> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://thepulse.org/ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# De ce băieții explodează, iar fetele se prăbușesc în tăcere?
- URL: https://thepulse.org/ro/baietii-explodeaza-fetele-se-prabusesc-in-tacere/
- Published: 2025-05-21T06:00:54.000Z
- Updated: 2026-11-19T08:01:09.000Z
- Description: Dr. Julie Yonker, expertă în psihologie și sănătate publică, explică felul diferit în care se manifestă problemele de sănătate mintală la băieți și la fete în adolescență și ce trebuie să știe cu adevărat părinții, profesorii și liderii de tineret.
- Author: Axis
- Tags: Articole, #target-leaders, #target-parents, #topic-suffering, #topic-mental-health, #age-teens, #target-educators, #translation-pending

## Diferențe: băieți și fete

**Axis:** Sănătatea mintală a Generației Z a fost un subiect important în ultimii ani. Ce a rămas însă destul de puțin explorat până acum este întrebarea: cum se manifestă, concret, problemele psihice diferit la tinerii băieți și la tinerele fete? Care sunt principalele diferențe pe care le observați în munca dumneavoastră?

**Dr. Julie Yonker:** Da, vedem clar diferențe. Cred că oricine a crescut copii sau a lucrat cu ei știe: există diferențe între băieți și fete, chiar și în felul în care se joacă copiii mici. Iar aceste diferențe le vedem și când e vorba de sănătatea mintală.  
De obicei, fetele tind mai degrabă să *internalizeze*. Asta înseamnă că își îndreaptă sentimentele și emoțiile mai mult spre interior, mai ales în probleme ca depresia sau anxietatea. Se întorc spre ele însele și poartă această povară înăuntru.  
Băieții și tinerii bărbați, în schimb, se exprimă de cele mai multe ori spre exterior, chiar și atunci când e vorba de aceleași probleme, cum ar fi depresia sau anxietatea.  
Trebuie totuși să precizez imediat: desigur, există diferențe individuale, nu toată lumea se comportă așa. Dar, în medie, se vede totuși o anumită tendință.  
Băieții tind mai mult spre așa-numitele *tulburări de comportament externalizante*. Un exemplu ar fi o tulburare de comportament în care sunt încălcate regulile sociale, fără ca copilul să reflecteze prea mult la asta. Sau o înclinație spre comportamente de dependență: pe aceasta o observăm mai des la băieți decât la fete. Iar când suferă de depresie, ea nu se manifestă prin retragere, ca la multe fete, ci mai degrabă prin iritabilitate, atitudine defensivă, comportament agresiv. Deci mai degrabă sub forma unei *descărcări în afară*.

**Axis:** Bine, interesant. Chiar dacă apreciez mult precizarea dumneavoastră importantă, că nu toți băieții reacționează la fel și nu toate fetele la fel, pare totuși că, în linii mari, lucrurile stau așa: băieții care se luptă cu o povară psihică au tendința să „explodeze” sau manifestă tulburări de comportament, în timp ce fetele mai degrabă (există un cuvânt pentru asta?) „acționează spre interior”?

**Dr. Julie Yonker:** Da, vorbim aici despre *comportament internalizant*.  
Ele își îndreaptă emoțiile negative spre interior. Asta le poate afecta stima de sine, imaginea de sine, felul în care își percep corpul.  
Fetele iau aceste sentimente negative și le fac parte din identitatea lor: rumegă, se îndoiesc, se frământă. Asta are adesea consecințe profunde.

## Semnale de alarmă la care să fii atent

**Axis:** Așadar, dacă rezumăm pe scurt, simptomele și semnele exterioare diferă adesea destul de mult între băieți și fete.  
Și poate că la un băiat care distruge ceva sau ridică tonul e mai ușor să recunoști că se întâmplă ceva decât la o fată care se luptă în interior cu ura față de sine sau se retrage?

**Dr. Julie Yonker:** Exact. Un sfat pe care îl dau mereu la cursul meu *Lifespan Development* de la Calvin University (cursul tratează dezvoltarea omului de la naștere până la moarte) este:

> Deveniți „elevii” copilului vostru. Învățați ce este „normal” pentru copilul vostru.

Unii copii sunt de la natură mai liniștiți și mai retrași, și asta e absolut în regulă.  
Dar dacă observi că acel copil devine brusc și mai tăcut, și mai închis, atunci acesta e un semnal de alarmă. Și la băieți e asemănător: dacă un băiat mai degrabă vioi devine brusc mult mai agresiv, ar trebui să ne uităm atent.  
Încă un exemplu: toți avem mici necazuri de zi cu zi. Să luăm borcanul de castraveți murați care nu se deschide: toată lumea știe cum e.  
Dacă dintr-odată copilul tău își iese complet din fire din cauza asta, deși altfel nu face niciodată așa ceva, atunci se ascunde ceva în spate. Nu ajunge să spui: „De ce te enervezi atât din cauza unor castraveți?” Trebuie să înțelegem: „Bine, aici se ascunde mai mult sub suprafață. Fac loc ca să descopăr ce anume.”

**Axis:** Ați spune că imaginea pe care tocmai ați descris-o despre tinerele femei (retragere, îndoială de sine, lupte interioare) corespunde imaginii obișnuite din cultura noastră despre bolile psihice? Când mă gândesc la o adolescentă depresivă, văd adesea exact asta în fața ochilor: pe cineva care se retrage, care aproape nu mai vorbește, care se izolează de ceilalți. Este o impresie generală sau doar percepția mea personală?

**Dr. Julie Yonker:** Nu, este o imagine foarte răspândită și se potrivește bine și cu criteriile de diagnostic, așa cum apar, de exemplu, în *DSM-5*, manualul de diagnostic al tulburărilor psihice. Acolo se evaluează după diferite criterii dacă este vorba, de exemplu, de o depresie, iar ce ați descris dumneavoastră se încadrează foarte bine acolo.  
Dar trebuie spus și că multe dintre aceste rezultate ale cercetării se bazează pe studii cu adulți. Abia de câțiva ani ne ocupăm mai intens de tinerii adulți, de adolescenți și, mai nou, și de copii.  
Privind istoric, nu am făcut suficiente diferențieri între grupele de vârstă.  
Iar adulții se comportă altfel, și pentru că lobul lor frontal este mai dezvoltat. Lobul frontal ne ajută să ne controlăm impulsurile, iar la adulți el este mai bine dezvoltat decât la adolescenți, al căror creier este încă în dezvoltare. Mai ales la băieți, lobul frontal se maturizează mai târziu, iar asta se reflectă, desigur, și în reacțiile lor. Un bărbat adult cu depresie poate simți și el impulsul de a reacționa furios, dar a învățat că asta nu e acceptat social și se stăpânește mai degrabă. Un adolescent nu poate încă să controleze asta la fel de bine.

## Cauze și factori declanșatori

**Axis:** Foarte interesant. Atunci să ne uităm acum la cauze:  
Ce declanșează aceste poveri psihice la tinerii băieți și la tinerele fete? Știu că se suprapune sigur cu ce am discutat deja, dar, de exemplu, Jonathan Haidt spune în noua sa carte, *Generația anxioasă*, că rețelele sociale le afectează negativ mai ales pe tinerele femei.  
Ce observați dumneavoastră? Unde vedeți diferențe?

**Dr. Julie Yonker:** Oh, despre asta probabil am putea face mai multe podcasturi. Pentru că niciodată nu există o singură cauză, e mereu o împletire de factori. Dar da, ce scrie Haidt se potrivește cu ce observăm noi: rețelele sociale au un efect mult mai puternic asupra fetelor și tinerelor femei decât asupra băieților. Unul dintre motive ține de felul diferit în care băieții și fetele își exprimă agresivitatea, iar asta începe încă din copilăria timpurie. Copiii mici pot arăta foarte clar când nu li se face voia, și asta e normal. Dar băieții își arată agresivitatea mai degrabă fizic: zgomotos, vizibil, competitiv. Există provocări verbale („trash talk”), îmbrânceli, semnale clare, iar asta se vede imediat pe locul de joacă.  
La fete lucrurile stau altfel: ele acționează mai degrabă relațional, subtil, manipulativ, în culise. De exemplu, excluzându-i pe alții sau răspândind zvonuri. Și exact asta este amplificat enorm de rețelele sociale. Dintr-odată, acest tip de agresivitate are loc public, 24/7\. Iar asta le lovește mai ales pe tinerele femei, pentru că forma lor de conflict în relații devine acum vizibilă digital, poate fi comentată public și este adesea foarte dureroasă. De aceea observăm că povara psihică provocată de rețelele sociale este mult mai mare la fete.

**Axis:** Ar fi corect, deci, să spunem că poverile psihice ale tinerelor femei sunt declanșate mai des de problemele din relații?

**Dr. Julie Yonker:** Da, adesea. Asta privește mai ales prieteniile. Toți cunoaștem cuvântul „dramă” din viața de la școală. Iar filme ca *Mean Girls* au atât de mult succes tocmai pentru că ating un sâmbure de adevăr. Ele reflectă aceste dinamici din relații, iar asta are efecte reale.

**Axis:** Și la băieți? Sunt tot teme legate de relații sau mai degrabă alți factori declanșatori?

**Dr. Julie Yonker:** Și acolo e vorba de relații, dar adesea într-un alt context: mai degrabă de *competență*. Adică: „Ești destul de bun?” În jocuri, în sport, cu fetele, la școală. Băieții simt adesea presiunea de a-și păstra locul într-un fel de „ierarhie”. Iar când au impresia că dau greș, stima lor de sine suferă enorm. Atunci apar repede simptome depresive, pentru că depresia are mult de-a face cu sentimentul că nu ai valoare.

**Axis:** Asta înseamnă, dacă înțeleg bine:

> La fete e vorba adesea de răni în relații, la băieți mai degrabă de presiunea performanței, iar ambele afectează stima de sine.

**Dr. Julie Yonker:** Exact. Iar în adolescență acest domeniu devine deosebit de sensibil, pentru că adolescenții se desprind de familie și se orientează spre cei de vârsta lor. Dacă acolo se confruntă cu respingerea, lovitura este și mai grea. Și, cum spuneam: depresia înseamnă adesea o prăbușire masivă a stimei de sine, indiferent de ce a declanșat-o.

## Cum poți oferi sprijin

**Axis:** Bine, a treia întrebare din această mică serie: diferă și *felul* în care bolile psihice sunt tratate cel mai bine la tinerii băieți și la tinerele fete? Există abordări diferite?

**Dr. Julie Yonker:** Da, cu siguranță. Prima provocare este adesea chiar să-i aduci pe adolescenți la tratament. Fetele sunt de obicei ceva mai deschise: vorbesc cu prietenele, cu familia sau cu o persoană de încredere. Iar acesta e un punct important și pentru părinți sau pentru alți adulți din jurul lor: dacă ești atent, poți ajuta atunci la pasul spre terapie.  
La băieți e mai greu. Ei tind să-și distragă atenția: cu jocuri video, sport, alte activități.

> Băieții spun rar din proprie inițiativă că se simt rău. De aceea aici e nevoie mai degrabă de cineva care face primul pas, care se apropie activ de ei, care creează legătura.

Iar când ajung în terapie, cel mai important lucru este: terapia trebuie să înceapă acolo unde se află persoana în acel moment. Un terapeut bun nu lucrează cu o listă de bifat, după principiul: „Iată cinci pași spre vindecare.” Desigur, există metode dovedite, dar decisiv este: unde se află acum această persoană? De ce are nevoie concret? Și cum putem face împreună pași de acolo înainte?

**Axis:** Da, asta ajută, inclusiv perspectiva că, doar pentru că am un fiu sau o fiică, nu înseamnă că terapia urmează o anumită schemă.  
Fiecare vine cu ceva al lui, iar la asta trebuie să răspunzi.

**Dr. Julie Yonker:** Exact.

**Axis:** Ce credeți despre tendința de autodiagnosticare pe rețelele sociale?  
Despre sănătatea mintală se vorbește între timp destul de deschis, iar mulți influenceri postează: „Dacă simți asta și asta, poate ai XY: autism, ADHD, depresie…” Mie mi se pare exact opusul a ceea ce face un terapeut bun. Ce spuneți despre asta și cum pot părinții și adolescenții să se raporteze bine la așa ceva?

**Dr. Julie Yonker:** De fapt, tocmai le-am pus această întrebare studenților mei la psihologie, mai exact celor de la cursul de practică, care sunt ei înșiși foarte activi pe rețelele sociale. Răspunsul lor a fost: depinde foarte mult pe *cine* urmărești.  
Dar, în principiu, e valabil: oamenii sunt complecși. Și nu poți pune un diagnostic nimănui într-un videoclip pe TikTok, pur și simplu e mult prea scurt. Influencerii vor adesea să simplifice lucrurile, dar viața nu e simplă.  
Suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este complex. Asta înseamnă că fiecare om are multe straturi și este unic. Iar această complexitate lipsește adesea din diagnosticele de pe rețelele sociale.  
Mai trebuie avut în vedere: și cine suferă de o boală psihică poartă în continuare în sine chipul lui Dumnezeu. Și asta e valabil pentru fiecare om, chiar dacă se pierde adesea în „mentalitatea clickului” de pe rețelele sociale.  
Complexitatea se vinde prost.

**Axis:** Da, și nu există nici spațiu pentru un dialog adevărat. Pur și simplu ți se „servește” o idee, fără să existe o conversație sau o înțelegere reală.

**Dr. Julie Yonker:** Exact.

## Instrumente din terapie

**Axis:** Bine, dacă presupunem că terapia funcționează, ce ați spune: cum arată *sănătatea mintală*? Sau altfel spus: ce înseamnă, de fapt, să fii „sănătos mintal”?

**Dr. Julie Yonker:** Bună întrebare. Îmi place s-o întorc: ce înseamnă să fii *sănătos fizic*? Și acolo există fluctuații: uneori ai alergii, alteori îți scrântești glezna. Și dintr-odată ziua ta sănătoasă nu se mai simte deloc sănătoasă. Cam la fel e și cu sănătatea mintală: nici acolo nu e vorba de „vindecat pentru totdeauna”, ci de instrumente. Dacă, de exemplu, ești rănit emoțional, ai nevoie de instrumente ca să faci față. Iar terapia te ajută să dezvolți aceste instrumente.  
Dacă, de exemplu, un adolescent e invitat la balul de absolvire, iar persoana respectivă anulează în ultimul moment, asta poate durea cu adevărat. Atunci întrebarea este: ce „instrumente mentale” am ca să fac față unei asemenea situații? Terapia te ajută să găsești aceste instrumente, să le exersezi și să le folosești acolo unde e nevoie.

**Axis:** Ce aud eu aici: trăim într-o lume căzută, iar fericirea veșnică nu prea e de așteptat de partea aceasta a cerului. Deci nu poți spune: „Am fost de 20 de ori la terapie, acum sunt fericit pentru totdeauna.”

**Dr. Julie Yonker:** Nu, din păcate nu. Și uneori tristețea este chiar exact ce trebuie. Când ești, de exemplu, la o înmormântare, *ar trebui* să fii trist. Această emoție onorează relația pe care ai avut-o cu acel om. Dacă n-am fi niciodată triști, nici n-am prețui cu adevărat fericirea. Doliul arată adesea cât de adâncă a fost dragostea. Iar această gamă de emoții, de la durere până la bucurie, face parte din viață.

**Axis:** Este o trecere bună spre o întrebare puțin diferită, pentru care trebuie s-o iau puțin pe departe. Sunt oameni care spun despre Abraham Lincoln că tocmai pentru că a suferit de depresie (sau, cum se spunea atunci, de „melancolie”) a putut dezvolta o sensibilitate și o profunzime deosebite. Și de aceea a fost poate în stare să ia decizii morale atât de curajoase, de exemplu în lupta împotriva sclaviei. De aici întrebarea: ați întâlnit în cercetarea sau în practica dumneavoastră situații în care provocările psihice i-au ajutat pe oameni să trăiască mai conștient, mai intenționat sau chiar mai virtuos?

**Dr. Julie Yonker:** Absolut, acesta este chiar un obiectiv al terapiei. Ea trebuie să ne ajute să trăim *conștient*, cu tot ce aduce viața. Deci nu doar cu ce e bun, ci și cu ce e greu.

> A trăi conștient înseamnă a fi prezent în clipa de acum. Pentru că multă anxietate vine din faptul că vrem să trăim în viitor, deși suntem încă în prezent, și apoi încercăm să rezolvăm probleme care încă nici nu există.

Cât despre Lincoln: era un om cu o mare disciplină. Din câte știu, a învățat singur să citească și a continuat să se educe singur. Această autodisciplină este enorm de valoroasă.  
Și da, cred că oamenii care trec prin durere și o procesează pot ajunge la o formă mai profundă de viață și de virtute. De aceea îmi încurajez regulat studenții să exerseze virtuțile. Eu numesc asta *Virtue Challenges* (provocările virtuții).  
De exemplu: curajul. Dar ce este curajul? Curajul înseamnă să acționezi deși îți este frică. Asta înseamnă că, atunci când Îi ceri lui Dumnezeu să-ți dea curaj, de fapt Îi ceri să ajungi în situații în care îți este frică, ca să exersezi acolo curajul. La început sună înspăimântător, dar de fapt este vindecător.  
Sau smerenia: smerenia nu înseamnă să te faci mic. Înseamnă să te vezi realist: să-ți recunoști punctele tari, dar să recunoști și unde alții au ceva ce eu nu am. Iar atunci pot să le cer ajutorul.  
La cursul meu exersăm asta timp de două săptămâni: mai întâi cu accent pe noi înșine, apoi pe ceilalți, iar apoi le aducem pe amândouă împreună.

**Axis:** Îmi imaginez că unii studenți spun atunci: „Oh, deci dacă mă rog pentru curaj, o să ajung în situații înfricoșătoare?! Ăăă… poate mai bine nu.” La fel e și cu răbdarea, probabil cea mai temută dintre roadele Duhului.

**Dr. Julie Yonker:** Exact!

**Axis:** Dar, ca să revenim la sănătatea mintală: cum reușești să le transmiți adolescenților că diagnosticul lor este real, dar că pot totuși să-și construiască reziliența, să crească, să dezvolte virtuți? Cum găsești aici un echilibru bun?

**Dr. Julie Yonker:** Este într-adevăr un act de echilibru. Dar ce văd eu este că această generație, adică studenții de azi, este mult mai deschisă decât propria mea generație. Ei spun: „Hei, tu ai depresie, eu am XY, asta e.” Acceptă mult mai ușor că fiecare are propriile lui lupte. Și asta e important, pentru că înseamnă că nu își lasă povestea *deoparte*, ci o acceptă. Iar asta este esențial: provocarea ta psihică este o parte din povestea ta. Dacă o ignori, ignori o parte din identitatea ta. Asta îți slăbește stima de sine, pentru că valoarea ta este legată și de povestea ta. Iar dacă am voie să merg o bucată de drum cu tine, prin povestea ta, atunci acesta este un adevărat privilegiu.

## Resurse utile

**Axis:** Frumos spus. Dacă cineva vrea acum să aprofundeze temele despre care am vorbit astăzi sau este interesat de munca dumneavoastră, ce i-ați recomanda? Unde poate citi mai mult sau unde poate găsi ajutor?

**Dr. Julie Yonker:** Am patru resurse online pe care le găsesc deosebit de utile:

- [**seizetheawkward.org**](https://seizetheawkward.org/?ref=thepulse.org): excelent pentru adolescenți și tineri adulți. Este despre cum să fii alături de prietenii care au probleme psihice. Interesant și pentru părinți. (în engleză)
- [**7cups.com**](https://7cups.com/?ref=thepulse.org): o platformă serioasă pentru terapie online. (în engleză)
- [**childmind.org**](https://childmind.org/?ref=thepulse.org): foarte bun pentru părinți, cu informații bazate pe dovezi despre copii, adolescenți și tineri adulți. (în engleză)
- [**viacharacter.org**](https://viacharacter.org/?ref=thepulse.org): dacă vrei să afli mai multe despre virtuți și puncte forte ale caracterului. (în engleză)

**Axis:** Fantastic, vă mulțumesc pentru aceste sfaturi, dr. Yonker. Și vă mulțumesc din inimă pentru această conversație profundă. A fost foarte îmbogățitoare.

**Dr. Julie Yonker:** Vă mulțumesc că am putut fi aici. Mi-a plăcut cu adevărat.

****Fișa rezumat** de o pagină: diferențele dintre băieți și fete în sănătatea mintală, pe scurt, ca PDF de descărcat.

[Descarcă PDF-ul ](https://thepulse.org/ro/content/files/2026/11/pulse-axis-boys-girls-mental-health-ro.pdf) 

*Acest podcast a fost publicat pentru prima dată de echipa de creație* [Axis](https://thepulse.org/ro/author/axis/) *(în engleză). Versiunea germană și fișa rezumat: Esther Penner (echipa Pulse). Versiunea în limba română: Pulse.*