> ## Content Index > Fetch the complete content index at: https://thepulse.org/ro/llms.txt > Use this file to discover other available public pages before exploring further. # Pot merge împreună homosexualitatea și credința? Franzi și Boas povestesc. - URL: https://thepulse.org/ro/homosexualitate-si-credinta-franzi-si-boas/ - Published: 2024-11-18T09:15:03.000Z - Updated: 2026-10-22T09:18:49.000Z - Description: Franziska Anderssohn și Boas Kliebisch își împărtășesc povestea personală legată de homosexualitate, ne amintesc cine este Isus și ne arată cum putem trăi din nou Evanghelia în forma ei adevărată în ce privește sexualitatea noastră. - Author: Franzi Anderssohn - Tags: Articole, #target-leaders, #topic-mental-health, #age-teens, #age-young-adults, #target-parents ## Acceptare radicală vs. sfințenie radicală **Franzi:** Fiecare dintre noi poartă diferite lanțuri în viața lui. Poate că LGBTQ e unul dintre lanțurile tale, poate e ceva cu totul diferit. Poate te lupți cu minciuna. Poate te lupți cu pornografia. Oricare ar fi problema. Cu aceste lanțuri venim mai întâi la Isus. Lanțuri care ne țin captivi, care ne împiedică să intrăm în chemarea noastră, în menirea noastră de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Când e vorba de LGBTQ, vedem la creștini două extreme în felul în care ne raportăm la acest subiect. 1. Într-o extremă, ne purtăm ca fariseii cu femeia prinsă în adulter, care pun mâna pe pietre și spun: E păcat că simți atracție față de persoane de același sex. E păcat că te simți în corpul greșit. Chiar dacă poate e ceva adevăr în asta și poți argumenta teologic unele lucruri, în întâlnirea cu persoana respectivă asta nu ajută. Oricâte „pietre” de felul acesta ai arunca în ea, lanțurile nu se desfac. Persoana nu devine liberă. 2. În cealaltă extremă, mergem spre persoana respectivă și spunem: Ce frumos că ești aici. Ești atât de iubit. Isus te iubește atât de mult și nu trebuie să te schimbi. Ești perfect așa cum ești. Rămâi pur și simplu așa cum ești. Așa ia naștere un amestec de Evanghelie și spirit al vremii, prin care lipim pe persoana respectivă o „dragoste falsă” sub formă de „inimioare pe post-it”. Oricâte „inimioare” de felul acesta am lipi pe ea, lanțurile nu se desfac. Persoana nu devine liberă. Poate că tu însuți treci prin asta. Atunci vrem să ne cerem iertare dacă ai fost rănit, pentru că poate n-ai avut experiența că în biserică ai voie să fii pur și simplu tu, ca toți ceilalți. Acolo unde n-ai avut aceleași condiții ca cineva care se lupta cu altă problemă. Poate simți că aparții și, în același timp, simți o mare distanță. Între aceste două extreme se pune întrebarea: ce are Isus pe inimă și cum ar reacționa Isus dacă I-ai spune: „Hei, simt că m-am născut în corpul greșit sau simt atracție față de persoane de același sex sau îmi place să mă comport ca celălalt sex.” **Boas:** Imaginează-ți că în vecinătatea ta locuiește o bunicuță tare drăguță. Să-i spunem Hildegard. Îi ajută mereu pe copii să traverseze strada. Are foarte mult timp și îl folosește ca să le facă bine vecinilor. E extrem de săritoare. Ajungi să vorbești cu ea despre Isus și îți dai seama că ea încă nu-L cunoaște deloc. Asta te surprinde și te întrebi cum se poate ca un om atât de drăguț, care are deja niște valori atât de frumoase, să nu-L cunoască încă pe Isus. Cumva, în discuție, ajungi s-o inviți la biserică. Ba chiar spune da și se bucură să meargă cu tine la serviciul de închinare. Așa că în prima duminică e la biserică și se hotărăște imediat să-L urmeze pe Isus. Puțin mai târziu ajunge să conducă echipa de primire și totul pare să se potrivească perfect. Într-o zi, în drum spre casă, te gândești la tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni cu Hildegard și deodată Paul apare în fața ta. Paul e un tip extrem de dificil, care a încălcat deja de mai multe ori legea. În grupul tău de tineret a ajuns de mai multe ori să se bată și nici cu părinții lui n-ai reușit să rezolvi ceva. De mai multă vreme nu mai apăruse și fusese și în închisoarea pentru minori. Nu știi exact ce a făcut. Acum e afară și îl întâlnești în drum spre casă. Îți povestește entuziasmat că la închisoare a cunoscut pe cineva care i-a dăruit o Biblie. A citit deja mult din ea și i se pare super interesantă. Apoi îți spune că are foarte multe întrebări și propune să vină cu tine la grupul de tineret. Iar primul tău impuls e: „Da, super tare că citești acum Biblia, dar să vii cu mine la tineret, asta o să fie greu. Ai și tu trecutul tău, iar ei sunt încă traumatizați din cauza ta. Mai bine intri într-un program de reintegrare socială. Acolo sunt și oameni care o să aibă grijă de tine. Citește mai departe din Biblie și, când o să fii pe drumul cel bun, mai vedem. Poți să-mi scrii și mie dacă ai întrebări. Și apoi vedem pur și simplu cum evoluează lucrurile.” Acestea sunt două exemple extreme, alese intenționat. Dar astfel de situații, astfel de tensiuni trăim în bisericile noastre. Pe de o parte, există dragoste și acceptare pentru oamenii care se potrivesc pur și simplu în biserică. Aceștia sunt creștinii model. Și apoi sunt oameni care trebuie neapărat să audă cât de păcătoși sunt, cât de prinși sunt și cât de urgent au nevoie de schimbare. Și, la urma urmei, fac asta pentru că vreau binele lor. O fac doar pentru „Paul”. Niciunul dintre noi nu vrea ca el să trăiască așa. De aceea e bine că acum se ocupă alți oameni de el. Avem o asemenea tensiune: pe de o parte, dragoste și sentimentul că ești binevenit. Și, pe de altă parte, adevăr dur și schimbare. Trăim adesea în aceste extreme. Și, în funcție de cum a fost format fiecare, gândim și în privința acestui subiect între acești doi poli. Cunosc oameni care spun: „Hei, nici nu știu care e problema. Cunosc oameni homosexuali și sunt cei mai drăguți oameni dintre toți. Sunt creștini mult mai exemplari decât creștinii propriu-ziși.” Și apoi sunt iar oameni care spun: „Da, au voie să fie aici, dar trebuie neapărat să se schimbe. Și trebuie să li se spună adevărul.” ## Povestea lui Boas **Boas:** Am crescut într-o familie creștină, am părinți care s-au rugat cu mine și au citit Biblia cu mine de la început. Am crescut și foarte ocrotit, iar apoi, la 12 sau 13 ani, într-o tabără creștină, mi-am predat viața lui Isus și, puțin după aceea, m-am botezat. Era cam drumul creștin clasic. Pentru mine a fost absolut genial; încă de atunci am priceput Evanghelia, ce face Isus pentru mine, și mă bucuram atât de mult de ea. Îmi amintesc și acum cum am rostit atunci rugăciunea prin care mi-am predat viața. De atunci, asta ocupă un loc important în viața mea. Îl iubesc pe Isus. În același timp însă, mi-am dat seama că ceva e altfel la mine decât la ceilalți băieți din clasa mea. Asta a fost cam din clasa a treia. Cumva îi găseam atrăgători, dar cumva eram și intimidat și îmi era frică. Și apoi mi-am dat seama destul de repede că asta nu e normal. Dar voiam să fac parte din grup și am încercat să mă adaptez și să mă prefac. Între timp mi-am dat seama tot mai mult că există o atracție, inclusiv o atracție sexuală, față de alți băieți din clasa mea. Așa am crescut în aceste două vieți: familie creștină, merg la biserică, sunt la școală și peste tot știu că asta nu e normal, așa cum am fost învățat, și în același timp e în mine. Și am devenit un maestru în a trăi o viață falsă. Simțeam foarte bine de care Boas era nevoie în fiecare context și reușeam foarte bine să fiu acel Boas. În biserică mă simțeam extraordinar de bine și puteam să mă implic ca voluntar. Era foarte tare. În clasă am învățat cum trebuie să fii ca să te placă ceilalți, dar în adâncul meu era o izolare de neînchipuit, pentru că tot aveam senzația că nimeni nu mă cunoaște cu adevărat. Nimeni nu știe nici pe departe cum mă simt. Îmi era foarte frică să spun cuiva. Am început tot felul de lucruri în viața de zi cu zi, ca nimeni să nu prindă de bănuială. O veșnicie n-am îndrăznit să țin un jurnal, iar la un moment dat mi-am inventat un alfabet secret, ca, dacă cineva îmi găsește jurnalul, să nu poată în niciun caz să tragă vreo concluzie. Îmi era mereu frică atunci când ieșeam la petreceri și beam alcool. Din ce moment ajung într-o situație în care nu mă mai stăpânesc și nu mai pot menține fațada? Era mereu o constrângere. Îmi amintesc că mă trezeam în fiecare dimineață și întrebarea aceasta grea apăsa pe viața mea, sfâșierea aceasta între două lumi. În biserică mă simțeam foarte bine. Îl iubeam pe Isus și, în același timp, aveam senzația că o parte din mine nu poate fi acolo, și trăiam într-un fel de închisoare interioară. Între timp am căutat mult și am ajuns în diferite medii. În locuri precum taberele de tineret puneam mereu întrebarea: „Hei, cum e de fapt? Întreb pentru un prieten: cum e la voi dacă cineva simte atracție față de persoane de același sex?” Și în cercurile mele am auzit des răspunsul: „Hei, nu trebuie să ne preocupe prea mult asta, pentru că oricum astfel de oameni nu sunt bineveniți aici.” Apoi am căutat din nou mai mult și am descoperit că există și creștini care văd lucrurile cu totul altfel, care sunt de părere că asta nu e deloc o problemă. Ei spun: „Aceștia sunt chiar creștini mai buni și, de fapt, ar trebui să devenim mai mult ca ei…” și așa mai departe. Și asta i-a plăcut mult sufletului meu. O bună bucată de vreme am iubit asta și am încercat să le bag tuturor pe gât podcasturile acelea. Mă gândeam: „În sfârșit se ridică cineva împotriva nedreptății pe care o trăiesc, pe care o simt în mine: că sunt tratat altfel decât mulți alții.” Dar apoi mi-am dat seama tot mai mult că asta pur și simplu nu ține. Pentru că, dacă pornesc la drum și îmi construiesc Evanghelia așa cum am nevoie de ea, asta nu mă face liber. Era ca niște „inimioare false” lipite pe mine, până mi-am dat seama: „Hei, nu schimbă nimic.” Pentru mine, cheia a venit la un moment dat când am văzut pe YouTube o predică a bisericii ICF München despre homosexualitate și am hotărât apoi că trebuie să mă mut la München și să merg la biserica aceea. Pentru mine era atât de multă durere în subiectul acesta. Era incredibil de greu. Atât de mulți oameni sunt depășiți de el, iar eu, ca băiețel, aveam senzația că îi depășesc pe adulți și că nimeni nu știe ce să facă cu asta. Și așa trăiesc mulți: „Dacă vin cu asta, sunt prea mult. Nu pot să-i împovărez pe ceilalți cu mine.” Și când am ajuns în biserica aceea, nu aveau toate răspunsurile și sunt și acum încă pe drum, dar nu ocolesc aceste subiecte. Cum putem ajunge în punctul în care subiectul acesta să nu mai depășească pe nimeni? Cred că Evanghelia este pentru toți, că e atemporală și are în continuare răspunsurile, inclusiv la aceste întrebări. Îmi doresc atât de mult ca noi, ca biserici, să ajungem din nou la această comunitate uriașă, care e atât de departe de Isus, să construim punți, pentru că ei tânjesc atât de mult după Isus, tânjesc atât de mult după acest Tată iubitor, lângă care își dau seama: „Hei, aici sunt acceptat, aici sunt iubit.” Când am ajuns atunci în biserica aceea, mi-am dat seama că e pentru prima dată un loc unde pot fi sincer. Existau programe în care puteai deveni sincer, și mi-am dat seama că toată închisoarea pe care mi-o construisem singur se fărâma tot mai mult, pentru că mereu mă gândisem: „Hei, dacă îi povestesc cuiva asta, atunci…”, și simțeam toată izolarea aceasta; apoi i-am lăsat pe oameni să intre acolo și dintr-odată totul a devenit complet relaxat. Înainte fusesem în grupuri mici în care nu puteam povesti nimic. Toți ceilalți își împărtășeau luptele cu pornografia și felul în care se luptă cu sexualitatea lor. „Dar la ei e mereu altă poveste”, mă gândeam, și mereu mă scoteam pe mine din tot subiectul acesta; apoi, deodată, mi-am dat seama: „Pot să povestesc asta la fel, și putem să ne uităm împreună în Biblie și să ne rugăm împreună.” Și asta am trăit în toți anii aceia la München. Erau pur și simplu oameni care au trăit ucenicia împreună cu mine, care m-au ascultat, iar noi am citit împreună Biblia și ne-am rugat. Erau pur și simplu relaxați. Și asta m-a eliberat atât de mult. Au fost primele zile în care nu m-am mai trezit dimineața gândindu-mă: „O, nu, cum m-am purtat ieri? Cine ar fi putut să observe ceva?”, răsucind totul mereu în minte. Și deodată am trăit în Evanghelia aceasta o mare eliberare. Înainte, în exterior, eram un fel de Hildegard: eram mereu super implicat în toate activitățile bisericii. Aveam senzația că acolo sunt acceptat, că totul se potrivește și că nu mai trebuie să mă schimb deloc. Dar în interior simțeam că, dacă îi spun cuiva asta, îi depășesc complet pe oameni și atunci, pentru o vreme, nu mai merge nimic. Ca la un Paul. Și am avut privilegiul să descopăr că la Isus nu e așa. Înainte să merg la biserica din München, am avut o experiență-cheie. Stăteam acolo și simțeam, de fapt, această respingere și senzația aceasta constantă că, de fapt, nimeni nu te vrea nicăieri. Aveam o asemenea durere legată de biserică și eram atunci de-a dreptul la pământ; seara mă plimbam mereu în jurul blocului, plângeam în hohote, fumam una-două țigări și la un moment dat mă așezam mereu pe aceeași treaptă. Seara treceau mereu aceiași oameni, care probabil se gândeau: ce-i cu ăsta, arată așa de dărâmat. Eu doar plângeam acolo. În perioada aceea am învățat pentru prima dată să merg cu adevărat la Isus cu toată durerea aceasta. A fost atât de intens, pentru că seară de seară am trăit, foarte concret, că Isus Se așază lângă mine, Își pune brațul în jurul meu și spune: „Hei, Boas, te iubesc atât de mult”; și de asta aveam atâta nevoie: să mă vadă cineva care mă cunoaște. „Hei, Boas, te iubesc atât de mult și Eu sunt șeful întregii prăvălii. De aceea, niciun pastor și niciun lider nu are dreptul să spună dacă ești binevenit sau nu; Eu hotărăsc asta. Și Eu hotărăsc că ești binevenit.” Și pentru mine a fost o ușă uriașă care s-a deschis atunci: să o iau de la capăt cu biserica și să trăiesc ce putere are Evanghelia. Desigur, vrem să privim lucrurile din perspectiva noastră cu totul personală. Dar vrem să vedem și ce spune Biblia despre asta. ## Identitatea sexuală în Biblie **Franzi:** Cum reușim să trăim în această tensiune dintre „Ești iubit necondiționat” și „Evanghelia nu e doar acceptare, ci Evanghelia e și o chemare de a trăi în sfințenie”? Cum reușim să aducem împreună, în bisericile noastre, această acceptare radicală și această sfințenie radicală? De aceea ne uităm acum la ce spune Biblia despre asta. Contextul e cheia. Noi, creștinii, suntem uneori experți în versete biblice. „Toate lucrează spre binele meu”, „Voi birui totul”. Da, dar citește și versetele dinainte. Nu biruim dacă nu trăim după voia lui Dumnezeu. De aceea ne uităm acum la câteva adevăruri în contextul lor. Fără context, înțelegem greșit Biblia și ne meșterim propria teologie. De aceea, în prima parte ne uităm la sexualitate în contextul Bibliei. E complex. De aceea există mici pepite, iar tu ai sarcina să verifici singur. Întreabă-L pe Duhul Sfânt, uită-te în Biblie și întreabă-L pe Isus: Ce ai Tu pe inimă în privința sexualității? Biblia numește foarte des păcatul sexual în contextul general. În [**Marcu 7:21-22**](https://www.bible.com/bible/126/MRK.7.21-22.NTR?ref=thepulse.org) scrie: *„Căci din interior, din inima omului, ies gândurile rele, preacurviile, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău, blasfemia, mândria și nesăbuința.”* Cuvântul „preacurvie” sau „imoralitate sexuală” (în alte traduceri) e folosit aici ca termen general pentru diferite roade sau efecte ale vieții sexuale. > Acest catalog al viciilor numește pe primul loc „preacurvia” (porneia). În iudaismul de atunci, termenul desemna toate formele de relații sexuale din afara căsătoriei monogame heterosexuale normative și se delimita astfel de comportamentele greco-romane, printre care, în treacăt, și de relațiile homosexuale. (**Wikipedia**, în limba germană; Renate Kirchhoff, *Die Sünde gegen den eigenen Leib*, p. 27) Biblia nu separă deloc homosexualitatea sau sentimentul că te-ai născut în corpul greșit de alte vicii. Totul e în aceeași oală. În foarte multe pasaje biblice, imoralitatea sexuală sau preacurvia e enumerată printre alte vicii. De exemplu, în [**Galateni 5:19-21**](https://www.bible.com/bible/126/GAL.5.19-21.NTR?ref=thepulse.org). Aici e vorba despre: cum îmi dau seama dacă trăiesc în viața mea veche sau prin Duhul. > „Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările, geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” ([Galateni 5:19-21](https://www.bible.com/bible/126/GAL.5.19-21.NTR?ref=thepulse.org)) Aici avem din nou această categorie largă, „preacurvia” sau „imoralitatea sexuală”, sub care e încadrat totul. Dar și aici preacurvia apare în enumerarea altor vicii. Homosexualitatea nu e enumerată separat. Homosexualitatea nu e PĂCATUL prin excelență. Sentimentul că te-ai născut în corpul greșit nu e PĂCATUL prin excelență. Imoralitatea sexuală nu e PĂCATUL prin excelență. E un efect, cum spune Biblia, consecința faptului că ne-am antrenat în viață să trăim fără Dumnezeu. Și ca creștin rămâne o luptă. Între firea ta pământească, acolo unde gândești, vrei, simți și acționezi fără Dumnezeu, și duhul tău. Deși ești deja creștin, există părți din sufletul tău care pur și simplu mai trebuie înnoite. Acesta e procesul sfințirii. Ca copii ai lui Dumnezeu, suntem deja sfinți și declarați drepți. Această identitate ne-a fost deja dată. Acesta e privilegiul nostru de copii ai lui Dumnezeu. Dar, în același timp, trăiesc tensiunea aceasta: sunt într-un proces și am voie ca asta să ajungă în sufletul meu. Și aici intră pur și simplu tot subiectul sexualității. În societatea noastră e un subiect atât de mare, pentru că, odată cu Sigmund Freud, am început să ne definim prin sexualitatea noastră. Dar Biblia vede lucrurile cu totul altfel, pentru că abordează sexualitatea ca pe un comportament, ca pe un rod al vechii mele naturi omenești. Ca pe ceea ce vreau, gândesc și simt fără Dumnezeu, și nu ca pe identitatea mea. Când cineva face coming out, persoana spune adesea: „M-am născut în corpul greșit, sunt homosexual”, și nu: „Mă simt atras de bărbați sau de femei, simt atracție față de persoane de același sex, mă simt ca și cum m-aș fi născut în corpul greșit.” Foarte des, identitatea unei persoane se vede deja în felul în care se exprimă: „Asta sunt. Aceasta e identitatea mea. Aceasta e sexualitatea mea.” Iar în societate asta e strâns împletit cu identitatea. Dar Biblia vede lucrurile cu totul altfel. Pentru că Biblia nu spune că purtarea ta îți determină identitatea, ci invers. Ea nu spune doar ceva despre sexualitate, ci și: „Identitatea ta de copil al lui Dumnezeu pur și simplu o ai.” Dacă crezi în Isus Cristos și I-ai dat viața ta, atunci ești un copil al lui Dumnezeu, chiar dacă nu te mai porți ca atare. Ești drept, chiar dacă există nedreptate în viața ta. Ești sfânt, chiar dacă nu trăiești în sfințenie. Biblia pornește de la ideea că, dacă te așezi cu adevărat în identitatea ta, nu așa, de fațadă: „A, da, sunt sfânt și neg că am nevoie să mă îndrept”, nu, dacă te așezi cu adevărat în identitatea ta, atunci se întâmplă automat ca purtarea ta să se adapteze identității tale. > Isus îți dă o identitate și spune: „Hei, asta îți va determina purtarea.” Dacă îi faci loc acestei identități, e cât se poate de firesc ca viața ta să se schimbe. Și asta e valabil și pentru sexualitate. E un comportament. E un rod, și nu o identitate, așa cum o descrie Biblia. În [**1 Tesaloniceni 4:3-5, 7**](https://www.bible.com/bible/126/1TH.4.3-7.NTR?ref=thepulse.org), chemarea noastră în domeniul sexualității e rezumată foarte bine. Unde vrea Dumnezeu, de fapt, să ajungă cu tine, cu tinerii tăi, cu copiii, cu oamenii din bisericile noastre în privința sexualității? > „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie. Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. \[…\] Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.” ([1 Tesaloniceni 4:3-5, 7](https://www.bible.com/bible/126/1TH.4.3-7.NTR?ref=thepulse.org)) Și aici nu scrie că asta e valabil doar pentru homosexuali. Homosexualii să se ferească de toate păcatele sexuale. Dacă ești heterosexual, ai voie să te uiți la porno sau la ce vrei tu. Aici scrie „fiecare”. Fiecare să-și țină trupul sub control. Fiecare să trăiască așa cum Îi place lui Dumnezeu. Așadar, dacă tu spui astăzi: cred în Isus, iar adolescenții tăi spun că ei cred în Isus și vor să-I dea viața lor, atunci aceasta e viziunea despre sexualitate: ca persoană necăsătorită, învăț să trăiesc în abstinență, iar în căsnicie învăț să trăiesc în fidelitate. Indiferent de orientarea mea sexuală. Aceasta e marea viziune. Și asta îmi ia iar și iar o povară de pe umeri, pentru că Biblia spune că suntem toți pe drum. E adevărat că ridică ștacheta sfințeniei foarte sus, dar prin Isus avem lejeritatea să spunem: am voie să mă dezvolt. Am voie să cresc în această viziune și să experimentez cum Isus o eliberează în viața mea. Și asta mi se pare, din nou, o ușurare în privința sexualității, pentru că Biblia nu pune un accent atât de apăsat pe LGBTQ, ci e relaxată. Omul meu cel vechi, natura mea păcătoasă, luptă iar și iar împotriva mea. Dar pentru asta Dumnezeu a găsit o cale. L-a trimis pe Isus. Când cineva se deschide față de tine, poți să citești Biblia cu el, să-l însoțești în ucenicie și poți să fii la fel de relaxat ca atunci când cineva spune: Hei, îmi mint părinții. Bine. Mulțumesc că ești atât de sincer. Hai să mergem pas cu pas. Nu cred că ar trebui să ne adaptăm comportamentul; Biblia vorbește, în schimb, despre o transformare a inimii. Exact această seninătate avem voie s-o avem. ## Cum te raportezi la Biblie? **Boas:** Când încercăm să lămurim subiectul acesta teologic, întrebarea interesantă este: „Cum te raportezi, în principiu, la Biblie?” Multă vreme m-am luptat cu Biblia, pentru că aveam impresia că e împotriva mea și că trebuie să văd cumva cum câștig lupta aceasta. Dacă intri în asta, există destule câmpuri de luptă, mai ales pe rețelele sociale, unde se poartă războaie despre cum poate fi interpretat un lucru sau altul. O vreme am fost complet prins în asta, iar la un moment dat am fost mustrat în inima mea. Mi-am dat seama că relația mea cu Biblia era cumva strâmbă. La un moment dat a trebuit să iau o decizie și să spun: > Bine, Isuse, cine ești Tu, de fapt, pentru mine? Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Dumnezeul cel viu. Tu ești Domnul vieții mele. Ascult de tot ce spui Tu. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, are autoritate în viața mea și mă așez sub Cuvântul lui Dumnezeu. Mă așez sub ceea ce spune Biblia. Cu această decizie, dintr-odată s-au schimbat multe. Multe s-au destins. Dintr-odată nu mai e o luptă împotriva Bibliei. Ci e un: pot să accept Biblia, știu asta și am încredere în ea. Cartea aceasta mă slujește. Dumnezeu a venit ca să trăiesc. Vrea să fiu liber, să înfloresc. Vrea să mă smulgă din această creație căzută. Când cineva vrea să discute despre homosexualitate, e întotdeauna interesant, mai întâi: „Pentru tine e o discuție pur obiectivă sau e ceva personal?” Pentru că, cu cineva care e tocmai într-un proces de decizie, aș vorbi altfel despre decizie decât dacă aș trata subiectul teologic, în principiu. Aș întreba: Cine e Isus pentru tine? Ce e Biblia pentru tine? Pentru că, dacă n-am luat decizia aceasta, să spun: bine, Cuvântul Tău e mai presus de mine, Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, atunci e mult mai greu. Când am luat decizia aceasta, am ajuns la concluzia că Biblia îmi arată adevărul. **› Citește** [**Romani 1:15-32**](https://www.bible.com/bible/126/ROM.1.15-32.NTR?ref=thepulse.org) **înainte să citești mai departe.** În versetul 15 citim: „astfel că, în ce mă privește, sunt dornic să vă predic Evanghelia și vouă, celor din Roma” ([Romani 1:15](https://www.bible.com/bible/126/ROM.1.15.NTR?ref=thepulse.org)). Evanghelia este vestea care aduce bucurie. Este vestea bună. Poate că versetele care urmează nu sună, la început, ca o astfel de veste plină de bucurie. De fapt, la început se vorbește mult despre mânia lui Dumnezeu și multe teme sunt abordate și dezvoltate. Versetul 15 e foarte important, pentru că dă tonul pentru ce urmează. **› Ce a stârnit în tine citirea pasajului din Romani 1:15-32?** Indiferent în ce traducere a Bibliei citim aceste versete, nu există nicio traducere care să descrie lucrurile în roz. **› Dar te atinge?** Îmi doresc să fim atinși când citim astfel de texte despre oameni cărora le e cu adevărat rău, care suferă cu adevărat. Care se luptă cu adevărat. Dorința mea e să ne gândim: „Vai, ce greu!” Ce declanșează textul acesta în noi? Trezește milă, compasiune, un „Și pentru acești oameni a murit Isus”? Da, pentru ei a murit, și asta mă mișcă. Pentru mine, Epistola către Romani e un fel de lucrare teologică de referință, în care Pavel desfășoară încă o dată totul, lămurește marile întrebări și așa mai departe. Apoi Pavel scrie în Romani 2: „De aceea, tu, omule, oricine ai fi, care-i judeci pe alții, n-ai nicio scuză, pentru că în ceea ce-l judeci pe altul, te condamni pe tine însuți, fiindcă tu, care-l judeci, faci aceleași lucruri” ([Romani 2:1](https://www.bible.com/bible/126/ROM.2.1.NTR?ref=thepulse.org)). Prin asta, Pavel arată că subiectul acesta, ca toate celelalte, ne privește pe toți. Suntem toți în aceeași barcă. De aceea vorbim despre temele LGBTQ: pentru că vrem să vorbim despre Evanghelie. Multă vreme m-am împotrivit. Nu am în mine nevoia lăuntrică de a vorbi cu alți oameni despre ce simt eu în plan sexual și nici nu m-am gândit: „Hei, ce idee super.” Dar dorința mea e ca subiectul acesta să slujească Evangheliei, ca oamenii să recunoască cine este Isus și ca oamenii să poată trăi și simți din nou Evanghelia în forma ei adevărată. Și chiar cred că suntem toți în aceeași barcă. Nu contează cu ce te lupți. Toți avem nevoie de Isus ca Mântuitor, iar asta mă relaxează enorm în practică, indiferent cu ce te lupți. Când vin oameni la mine și spun: „Hei, am cele mai urâte, mai perverse vise”, le spun: „Hai să mergem cu asta la Isus. Indiferent cu ce te lupți, hai pur și simplu să mergem împreună la Isus, să ne rugăm împreună, să citim Biblia și să abordăm lucrurile relaxat.” **Franzi:** Dacă subiectul acesta te privește personal, poate că ți se întâmplă ca lui Boas. Poate că te simți în biserică precum peștele în apă și uneori ai îndoieli și crezi că, și independent de subiectul sexualității, nu poți aborda anumite lucruri în biserică. În cele din urmă, nu contează despre ce e vorba: dacă omul meu cel vechi avea sentimente homosexuale, se simțea în corpul greșit sau avea o problemă cu minciuna. Nu contează dacă omul meu cel vechi era foarte religios, se purta corect, dar în inimă era departe de Dumnezeu și acționa doar din tradiție. Chiar nu contează despre ce subiect e vorba: suntem toți în aceeași barcă. Putem fi relaxați, pentru că Biblia, pentru că Dumnezeu a pregătit o soluție pentru asta. Când întâlnesc oameni, am senzația că subiectul acesta e umflat peste măsură: „O, nu, simți atracție față de persoane de același sex” sau „O, nu, te simți în corpul greșit”. Subiectul e foarte încărcat în societate. Există legi și trebuie să fim și atenți, dar cred că putem fi relaxați. Dacă umflăm atât de mult subiectul acesta în grupurile noastre de tineret, atunci devine și mare și o să ne sperie. > Dar oamenii care trec prin asta nu au nevoie de cineva care știe să discute bine, care poate explica totul teologic și are răspunsuri perfecte. Au nevoie de cineva care să spună simplu: „Hei, sunt relaxat. Mă interesezi și, dacă vrei să-L cunoști pe Isus sau să-L cunoști mai profund, hai pur și simplu să pornim la drum.” ## Povestea lui Franzi **Franzi:** Când aveam patru ani, mi-am dat seama că mă simt ca și cum m-aș fi născut în corpul greșit. A început cu faptul că, la grădiniță, am observat că nu aveam deloc chef să mă joc cu Barbie cu fetele. Voiam mult mai mult să joc fotbal cu băieții, să mă tăvălesc prin noroi, să mă cațăr în copaci. Pentru că am crescut cu doi frați, mi s-a cuibărit gândul: „Bine, frații mei se poartă într-un fel, dar toate prietenele mele de la grădiniță sunt cu totul altfel.” Și nici nu pot să descriu bine, dar în inimioara mea s-a fixat: acum vreau să fiu băiat. Asta le-am spus atunci părinților mei: „Acum vreau să fiu băiat, vreau să mă tund, vreau să arăt ca frații mei, vreau să mă pot juca cu ei, acum sunt băiat.” La patru ani simțeam deja asta. Apoi părinții mei au încercat să minimalizeze puțin lucrurile. Pe atunci nu era încă un subiect atât de mare în societate. Când mi-au interzis, de exemplu, să mă tund, pur și simplu mi-am lipit gumă de mestecat în păr și a trebuit să mă radă în cap. Eram pe atunci destul de obraznică și destul de manipulatoare. Îmi impuneam mereu voia, până când am refuzat să-mi mai pun hainele mele și purtam doar hainele fraților mei. În câteva luni arătam complet ca un băiat. Aveam niște ochelari frumoși ca ai lui Harry Potter, purtam numai tricouri de baschet, pantaloni largi și arătam pur și simplu ca un băiețel. Niciunul dintre tovarășii mei de joacă n-a observat cu adevărat. Aveau și ei abia patru ani. Probabil s-au gândit: „A, tare, e un băiat nou la grădiniță. Oare unde a dispărut Franzi?” Și am trăit complet ca un băiat și am ținut-o tot așa până la zece ani. La școală am suferit mult bullying din cauza asta. Băieții mă întrebau: „Hei, de ce te duci acum la toaleta fetelor? Doar ești băiat.” Apoi mi-au pus porecle. Era o împotrivire atât de puternică, încât mi-am dat seama că nu pot s-o țin așa. Voiam doar să fac parte din grup. Nu voiam să fiu ciudata cu părul scurt despre care toți se întreabă: „Cred că e fată, dar nu sunt sigur. Merge la toaleta fetelor, dar arată ca un băiat.” La școală toată lumea se uita ciudat la mine. Și nu reușeam să înțeleg. Și profesorii erau nesiguri. Când la ora de sport se spunea că ne împărțim acum în băieți și fete: „A, am uitat, ești fată, dar arăți ca un băiat.” Asta a provocat o durere atât de mare. Iar ce mi-am dat seama ulterior e că, din cauza mai multor experiențe, am avut de mică sentimentul acesta: sunt greșită. Eu, ca persoană, sunt pur și simplu greșită. De fapt, în copilărie am trăit și abuz din partea unor femei și, ca reacție, aveam în interior o aversiune față de a fi femeie. Nu oricine are o traumă se luptă cu asta, dar la mine așa a fost. Pe la unsprezece ani, am hotărât să trăiesc din nou ca fată, pentru că era mai simplu. Pentru că m-am gândit: Bine, atunci nu mai trebuie să discut tot timpul cu profesorii și cu colegii, pentru că devenea tot mai complicat. Dar interiorul meu nu s-a schimbat, indiferent dacă arătam ca un băiat sau ca o fată. Când arătam ca un băiat, mă simțeam totuși rău, pentru că îmi dădeam seama că nu sunt băiat. Când arătam din nou ca o fată, mă simțeam în continuare rău. Dar oricât încercam să mă adaptez în exterior, pur și simplu nu se schimba nimic. Când am intrat în pubertate, totul s-a transformat în reacția opusă. Prin filme, prin muzică, prin felul în care se purtau colegii mei, prin ce îmi spunea mintea, am crezut minciuna: sunt femeie pe deplin dacă am ceva cu cât mai mulți bărbați. Așa mi-am mutat în altă parte problema interioară, faptul că mă simțeam în corpul greșit. La școală aveam ceva cu cât mai mulți bărbați și la fiecare petrecere cu altcineva. Dar orice încercam și oriunde încercam să-mi găsesc identitatea, în interiorul meu pur și simplu nu se schimba nimic. La 16 ani am alunecat într-o tulburare de alimentație, pentru că mi s-a schimbat de-a binelea corpul, au apărut curbele, iar asta m-a speriat îngrozitor. Atunci am început să slăbesc excesiv, să fac sport excesiv, ca nu cumva să ies în evidență și pentru că aveam o respingere atât de puternică față de mine însămi. La asta s-au adăugat niște fraze relativ banale. „N-ai maniere la masă”, și e adevărat, eram stângace și mă pătam des. „Nu prea ești ladylike”, „Ești mai degrabă genul sportiv, genul sălbatic, nu o lady drăguță”. Toate erau fraze spuse de oameni fără rea intenție, dar mi-au confirmat iar și iar: „Da, ești greșită. Uite, te-ai născut în corpul greșit. Uite, vocea aceasta care îți spune asta de când ai 4 ani are dreptate.” Astfel mi s-au pus pe inimă niște ochelari și nu mai puteam vedea deloc neutru aceste fraze. Pentru mine, punctul de cotitură a venit când L-am cunoscut pe Isus. A fost destul de intens. Eram la lacul Starnberg (în Germania), într-o tabără organizată de WDL (Wort des Lebens, o lucrare creștină cu tabere pentru copii și tineri). Fusesem acolo deja de mică, în taberele pentru copii, și am descoperit acolo că există și creștini veseli. Altfel cunoșteam doar creștini care erau de genul: „Da, acum trebuie să-I slujim lui Isus și totul e greu și foarte rău.” Dar creștinii de acolo se distrau. Acolo aveam voie să fiu sălbatică. Îmi spuneau că sunt iubită. La 17 ani am avut o cădere. Eram în pivnița noastră, loveam într-un sac de box, am început să plâng și mi-am dat seama că viața mea scăpase de sub control. Mă simțeam în corpul greșit, aveam o tulburare de alimentație. Performanțele mele sportive erau extrem de importante pentru mine, iar ele erau la pământ. Era extrem de important pentru mine să fiu bună la școală, și luam o notă proastă după alta. Prietenii mei se îndepărtaseră cumva toți de mine și își găsiseră alți prieteni. Bărbații pe care îi ținusem mereu „la cald” erau dintr-odată în relații stabile. Și stăteam acolo și mă gândeam: Nu mai știu cine sunt. Tot ce îmi construisem se prăbușise pur și simplu. În momentul acela m-am gândit: „Hei, du-te la WDL. Acolo ți-a fost mereu bine când erai copil.” Așa că m-am înscris în tabăra de tineret. Dintr-odată eram într-o asemenea atmosferă, încât mă gândeam: De ce sunt toți aici atât de fericiți? Sigur n-au nicio problemă în viața lor. Și apoi un lider de grup după altul a început să povestească: „Hei, apropo, eu am fost părăsit la altar, iar Isus m-a vindecat.” „Hei, și eu am avut o tulburare de alimentație și am fost vindecat.” Și erau niște oameni atât de sinceri și de autentici, încât m-am gândit: „Ori își bat complet joc de mine aici, ori chiar e adevărat că Isus a murit pentru mine și are o viață nouă pentru mine.” Și stăteam acolo, pe o bancă la lacul Starnberg, și am spus în sinea mea: „Dumnezeule, dacă exiști, viața mea poate fi a Ta, pentru că oricum s-a terminat.” Atunci am văzut cu ochii minții un bărbat cu un veșmânt alb și păr lung. Pentru mine, în momentul acela, era Isus. Și am auzit vocea aceasta în mintea mea: „Franzi, te iubesc, nu doar puțin, ci cu adevărat.” În momentul acela a venit în inima mea o asemenea plinătate, o asemenea pace, acolo unde înainte era doar gol. Și atunci am spus: „Bine, Isuse. Viața mea poate fi a Ta. N-am idee ce înseamnă asta, dar let’s go.” Două săptămâni mai târziu, un coleg de la jobul meu de vacanță mi-a scris, din întâmplare, dacă nu vreau să vin la ICF, pentru că el merge mereu acolo și i-a venit cumva gândul să mă invite. Așa am ajuns la ICF în München. Acolo, pastorii m-au luat pur și simplu de mână. Atunci a început pentru mine drumul uceniciei. ## Drumul uceniciei și puterea Evangheliei **Franzi:** Drumul acesta al uceniciei l-aș descrie așa: toți suntem pe un drum al vieții. Pe drumul vieții mele aveam gândurile: „Sunt greșită. M-am născut în corpul greșit.” Pur și simplu am mers pe drumul acesta, iar la WDL, în tabăra aceea de tineret, am stat în fața unei decizii. În ce direcție merg? Am luat o decizie. Când m-am întors din tabără, gândurile mele erau aceleași și sentimentele mele erau aceleași. L-am invitat pe Isus în viața mea, dar n-a fost imediat așa: „Uau, acum sunt un om nou și sunt vindecată și mântuită.” Nu, am avut iar și iar situații în care cineva spunea ceva și aveam de ales: bine, merg mai departe pe drumul pe care am mers mereu? „Sunt greșită. M-am născut în corpul greșit. Ar trebui să-mi fac o operație de schimbare de sex. Nimeni nu mă va iubi vreodată. N-o să am niciodată o sexualitate normală.” Știam unde duce drumul acesta. Drumul acesta duce la gânduri de sinucidere. Sau aleg acum să urmez o voce nouă? Pentru mine era Duhul Sfânt, care spunea: „Hei, ești iubită. Ești acceptată. Știu că acum te lupți cu corpul tău, dar Biblia spune că ești făcută minunat și unic.” Pentru mine, acesta a fost drumul spre cruce. Iar drumul acesta n-a fost spectaculos. N-a căzut nimic din cer. A fost pur și simplu o decizie în gândurile mele. [**Romani 12:2**](https://www.bible.com/bible/126/ROM.12.2.NTR?ref=thepulse.org) descrie de fapt foarte bine acest lucru. > „Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” ([Romani 12:2](https://www.bible.com/bible/126/ROM.12.2.NTR?ref=thepulse.org)) Cum pot să nu mă conformez spiritului vremii? Cum pot să nu recad pe vechiul drum? Schimbându-mi, prin Duhul Sfânt, prin Dumnezeu, gândurile, felul de a gândi, și transformându-mă în omul cel nou. Cred că toți, indiferent de luptele noastre, indiferent unde ne luptăm, avem aceste drumuri în gândurile noastre. Merg pe drumul meu vechi? Drumul meu vechi era acolo unde mă simțeam în corpul greșit. Sau aleg, mă supun și am încredere în vocea Duhului Sfânt și în Cuvântul lui Dumnezeu, că acesta e singurul drum care mă duce la o viață cu Isus? Pentru mine, acesta e procesul sfințirii. Dumnezeu a restaurat atât de multe în viața mea. Între timp sunt căsătorită și acum fac și terapie din cauza abuzului pe care l-am trăit. Subiectul e pur și simplu atât de complex. E nevoie de consiliere. E nevoie de terapie. Dar nu doar când e vorba de sexualitate. Pur și simplu, când ești traumatizat, e logic să abordezi asta împreună cu Duhul Sfânt și să-L întrebi pe Isus cum poți fi vindecat. Dar, independent de această vindecare interioară de care are nevoie fiecare dintre noi, pe orice câmp de luptă, e nevoie de dinamica aceasta: „Îmi las în urmă viața veche.” Și stau regulat în fața acestei decizii. Iubesc moda și îmi place să-mi creez stilul. Pe Instagram am găsit o tipă care face ținute foarte tari. Așa că am urmărit-o, m-am uitat la toate lucrurile ei și mi s-au părut foarte tari. Și la un moment dat m-am uitat mai atent la profilul ei și acolo scria: non-binary, maskulin, lesbian, fashion. O persoană care se identifică drept homosexuală, care nu se simte aparținând niciunui gen și face modă. Și deodată s-a instalat în mine gândul: „Franzi, uite, persoana asta ți se pare atrăgătoare, încă mai simți atracție față de persoane de același sex” (și asta face încă parte din povestea mea) „și vrei să fii ca ea. Deci încă trebuie să te lupți cu corpul tău.” Și am stat din nou la această răscruce. Bine, sunt creștină, Îl cunosc pe Isus, de fapt cunosc adevărul despre viața mea. Și pot fie să spun: „Hei, așa e, mi se pare foarte atrăgătoare, arată foarte bine, îmi place la nebunie stilul ei, poate totuși e ceva greșit cu mine”, fie pot să spun pur și simplu în momentul acela: „Cunosc gândul acesta. E omul meu cel vechi. El a murit. Isuse, Îți mulțumesc că sunt făcută minunat și unic. Toate acestea sunt doar stereotipuri, și doar pentru că acum o femeie a scris așa ceva în bio, asta nu înseamnă că m-am născut în corpul greșit.” Ce am învățat în călătoria mea este că nu corpul meu era problema, ci toate stereotipurile. Și evoluția societății noastre, care, de fapt, vrea să se elibereze de stereotipuri, dar în realitate tocmai pe ele le fixează, pentru că definiția dacă te-ai născut în corpul greșit ține de faptul dacă te joci cu Barbie sau nu. Biblia spune cu totul altceva. Pasajele biblice despre identitatea de femeie n-au nimic de-a face cu genul. Indiferent dacă sunt bărbat sau femeie, sunt pur și simplu un copil al lui Dumnezeu. > O cheie pentru mine a fost să spun: Există atât de multe păreri, iar părerea despre mine însămi e tot o părere. Și aleg să-mi las deoparte propria părere, propriile sentimente, să mă supun Bibliei și să stau pe acest adevăr, chiar dacă simt altceva. **Boas:** Drumul acesta îl găsim, cum a citat deja Franzi, în [**Romani 12:2**](https://www.bible.com/bible/126/ROM.12.2.NTR?ref=thepulse.org). > „Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” ([Romani 12:2](https://www.bible.com/bible/126/ROM.12.2.NTR?ref=thepulse.org)) Cuvântul acesta pentru „transformare” sau „înnoire” este metamorpho, adică metamorfoză. **› Uită-te la** [**acest video**](https://www.youtube.com/watch?v=o-5es2gjfvU&ref=thepulse.org) **înainte să citești mai departe.** Iubesc această imagine a metamorfozei. Schimbarea aceasta trebuie s-o facă Isus în omidă. Omida nu poate spune: Bine, de fapt sunt fluture, acum îmi cresc niște aripi în spate și gata, pornim. E o ființă complet diferită și trebuie să se schimbe complet. Singurul lucru pe care îl face omida e să mănânce tot timpul, să mănânce, să mănânce și să caute unde mai găsește hrană și cum poate să crească. Și apoi se transformă. Și când te uiți la fluturele acesta, nu mai recunoști omida aceea verde. Omida aceasta, care se târăște tot timpul pe jos și apoi e transformată într-un asemenea fluture, care dintr-odată e liber și caută nectar, asta e pentru mine Evanghelia: ce are de gând Isus Cristos cu fiecare dintre noi. Și îmi doresc să ajungem în punctul în care asta să fie deschis pentru oricine. Isus a murit atunci pe cruce pentru toți oamenii. Și fiecare dintre noi are nevoie de asta și are nevoie de această perioadă de transformare. În [**2 Corinteni 3:18**](https://www.bible.com/bible/126/2CO.3.18.NTR?ref=thepulse.org) scrie: > „Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.” ([2 Corinteni 3:18](https://www.bible.com/bible/126/2CO.3.18.NTR?ref=thepulse.org)) Aceasta este puterea Evangheliei. Când trăim din nou această putere a Evangheliei, atunci nu mai contează cu care dintre literele din LGBTQA2S+ se luptă tinerii tăi. 2S înseamnă: îmi dau seama că sunt „two Spirits”, mă simt om, dar mă simt și vulpe sau alt animal. Iar unul dintre tinerii noștri era complet copleșit de asta. Dar poți veni, indiferent cu ce te lupți. Suntem toți în aceeași barcă. Isus e răspunsul, iar Isus a deschis deja drumul, iar drumul acesta e deschis pentru oricine și oricine poate merge pe el. **Franzi:** Dorința noastră este să crezi că Evanghelia e de ajuns. În cele din urmă, Evanghelia e cheia. Cum Se poartă Isus cu cineva care se luptă cu acest subiect sau cu altul? În [**Ioan 8**](https://www.bible.com/bible/126/JHN.8.3-11.NTR?ref=thepulse.org), Isus întâlnește o femeie prinsă în adulter. Parcă e smulsă direct din pat, pusă în mijlocul fariseilor și umilită. Fariseii Îl confruntă pe Isus și spun: „Femeia aceasta a comis adulter, ce vei face acum?” Isus spune: „Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!” Această atitudine avem voie s-o adoptăm în grupurile noastre de tineret și în bisericile noastre. Suntem toți în aceeași barcă. Și eu am păcătuit la fel, și eu am un om vechi, nu am dreptul să judec asta. Dar Isus nu spune doar: „Hei, ești iubită.” Cuvintele Lui sunt: „Nici Eu nu te condamn.” Și aceasta e tensiunea dintre „Ești iubită 100 %, maximal și radical” și ce spune Isus apoi: „Du-te, iar de acum înainte să nu mai păcătuiești!” Ne imaginăm adesea că femeia se întoarce, e în lanțuri și trebuie să se elibereze singură, zbătându-se. Dar Isus are cheia în mână. Cuvintele Lui o ridică și, prin ele, El îi spune: „Și Eu te ajut în asta.” > Isus are această cheie care desface lanțurile, pentru că singuri nu avem nicio șansă împotriva păcatului, împotriva acestor lanțuri care ne leagă. De aceea a trebuit să vină Isus, pentru că din propriile puteri nu reușim. Isus îi spune acestei femei: „Ești iubită maximal și Eu te ajut să ajungi în această libertate.” Da, poate că, după ani de zile, încă umbli cu un lanț. Ești în călătorie, ești pe drum. **› Ai credință pentru asta? Ai credință în puterea Evangheliei, că subiectul sexualității și LGBTQ nu e prea mare pentru Isus?** Tocmai pentru aceste lucruri a murit Isus și a înviat. Și Evanghelia nu înseamnă doar o moarte și o iertare. Înseamnă o împuternicire, pentru că Isus a înviat. El îmi spune: „Acum ai voie să trăiești ca un om nou.” Și asta nu e ceva ce fac eu singură, ci, cum scrie în Romani 12:2, lăsându-L pe Duhul Sfânt în inima mea, deschizându-mi înaintea Lui toată gândirea, toată viața și spunându-I: Ai voie să schimbi totul, ai voie să mă faci cu totul nouă, ca pe omida aceea. Am voie să mor, dar dincolo de această moarte e o înviere. Poate îți dai seama că tu însuți te lupți acum cu subiectul acesta, care pare atât de mare, pentru că te lupți cu el de ani de zile, pentru că ești mereu în lanțurile acestea și te gândești: Isuse, vin mereu la Tine, de ce nu m-ai eliberat încă? Crezi că El vrea binele tău, că știe exact când vor cădea lanțurile acestea? Cu ajutorul Duhului Sfânt, lanțurile vor cădea. ## Ghid de discuție Iată câteva întrebări pe care le poți folosi ca să aprofundezi conținutul articolului în grupul tău mic sau în grupul de tineret. **Tema: Libertatea** - Ce înseamnă libertatea pentru tine? - Franzi și Boas vorbesc despre „lanțuri” care ne țin captivi. Ce fel de „lanțuri” vezi în viața tinerilor? - Există „lanțuri”, cum le-a descris Franzi, pe care le recunoști în propria ta viață? Cum te raportezi la ele? - Boas vorbește despre transformare și despre cum l-a ajutat Isus să fie liber. Cum credeți că poate arăta acest proces? - Cum crezi că putem, ca biserică sau ca grup, să sprijinim pe cineva care se luptă cu provocări personale pe drumul spre libertate? **Tema: Incluziunea** - Franzi și Boas descriu două extreme în felul în care sunt abordate temele LGBTQ+. Unde ați întâlnit astfel de extreme în mediul vostru sau în mass-media? - Unde vezi biserica sau grupul nostru pe acest spectru dintre extreme? - Există uneori lucruri pe care le spunem sau le facem și care i-ar putea răni pe alții fără să vrem? - Dacă Isus ar fi aici astăzi, ce credeți că i-ar spune cuiva care se luptă cu identitatea lui sau cu alte provocări? - Ce putem face ca să ne asigurăm că toată lumea se simte bine la noi? 📞 ****Dacă te gândești la sinucidere sau îți faci griji pentru cineva:** Dacă viața cuiva este în pericol imediat, sună la ****112** (gratuit, de pe orice telefon). Poți vorbi gratuit și anonim la ****0800 801 200**, TelVerde Antisuicid al Alianței Române de Prevenție a Suicidului (vinerea, sâmbăta și duminica, între 19:00 și 07:00). Linia de sprijin depreHUB, ****0374 456 420**, răspunde non-stop. Copiii și adolescenții pot suna la ****Telefonul Copilului, 116 111** (de luni până vineri, între 10:00 și 20:00). Alte linii de ajutor din România găsești pe [findahelpline.com](https://findahelpline.com/countries/ro?ref=thepulse.org). ## Alte resurse **Cărți și reviste** - „Trans… Fakten, Fragen, Menschen” (în germană: „Trans… fapte, întrebări, oameni”), **weisses-kreuz.de** - „Geschlecht als Gabe und Aufgabe” (în germană: „Genul ca dar și ca sarcină”), **weisses-kreuz.de** - „Love Thy Body: Answering Hard Questions about Life and Sexuality” (în engleză), [**Nancy R. Pearcey**](https://bakerpublishinggroup.com/books/love-thy-body/387231?ref=thepulse.org) **Cursuri și video-uri** - „Ratgeber: Transformed” (ghid în germană pentru părinți, despre gen), **One Hope și Pulse** - „Themenserie: Transformed” (patru lecții în germană pentru grupul tău de tineret), **One Hope și Pulse** - „Ratgeber: Umgang mit LGBTQ+” (ghid în germană despre cum abordezi tema LGBTQ+), **Axis și Pulse** - „Gott, Gender und ich: Was sagt die Bibel dazu?” (în germană: „Dumnezeu, genul și eu: ce spune Biblia despre asta?”), **Henrik Mohn** *Versiunea în limba română: octombrie 2026* ![](https://thepulse.org/ro/content/images/2026/09/Signup-1.jpg) ## Rămâi la puls. Pulse în română abia a început: materiale gata de folosit pentru lideri de tineret, părinți și educatori, gratuit. Te anunțăm când apare ceva nou. Mă abonez Aproape gata: verifică-ți e-mailul și confirmă abonarea. Fără spam. Te poți dezabona oricând.