> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://thepulse.org/ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Demolare și reconstrucție: de ce lucrarea cu tinerii într-o epocă seculară are nevoie de mai mult decât un strat nou de vopsea
- URL: https://thepulse.org/ro/demolare-si-reconstructie-lucrarea-cu-tinerii-intr-o-epoca-seculara/
- Published: 2021-08-19T09:07:09.000Z
- Updated: 2026-11-18T11:40:27.000Z
- Description: David Bunce descrie cum s-a format epoca noastră seculară, cum reacționează de obicei biserica și de ce lucrarea creștină cu tinerii din secolul 21 are nevoie de o nouă abordare.
- Author: David Bunce
- Tags: Articole, #target-leaders, #topic-leadership, #topic-vision, #age-teens, #translation-pending

David Bunce descrie cum s-a dezvoltat epoca noastră seculară, cum reacționează de obicei biserica la ea și pledează pentru o nouă abordare a lucrării creștine cu tinerii în secolul 21.

## Renovarea ca hobby

M-am mutat de curând. În ultimii șase ani am locuit și am lucrat la Viena. Dar la sfârșitul lui 2020 am fost chemat ca pastor în orășelul Bad Ischl. Așa că ne-am făcut bagajele și, în plină pandemie, ne-am mutat dintr-o capitală internațională plină de viață în mijlocul Alpilor austrieci.

Mutarea dintr-un oraș mare într-o zonă rurală te obligă să înveți cu totul alte ritmuri de viață. Nu mai putem comanda mâncare de la o mie de restaurante diferite când ne e foame. A trebuit să ne cumpărăm mașină. Ce m-a surprins cel mai mult e că aici, în Salzkammergut, toată lumea adoră să-și renoveze casa. Pe bune. Toți cei din noua mea biserică ori construiesc, ori renovează, ori dărâmă un perete, ori montează panouri solare.

Între timp am încercat să mă apropii puțin de această nouă pasiune. Și asta deși îndemânarea mea abia îmi ajunge ca să agăț un tablou. Din câte îmi dau seama, sunt două feluri de a te apuca de treabă. Pentru unii, o renovare înseamnă doar câteva schimbări cosmetice: zugrăvești din nou, pui parchet nou sau poate refaci bucătăria. Pentru alții, renovarea înseamnă ceva mult mai drastic: dărâmi totul și construiești de la zero, pentru că vechea structură nu mai e bună de nimic.

## Trăim într-o epocă seculară

Pe când mă ocupam de construcții și renovări, citeam cartea lui Andrew Root *Faith Formation in a Secular Age* (Formarea credinței într-o epocă seculară) și cred că paralelele sunt foarte utile. Dacă Andrew ar vorbi despre cartea lui cu câțiva oameni din biserica mea, probabil ar spune că multe abordări noi din lucrarea cu tinerii sunt doar o schimbare cosmetică. Ca și cum ai încerca să zugrăvești din nou un perete sau să smulgi mocheta aceea dezgustătoare, plină de bacterii, și s-o înlocuiești cu ceva mai igienic (și, după mine, mai frumos), cum ar fi lemnul. Probabil ar mai spune și asta: problema e că deseori nu observăm că structura clădirii nu mai e bună. Instalațiile au fost făcute pentru o vreme în care nu toată lumea avea mașină de spălat, mașină de spălat vase și duș modern. Instalația electrică nu mai e sigură. Unii dintre pereții de rezistență putrezesc. Dacă Andrew are dreptate în cartea lui, ar spune așa: un strat nou de vopsea nu mai ajunge. Trebuie să ne gândim să dărâmăm o parte și să construim din nou, ca să ținem pasul cu noua realitate.

Ce vrea să spună, deci, Andrew Root? Ca să înțelegem, trebuie să ne uităm puțin la istoria lumii occidentale și la ceea ce filozoful canadian Charles Taylor a numit *A Secular Age* (O epocă seculară). Pentru Taylor, „secular” nu înseamnă pur și simplu o lume fără religie, ci mai mult. Secular înseamnă că toate sistemele de credință pot fi, în principiu, contestate și negociate. Scopul devine acum să găsesc un sistem de convingeri care să fie „autentic” pentru mine, cu care să mă identific subiectiv. Aș putea, deci, să mă identific cu toată pasiunea ca și creștin și, în același timp, să mă implic la fel de pasionat pentru drepturile animalelor, pentru importanța uleiului esențial de mușețel pe pernă sau pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. Cel mai important e să găsesc un sistem de convingeri pe care să-l pot mărturisi, care să fie autentic „al meu” și, prin urmare, parte din identitatea mea.

> S-au făcut eforturi uriașe ca să „vindem” creștinismul… ca pe un plan de viață care „funcționează” și te ajută să-ți trăiești sinele autentic.

## Cât de nou e fenomenul acesta?

Ca să scurtez o poveste foarte lungă și complicată: în Evul Mediu, oamenii nu-și puteau alege sistemele de credință așa cum facem noi azi. Dumnezeu era pur și simplu o parte fixă a lumii. Lumea noastră era ceea ce Taylor a numit „fermecată”: plină de Dumnezeu, de demoni și de îngeri. Omul era poros. Realitățile acestea cosmice ne modelau viața: starea sufletească, recolta bună sau proastă, boala sau sănătatea.

Lucrurile s-au schimbat treptat. Iluminismul și ascensiunea gânditorului individual au jucat un rol, la fel ca diverse mișcări din secolul 19 care au subliniat importanța emoțiilor și a sentimentelor în judecarea adevărului. Identitatea noastră ca ființe umane nu mai pătrundea pur și simplu în noi din lumea fermecată. A devenit ceva ce descoperim și creăm pentru noi înșine, liberi de influențe din afară. A devenit tot mai important să ne simțim bine cu convingerile și cu identitatea noastră. Andrew Root numește ideea aceasta „tinerețe”.

![Un om singur pe vârful unei stânci, deasupra unei văi cu munți în ceață](https://thepulse.org/ro/content/images/2026/11/oliver-schwendener-uWdzlMWijiI-unsplash-1-edited.jpg)

„Identitatea noastră a devenit ceva ce descoperim și creăm pentru noi înșine, liberi de influențe din afară.”

## Tinerețea și ascensiunea individului autentic

Nevoia de a reconstrui economia occidentală după Al Doilea Război Mondial a dus la apariția unui nou tip de individ: consumatorul. Consumatorul trebuia convins să cumpere nu doar ce avea nevoie (de exemplu un raft pentru cartea lui), ci ce și-ar putea dori sau ce l-ar putea împlini (de exemplu o bibliotecă lucrată de mână din stejar recuperat, cu mici detalii pseudo-artistice pe margini). Dacă adaugi contextul Războiului Rece, consumul nu doar îmi completează identitatea, ci o exprimă: consum pentru că sunt american/britanic/vest-german și apăr economia de sovieticii cei răi.

> De ce îi atrag pe atât de mulți oameni Donald Trump și Boris Johnson? Pentru că sunt individul autentic suprem, care face ce vrea și nu-i pasă ce cred ceilalți.

În același timp a apărut o reacție împotriva conformismului: să te adaptezi la ce făceau toți ceilalți era „neautentic” și slab. Nu, acum era vorba să devii tu însuți, să-ți creezi propriul adevăr. Despre asta era revoluția sexuală: sexul, drogurile și rock’n’roll-ul erau căi spre persoana adevărată, autentică, pe care sistemul o înăbușea. Viața bună era viața autentică, nu legată în lanțurile regulilor sistemului, ci liberă. De ce îi atrag pe atât de mulți oameni Donald Trump și Boris Johnson? Pentru că sunt individul autentic suprem, care face ce vrea și nu-i pasă ce cred ceilalți.

Ironia e că prima (națiunea consumatorilor) s-a uitat la a doua (sinele neîmblânzit) și s-a gândit: „Super! Asta pot vinde.” Îți amintești de bibliotecă? Ai nevoie de biblioteca aceea pentru că ești genul de om care știe să prețuiască stejarul frumos, recondiționat, nu ca prietenii tăi, care se iau după mulțime cu bibliotecile lor IKEA Billy.

## Ce legătură are asta cu lucrarea cu tinerii?

Poate te întrebi acum ce legătură au toate acestea cu lucrarea cu tinerii. Andrew Root o spune așa: povestea aceasta e în mare parte despre faptul că ne definim prin apartenență și scăpăm de tot ce nu trece drept „autentic”. Asta i-a făcut pe creștini nervoși. De aceea, o temă mare în lucrarea cu tinerii a fost cum să-i oprim pe tineri să plece din biserică în încercarea lor de a deveni autentici. Cu alte cuvinte: cum putem face credința creștină destul de solidă sau de [„lipicioasă”](https://fulleryouthinstitute.org/stickyfaith?ref=thepulse.org) (în engleză) încât tinerii, sperăm, să n-o arunce când trec prin crizele începutului vieții de adult.

> Încercăm să vindem creștinismul ca pe un produs într-o lume în care individul autentic e singura realitate și în care ideea de Dumnezeu nu poate fi luată în serios. Iar dacă totuși e luată în serios, e doar un accesoriu în căutarea propriului meu sens autentic al vieții.

S-a muncit enorm ca să „vindem” creștinismul și să recrutăm „influenceri” care să-i aducă pe alții în organizații creștine sau într-o biserică. În fond, e o încercare de a vinde viața de creștin ca pe un plan de viață care „funcționează”, care te ajută să-ți trăiești sinele autentic. Dacă muncim toți destul de mult, vindem destul de bine și convingem destul de tare, tinerii Îi vor face în continuare loc lui Isus în sistemul de convingeri pe care și-l aleg pentru sinele lor autentic.

![Tineri cu mâinile ridicate la un concert, sub un ecran mare pe care scrie „JESUS”](https://thepulse.org/ro/content/images/2026/11/edward-cisneros-QSa-uv4WJ0k-unsplash-1-edited.jpg)

„Totul depinde de eforturile noastre. Nu mai avem încredere că Isus Se face cunoscut El Însuși.”

## „Vă rugăm, nu ne părăsiți!”

Simți câtă teamă e în procesul acesta, când îl vezi așa? Totul depinde de eforturile noastre de a vinde creștinismul și de a-l face atractiv pe piața ideilor. Nu mai avem încredere că Isus Se face cunoscut El Însuși. În schimb, trebuie să facem noi toată treaba. Le spunem tinerilor noștri: creștinismul e plauzibil. E sustenabil. E de încredere. Sau măcar grupul nostru de tineret e distractiv și plăcut. Vă rugăm, nu ne părăsiți. Vă rugăm!

Andrew Root susține că problema nu e doar că abordarea aceasta e plină de teamă și extrem de obositoare. Așa e, dar mai grav e că e sortită eșecului. Încercăm să vindem creștinismul ca pe un produs, să vindem „biserica, parte din identitatea ta”, într-o lume în care individul autentic e singura realitate și în care ideea de Dumnezeu nu poate fi luată în serios. Iar chiar dacă e luată în serios, e doar un accesoriu în căutarea propriului meu sens autentic al vieții.

Ca să mă întorc la renovarea casei: încercăm să montăm un cuptor nou și elegant într-o bucătărie refăcută și nu observăm că instalația electrică nu-l poate susține, iar peretele din spatele cuptorului e putred. Așa că trebuie să ne întoarcem, să ne ocupăm de cabluri, să reparăm peretele și, dacă tot suntem acolo, poate să verificăm și țevile.

Poate că acum totul sună puțin deprimant. La urma urmei, avem cele mai bune motive pentru lucrarea noastră cu tinerii și idei ca să-i ajutăm pe adolescenți să-și dezvolte o credință puternică. Vrem ca adolescenții să-L cunoască pe Isus. Vrem să facă parte din biserică. Vrem să aibă o credință autentică. Și acum auzim că strategia aceasta e sortită eșecului? Au. Asta doare.

## Eșecul e începutul libertății

Dar Andrew Root nu ne lasă acolo. Ne duce înapoi la Isus și înapoi la Biblie. Ne amintește că, în lumea Bibliei, eșecul e începutul libertății: atât eșecul nostru de a ne descoperi și crea sinele autentic, cât și eșecul lucrării noastre cu tinerii în competiția de pe o piață aglomerată. La urma urmei, slujim unui Dumnezeu care, după cuvintele din [Romani 4](https://www.bible.com/bible/126/ROM.4.17.NTR?ref=thepulse.org), învie morții și cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Când ne oprim din activismul nostru plin de teamă, descoperim că Dumnezeu e de fapt surprinzător de activ și e în stare să Se facă El Însuși cunoscut.

Apoi Andrew Root întreabă: ce ar putea însemna că Dumnezeu Se face cunoscut? În Biblie, credința nu vine prin faptul că adăugăm încă o identitate la „sinele autentic” și așa supraaglomerat. Vine prin experiența crucii, prin moartea față de sine și prin descoperirea că aceasta duce, într-adevăr, la viață nouă. Ce face posibil așa ceva? Experiența de a te regăsi în Isus și de a-I trăi prezența: nu în poveștile de succes ale vieții, în lucrurile pe care le putem vinde ușor, ci în momentele noastre de slăbiciune și de eșec.

Isus intră în frântura noastră și nu ne dă o nouă trăsătură de identitate sau o nouă strategie pentru o viață autentică: ni Se dă pe Sine Însuși. Iar povestea Lui pentru noi devine povestea pe care o trăim pentru alții. Descoperim că povestea Lui e mai captivantă decât încercarea de a alerga după propria identitate și de a ne crea singuri autenticitatea. Și cu siguranță e mult mai puțin obositoare. Descoperim că suntem luați și noi în tiparele vieții Lui.

> Recunoștința ne amintește că nu trebuie să ne luptăm ca să ne creăm sinele autentic, ci că îl primim în dar, cu mult înainte să dăm noi ceva.

Sau, ca să revin la metafora casei: temelia e proastă, așa că trebuie să dărâmăm casa veche. Apoi o construim din nou, cu Isus ca plan și ca meșter.

## O temelie nouă

Cartea lui Andrew Root nu vrea să ne zguduie sau să ne descurajeze. Și nu încearcă să ne pună la îndoială intențiile. Ne ajută să înțelegem de ce suntem unde suntem și să vedem cum unele dintre presupunerile pe care se sprijină lucrarea noastră cu tinerii poate ne fac mai mult rău decât bine. Andrew ne ajută să dărâmăm zidurile acelea vechi, să cărăm molozul, să ajungem înapoi la temelie și să construim ceva nou.

![Fotografie alb-negru: un tânăr cu ochii închiși și mâinile împreunate la gură, în rugăciune](https://thepulse.org/ro/content/images/2026/11/jack-sharp-OptEsFuZwoQ-unsplash-edited.jpg)

„Viitorul bisericii nu depinde de tinerețea ei.”

Ne invită să fim liniștiți, să nu lucrăm din frica permanentă că generația următoare e pierdută dacă eu, ca lider de tineret, nu sunt destul de distractiv, destul de relevant sau destul de competent. În schimb, ne invită să ne încredem în Isus, adevăratul lider de tineret. Și, să fim sinceri, Isus face asta mult mai bine decât noi. Andrew ne încurajează, ca lideri de tineret, să-i ajutăm pe tinerii noștri să fie atenți la dinamica prezenței lui Dumnezeu: la chemarea de a ne iubi aproapele, de a-i sluji pe oamenii din jurul nostru, de a spune povești despre puterea învierii lui Isus în momentele noastre de moarte și de eșec. Și să ne întoarcem la discipline spirituale precum recunoștința, care ne amintește că nu trebuie să ne luptăm ca să ne creăm sinele autentic, ci că îl primim în dar, cu mult înainte să dăm noi ceva.

E și o invitație la odihnă. Pentru că viitorul bisericii nu depinde de tinerețea ei sau de priceperea noastră de a aduce generația următoare în biserică, așa cum a spus Dietrich Bonhoeffer și cum ne amintește Andrew Root. Dimpotrivă: viitorul bisericii e Isus Hristos, care trăiește și domnește în veci. Așa că ne putem face partea noastră de muncă pe șantier (putem monta grinzile acestea și repara placajul acela), iar apoi, la sfârșitul zilei, ne putem opri și ne putem lua o zi liberă, pentru că Isus, liderul de tineret, încă lucrează.

*Acest articol a fost scris de* [David Bunce](https://thepulse.org/ro/author/davidbunce/) *și publicat pentru prima dată de* [Youthscape](http://youthscape.co.uk/?ref=thepulse.org)*. Versiunea în germană:* [Olivia Felber](https://thepulse.org/ro/about/)*. Versiunea în limba română: Pulse.*