> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://thepulse.org/ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Poveste: Vulpea fără picioare, tigrul și omul
- URL: https://thepulse.org/ro/vulpea-fara-picioare-tigrul-si-omul/
- Published: 2013-02-27T13:55:05.000Z
- Updated: 2026-10-30T10:07:18.000Z
- Description: După o legendă arabă
- Author: Andy Fronius
- Tags: Articole, #target-leaders, #target-educators, #target-parents, #topic-justice, #context-home, #context-school, #translation-pending

## A văzut și n-a înțeles nimic

Cu mult timp în urmă, un om a văzut în pădure o vulpe care își pierduse toate cele patru picioare. Și s-a mirat că animalul acela, care nu mai putea vâna nicio pradă, încă trăia. Dar apoi a zărit un tigru care prinsese vânat. După ce s-a săturat, tigrul i-a lăsat vulpii fără picioare restul prăzii.

A doua zi, Dumnezeu a hrănit din nou vulpea cu ajutorul tigrului. Omul era uimit de bunătatea și de grija lui Dumnezeu față de vulpea fără picioare. Și-a spus în sinea lui: „O să mă odihnesc și eu într-un colț tihnit și o să-L las pe Domnul să aibă grijă de mine. Dacă am doar încredere, sigur o să-mi dea El ce-mi trebuie.” Au trecut multe zile, dar nu s-a întâmplat nimic, iar omul stătea tot în colțul lui. Era aproape să moară de foame. Atunci a auzit un glas: „Ești pe un drum greșit. Urmează exemplul tigrului și nu-ți lua drept model vulpea infirmă!”

Mai târziu, pe drum, omul a întâlnit o fetiță înfrigurată. Tremura în rochița ei subțire și de mult timp nu mai primise nimic de mâncare. Atunci s-a înfuriat și s-a plâns lui Dumnezeu: „Cum poți îngădui așa ceva? Pe vulpe o ții în viață, dar fetița aceasta o lași să flămânzească și să înghețe. De ce nu faci nimic în privința asta?” O vreme, Dumnezeu n-a spus nimic. Dar noaptea i-a răspuns omului: „Am făcut ceva în privința asta: te-am creat pe tine!”