Mai întâi de toate: nu m-aș fi gândit că voi scrie vreodată un articol cu titlul „Biserica toxică”. Tema mi-a fost până acum complet străină. Sunt singuri de vină dacă se lasă folosiți și manipulați de lideri, în loc să stabilească împreună cu Dumnezeu voluntariatul pe care îl fac sau zeciuiala pe care o dau, credeam eu. Dar între timp mi-a devenit clar că părinții mei și liderii mei de tineret au avut o bună parte de merit în faptul că nu sunt o victimă dezamăgită a unei biserici toxice. Mai multe despre asta, mai târziu.
Ce înseamnă „toxic”?
„Relație toxică” este un termen de specialitate din psihologie, care primește multă atenție.
Adesea e vorba de prelucrarea unor convingeri bolnave, pe care părinții le-au inoculat copiilor (ne)intenționat, și de abuzul de putere în general, în familie și în cercul de cunoștințe.
Dar și în lumea companiilor sunt puse sub lupă relațiile otrăvite. Aici e vorba de șefi sau colegi care încearcă, prin manipulare, să-și lege emoțional angajații de ei și să-i facă să joace după cum le cântă ei.
Când vorbim despre așa-numitele biserici toxice, e vorba, în principiu, de un comportament și un limbaj neprofesionist din partea conducerii față de cei care vin la biserică și față de membri. Prin neprofesionist înțelegem aici: narcisist, manipulator, care marginalizează. Am putea vorbi și despre natura păcătoasă sau, pur și simplu… despre oameni. Scopurile greșite ale acestor persoane pot fi: propria onoare, banii, sentimentul puterii. Încă din Biblie găsim multe exemple de oameni credincioși care și-au pus propriile scopuri înaintea scopurilor lui Dumnezeu și au provocat multă suferință.
În trecutul recent, tema abuzului în bisericile evanghelice a fost tratată de multe ori în mass-media. Podcasturi ca „The Rise and Fall of Mars Hill”, „Toxic Church: Die Hillsong Story” sau „frauthentisch”, cu seria #churchhurt (ultimele două în limba germană), prezintă diferite cazuri de abuz spiritual și de manipulare umană în biserici evanghelice.
Adesea, tinerii sunt cei care devin victime ale comportamentului abuziv, lacom de expansiune și narcisist al unor lideri și multă vreme nu-și dau seama că nu Îi slujesc lui Dumnezeu, ci oamenilor.
Cum îmi protejez adolescenții de liderii abuzivi?
Așadar, cum îi fac pe adolescenții din grupul meu de tineret sau din familia mea atât de puternici încât să nu se lase folosiți? Răspunsul e foarte simplu, dar greu. Îi înveți pe adolescenții tăi, și te înveți și pe tine, să trăiți o viață #centratăpeDumnezeu. Pentru că oriunde ne punem speranța în Dumnezeu, ne facem starea de bine și dezvoltarea personală, voluntariatul și succesul independente de oameni.
Regele David din Biblie ne-a dat cel mai bun exemplu de viață centrată pe Dumnezeu.
David Îl căuta pe Dumnezeu zilnic, Îi scria cântări și poezii, își punea gândurile și sentimentele înaintea lui Dumnezeu și se lăsa impresionat de măreția lui Dumnezeu și călăuzit de El în deciziile lui.
Asta l-a ajutat să nu asculte de vocile omenești din viața lui când a fost vorba să lupte cu un uriaș. L-a ajutat să supraviețuiască, fizic și psihic, abuzului de putere al șefului său, regele Saul. L-a ajutat să amâne construirea unei case a lui Dumnezeu, deși la început credea că Îi va face lui Dumnezeu o bucurie cu asta. (Recomandare de carte: A Tale of Three Kings, de Gene Edwards.) Iată, așadar, câteva puncte de autoajutor:
#1 Îndrumă-i pe adolescenții din grupul tău de tineret sau din familia ta să citească singuri Biblia.
Arată-le cum să devină cercetători ai Bibliei și cum să se descurce în hățișul interpretării biblice. Uită-te cu ei la filme biblice, cumpără benzi desenate biblice pentru adolescenții care citesc mai puțin. Așa vor putea face diferența, în timpul unei predici, între o sursă bine citată și aiureli.
#2 Creează ocazii pentru experiențe spirituale proprii.
Și cum, mă rog, ai experiențe spirituale? Ei bine, în primul rând, citind Biblia și lăsând-o să-ți vorbească. Când adolescentul tău trăiește momentul în care Dumnezeu îi vorbește deodată foarte clar în viața lui printr-un verset, a avut o experiență spirituală. În al doilea rând, același lucru se întâmplă adesea când admiri natura. În rugăciune, în general. În închinare. Când asculți o predică. Când trăiești un răspuns la rugăciune. În evanghelizare. Într-o acțiune misionară.
O ocazie foarte bună pentru experiențe proprii cu Dumnezeu este așa-numitul timp de liniște. De aceea, în multe tabere creștine se ține o dimineață de liniște. Adolescenții sunt trimiși, fiecare separat, într-un loc liniștit, cu ceva de scris și cu un mic ghid. Ghidul conține de obicei versete biblice în care Dumnezeu îi încurajează și întrebări despre situația lor de viață. Sunt încurajați să-I scrie lui Dumnezeu o scrisoare sau să-și scrie o scrisoare din partea lui Dumnezeu. Adică, în fond, un psalm 😉.
Mulți adolescenți trăiesc în acest timp momente de pace adevărată și de împăcare cu Dumnezeu și cu ei înșiși. Cu astfel de experiențe în bagaj, adolescenții tăi vor fi, sper, legați mai puternic de credința însăși și mai puțin de oameni. Iar când oamenii greșesc, nu trebuie să arunce copilul odată cu apa din copaie, ci își păstrează respectul de sine și încrederea în Dumnezeu chiar și după ce au trăit probleme în biserică.
#3 Roagă-te pentru adolescenții tăi și rămâi în legătură cu ei când își caută o biserică nouă.
Sau găsește oameni care să rămână în legătură cu ei și care, întrebându-i regulat cum le merge, îi pot ajuta să se orienteze în noua biserică. Așa îi ajuți să abordeze neconcordanțele și să le evalueze împreună cu alți adulți care nu sunt implicați direct.
#4 Permite și încurajează participarea la alte activități creștine și lărgește astfel orizontul spiritual al adolescenților tăi.
Nicio biserică nu le știe pe toate când vine vorba de cum I te închini cel mai bine lui Dumnezeu. Poate că Dumnezeu iubește rock’n’roll-ul, a trebuit să aștepte mii de ani până când a fost în sfârșit inventat și e dezamăgit că astăzi pe scenele bisericilor ajung doar imnuri, șlagăre și muzică pop? Poate că iubește predica în 10 puncte, dar, din cauza unor principii americane de management, ea a fost redusă la predica standard în 3 puncte? Mergând împreună și la alte activități creștine, nu doar la cele ale bisericii voastre (de exemplu la un festival sau un congres creștin pentru tineri, într-o casă închiriată într-un loc retras sau într-o tabără de vară), îi ajuți pe adolescenții tăi să dea mai puțină importanță întrebărilor legate de stilul bisericilor.
În viața mea, punctul acesta a fost poate decisiv. N-am crescut doar într-o singură biserică, ci, cu încurajarea părinților, am putut dintotdeauna să particip și la activitățile altor biserici (dans, grupa de copii, tabere). Imediat ce am devenit adolescentă, după o mutare, mi-am căutat singură o biserică. Când aceasta s-a destrămat din cauza comportamentului toxic din echipa de conducere, eu plecasem deja la facultate, iar când, acolo, un lider de grup de casă a început să se poarte ca într-o sectă, mi-am căutat repede o altă biserică. Ca stil, aceasta era cam la fel de ciudată ca biserica lui Adrian Plass din The Sacred Diary of Adrian Plass, dar, într-adevăr, și acolo Îl puteai experimenta pe Dumnezeu. Datorită acestor schimbări de biserică, în principal din cauza mutărilor și a perioadelor petrecute în străinătate, am putut cunoaște o mulțime de stiluri de biserică.
Spre deosebire de căsătorie, la alegerea bisericii Dumnezeu permite o „biserică pentru o etapă a vieții”. Și unii oameni din Noul Testament au avut mai multe.
Asta nu e un îndemn să sari de la o biserică la alta, ca primă reacție de frustrare față de oameni obositori sau muzică proastă în biserica ta, ci o invitație de a lămuri de fiecare dată cu Dumnezeu unde vrea El să fii.
#5 Lasă-i să ia decizii împreună cu Dumnezeu.
„Mă mai rog pentru asta.” Când cineva îți spune asta, aproape că te poți aștepta la un nu. Dumnezeu e doar un pretext, ca să nu-ți dea pe loc un refuz rece. Sau: „Rugați-vă ca să aflați unde vă vrea Dumnezeu, pentru că secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini.” Asta înseamnă cam așa: „Hotărâți-vă curând și, garantat, Dumnezeu vă va vrea undeva în echipă, pentru că avem urgent nevoie de voluntari.”
Totuși, zicala „Omul propune, Dumnezeu dispune” ar trebui luată literal când vine vorba de voluntariat. Pentru că, desigur, tinerii tăi sunt chemați să-și folosească talentele. Dar trăirea darurilor lor merge mână în mână cu chemarea lui Dumnezeu.
Doar pentru că tragi bine cu arma nu înseamnă că trebuie să intri în armată. Doar pentru că știi să cânți bine nu înseamnă neapărat că trebuie să fii în fiecare duminică în echipa de închinare. (Priscilla Alvarez)
Așadar, încurajează-ți adolescenții să cântărească lucid o solicitare (de exemplu cu o listă de argumente pro și contra), rugându-se în același timp. Uneori, o biserică face greșeala de a continua un program „de succes”, care la început a fost inspirat de Dumnezeu și pare să fie CHEMAREA, deși de mult nu mai are oameni care să-l poarte din toată inima. Atunci, multe „nu”-uri din partea membrilor bisericii ajută ca programul să fie regândit.
#6 Învață-i pe adolescenții tăi autoapărarea și iertarea.
Ne place să zâmbim când vedem marea pasiune a generației Z de a-și considera propriile drepturi și poziții extrem de importante. Și uneori ne dorim ca ei să strângă pur și simplu din dinți și să muncească.
Dar tocmai această conștiință de sine îi poate ajuta să se apere în biserică de comportamentul abuziv. În Biblie, credincioșii sunt invitați în mod explicit să se mustre unii pe alții, iar pentru asta nu există limită de vârstă. O seară de tineret plină de umor pe tema „mustrării” sau a „feedbackului constructiv” ar putea dezvolta această artă. Sau, acasă, ținerea regulată a unui consiliu de familie. Poți exersa tu să dai feedback constructiv, într-un mod constructiv și la momentul potrivit.
Creează momente și procese în care membrii echipei tale să-ți poată da feedback ție (și unii altora).
Chiar dacă tinerii tăi sunt bine înarmați, vor trăi dezamăgiri. Sau vor fi dezamăgiți de ei înșiși, pentru că nu se ridică la nivelul propriilor așteptări. Prin iertare, Dumnezeu ne-a arătat o cale prin care putem trăi din nou în pace cu El, cu noi înșine și cu oamenii din jurul nostru. Haideți să fim un exemplu de iertare și să împărțim „iubire în loc de lovire”.
#7 Și, în sfârșit: încetează odată să te porți tu însuți toxic
… și să-ți transmiți altora propriile neajunsuri și tiparele de comportament nesănătoase. Trăiește foarte concret „iubire în loc de lovire”.
Cum am mai spus, protecția împotriva relațiilor toxice e simplă, dar grea. 😇 Așa că nu mai alerga după bani (pentru biserica ta). Nu mai încerca să faci o impresie cool. Ești important și valoros, dar lumea nu se învârte în jurul tău. Nu mai tuna și fulgera când acasă ceva nu merge după planul tău. Nu-i mai curta doar pe cei vizibil talentați din grupul tău de tineret. Nu te mai simți valoros doar când realizezi ceva. Nu-ți mai vedea următorul concediu ca pe paradis, îndurând ca un martir timpul până atunci. Tu trăiești acum, și Dumnezeu împreună cu tine. (PS: Doar pentru că punem aici un indicator în direcția bună nu înseamnă că noi înșine am reușit deja să ajungem acolo.)
Dogma: MOTIVUL retragerii din comunitatea creștinilor
Oriunde se adună oameni, apare stresul. Și nicio biserică nu are oameni perfecți sau structuri desăvârșite. Francis Chan spune în Letters to the Church:
„Ne-am îndepărtat atât de mult de ceea ce Dumnezeu numește biserică. Știm cu toții asta. Știm că ceea ce trăim este radical diferit de biserica din Biblie. Timp de multe decenii, lideri de biserică precum mine au pierdut din vedere taina care ține de însăși natura bisericii. I-am antrenat pe oamenii care stăteau în băncile bisericii să devină dependenți de lucruri mai mărunte. E timpul pentru o schimbare.” (Francis Chan, Letters to the Church)
Pe de altă parte, biserica este, în esență, dogmatică. Asta înseamnă că va ofensa mereu oameni și îi va marginaliza pe cei care se agață de anumite comportamente ce contrazic diametral învățăturile biblice. Iar ca să-și justifice propria decizie, unii se distanțează apoi de rigoarea bisericii. Ca un vitezoman care preferă să se plângă de limitele de viteză decât să-și recunoască greșeala. Dar care dogmă e cea corectă? Biserica e datoare în primul rând față de propriile dogme. Niciun club local de tenis n-ar trebui să schimbe regulile tenisului doar pentru că unii membri n-au chef să piardă. Mai degrabă ar trebui ca aceștia să iasă din club. Dumnezeu nu e fan al celor călduți și nehotărâți, care doar merg după alții. E, ce-i drept, plin de har, dar preferă ca oamenii să fie față de El fie în clocot, fie reci (Apocalipsa 3:16).
Dar despre ce reguli de tenis e vorba? În podcastul „Toxic Church” (în germană) iau cuvântul, pe lângă voluntari epuizați la extrem, și oameni care s-au simțit forțați să aleagă între biserica lor și un partener departe de credință. Sau între biserică și viața de petreceri. O intervievată a spus că se temea că nu va putea rămâne cu prietenul ei, pentru că el sigur n-ar fi putut înțelege crezul ei: „fără sex înainte de căsătorie”. Mulți se află în astfel de dileme. În cazul ei, s-a despărțit de partener după ce a auzit asta de la Dumnezeu în timpul ei de liniște. După care, contrar așteptărilor, nu L-a mai simțit deloc pe Dumnezeu și s-a simțit dintr-odată complet dezrădăcinată.
Cum pot adolescenții noștri să deosebească dacă ceea ce le sugerează biserica în privința voluntariatului, a finanțelor sau a vieții lor sexuale poate fi întemeiat biblic sau nu? Și cum ar trebui apoi să decidă concret în propria viață?
„Încercăm să-i învățăm pe copiii noștri să gândească singuri. La final, trebuie să fie împăcați cu ei înșiși în privința a ceea ce cred.” (Simea Gut, în podcastul frauthentisch, în limba germană)
În acest sens ajută din nou sfatul #1 de mai sus, cu studiul Bibliei. Și versetul următor: „Încredințarea pe care o ai, păstreaz-o între tine și Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce consideră că este bine!” (Romani 14:22)
Întrebări pe care le poți discuta cu adolescenții tăi:
- Ai lua mai degrabă biserica mai puțin în serios sau ai încerca să te supui învățăturilor sau „cerințelor” bisericii tale? De ce? Cu cine discuți întrebări ca acestea?
- Ai hotărât vreodată singur ce consideri corect în privința unei învățături a bisericii tale? Cum te-ai simțit?
- Care dogme ale bisericii crezi că nu mai sunt potrivite pentru vremea noastră? De ce? Ar trebui biserica să se adapteze sau nu? De ce?
Resursă pentru conducerea bisericii
- GRACE (Godly Response to Abuse in the Christian Environment): instruiri, politici de prevenire și resurse în engleză pentru biserici care vor să prevină abuzul și să reacționeze corect la el.
Versiunea în limba română: octombrie 2026
