată în mișcare această generație dacă nu înțelegem întrebările ei cele mai apăsătoare și nu le răspundem împreună cu ea. Printre întrebările care trec oricând prin mintea oricărui adolescent, cele despre identitate, apartenență și impact sunt adesea pe primul loc.

Ce întrebări își pun adolescenții de fapt?

Elevii cu care lucrezi sunt frământați de o mulțime de întrebări. Probabil au de-a face cu teme ca: prietenii, culoarea pielii, bani, note, abuz, dreptate, sport, viitor, familie, social media sau sănătate mintală. Uneori întrebările lor ies la suprafață și sunt murmurate cu voce tare. Dar de cele mai multe ori rămân închise înăuntrul sufletului sfâșiat al unui adolescent și în caruselul nesfârșit al gândurilor.

N-o să punem niciodată în mișcare această generație dacă nu înțelegem întrebările ei cele mai apăsătoare și nu le răspundem împreună cu ea. Printre întrebările care trec oricând prin mintea oricărui adolescent, acestea sunt adesea pe primul loc:

  1. Cine sunt eu?
  2. Unde îmi e locul?
  3. Ce pot schimba?

1. „Cine sunt eu?”

Prima întrebare e cea despre identitate, felul în care ne vedem pe noi înșine. Prea des, adolescenții ca Lilly simt că sunt la ani-lumină de a fi „ei înșiși”. Asta vine și din faptul că ștacheta e prea jos pentru ei. Vor mai mult; vor să fie „cea mai bună versiune a lor”. Lilly se prăbușește emoțional când face o greșeală. Greșelile „mă dau peste cap o zi întreagă. Știu că e omenește să greșești. Dar mă simt foarte rău atunci.” Asta nu e cea mai bună versiune a ei.

Dar, ca la Lilly, sinele unui adolescent, fie că îl vede ca bun sau rău, e adesea un amestec de mai multe fragmente de identitate.

Pentru tine, „tu însuți” înseamnă poate un singur eu, dar adolescentul obișnuit se mișcă mereu între mai multe identități și încearcă să-și dea seama pe care dintre „eurile” lui trebuie să-l joace în momentul acela. Cine e ea la școală sau acasă diferă de cum se arată la club sau cu prietenii cei mai apropiați. Și toate acestea diferă de cine e ea la biserică.

Prea des ne reducem pe noi înșine sau pe alți oameni la o singură identitate. Dar fiecare dintre noi are în el mai multe identități sau fragmente de identitate. Jacqueline Novogratz spune că n-ar trebui să înțelegem identitatea într-un fel care ne desparte, ci într-un fel care ne leagă: fiecare dintre noi are în el mai multe identități. Pierdem șansa de a cunoaște identitățile variate dintr-o altă persoană, de a găsi legătura aceasta și de a construi pe ea.

#### Identitatea ca un pachet de cărți

Fața unei tinere cu plasturi pe obraji și pe nas, pe unul scrie în engleză „I'm not my skin”
Fiecare om e un teanc de fragmente de identitate, care formează o identitate întreagă. Devine interesant când o parte a identității tale e amenințată și cineva vorbește disprețuitor: „Urăsc asta” sau „oamenii aceștia sunt atât de proști”, sau „ne vor răul”, sau „nu le pasă”, sau … Atunci e foarte probabil ca partea atacată a identității tale să urce în vârful ierarhiei, chiar deasupra teancului. Asta e tot ce ești atunci, sau pari să fii.

După 11 septembrie, scriitorul libanezo-francez Amin Maalouf a publicat o carte intitulată Les Identités meurtrières (Identități ucigașe). În esență, își pune întrebarea: „Cum putem să ne masacrăm unii pe alții în numele identității?” Ne invită să ne gândim la multele fragmente de identitate pe care le poartă fiecare om: de exemplu „bărbat, alb, heterosexual, fiu, muzician, vegetarian, …” și așa mai departe.

Nu avem mai multe identități, ci una singură. Ea e alcătuită din toate fragmentele care au format-o, într-o „dozare” anume, diferită de la om la om. Cele mai importante sunt originea familiei, sexul, culoarea pielii, cultura, religia, naționalitatea și experiențele personale.

Fiecare om e un teanc de fragmente de identitate, care formează o identitate întreagă. Devine interesant când o parte a identității tale e amenințată și cineva vorbește disprețuitor: „Urăsc asta” sau „oamenii aceștia sunt atât de proști”, sau „ne vor răul”, sau „nu le pasă”, sau … Atunci e foarte probabil ca partea atacată a identității tale să urce în vârful ierarhiei, chiar deasupra teancului. Asta e tot ce ești atunci, sau pari să fii.

Deodată au loc discuții bazate pe un fragment al identității noastre, nu pe întregul a ceea ce suntem și avem să ne dăm unii altora.

Toți am trăit asta: de exemplu, când la începutul pandemiei europenii din vest îi evitau pe oamenii cu trăsături asiatice, de frica coronavirusului. Sau după 11 septembrie, când lupta împotriva teroriștilor a crescut în mintea oamenilor până la un război împotriva musulmanilor. Sau la fiica mea, care în primii ani de viață a crescut cu atacuri continue împotriva originii ei rome. Adulții din jurul ei încercau să mă convingă: „Potențialul ei intelectual e limitat din cauza culorii pielii.”

Când începem să-i facem pe musulmani, pe refugiați sau pe alte grupuri responsabili pentru problemele noastre, reducem un grup întreg la un singur fragment de identitate. E periculos, pentru că prea des tocmai asta duce la acțiunile de care de fapt ne temeam.

#### Din pandemie rezultă trei mari probleme de identitate

Dacă biserica, părinții și mentorii vor să aibă strategii eficiente de apologetică și evanghelizare după pandemia de COVID-19, trebuie să aibă un răspuns clar la aceste modele de identitate, pe care Tim Keller le-a numit cele 3 mari probleme de identitate care rezultă din pandemie. Dacă aceste trei cărți ajung în vârful teancului de identitate al tinerilor, mă tem de un efect distructiv de durată asupra vieții lor. Niciunul dintre aceste modele nu corespunde Evangheliei, iar tinerii se vor lupta cu ele în anii următori:

O tânără stă pe podeaua unei camere mari, cu spatele sprijinit de pat, și se uită la telefon
Identitatea la tineri: în „modelul victimei”, identitatea ta stă în grupul minoritar din care faci parte și în felul în care ai fost asuprit. Dacă fac parte dintr-o minoritate, aceasta e identitatea mea principală, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă: „Pentru că nu sunt alb, nu sunt bărbat și nu sunt heterosexual, asta are o valoare deosebită.” Identitatea mea principală e deci că am fost, respectiv sunt, o persoană marginalizată.
  1. Modelul de identitate terapeutic-individualist: identitatea ta constă în a-ți urma dorințele cele mai adânci. În această abordare seculară a identității, te uiți înăuntrul tău, îți identifici dorurile cele mai adânci și hotărăști că acesta e adevăratul tău eu: „Identitatea nu se găsește în Dumnezeu, în familia mea sau în îndatoririle mele, ci în faptul că vreau să-mi împlinesc dorurile cele mai adânci. Trebuie să-mi realizez dorințele. Și asta e identitatea mea.”
  2. Modelul identității de victimă: în acest model, identitatea ta stă în grupul minoritar din care faci parte și în felul în care ai fost asuprit. Dacă fac parte dintr-o minoritate, aceasta e identitatea mea principală, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă: „Pentru că nu sunt alb, nu sunt bărbat și nu sunt heterosexual, asta are o valoare deosebită.” Identitatea mea principală e deci că am fost, respectiv sunt, o persoană marginalizată.
  3. Modelul creștin-naționalist: nu ești un elvețian adevărat (sau german, sau american) dacă nu ești un creștin protestant alb, căruia nu-i plac imigranții. În acest model, naționalitatea se topește în religia creștină. Cu mare îngrijorare, dr. Tim Keller observă că aceasta e mai ales o problemă a evanghelicilor din America. Evanghelicii din spațiul de limbă germană sunt, după aprecierea lui Keller, prea puțini pentru asta. Și totuși, printre ei sunt o serie de oameni care spun: „Nu ești un german adevărat dacă nu ești protestant alb. Creștin. Nu vrem musulmani aici. Nu vrem toți imigranții aceștia aici.” E politica identitară a aripii de dreapta. Această topire a creștinismului cu faptul de a fi vest-european alb amintește de fuziunea dintre biserică și stat la „Creștinii germani” (în germană), între 1933 și 1945, și poate redeveni actuală.

Problema cu politica identitară este că oamenii sunt clasificați după identitatea grupului lor, oricât de fragmentar ar fi formulată aceasta. Cred că e incredibil de periculos mai ales atunci când identitatea grupului are întâietate față de identitatea individuală. Pentru că, dacă pornești de la ideea că oamenii trebuie identificați în primul rând prin grupul lor, le poți atribui prin grupul lor și o vină colectivă (cuvinte cheie: sănătatea contra celor nevaccinați; străinii contra locurilor de muncă; …).

Toate trei sunt distructive: „Aceste modele de identitate sunt distructive pentru oamenii care le adoptă ca identitate principală. Contrazic absolut tot ce spune Biblia despre felul în care funcționează identitatea”, spune dr. Tim Keller.

Să fii tu însuți e greu și pentru că tinerii își construiesc rar identitatea exclusiv din propriile surse. Teancul de identitate al fiecărui adolescent e format în parte de influența colectivă a membrilor familiei, a prietenilor, a altor adulți cu autoritate și a influencerilor. Asta poate duce la o mulțime de așteptări, una dintre temele principale pe care dr. Kara Powell și echipa ei le-au auzit de la tinerii din studiu: *„Sunt ce așteaptă alții de la mine.”*

2. „Unde îmi e locul?”

Aceasta e întrebarea apartenenței, a legăturii noastre cu ceilalți. Am spune că „ne e locul” acolo unde suntem cu oameni care ne cunosc cu adevărat, ne înțeleg și ne acceptă așa cum suntem.

Un bărbat cu ochelari stă pe spătarul unei canapele lângă un adolescent cu glugă, care privește în jos
Adolescenții simt că le e locul acolo unde se simt bine. La oameni care îi acceptă fără să-i judece. Unde sunt incluși și nu trebuie să se prefacă.

Apartenența e unul dintre marile doruri spirituale ale vremii noastre, despre care a vorbit deja și Maslow în piramida nevoilor. Suntem o societate marcată de singurătate și izolare. Avem prieteni, urmăritori și fani pe social media, dar contactele acestea ne amintesc adesea doar cine nu ne urmărește sau unde nu ne e locul.

Ca Lilly, adolescenții vor atât de mult să aparțină încât fac orice pentru asta. Ar ascunde sau ar schimba chiar părți din identitatea lor, totul doar ca să aibă sentimentul acesta. De aceea, în interviurile echipei lui Powell, siguranța a fost pe primul loc ca premisă a apartenenței: *„Îmi e locul acolo unde mă simt în siguranță.”*

Adolescenții simt că le e locul acolo unde se simt bine. La oameni care îi acceptă fără să-i judece. Unde sunt incluși și nu trebuie să se prefacă.

Lilly simte cel mai mult că îi e locul în familia ei. „Simt că suntem cu adevărat apropiați. Și chiar dacă ne certăm, suntem mereu acolo unii pentru alții când contează. Ei sunt singurul lucru care a fost constant în toată viața mea.” Și la școală se simte în siguranță, mai ales în consiliul elevilor: „Mă simt foarte bine informată.”

Din păcate, în grupul ei de tineri nu se simte la fel de în siguranță. Pentru că cei mai mulți elevi de vârsta ei au alt cerc social, Lilly se simte adesea exclusă din discuții. Merg la altă școală, au alte hobby-uri, alte cluburi și alți prieteni: „Uneori mă surprind întrebându-mă dacă vor doar să fie drăguți sau dacă chiar contez pentru ei.”

3. „Ce pot schimba?”

A treia mare întrebare privește sensul vieții, adică ce aducem noi în lume.

Felul în care fiecare om își înțelege sensul și scopul se dezvoltă de-a lungul vieții, dar joacă un rol mare mai ales în adolescență și la începutul vârstei adulte. În discuțiile echipei de cercetare despre identitate, apartenență și scop, dr. Kara Powell și echipa ei au constatat că elevii intervievați simțeau un impuls universal de a-i ajuta pe alții: „Fiecare adolescent cu care ne-am întâlnit a vorbit cel puțin o dată, în cele trei interviuri ale noastre, despre «a ajuta».”

„Schimb lumea când îi ajut pe alții” a fost afirmația cea mai frecventă a elevilor. Simt că sunt importanți când au grijă de alții, când fac pe cineva fericit sau când sunt un erou.

Cercetarea arată că tinerii sunt de obicei mai fericiți și se simt mai bine când își folosesc resursele și abilitățile ca să-i ajute pe alții. Dar pentru mulți dintre elevii cu care a vorbit echipa lui Powell, ajutorul dat altora avea și un preț. Lilly a descris exact prețul acesta: „Sănătatea mea fizică, mintală și emoțională suferă uneori când încerc să-i fac pe alții fericiți. Cu cât ei devin mai fericiți, cu atât mie îmi e uneori mai rău. Dar vreau totuși să ajut în continuare, așa că o fac.”

Sensul vieții e și o conductă pentru presiune. Mai ales pentru adolescenții creștini care vor să descopere planul lui Dumnezeu pentru viitorul lor. Lilly a recunoscut, emoționată: „Am o dorință legată de carieră, dar nu știu dacă asta vrea Dumnezeu pentru mine. Ce fac dacă urmez drumul acesta și nu e ce e mai bun de la Dumnezeu pentru mine? Atunci am studiat patru ani ceva, doar ca să o iau de la capăt. Îmi schimb mereu părerea despre ce vreau să devin. Mă întreb de câte ori va trebui să mă mai răzgândesc până ajung, în sfârșit, la ce vrea Dumnezeu de la mine.”

O mare parte din frica lui Lilly că va rata planul lui Dumnezeu pentru viața ei vine din devoționalele bine intenționate, dar stresante, ale fostului ei lider de tineret: „El punea mare preț pe a cunoaște viziunea lui Dumnezeu pentru viața noastră. De atunci m-am împiedicat de diferite direcții care mă interesează și m-am întrebat care e planul lui Dumnezeu pentru mine. Mi s-a spus mereu că sarcina noastră ca oameni e să construim Împărăția lui Dumnezeu, și vreau și eu asta. Dar mă stresează, pentru că nu știu cum să fac asta.”

Lilly și-a definit „viața fericită” într-o propoziție: „Să fiu mulțumită cu Dumnezeu și cu ce mi-a dat El și să învăț să fiu credincioasă în loc să mă plâng.” Dar acum e sub presiunea de a afla cine e, unde îi e locul și ce poate schimba. Cele trei mari întrebări o chinuie în căutarea ei după fericire.

De ce au tinerii nevoie de tine azi

Pornind de la poveștile lui Lilly și ale altora, dr. Kara Powell și echipa ei aruncă o privire nouă asupra adolescenților de azi. Această generație de tineri poate găsi pe Google aproape imediat numeroase răspunsuri la aproape orice întrebare și la fel de repede vine cu o nouă listă de întrebări. Dar ei cresc și în familii și biserici care se feresc de unele dintre întrebările lor cele mai adânci despre credință și sens.

Un tată stă pe pat lângă fiul lui, care își acoperă fața cu mâinile, și îi pune mâna pe umăr
„Tinerilor le e greu să găsească prin propriile puteri răspunsuri mulțumitoare și care dau viață la aceste întrebări”, cum spune raportul de cercetare Fuller.

„Tinerilor le e greu să găsească prin propriile puteri răspunsuri mulțumitoare și care dau viață la aceste întrebări”, cum spune raportul de cercetare Fuller.

Tu poți fi persoana care vede potențialul lui Dumnezeu pentru identitatea, apartenența și scopul unui tânăr, când el vede doar înfrângeri și fundături. Poți construi relații mai bune și poți avea discuții mai profunde cu adolescenții, când pornesc în căutarea celor mai bune răspunsuri ale lui Dumnezeu.

Tinerii ca Lilly au nevoie de modele iubitoare, gata să se pună cu empatie în locul lor, să exerseze ascultarea și să-i îndrume blând spre răspunsuri mai bune. Ajută-i să înțeleagă că, datorită lui Isus, sunt de ajuns, că fac parte din poporul lui Dumnezeu și că sunt invitați să ia parte la povestea mai mare a lui Dumnezeu.

„Au nevoie de adulți grijulii, gata să înfrunte cu empatie aceste întrebări, să exerseze ascultarea și să-i îndrume blând spre răspunsuri mai bune. Și anume, că prin Isus sunt de ajuns, că aparțin familiei lui Dumnezeu și că sunt invitați să fie parte din marea poveste a lui Dumnezeu.”

Te încurajăm în asta, pe tine și pe tinerii cu care ești pe drum.

Întrebări pentru discuție

Iată câteva întrebări pentru discuție care te pot ajuta pe tine și pe tinerii tăi să vă apropiați împreună de aceste mari întrebări.

  • Identitate: Care e un lucru care îți place cu adevărat la tine?
  • Apartenență: Unde îți e cel mai ușor să fii deschis și vulnerabil, să nu te prefaci?
  • Sens: Ai o pasiune să schimbi ceva în lume? Ai găsit căi să faci asta?

Acest articol a fost scris de Andy Fronius cu conținut de la Dr. Kara Powell, Dr. Tim Keller, Jacqueline Novogratz și Dr. Jordan Peterson. Lectură: Andrej Enns și Evi Rodemann.
</content>
</invoke>